joi, 9 iulie 2020

Recenzie ”A fost odată un râu” - Diane Setterfield

iulie 09, 2020 0 Comments
Editura Humanitas

Mă simt atrasă de necunoscut, acela care se arată în numele unui autor. Diane Setterfield trebuia să își facă loc printre scriitorii care să îmi înfrângă din curiozitate, și asta pentru că nu pot sta departe nici de cărțile de top, nici de imaginea răpitoare a coperții. Romanul „A fost odată un râu” mi s-a deschis cu o stare de nerăbdare și intrigare de a descoperi stilul autoarei și povestea, demontând cu fiecare pagină orice așteptări inițiale aș fi avut, creând în jurul meu un peisaj misterios și presant, dar cu un aer fascinant și amețitor.

„Dincolo de marginile acestei lumi se întind alte lumi.
Sunt locuri pe unde poți să trei dintr-o parte într-alta.
Un astfel de loc se află aici.”

Diane Setterfield scrie cu o măiestrie răpitoare, oferind pe o bază de ficțiune istorică, o poveste incredibilă, trasată cu mult suspans, emoție și o atmosferă de stil gotic. Ritmul povestirii este unul lent, dar impactul acțiunii este accentuat de plasarea în timp, în anul 1887, de magia, superstiția, legendele conturate și de prezența unor personaje cu un spirit și o prezență aparte și încărcate de realism. Granița dintre fantastic și veridic se întrepătrunde, obișnuitul devenind neobișnuit, naturalul devenind miracol. „A fost odată un râu” nu este o carte care să te alerge printre evenimentele ce se succed, ci una care se afundă în colțurile sufletului și care prin poveștile de viață ale personajelor ce se leagă într-un punct zero, devine simțire.

„Ce este Tamisa? Obstacol, sau cale? Binecuvântare, sau blestem? Apele sale sapă maluri și modelează vieți, devenind plămada istoriei și a poveștilor locului. Tamisa poartă bărcile la destinație și duce departe spre mare dovada faptelor neștiute și trupurile celor dispăruți. Însă în Radcot râul va lăsa la mal o fetiță. Un copil al nimănui, pe care trei familii îl doresc cu ardoare.”

Malurile râului Tamisa sunt loc pentru povești uluitoare, iar mintea omului se poate lăsa ușor păcălită într-o vreme în care se încredeau în superstiții. Autoarea lasă frâu liber imaginației și dă cuvintelor un rost nemuritor, construind pas cu pas un roman captivant, de a cărui călătorie în timp și lume m-am bucurat. Diane Setterfield este o povestitoare excepțională, și de la titlu, până la acțiunea cărții care se țese în jurul poveștilor spuse de personaje la hanul Lebăda, cititorul este chemat să parcurgă cu atenție un drum presărat cu suferință, pierdere, dragoste, miracol și împlinire.
Intriga implică multe personaje, însă chiar și cu schimbarea de perspectivă și introducerea poveștii fiecăruia, „A fost odată un râu” curge fără cusur și se remarcă punctul central din oricare plan cu ușurință și plin de interes. Într-o noapte, în ușa hanului Lebăda, apare un bărbat rănit, împiedicându-se înăuntru, ținând în brațe o fetiță moartă. La sosirea infirmierei, după un consult, aceasta descoperă că fetița respiră, reîntoarsă la viață într-un mod miraculos și misterios. Nimeni nu știe cine este micuța, cui îi aparține - nici bărbatul care a sosit cu ea nu știe de unde a apărut când a salvat-o din apele râului. Aparent mută, fetița îi vrăjește însă pe toți, iar curând încep să apară povești despre ea. Vestea se răspândește și soții Vaughan cred că este copilul lor răpit cu ani în urmă; Robert și Bess Armstrong privesc cu emoție apariția nepoatei lor, după o serie de întâmplări stranii; Lily White ar face orice să își aibă sora mai mică din nou aproape. Dar adevărul și trecutul trebuie înfruntate, iar fetița nu poate fi a tuturor.
Secrete, sentimente de vinovăție, amintiri reprimate, toți cei implicați ascund ceva, dar dincolo de toate, sunt protectivi față de copilă și poartă speranța că ea îi va salva. În timp ce prezența fetiței este punctul central al acțiunii, în paralel se conturează și alte conflicte, povestea complicându-se, dar în niciun caz într-un mod pe care nu îl poți urmări, ba din contră, pe mine m-a energizat. 
Vizuală, cu descrieri ce redau o atmosferă impregnată cu mister, lugubru, o carte cu un lirism special, „A fost odată un râu” este perfecțiune narativă. Diane Setterfield jonglează cu viața și moartea, știința și superstiția, familia și înstrăinarea, aducându-le pe toate într-un punct final al unei povești ce își merită laurii.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

vineri, 26 iunie 2020

Recenzie ”Cartea de vrăji” - Costin Neață

iunie 26, 2020 0 Comments
Editura UP

Cititul este o pasiune care se deprinde, însă scrisul este un talent înnăscut, care în timp doar se cizelează. Când întâlnesc cărți de debut ale unor autori tineri, bucuria mea de cititor se înmulțește cu admirația pentru calea pe care tot mai mulți o aleg și tot atât de mulți o parcurg cu pricepere. Poate că teoretic am depășit etapa în care să adaug în lista de lecturi volume destinate în special adolescenților, dar practic este o plăcere și o evadare mai interesantă.
Costin Neață se poate declara un scriitor împlinit, cartea sa publicată la Editura Up - „Cartea de vrăji” - mulându-se perfect pe preferințele fantasy ale adolescenților, dar și a celor mai mari. Am făcut o alegere inspirată să îl citesc, căci povestea lui aduce acel iz de aventură pe care ți-l dorești indiferent de vârstă. Scriitura sa este accesibilă, un suflu bun de imaginație, dar combinând și o viziune matură, antrenantă, care te captivează și inspiră.
„Cartea de vrăji” poate părea un fantasy obișnuit, cu acțiunea rulând în jurul unor personaje vrăjitori, dragoni și lupta dintre bine și rău - nimic greșit în asta -, dar ce face să fie interesant sunt interacțiunea energică dintre protagoniști, intriga ce își păstrează bine secretele, trăirile insuflate cu devotament și curaj. 196 de pagini n-ai spune că sunt îndeajuns, dar povestea curge în tandem și umple orice gol, lectura rapidă fiind aventura spectaculoasă pentru orișicine.
Personajul principal, Mihai, la șaisprezece ani se vede erou într-o poveste cu peripeții, vânătoare de vrăjitoare și menținerea ordinii în lume. Dar până să se descopere cu adevărat pe sine, trebuie să se acomodeze cu schimbarea de peisaj, părinții alegând să se mute de la București la Brașov. Și dacă nimic nu e ceea ce pare a fi și motivul de plecare a fost altul? Mihai, un cititor avid și fan al cărților fantasy, își găsește, din întâmplare, în prima zi de școală drumul în bibliotecă și, cu o singură carte misterioasă, viața lui normală se va schimba. 
Prieteni vechi - Andrei și Clara -, prieteni noi - Vlad și anturajul neașteptat în care își va găsi loc și Mihai, toți sunt implicați, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, într-o misiune periculoasă. Fața nevăzută a lumii ascunde vrăjitoare care impersonează bibliotecare, altele care au un interes devastator pentru omenire sau un spirit răzbunător, dar există și cei care își păstrează încă bunătatea și urmăresc ordinea, iar Ordinul Venari Pythonissam se ocupă de asta. Odată ce Mihai se obișnuiește cu gândul că el face parte din categoria vrăjitorilor buni și își poate folosi puterile să facă bine, planurile vrăjitoarei Cassandra nu pot fi lăsate la îndeplinire. Astfel, începe vânătoarea.
„Cartea de vrăji” este catalizatorul și îndrumătorul lui Mihai, dar nimic nu ar fi fost posibil dacă trăirile lui ar fi fost pătate de întuneric. Acțiunea cărții se răsfrânge în multe momente palpitante, sensibile sau îngrijorătoare, și toate sunt conturate cu atenție și trezesc curiozitate. Un prim pas spre fantastic a fost făcut, urmează să aflăm ce ne rezervă continuarea seriei „Despre magie și alte secrete”, fiindcă doar ce ne-am stârnit.
Costin Neață a creat atmosferă, fascinație, eroi și antieroi interesanți, intrigi, neprevăzut, un tot așezat bine în pagini și care te încântă. O lectură care se pretează tuturor cititorilor, un scriitor care la 17 ani dăruiește o carte fără reproș.

miercuri, 24 iunie 2020

Recenzie ”Cerberus” - Marius Albert Neguț

iunie 24, 2020 2 Comments

Ce înseamnă o carte bună? O idee capabilă să te schimbe, o poveste care să te inspire, o scriere vizuală, veridică și cursivă, o serie de personaje realiste și puternice? Dacă adăugăm pe lângă toate acestea și emoție, trepidare și o urmă rece de realitate, „Cerberus”, cartea semnată de Marius Albert Neguț se încadrează în cerințe și ridică ștacheta chiar mai sus.
Nu pot vorbi despre celelalte romane ale autorului, cel de față fiind primul prin care i-am întâlnit stilul. Însă despre ce pot vorbi este că scriitura sa mi s-a părut printre cele mai curate, mai de impact și structurată într-o manieră impecabilă, cu o alură scenografică impresionantă. Subiectul cărții nu te poate lăsa indiferent, nu poate să nu trezească fiori și revoltă, drumul pe care merge Marius Albert Neguț fiind unul întunecat, întortocheat, periculos, dar realul lucrurilor este cel care te marchează. Acțiunea este construită pe planuri menite să atragă și să susțină atenția, planuri în care personajele și scenele sunt descrise atent cât să arate viața cu tenebrele ei dure. 
Ce mi-a fost clar de la prima pagină a romanului a fost că autorul știe să mânuiască imprevizibilul și pericolul, să construiască și să susțină tipologii de personaje, să antreneze trăirile astfel încât, indiferent de vârstă, să găsești momente care rezonează și care te supun unor gânduri ce te macină. Marius Albert Neguț insuflă cuvântului puterea de a-ți deschide ochii într-o lume care te înspăimântă, dar îi dă valoare cu iubirea unui părinte care înfruntă și Iadul pentru a-și salva copilul, iar dintre cele două extreme se ridică o poveste ce prinde viață în mod tulburător.
Nu sunt și nu mă pot pune în postura de părinte, și totuși, descoperindu-l pe Albert, personajul principal, nu mi-a fost greu să simt panica și imboldul de a-i pedepsi pe toți cei ce se arată vinovați de suferința lui. M-am putut vedea însă în personajul Marei, fiica bărbatului, la vârsta adolescenței și cu acea dorință de răzvrătire și iluzii și impresii de cunoaștere a adevărului. Am simțit emoțiile fetei date de prima iubire, de viitorul pe care îl vedea în ochii lui Milano, tânărul care îi vinde speranțe și îi va ruina viața. 
Deși îl iubea, câteodată nu-l putea suporta. Modul în care îi îngrădea libertatea o făcea să-l compare șarpele Kaa, cel care-i promite lui Mowgli câte în lună și-n stele, în timp ce-l imobilizează. Nu înțelegea, de ce nu are încredere în ea?! Cum de părintele iubitor, care o crescuse cu atâta dragoste, se transformase în ultimii ani într-un cerber care-i controla orice mișcare?! Când va înțelege și el că nu mai e copil, ba din contră?! Împlinea 18 ani!... Alte fete se măritau la vârsta asta!
„Cerberus” este hăul în care cad pradă inocența și naivitatea, este produsul temerilor și grijilor. Când Mara dispare de acasă, unica misiune a lui Albert este să o găsească, să o salveze din mâinile celor cărora le-a fost vândută pentru prostituție, indiferent care ar fi prețul. Privind chiar moartea în față, tatăl străbate distanța dintre București și teritoriul Turciei, în timp ce fiica ține aprinsă speranța, cu regrete, că își va revedea tatăl. Situații limită, violență, o lume crudă și murdară, ce îndură cei doi lasă urme adânci. Cum se va sfârși totul? ...dureros.
Marius Albert Neguț te smulge din confortul tău și te aruncă într-o poveste ce poartă umbra posibilului. Personajele sale sunt oamenii de lângă noi, cei pe care greșit îi catalogăm periculoși și cei pe care aparențele îi fac convingători. Dincolo de tragicul și brutalitatea scenelor, contrastul este dat de iubire - nu doar cea părintească, ci și una care se înfiripă neașteptat, dar care în marea schemă a planurilor este sortită. 
Viața e doar un șir de consecințe.
Cine îl cunoaște pe scriitorul Marius Albert Neguț știe că romanul său nu este simplu și că sunt multe de luat aminte din cuvintele sale. Cine nu l-a descoperit încă, ar fi bine să o facă, pentru că „Cerberus”, cel puțin, este o carte pe care nu o poți lăsa din mână. Nu este o lectură fericită, este una reală, una care te zdruncină.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)

marți, 16 iunie 2020

Interviu fulger cu Leila Sandra M. - autoarea romanului Cazul ”Vulpea”

iunie 16, 2020 0 Comments
Editura Velvet Story

Am reușit să îi fur câteva momente autoarei thrillerului Cazul ”Vulpea” și să aflu unele secrete. Leila Sandra M. se arată cititorilor la fel cum îi este și maniera de scriere: sensibilă, modernă, plăcută și cu o energie aparte. 

Ce ia naștere mai întai: povestea sau personajul?

Sincer? Coperta. Mă ajută foarte mult să „vizualizez” înainte de a pătrunde în poveste. Personajele apar pe parcurs, în funcție de feelingul pe care îl am atunci când mă gândesc la poveste, care în principiu e doar o idee.


Știați că… (lucruri interesante din timpul procesului de scriere) 
Știați că... mă pun mereu în pielea personajelor și încerc să trăiesc și să simt situațiile ca și cum aș fi eu acolo. Nu pot scrie dacă sunt într-o pasă proastă. Mai mereu am 2-3 piese pe care le las să curgă pe repeat pe fundal în timp ce scriu, simțindu-le ca un fel de soundtrack al poveștii.

Ce te ajută să intri în starea potrivită pentru o scenă a poveștii? 
Habar nu am. Poate simplul fapt că mă pun în pielea personajului și mă gândesc ce aș simți eu dacă mi s-ar întâmpla mie așa ceva.

Care personaj din cartea Cazul ”Vulpea” îți este mai drag și de ce? 
Fără niciun fel de dubiu, Dennis Kayderman. Motivul... pentru că a fost creat, bazat pe persoana mea preferată. Când scriu povestea lui Dennis Kayderman, mereu mă gândesc la propriul meu Denis și astfel, luând câte puțin din realitatea mea de zi cu zi, reușesc să clădesc universul lui Dennis Kayderman.


De ce ai ales să plasezi acțiunea cărții în SUA? 
Am ales America pentru că așa am simțit. Acolo am simțit toată acțiunea, deși nu mi-a fost ușor. În plus, de-a lungul anilor diverse persoane mi-au spus că am un stil similar cu cel al scriitorilor americani și, desigur, m-am gândit și la faptul că poate într-o zi voi traduce seria în limba engleză.

Dacă povestea ar fi pusă pe ecran, ce vedetă/vedete de film ar juca rolul/rolurile principal/e? 
Asta a fost poate una dintre cele mai dificile întrebări. Mi-a fost greu să aleg un singur actor, respectiv actriță care s-ar potrivi perfect cu Dennis Kayderman și Norma Tucker. Așadar am reușit să fac o mică listă pentru fiecare.
Dennis Kayderman: Matthew McConaughey, Brad Pitt (puțin tras de păr), Mark Whalberg sau Christian Bale (neaparat cu barbă scurtă/rasă)

Norma Tucker: Sandra Bullock, Jennifer Lawrence, Emily Blunt sau Rachel McAdams.


Ai scris și SF/Fantasy - ce ți se pare mai ușor de scris? 
Fantasy am scris o singură dată, când am început tot procesul acesta, undeva la cincisprezece ani. Cât despre SF, pot spune că asta m-a definit ca autoare în ultimii ani. Nu pot spune de unde a plecat totul, dar cu siguranță imaginația a avut un rol foarte important. Îmi place să creez lumi și contexte noi. 

Ești o persoană matinală sau bufniță de noapte? 
Până să am o viață liniștită și ”normală” eram o bufniță de noapte, dar acum sunt mai degrabă matinală.

