Recenzie ”Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți” - Holly Jackson


Toți locuitorii din Little Kilton știu povestea.
Frumoasă și populară printre colegii de liceu, Andie Bell a fost ucisă de iubitul ei, Sal Singh, care, mai apoi, cuprins de remușcări, și-a luat viața. Cinci ani mai târziu, tragedia încă îi mai bântuie pe locuitorii liniștitului orășel britanic.
Prietenă din copilărie a presupusului criminal, Pip nu poate scăpa de sentimentul obsedant că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa cum vorbește lumea. Folosindu-se de scuza unui proiect școlar, adolescenta se transformă într-un veritabil detectiv particular și încearcă să afle adevărul.
Perseverentă și atentă la detalii, Pip ajunge să descopere o serie de secrete întunecate care demonstrează fără putință de tăgadă că Sal a fost învinuit pe nedrept. Cineva însă nu e deloc încântat de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, iar viața lui Pip este în pericol.

Adevărul este că nu am mai citit în ultima vreme o carte Young Adult, și un thriller pe deasupra, care să mă facă să stau cu gândul doar la acțiunea descrisă și să mă grăbească să rezolv misterul în câteva ore. Holly Jackson pune în scenă planul perfect, personajele potrivite și o intrigă labirintică, invitându-te într-o poveste în care suspansul îți vine de hac și aventura te face să tresari și să zâmbești deopotrivă. „Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți” este un roman de debut foarte interesant construit, autoarea surprinzând prin maniera de scriere - alertă, dibace, savuroasă - și prezentând o protagonistă tânără simpatică, îndrăzneață, tocilară autodefinită pe care o îndrăgești rapid. 
Cu toate că m-am bucurat de lectură, „Crima perfectă” are o doză de absurd care te face să vrei să îți dai ochii peste cap de câteva ori, situațiile pe care personajul principal de doar 17 ani le creează fiind neverosimile, iar investigația pe care o conduce în dezvăluirea adevărului este bizar de ușor de elucidat pentru o adolescentă, deși este deștept organizată de aceasta. Implicând multe necunoscute și răsturnări de situație, acțiunea este palpitantă, autoarea păcălind firul previzibilului și conturând un mister gros și surprinzător. Ținând cont că avem de a face cu o carte YA, aventura este gândită să te intrige, să te provoace, să inspire pericol și să te facă să te simți parte din echipa protagonistei, să o admiri, făcându-te să uiți de raționamentul logic pe care îl implică de regulă un thriller cu temă detectivistică și să trăiești mai degrabă povestea așa cum e ea spusă, într-un stil naiv.
Pippa Fitz-Amobi - Pip - își alege pentru Certificarea Proiectului Extins, un proiect școlar, un subiect ce stârnește, pe de o parte, curiozitate, mirare, nedumerire, iar, pe de altă parte, trezește fantome, frici și primejdii. Dispariția lui Andie Bell - al cărei trup nu a fost găsit nici după cinci ani - și aparenta sinucidere a iubitului ei, Sal Singh, la câteva zile după acel eveniment, sunt încă amintiri dureroase în mintea familiilor adolescenților și a comunității. Accentuate de vina pe care și-ar fi asumat-o Sal pentru uciderea lui Andie, de presa care l-a catalogat drept un monstru pe băiat, numele și imaginea familiei Singh au fost pătate și ei văzuți ca paria ai orașului. Pip nu poate accepta că tânărul care era plăcut de toți cei din jur, care a ajutat-o și pe ea la nevoie, care nu avea nimic rău de spus la adresa cuiva, ar fi în stare de o asemenea faptă. Deci, este sigură că poliția, oamenii, presa, toți s-au înșelat, acuzațiile sunt nefondate, investigația a fost oprită pe nedrept și adevăratul ucigaș este încă în libertate. Ingenioasă, neînfricată, hotărâtă, Pip își conduce proiectul ca un adevărat detectiv, face treaba chiar mai bine decât polițiștii în măsură, și îi intervievează pe toți cei care au legătură, au cunoscut-o sau au petrecut timp cu Andie în ultimele ei clipe. Ceea ce va descoperi nu va fi ușor de acceptat, de crezut sau de urmărit, chiar viața ei este pusă în pericol cu cât se apropie mai mult de adevăr, dar împreună cu Ravi, fratele lui Sal, formează echipa perfectă.
Pip dezgroapă secrete ce schimbă percepția tuturor, o face cu asumare de riscuri și ca un justițiar hotărât. Jurnalul ei de investigație se compune din trascrieri atente ale convorbirilor telefonice cu prietenii victimelor, jurnaliști, profesori, documente oficiale și cercetări amănunțite pe subiect pe internet, gânduri și motivațiile persoanelor suspecte, e-mailuri - toate acestea dau o notă de realism și mențin povestea interesantă. „Crima perfectă” nu este chiar atât de perfectă când perspicacitatea lui Pip este pusă la treabă, și dacă pe unii îi convinge să vorbească, alții nu sunt la fel de credibili. Dar unde se afla Andie în seara dispariției și de ce? Este ea moartă sau nu? Alibiul lui Sal este adevărat, a mințit el sau prietenii lui? Vina a fost aruncată pe el sau chiar el a omorât-o? De ce se tem toți de curiozitatea lui Pip și cine îi trimite mesaje de amenințare pentru a o opri din investigație?
Holly Jackson nu te slăbește nicio clipă din plasa suspansului și cu fiecare personaj pe care îl implică în acțiune plantează suspiciuni și înnoadă firul așteptărilor. Construită cu inserții dintr-o perspectivă personală a personajului principal, cartea este bine inspirată și nu lasă impresia a fi o simplă joacă de copii. Personajele sunt simpatice, au un simț al umorului măsurat, caracterul lor fiind definit de acțiunile prezente și interacțiuni. Pip poate deveni eroina favorită, mintea ei ageră și spiritul frumos convingând să i te alături și altă dată (asta pentru că se anunță o serie, cea de-a doua carte fiind deja publicată la sfârșitul lunii aprilie 2020 și cu planuri pentru încă două cărți din partea autoarei).
„Crima perfectă” este un thriller care mi-a picat la fix, antrenant și distractiv, întortocheat și neașteptat, și chiar dacă are mici imperfecțiuni, este un roman care scoate detectivul din tine și îți place.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐(4/5)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii