miercuri, 13 martie 2019

Review ”Păcatele fiului” - Cartea a Treia - Theo Anghel

martie 13, 2019 1 Comments
Alina Dinu
Editura Quantum Publishers

Pot avea un bis? Trei „păcate” sunt prea puține, tânjesc după încă tot atâtea volume; o trilogie este neîncăpătoare pentru focul ce mistuie dorința cititorului de a se infiltra în viața Liei și a lui Luca. Călătoria alternantă între cele două tărâmuri este periculos de fascinantă, dulce și surprinzătoare, saltul în lumea Lheyei și a lui Beleth prezintă un fantastic de care nu te poți desprinde, în timp ce latura realistă a experiențelor personajelor pune extra în ordinar. 
Totul este foarte simplu - Theo Anghel scrie în așa manieră încât nu te simți doar atras de poveste, ci captivat total, supus unei transe, dependent de acțiune, de complicarea intrigii, de secretele și misterele care sunt așii din mânecă ai autoarei și de care se folosește inventiv și inteligent. Cartea a treia se detașează de precedentele prin mai multă trăire, suspans și vibrează pe unele puncte ce freamătă, redau pasiune, temeri. Combinația de scene, personaje, aventuri din seria „Păcatele fiului” este perfect reprezentativă genului fantasy, oferind o lectură bogată și antrenantă. Momentele cheie sunt un miraj fabulos pentru povestea Liei și a lui Luca, pentru că deși este finalul, NU îl accept în tonul interpretativ propus. (Cine suntem noi? Fani „Păcatele fiului”. Și ce vrem? Mai mult! *or something*)
Recapitulând rapid cum s-au cunoscut Lia și Luca - la închisoare, cum s-au cucerit - prin intimidare, ce îi leagă - o altă viață, ce îi desparte - o profeție și niște demoni, ce dăinuie - iubirea (mai multe aici), asaltată de amintirile din Elazard, Lia se trezește la realitate, și cea propriu-zisă, și cea a recunoașterii. Viața ei alături de Beleth a fost și este în continuare periculoasă, dar demonul este dispus să se sacrifice pentru siguranța Liei. Doar dacă și tânăra ar coopera și nu i-ar instiga latura întunecată a lui Luca, nu s-ar aventura fără inelul lui protector pe deget și nu ar fi atât de încăpățânată, forțele malefice nu ar atinge-o. În timp ce unele spirite doresc împlinirea profeției - care încă se lasă neelucidată -, altele îi doresc moartea Liei odată pentru totdeauna. Este un lup deghizat în oaie în anturajul Liei, iar șocul este total. Djinnul care pare să joace la două capete îi este singura soluție salvatoare. După toate eforturile lui Luca de a o avea în siguranță, Lia refuză alegerea lui și l-ar urma până la capătul lumii... Orice ar fi, nu mai este singură.
Este de prisos de specificat faptul că starea de încordare am resimțit-o constant, pentru că toate cele trei cărți ale seriei abundă în elemente care nu îți dau voie să respiri ușurat. Acest din urmă „păcat” este cu atât mai pregnant în neliniște, anticipare și provocare a simțurilor încât misterul, conflictele și tragicul știut se completează cu o doză puternică de primejdie, compromis, iubire și gelozie, neprevăzut și tristețe. Relația dintre Lia și Luca pe cât este de tensionată, pe atât este de savuroasă. Aerul se încinge în preajma lor când își exprimă sentimentele, când sunt adorabili și nu știu să gătească - ouă -, însă până la punctul culminant s-au jucat de-a șoarecele și pisica cu nervii mei - puțin -, o frustrare pe care autoarea a mizat și a câștigat în final, construind cadre incitante. 
Pe parcursul lecturii primului volum mi-am conturat anumite ipoteze și mare mi-a fost surprinderea, dar și bucuria, ca lucrurile să se adeverească. Aici își intră în rol imaginația mea, care dincolo de toate nu mi-a promis nimic concret, de aceea revenind cu picioarele pe pământ în volumul trei, am parcurs cu trepidație și uluire paginile. Acum sunt pusă din nou în fața unui joc de imaginație, pentru că Theo Anghel a subliniat atent unele detalii ale poveștii și a lăsat multe întrebări fără răspuns, iar soarta celor doi protagoniști este incertă. Urmărită de toate umbrele trecutului și împinsă totodată spre o anumită direcție, Lia este mai mult decât întruchiparea, reîncarnarea Lheyei. În aceeași măsură și Luca este purtătorul firii sale naturale, iar damnația sa în formă umană este în strânsă legătură cu alte motivații ale demonului Amaymon. Nu aceasta este partea fascinantă, întrepătrunderea celor două lumi? 
Recunosc cu „păcat” că o să fiu una dintre acele cititoare care insistă pentru un volum patru - cel puțin. Finalul este mult prea ofertant și lăsat deschis în mod expres pentru a înnebuni. Universul lui Theo Anghel este limpede unul formidabil, iar pentru „Păcatele fiului” nu aș rata nicio picătură de acțiune. Scrisă cu umor, emoție, pasiune, seria este mai mult decât ficțiune, fantasy, romance - este o desfătare, o magie, acel ceva care pe cititorii ca mine îi declară dependenți.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