Spune-ne ceva despre tine ce cititorii nu știu.  
Hmm... iubesc zmeura, sunt foarte emotivă, deși nu-mi place să las să se vadă și... iubesc chipsurile. 
*
Respect pentru scriitor, respect pentru omul din spatele cărții. Mulțumiri Leila Sandra M. pentru timpul acordat.
Cazul ”Vulpea” este disponibil pentru comandă pe site-ul editurii Velvet Story 

vineri, 12 iunie 2020

Recenzie ”La marginea lumii” (seria Somnul Zeilor) - O.G. Arion

iunie 12, 2020 0 Comments
Editura UP

Ce trebuie știut când pui mâna pe o carte de 550 de pagini este că nu e grea, ci doar încărcată cu energie, stări, simțuri. Când cunoști stilul de scriere al Oanei Arion din cărțile seriei Nemuritor, Fugi!, S.L.A.D.E., Focul, tinzi să îți închipui că faci față experienței, pe oricâte drumuri te-ar purta autoarea. Dar un epic fantasy croit sub numele O.G. Arion te supune unor încercări nu doar noi, ci și fabuloase. Acesta este un test: de rezistență în fața unei călătorii neașteptate, de atenție la capcanele unui tărâm fantastic, de imaginație - pentru cititor, bineînțeles.
La marginea lumii” este un volum care te copleșește, prin complexitatea intrigii, prin descrieri și conflicte, dar să ne luăm un moment și să apreciem măiestria cu care O.G. Arion a construit o lume, a susținut planurile narative, a dat culoare unor personaje și vibranță unor scene, o împletitură măreață de elemente, plăcută vizual. Primul volum din seria Somnul Zeilor este o aventură incredibilă, o introducere într-o poveste ce pare să continue la nesfârșit. 
Autoarea te lansează direct în mister, aducând în scenă multiple personaje și locuri, uneltiri și acțiuni. Pe harta unui continent fantastic - Merikas -, în interiorul a nouă regate, se petrec evenimente care în marea schemă a poveștii ascund indicii, dar în timp real creează o atmosferă încărcată de răzbunări, amenințări și detronări. 
În Elandria mustește tragedia și regelui Trephor i se pune semn rău. Aserthe, fiul regelui, reușește să se strecoare cu ajutorul lui var Rokkas afară din castel și cetate și să pornească în călătoria mult dorită până „la marginea lumii”. Philibert, poreclit Șarpele, îi stă pe urme lui Aserthe și îi iese în ajutor când are nevoie, deconspirându-se, dar, totodată, priindu-i ca și companion. În timp ce ei își continuă drumul spre cel mai sudic regat - Chimerya -, în Villia, regina - lera - Raielyn ia puterea în propriile mâini, punând în cârca celuilalt conducător - Graeme - înscenarea morții ei. Astfel, declară război alianței formată din regatele Elandria, Saiffon și Brotte și se vede deja învingătoare. 
Dar dacă lucrurile nu se precipită îndeajuns, în Elandria, Yatis, sora geamănă a lui Aserthe, plănuiește la rândul ei să preia puterea, cu atât mai simplu de făcut în absența fratelui ei. După ce uneltește împotriva soțului, își întoarce atenția spre moștenitorii tronului. Aventura lui Aserthe se încheie brusc la aflarea veștilor tot mai cumplite de război și, pe deasupra, trebuie să își confrunte și sora. Cine, cum va calma apele, dacă se lasă calmate?
Schimbând planurile, perspectivele, locul, popasurile făcute în Elandria, Villia, Chimerya, Brotte, Lokkras dezvăluie câte o poveste aparte, a unui personaj ce contribuie, mai mult sau mai puțin, la crearea situațiilor. Totodată, autoarea a plăsmuit peisaje, animale, magie, mâncăruri, ritualuri și istorie de o reală epopee. Poate fi dificil uneori să reziști să parcurgi descrierile ce nu sunt altceva decât elaborate și savuroase. La acest capitol Oana Arion nu a ratat nimic, chiar a dat mai mult decât ai putea să duci. 
„La marginea lumii” oferă o lectură îndrăzneață, o provocare a imaginației care te bucură. Bogăția de personaje care trag după ele o poveste ce se lasă descâlcită ușor, dacă nu devreme, și scene în care ori te pierzi, ori te fascinează în cele din urmă, devine o marcă a Oanei Arion, care dă lovitură după lovitură. 

Carte disponibilă pe site-ul Editurii UP 

vineri, 5 iunie 2020

Recenzie ” Cealaltă jumătate de vis” - Monica Ramirez

iunie 05, 2020 0 Comments
Editura UP

Totul este imprevizibil și nimic nu este imposibil într-o scriere fantastică. Te lași convins de aura spectaculoasă a vieții, de aventura ce sfidează banalul, de legende care pun imaginația la încercare, de iubiri care doar în vis își dezvăluie puterea și plonjezi într-o poveste care te farmecă, te incită, te bucură.
Monica Ramirez pășește pe terenul genului fantasy cu încredere și livrează lecturi ce te ispitesc asemeni unui cântec de sirenă. Purtând elementele de semnătură ale unei scrieri antrenante, „Cealaltă jumătate de vis” este o carte care se construiește solid prin alăturarea la un subiect savuros a unor scene ce provoacă trepidare și stârnesc interes. Nici nu este de mirare că și cu această carte autoarea a reușit să mă încânte, întrucât fiecare experiență trăită prin poveștile sale este una încărcată de energie și la fiecare cuvânt de final îți dorești mai mult.
Un fantasy ce stă în echilibru perfect cu aventura și romantismul, „Cealaltă jumătate de vis” ține cititorul suspendat între prezent și trecut, real și ireal, adevăr și legendă, șansă și blestem, iubire și sacrificiu, derulând prin imagini oglindite în veridic o poveste palpitantă. Acțiunea își rezervă nota de mister și neprevăzut, personajele se creionează cu spirit vesel, atractiv, ironic, seducător, gata să riște, să se predea, să se dedice scopului, iubirii, sorții lor, iar îmbinarea dintre supranatural și legendă trezește emoție, fascinație și plăcere.
Petra McFey și Edmond Gilberte sunt ancore în realități paralele. Ea, căpitan pe vasul familiei sale - Utopia - și căutător de comori, reală, încăpățânată, neînfricată, el, căpitan pe vasul său - Trident -, chipeș, insistent, blestemat de 400 de ani la o viață nesfârșită pe apă, o fantomă în căutarea eliberării, a dragostei. În timpul unei scufundări, cu speranța descoperirii unei epave care ascunde o comoară, Petra trăiește un moment de cumpănă, iar vocea imposibilă a unui bărbat în urechile sale, și puțin din ajutorul acestuia, o salvează. Real și totodată ireal, Edmond găsește în Petra raza de speranță, a doua femeie capabilă să îl audă și căreia i se arată cu gândul salvării din blestemul aruncat de mama sa asupra lui și a echipajului său. Neîncrederea se transformă într-o înțelegere - Petra primește informații despre locurile scufundării unor nave celebre și salvează afacerea familiei de la faliment, Edmond are șansa să descopere dragostea adevărată. Însă căpitanul fantomă poate îndeplini toate acestea numai invitând-o pe Petra în vis, pe tărâmul unde atingerile sunt reale, timpul nu are limită și nici opreliști. Secrete, înșelăciune, dezvăluiri dureroase le apar celor doi în cale, iar blestemul nu se dă înlăturat așa ușor cum credeau ei. 
Petra este un personaj alături de care te avânți în călătorie cu drag și nu îi poți reproșa nimic legat de alegerile pe care le face. Te duce cu gândul la o Lara Croft, dar cuminte, și care doar împinsă de curiozitate, aventură și satisfacție punctează toate descoperirile. Edmond și vasul Trident își trag inspirație din legenda Olandezului zburător, iar blestemul care se propagă și asupra oricărui alt căpitan sau persoane care zăresc vasul creează momente intrigante în poveste. Desigur, autoarea nu doar că a țesut o acțiune care se joacă cu imaginația, ci pe baza fascinației sale pentru viața pe mare - notă în finalul cărții care lasă multe de înțeles - și a documentării a redat foarte vizual scenele, iar emoția a pătruns în locul și momentele potrivite. 
În scrierea Monicăi Ramirez nu mă tem de clișee, căci dacă ele se arată chiar și în rolul unui personaj, acțiunea virează atât de strâns înspre o altă direcție, cu mult neașteptată și fantastică, încât nici nu ai timp să schițezi un gest. Pe cât de simplu pare firul poveștii, nu m-aș fi gândit la întâlnirea unor elemente mitice, din legende celtice, care să creeze situații încordate; și totuși, autoarea le-a strecurat cu pricepere și a dat cărții un aer încărcat de istorie.
„Cealaltă jumătate de vis” concentrează atenția cititorului pe planurile care contează, descrierile nu se pierd în detalii care să te lase în derivă, suspansul și misterul dirijând alert lectura. Realitatea și visul fac pereche întru salvarea unei muritoare și a unui spectru, dar dacă drumul parcurs până acolo este presărat cu romantism, dorință și dramă, finalul care va fi?

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Cartea disponibilă pe site-ul Editurii UP

Blestemul unei mame... 

Pentru căpitanul unei nave străvechi, timpul este o altă destinaţie într-o călătorie interminabilă. Legat de mare, Edmond Gilberte străbate patru secole fără sfârșit în căutarea iubirii ce-ar putea învinge blestemul mamei sale. Doar așa se poate întoarce împreună cu echipajul său în lumea muritorilor. 

Moștenirea unui tată... 

Într-o cursă împotriva timpului potrivnic, Petra McFey explorează apele reci ale Oceanului Atlantic de Nord în căutarea unor vechi artefacte scoţiene. Moartea tatălui ei a lăsat-o cu un munte de datorii și Petra trebuie să evite ademenirea seducătoare a căpitanului fantomatic pentru a reuși să salveze afacerea de familie. Însă Edmond îi pătrunde în vise și împreună navighează pe o mare imprevizibilă, în timp ce atracţia dintre ei devine un joc mai periculos decât moartea. 

Un blestem străvechi, comori misterioase, legende celtice și o iubire atemporală între o muritoare și un spectru prins într-o realitate paralelă...

marți, 2 iunie 2020

Recenzie ”Fetele dispărute din Paris” - Pam Jenoff

iunie 02, 2020 0 Comments


Ficțiunea istorică îmi părea la un moment dat că nu se va găsi printre preferințele mele, însă de-a lungul timpului am descoperit volume care, prin viziunea și măiestria scriitorului, au reușit să convertească o sceptică. Referindu-mă aici la un subiect de carte care să aibă ca punct de pornire evenimente din timpul celor două războaie mondiale, poveștile pe care le-au creat autorii au iscat o fascinație și un sentiment de neliniște deopotrivă, care m-au făcut să vânez anumite cărți. Și cu toate că aprecierea mea pentru atestarea istorică și unda de realitate este sinceră, dezamăgirea pe partea de construcție - a acțiunii, a personajelor - și compunerea situațiilor se instalează, din păcate, în unele cazuri, chiar dacă lectura a fost una plăcută.
Fetele dispărute din Paris” pleacă de la o premisă care incită la prima vedere. Cu o intrigă ce se bazează pe întâmplări din anii celui de-al doilea război mondial, punând în lumină o rețea secretă de femei-agenți trimise în zonele de conflict din Franța, Pam Jenoff are elementele pe care să se ridice o poveste captivantă. Folosindu-se de o narare din trei perspective diferite, pe planuri temporale diferite, având ca personaje principale o spioană, o femeie comandant și o femeie obișnuită care are impulsul de a afla adevărul despre celelalte, „Fetele dispărute din Paris” ar fi putut fi o carte excelentă. Dar a avut câteva lipsuri.
Citind, nu am putut să nu plec gândul la acțiunea din „Privighetoarea” (Kristin Hannah) sau „Rețeaua Alice” (Kate Quinn), ambele urmărind aceeași temă, una cu un impact mai vibrant decât alta. Pe lângă scenele dramatice de război și primejdia din jurul lor, poveștile dezvoltă și o latură romantică, făcând din întreg un amestec de încordare și durere. Pam Jenoff are un stil de scriere în care nu am găsit o motivație clară a acțiunilor personajelor, întâmplările nu par verosimile și interacțiunile nu au dinamism.