vineri, 8 martie 2019

Zona de creație - Începutul

martie 08, 2019 0 Comments

Ferestrele camerei ar putea fi la fel de bine inexistente. Lumina naturală se combină inutil cu cea artificială care inundă totul în jur mai bine de douăzeci de ore în fiecare zi. Consiliul a fost nevoit să respecte cerințele oamenilor de a reduce orele de repaos la doar zece din normalul de cinsprezece. Obscur a devenit un fenomen greu de controlat și dependența este ireversibilă. Pentru cei ce se trezesc înainte de terminus, peisajul din jurul clădirilor este dezolant, cel puțin pentru aceia dintre noi care mai purtăm amintirea unei alte vieți. De la etajul douăzeci și unu al blocului în care locuiesc am o imagine de ansamblu a întregii Linii 5, o serie de treisprezece blocuri turn, monocromatice și minimaliste, care ascund în spatele ferestrelor mari porți spre alte universuri. Aleile sunt pustii, ca de obicei, vegetația a fost înlocuită treptat cu cea artificială, pentru că nimănui nu îi mai pasă să se ocupe de ceea ce e real. Cerul nu își schimbă prea mult culoarea plumburie, doar când astrele sunt în tranziție se zăresc raze aurii. M-am desprins din Obscur exact pentru acest fenomen, pentru că altul asemănător celor de demult nu mai există.
Privesc timp de câteva minute jocul de lumini. Sunt singură în bucuria spectacolului, ceilalți rezidenți sunt prea absorbiți de propriile fantezii. O undă de tristețe mă încearcă la gândul că el nu îmi este alături. Au trecut mai bine de patruzeci de ani de când stăteam îmbrățișați în fața ferestrei și reflexia ne arăta doi oameni fericiți și îndrăgostiți.
- Melina, îmi șoptea, să nu uiți niciodată, ești a mea! Dincolo de lumea asta, de prezent și viitor, vei fi mereu a mea, și eu al tău. Mă vei găsi în orice univers m-ai căuta, nimic nu ne va despărți.
Aș fi vrut să fie adevărat, să nu mă părăsești. Te găsesc, dragul meu, în fiecare oră din zi, dar atingerile tale le-aș fi vrut să îmi ardă pielea ca odinioară, prezența ta să fie reală, nu întreruptă de repaos.
Renunț a mai privi cerul și mă întorc spre spațiul în care mișună fantomele trecutului. Apartamentul este o mare cameră albă și deschisă, fără pereți despărțitori. În locul de luat masa ușile ce ascund liftul pentru alimente se luminează în colțul superior din dreapta în culoarea verde, semn că mă așteaptă cina. Traversez camera de zi, ocupată cu două fotolii pătrățoase, de dimensiuni mari, o măsuță joasă împodobită cu un buchet de bujori artificiali, un lampadar nefolosit, totul, bineînțeles, alb imaculat, și îmi număr în gând pașii. Le știu numărul foarte bine, fac acest lucru de ani - șaizeci de pași de la fereastră până la masă. Tălpile goale mi se lipsesc de pardoseala rece și zgomotul îmi aduce aminte de lipăitul unei rațe. Retrag tava cu mâncare din fanta 143 destinată zilei. Meniul nu diferă de cel obișnuit format din legume, carne și fructe la desert, totul cultivat și crescut în fermele subterane. 
Mai sunt cinci minute până când se anunță orele de repaos și programul trebuie respectat. Îmi schimb hainele de zi, pantalonii și bluza de bumbac, cu cele de seară, îmi perii dinții și îmi pieptăn părul lung și alb. E o temă bizară cu atât alb în jur, dar se potrivește atmosferei. Din oglindă mă salută chipul ridat și ochii negri, abia dacă regăsesc ceva din tânăra iubită de Marcus. Îi formez pe buze numele, sărut vocala și zâmbesc amar la final.
În patul mult prea spațios pentru o singura persoană, flancat de niște noptiere goale, respir adânc și aștept somnul. Sunt singurele momente pe care nu le trăiesc alături de el, și totuși îi simt prezența. În apartamentul auster nu răzbate niciun sunet și după o clipă se instalează întunericul. Închid ochii. Urmează zece ore pustii.
*
Cele douăzeci de Linii ale orașului sunt trezite de lumină. O nouă zi, aceeași rutină. Cobor din pat, îmi fac un duș, hainele de zi le găsesc proaspăt spălate și așezate în dulapul din perete, tava cu micul-dejun o scot din fantă și o așez pe masă, iar cât timp mănânc, în cameră se deschid aerisirile și absorb praful. Se instalează nerăbdarea pentru o nouă întâlnire, o nouă aventură. 
Deși viața a căpătat un  aspect de trai la închisoare, în care interacțiunea reală cu oamenii este nulă, am creat-o cu mâna noastră și am îmbrățișat-o fără tăgadă. Populația începe ușor ușor să scadă, alte generații nu se mai nasc. Odată ce și-au pierdut partenerii, oamenii se refugiază în amintiri și vise, totul pus la dispoziție prin pastila Obscur. 
Grupul de savanți în chimie și medicină care a produs medicamentul, l-a dorit inițial un tratament pentru recuperarea memoriei, dar curând s-a descoperit că prin starea dată de pastilă nu doar retrăiai amintirile, ci îți puteai crea o lume nouă alături de cei dragi. Așa s-a ajuns ca formula să fie furată, produsă în masă și lansată pe piață. 
Ceea ce era un oraș plin de viață, a devenit unul izolat, computerizat, robotizat în întregime și trist. Nimeni nu a putut refuza șansa de a mai petrece câteva ore cu persoanele care nu mai sunt lângă ei sau să își creeze o lume feerică doar a lor, dar nu au aflat de efectele adverse decât prea târziu. Dacă riscai să mori în Obscur, mureai și în realitate. Marcus a riscat prea mult pentru o întâlnire cu mama lui și l-am pierdut prea devreme. 
Nu mi-a rămas altceva de făcut decât să mă supun și eu pastilei, ca toți ceilalți. E un drog de sub influența căruia nu scapi nevătămat, dar atât ne-a mai rămas. Suntem dependenți și uitați. 
Flaconul cu pastile este așezat automat pe noptieră alături de o sticlă cu apă. Senzația de somnolență se instalează rapid și cad în pat cu un zâmbet pe buze.