*
Într-o dimineață, în timp ce trece prin Gara Grand Central pe drumul spre serviciu, Grace Healey găsește o valiză abandonată ascunsă sub o bancă. Învinsă de propria curiozitate, Grace deschide valiza, în care descoperă o duzină de fotografii – fiecare a altei femei. Într-un moment de impulsivitate, Grace ia fotografiile și părăsește imediat gara. Află curând că valiza îi aparține unei femei pe nume Eleanor Trigg, lidera unei rețele de agente secrete din Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Douăsprezece dintre aceste femei au fost trimise în Europa ocupată ca operatoare de radio și curieri pentru a ajuta Rezistența, dar nu s-au mai întors niciodată acasă, iar destinul lor rămâne un mister. Încercând să afle adevărul despre femeile din fotografii, atenția lui Grace este atrasă de o tânără mamă devenită agent, Marie, a cărei misiune îndrăzneață de peste mări îi dezvăluie o remarcabilă poveste despre prietenie, vitejie și trădare.

În termeni generali, cartea este interesantă și trezește curiozitate. Odată ce Grace află cine este Eleanor și începe să meargă pe urmele trecutului și să descopere cine sunt fetele din fotografii, povestea scoate la iveală sacrificii, trădări, greșeli, prietenii, iubiri și moarte. Grace ar fi liantul dintre trecut și prezent, cea care deschide fereastra spre adevăr, însă viața lui Marie și a lui Eleanor se desprinde de una singură, iar Grace este spectatorul căruia i se spun câteva secrete între timp.
Marie este recrutată ca agent de Eleanor doar în baza faptului că vorbește fluent franceză, căci în ce ține de abilități și performanță pe teren nu se clasează pe primul loc. Însă reușește să ajungă în mijlocul unei rețele importante din Franța și să țină piept primejdiilor - un timp, pentru că lucrurile nu sunt deloc ce par a fi, slăbiciunile sunt exploatate și greșelile taxate. Sentimentele de iubire care se leagă între ea și Julian sunt instantanee, dar nu se materializează în genul de dragoste la prima vedere, pentru că timpul e în defavoarea lor. Atât această relație, cât și alegerile pe care ajunge să le facă Marie când lucrurile se precipită și nemții dau târcoale sunt neverosimile, unele poate absurde, dar citim în continuare.
Eleanor se impune cu o personalitate puternică, o femeie între bărbați a cărei opinie pare să fie luată în seamă. Se dedică doar muncii, obiectivului său și fetelor pe care le recrutează și le instruiește. Fiecare misiune aduce cu ea teamă și speranță, fiecare eșec o destabilizează, fiecare dispariție îi provoacă durere. Chiar și când instinctele îi dictează altceva, Eleanor este ca prinsă între ciocan și nicovală, în fața superiorului său nu are putere de convingere și riscă viața fetelor ei pentru binele mai mare.
Pam Jenoff a predat o experiență din care aș fi vrut să rămân mai profund marcată. Rolul pe care l-au avut femeile în misiunile Rezistenței este unul impresionant și soarta care li s-a arătat a fost una crudă. Însă scriitura ei nu a reușit să scoată în evidență zbuciumul, fiorii sau chiar ușurarea, dispariția „fetelor din Paris” fiind o mânărie josnică care enervează, dar nu surprinde. Dincolo de toate, „Fetele dispărute din Paris” se compune cu o atmosferă apăsătoare, inspiră vitejie și dreptate.

O lectură de ⭐⭐⭐(3/5)

joi, 28 mai 2020

Recenzie ”Fetița pe care au lăsat-o în urmă” - Roxanne Veletzos

mai 28, 2020 0 Comments

Roxanne Veletzos scrie o carte pe care străinii o descoperă cu multă surprindere și chiar ignoranță, însă pentru publicul român prezintă o carte plină de realism, brutală și emoționantă. Bucureștiul din anii celui de-al doilea război mondial este o imagine frapantă, cu atât mai mult când în descrieri își fac loc relatări din viața personală a unui membru de familie. Roxanne Veletzos este de origine română - o informație surprinzătoare și pentru mine -, iar „Fetița pe care au lăsat-o în urmă” - romanul de debut al autoarei - este o poveste bazată pe evenimente reale, o ficțiune istorică pe care o urmărești cu trepidare, resimți șocul și teroarea războiului și care te înduioșează cu sensibilitatea personajelor.

Descriere

Într-o noapte friguroasă din ianuarie 1941, o fetiță evreică este găsită pe treptele unui bloc din București. De vreme ce România s-a aliat recent cu naziștii, populația evreiască este în mare pericol, persecuțiile fiind din ce în ce mai violente. Fetița este plasată într-un orfelinat și adoptată în cele din urmă de un cuplu înstărit, fără copii, care îi pune numele Natalia. Pe măsură ce se obișnuiește cu noua ei viață, fata uită cu totul de părinții care au fost forțați să o părăsească. Se gândește la ei chiar și mai puțin când România intră sub ocupația sovietică.
Deși Natalia crește într-o lume sumbră și fără speranță, urme ale identității ei străpung suprafața vieții de zi cu zi, conducând treptat la o descoperire care îi va schimba destinul. Se îndrăgostește în secret de Victor, un tânăr impetuos care devenise prieten de familie cu mult timp în urmă, când era doar un student sărac. Natalia împlinește douăzeci de ani, iar ea și Victor, acum un important funcționar în regimul comunist, se întâlnesc din nou. De data aceasta, au o aventură pasională, în ciuda obstacolelor care îi înconjoară și a secretelor întunecate ale lui Victor.
Când Nataliei îi este oferită brusc o șansă unică la libertate, Victor este hotărât să o ajute să scape, chiar dacă asta înseamnă să o piardă. Natalia trebuie să ia o decizie dureroasă: să rămână în București cu părinții săi adoptivi și cu bărbatul pe care a ajuns să-l iubească sau să profite de șansa de a-și trăi în cele din urmă viața și de a se confrunta cu enigma dureroasă a trecutului ei.

Am deschis cartea la primele pagini cu o vădită curiozitate, pregătită să simt cum se cutremură pământul; nu neg faptul că Bucureștiul sub influența naziștilor, și mai târziu a comuniștilor, în timpul măcelurilor sub umbra Pogromului de la București și a bombardamentelor nu au imortalizat scene teribile, ba chiar documentarea a fost făcută cu atenție. Însă, cu toate acestea, am simțit nevoia să pătrund mai mult pe acel teren minat, partea de ficțiune să se contureze și pe acest plan, nu doar în ce privește viața personajelor.
Cu o acțiune ce acoperă aproape 18 ani din viața Nataliei, fetița pe care părinții evrei au fost constrânși de situație să o abandoneze pe scările unui bloc, în ianuarie 1941, „Fetița pe care au lăsat-o în urmă” se construiește în trei părți. Aducând în prim plan persoanele care o salvează și o influențează - Anton și Despina Goza, soții care o adoptă din orfelinat și o cresc ca pe fiica lor și Victor, bărbatul de care ajunge să se îndrăgostească -, povestea este brăzdată de tragedie, sacrificiu, teamă, deznădejde, pasiune dar și speranță. Natalia navighează prin vremurile dure cu mult curaj; copilăria ei alături de Anton și Despina, desprinsă din traiul familiilor avute din București, cu privilegii și siguranță, nu este cruțată însă de război, și cu atât mai puțin de conducerea comunistă care îi dezarmează de orice putere, alinare.
Cartea, purtând influența trăirilor personale - Natalia întruchipând-o pe mama autoarei, iar Anton și Despina fiind bunicii săi materni -, se conturează în prima parte cu un farmec deosebit, aducând un aer boem, veridicitatea impresionează și doza de istorie captivează. Trecerea la ficțiune pare ușor abruptă, interesul care i se aprinde Nataliei pentru a afla despre părinții ei biologici făcând discordanță cu întâmplările ce au loc între timp. Iar pentru că acțiunea face salturi în timp, lasă impresia unor goluri, locuri din care poate lipsește un moment de cotitură, care să te facă să suspini. Povestea de iubire nu pare foarte credibilă, dar reușește totuși să aducă lumină într-o lume sumbră.
Scriitura lui Roxanne Veletzos este curată și intrigantă, stilul ei de povestire m-a încântat; am parcurs cu interes paginile ce trădează realitatea și am apreciat caracterul puternic al personajelor care mi-au surâs din alte timpuri. Nu am putut să nu simt lipsa unui unghi mai de impact, fictiv ce-i drept, dar care să schimbe ceva, aducând în final mai mult decât un sentiment de bine. Pentru că dedicarea autoarei este vizibilă, respectă memoria bunicilor și a mamei sale, „Fetița pe care au lăsat-o în urmă” este un roman deosebit, ce vibrează în sufletul cititorului. Criticile mele subiective nu schimbă cu nimic faptul că este o lectură fascinantă, profundă, dureroasă, care aduce în atenție o perioadă sumbră, o dovadă de reziliență și speranța unui viitor mai bun, o lecție de viață cu tot cu dragostea și sacrificiile pe care le cere.

O lectură de ⭐⭐⭐☆(3,5/5)

miercuri, 27 mai 2020

Editura Velvet Story redă scriitorului român și cărții sale respectul cuvenit

mai 27, 2020 0 Comments

Editura Velvet Story este o editură nou intrată pe piața românească de carte, care își propune să sprijine și să propulseze autorul român și cartea sa deopotrivă. În vremuri în care ideea „cartea nu se mai citește, cartea nu se mai cumpără” pare să planeze precum un nor negru, noi alegem să credem în conceptul de „cartea se citește, se cumpără, dacă subiectul este remarcabil”. Punând preț de calitate și originalitate, editura aduce în fața publicului povești extraordinare, capabile să rupă orice barieră dintre scriitor și cititor. 

Arătând respect și dedicare autorului român prin condiții editoriale excelente și, în egală măsură, adresându-se cititorilor cu convingerea că pe piața de carte pot intra opere ce merită atenție și considerație, editura Velvet Story dă un suflu nou, un impuls proaspăt, revigorant care dorește să atragă cât mai mulți în jurul culturii, însă nicidecum constrânși de obligație, ci tentați cu plăcerea lecturii.