- Bună, draga mea! Ești frumoasă ca întotdeauna.
Marcus se desprinde din întunericul camerei și mă strânge la pieptul lui. Mă relaxez în sfârșit și inspir adânc parfumul lui unic cu note de lemn. Ridic capul și îi mângâi chipul cu privirea. Părul îi cade peste ochii verzi și buzele mă invită să le sărut. Barba puțin crescută lasă impresia că are mai mult decât cei douăzeci și cinci de ani, și e atât de chipeș. Nu mai pot răbda dulceața sărutului lui și mă ridic pe vârfuri și îi fur unul.
- Unul mic, ca de salut. Îi zâmbesc ștrengar și mă desprind din brațele lui.
- Dar unde crezi că fugi așa repede? Te alerg până te prind și atunci chiar nu mai ai scăpare. Oi avea tu mai puțini ani ca mine dar eu am pasul mai vioi. Vino aici!
Camera se umple de râsetele noastre și suntem din nou tinerii îndrăgostiți ca doi nebuni. Ne sărutăm, ne atingem, ne privim și ne bucurăm de moment.
- Ce te-ai gândit să facem azi, îl întreb.
- Melina, nu îți ajunge să petreci timpul doar cu mine, mai vrei și aventuri?
- Bineînțeles! Vreau să escaladez munți, să înot oceane, să zbor pe un dragon, spun amuzată. Trebuie să ieșim din camera asta, e deprimant. Nu tu ești de vină, adaug grăbită când îi văd expresia surprinsă. Știi ce vreau să spun.
- În regulă. Cred că am putea să găsim un loc de colindat. Gândește-te unde ai vrea să mergi și închide ochii. Eu sunt aici.
Marcus mă prinde de mână și stăm împreună în mijlocul camerei. Îmi este dor de el chiar și când îl am în față și simt cum ochii mi se umplu de lacrimi de bucurie și de tristețe deopotrivă. Îl sărut din nou și îi zâmbesc, după care închid ochii și visez la văi cu iarbă înaltă ce se mișcă în adierea vântului, soare cald și miros de flori. Îmi imaginez un picnic la umbra unui copac singuratic și când simt pământ sub tălpi, părul ce îmi gâdilă fața și Marcus șoptindu-mi numele, deschid ochii.
- Frumos peisaj... și atmosferă romantică. Mai ai și alte surprize?
- Poate..., îi răspund misterios.
Ne așezăm pe pătură și savurăm meniul format numai din dulciuri. Marcus ridică amuzat dintr-o sprânceană, iar eu din umeri. Zăbovim câteva ore rezemați de trunchiul copacului, după care îi propun să facem o plimbare.
Cât cuprind cu ochii numai văi și dealuri, noi singuri în vastitatea acestei lumi. Dintre smocurile de iarbă înaltă se aude brusc un zgomot. Mă întorc speriată către Marcus.
- Ce-a fost asta? Nu mi-am imaginat nimic altceva în locul acesta în afară de noi.
- Cât timp crezi că mai avem?
- Nu sunt sigură, îi răspund. Cred că efectul Obscur e pe sfârșite. 
- Fugi, Melina! Trebuie să plecăm!
- Dar unde? Nu e nimic în jur! Marcus, ce se petrece?