La doar două luni de la lansarea oficială pe piața de carte, editura numără în colecțiile sale patru titluri

Cu un impact surprinzător asupra publicului, cărțile Velvet Story s-au bucurat și se bucură în continuare de un interes aprins și de impresii pozitive. În ciuda restricțiilor impuse de vremurile actuale, editura a ținut frâu dificultăților și s-a ridicat să promoveze în continuare literatură de calitate, punând la dispoziția cititorilor o gamă variată și intrigantă de volume.


Colecția dedicată clasicilor propune ca lectură „Iarnă cazută-n genunchi”, de Dan Claudiu Tănăsescu. Autorul are un portofoliu impresionant de cărți, cele mai multe premiate și vândute într-un număr de exemplare de-a dreptul remarcabil.
Cu o scriitură atemporală, Dan Claudiu Tănăsescu încântă printr-o poveste ce răsună în graiul românesc de altă dată, desfată imaginația cu acțiuni și peisaje idilice și emoționează prin împletirea unui romantism cuminte și un dramatism fremătător. „Iarnă căzută-n genunchi” redă cu veridicitate trăiri, întâmplări, viața în sine, punând personajele într-o lumină care te transportă în vremuri trecute, dar exprimând totodată sentimente de iubire, curaj, durere, simpatie și resemnare ce rezonează și în prezent. O carte care demonstrează că ficțiunea clasică românească - văzută în acest caz poate înclinând spre istorică - este neprețuită.

*
În colecția dedicată literaturii erotice regăsim un roman care spulberă așteptările – „Karma-i o zdreanță!”, de Simona Tănăsescu, o lectură care se dezbracă provocator de secrete și se îmbracă în dorință. El și Ea își vorbesc dincolo de cuvinte și explorează sentimente care nu se dau uitate niciodată. Este o carte în care riști să te pierzi sau te abandonezi trăirilor, fiecare capitol trezind imagini dintre cele mai febrile.

Prezentare

Ai iubit vreodată cu adevărat? Iubești, acum, în prezent?
Te-ai întrebat vreodată dacă dorința îți este atât de puternică încât să străbată timpul?
Ai fi în stare să-ți cauți sufletul pereche timp de 471 de ani?
”Karma-i o zdreanță!” este o poveste erotică, diferită de ceea ce ai citit până acum, ce te va determina să iubești iubirea, dar în același timp să descoperi magia acelei senzații ce ne transformă în plan sexual.
Stefano și Renna, două suflete pereche, se întâlnesc pentru prima dată în anul 1859, în India. Faptele lor de atunci aveau să irite Karma care, fără milă, i-a aruncat într-un joc al seducției și al sexului.
De ce poate fi Karma capabilă? Care este povestea lui Stefano și a Rennei?
Răspunsurile le vei găsi numai citind „Karma-i o zdreanță!”, un roman în care îți poți lăsa gândul să dea alte nume personajelor. Și, atunci, surpriza s-ar putea să îți fie de două ori mai mare!

*
Colecția Mindgame, dedicată genului mystery&thriller, polițist, provoacă cititorul cu primul volum din seria Dennis Kayderman – „Cazul Vulpea”, de Leila Sandra M.

Autoarea conturează cu grijă și atenție atmosferă, mister, personaje, intrigă și trăiri, totul armonizat de o scriere antrenantă, vizuală, ce provoacă și te ține în suspans. Captivat de acțiunea care merge pe două planuri, resimți puterea thrillerului și ești mereu luat pe nepregătite. Dennis Kayderman este detectivul perseverent, în căutarea adevărului, dar motivația lui izvorăște și din cauze personale care îl seacă de speranță și îl împing să ia decizii ce se arată doar în detrimentul său. Fără menajamente, viața le joacă un joc ciudat personajelor, iar odată cu situațiile tensionate, salturile în timp care neliniștesc, Leila Sandra M. plantează sămânța aprecierii și curiozității pentru viitoare volume. “Cazul Vulpea” îți arestează simțurile și intuiția, este îndrăzneț și palpitant - un roman ce nu trebuie ratat, cu o recomandare de 5 
Prezentare

Povestea Normei se intersectează cu cea a agentului de investigații Dennis Kayderman, în momentul în care bărbatul ajunge în orășelul de munte Woodstock, un loc cuprins de mister și plin de necunoscute.
Având pe conștiință un caz nerezolvat de ani de zile, dispariția soției sale Emma și misterul orășelului, Dennis Kayderman își pune în plan să facă o schimbare majoră în viața sa.
Între o femeie amnezică, un oraș misterios cu un trecut sumbru și un agent ambițios care nu mai are nimic de pierdut, cine va trage cartea câștigătoare?
Cazul “Vulpea” este thrillerul care va ține cititorul pe ghimpi, plimbându-l pe rollercoasterul îndoielilor și al enigmei.

*
The Ring este colecția în care a fost adăugat cel mai nou titlu – „Ziua când te-apucă noaptea”, de Cristian Radu Constantin, un volum de poezii ce marchează debutul autorului. 

Iconoclast și ireverențios, sensibil și nonconformist, fin observator al vieții de zi cu zi, autorul disecă - uneori tranșant, alteori cu blândețe - tipologiile umane, aruncând verdicte și ștampilând etichete, dar lăsând întotdeauna cititorului opțiunea de a le accepta sau nu. Poezia lui Cristian Radu Constantin are un parfum aparte fiind o îngemănare inedită de lirică elevată, cu profund substrat intelectual și argou cotidian, totul fiind sublimat până la nivelul celei mai bune poezii urbane de după 1990.

Toate cărțile sunt disponibile și pot fi comandate pe site-ul editurii – www.velvetstory.ro

Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (138) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (15) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)