O luăm la goană, evitând zonele de iarbă unde s-ar putea ascunde ceva. Inima îmi bate cu putere, Marcus îmi strânge mâna într-a lui și privește încruntat peste umăr. Zgomotul se intensifică și ne urmărește. Îmi fac curaj și surprind cu coada ochiului patru animale fioroase și ciudate pe urmele noastre. Îmi înăbuș cu greu un țipăt de frică și continui să alerg.
- Melina, trebuie să ne scoți de aici. Dacă te vor prinde... 
Marcus îmi aruncă o privire plină de groază. Încerc să mă concentrez, dar tot ce fac este să transform creaturile în niște câini turbați, care nu își potolesc fuga.
- Melina!, țipă cu exasperare Marcus. 
- Încerc, dar nu pot... Lacrimile mi se preling pe obraji și dacă nu ar fi Marcus să mă susțină aș fi căzut la pământ de mult.
În fața noastră se vede ca prin ceață o ușă. De unde a mai apărut și asta, mă întreb în gând. 
- Acolo! Repede, fugi, Melina!
Ne năpustim asupra intrării și Marcus mă împinge înăuntru. În ultima clipă el se întoarce și privește intens spre animale. Nu îmi dau seama ce face sau ce are de gând să facă atunci când stă în pragul ușii parcă așteptând creaturile să îl înhațe. Mă pregătesc să urlu de disperare către el, când, printr-un gest rapid, întinde mâna, rupe ceva de la gâtul unui câine turbat și apoi îi închide ușa în bot.
- Ce naiba e în capul tău?! Puteai să fii mușcat sau mai rău.
- Sunt în regulă, scumpo. Suntem în siguranță.
Îi sar în brațe doar ca să mă asigur că e întreg. Nu știu ce aș face dacă el nu ar mai fi.
- Melina... 
Umerii îmi zvâcnesc și din senin sunt cuprinsă de o criză de râs. Situația nu cere în niciun caz veselie, dar nu mă pot abține. Marcus mă privește îngrijorat și nu durează mult până începe și el să râdă. Suntem o imagine ciudată și abia când ne auzim ecoul ne uităm în jur. O cameră goală, întunecată, fără ieșire, cu un hidrant în mijlocul ei ne întâmpină. Nu mai avem mult timp la dispoziție, orele s-au scurs mai repede decât aș fi vrut.
- Cine spunea că vrea aventuri? Sper că ești mulțumită acum. Dar Melina... te rog să ai grijă. Asemenea evenimente nu se mai pot întâmpla. Trebuie să rămâi în viață, nu te juca.
- Îmi pare rău, chiar nu știu de unde au apărut acele... acei... nici nu știu ce erau. Te iubesc, Marcus! Mereu a ta...
- Și eu mereu al tău. Cred că e timpul să ne despărțim. 
- Cum ies de aici? De obicei tranziția e mai simplă, adorm și mă trezesc... ca o buclă.
- Hidrantul! E singurul obiect străin. 
Printr-un gest pur masculin și chiar fermecător, Marcus lovește cu piciorul capacul de fier și apa tâșnește cu putere. Hainele ude i se mulează pe corpul bine definit și cu greu îmi desprind privirea de la musculatura lui. Zâmbetul din colțul gurii îmi transmite că Marcus mi-a citit gândurile. Păcat că spectacolul nu poate continua.
- Pe mâine, draga mea! 
Împărțim încă un sărut și de sub ploaia de apă o punguță aurie lucește în mâna lui Marcus. Nu am timp însă să îl întreb ce este, corpul meu de șaizeci de ani începe să se trezească în camera albă. 

Ida

miercuri, 6 martie 2019

Review ”Fugi!” - O.G. Arion

martie 06, 2019 2 Comments
Editura UP

Trăim deja într-o lume nebună, așadar o poveste inspirată din realitatea timpului și adusă la rang de distopie nu este o surpriză, ba dimpotrivă, este un loc în primul rând la un spectacol terifiant, dar fascinant, care te face să te întrebi „dacă...?”. 
Cioburi ale unei vieți haotice ne reflectă frici, nepăsare, obsesii, stări care ne rup de cei din jur și ne provoacă să fugim, de responsabilități, de adevăr, ne izolează la o singurătate vicioasă. Dar o să mă opresc asupra unui singur motiv relevant scrierii ce urmează, obiectul în care alegem de bună voie să ne pierdem, care face uitată interacțiunea reală între oameni și prin care fugim plini de curiozitate în lumea falsă prezentată prin intermediul lui: telefonul mobil. 
Puteți face un joc de imaginație și să creionați scenarii dezastruoase, înfiorătoare, apocaliptice pe baza unui singur obiect, și sigur veți ajunge la o singură concluzie: dezumanizarea și lupta pentru supraviețuire. O.G. Arion (i.e. Oana Arion) a ochit subiectul de intrigă și a armat o acțiune senzațională cu muniție din plin spre a crea o carte ce îți joacă trăirile pe degete. Romanul „Fugi!” este un thriller get-beget scenariu de film hollywoodian, și este plasat și pe meleagurile corespunzătoare, pentru că așa cum îmi place să spun, „numai la americani se putea întâmpla asta”. 
„Fugi!” este pe lângă o carte excelent scrisă, care te ține pe jar și cu sufletul la gură, o împletire electrizantă al unui factor catastrofal - un virus transmis electronic și care afectează creierul, reducând instinctele până la pragul celor animalice - cu o forță rezilientă de a supraviețui, de a spera în găsirea luminiței de la capătul tunelului. Ceea ce îi aduce un aport factorului de interes sunt și personajele și situațiile tensionate conturate în jurul lor, pentru că mergând pe linia fină dintre iubire și ură, groază și satisfacție, simțurile sunt supuse unui amalgam de fiori și palpitații. Oana Arion te prinde de mână (fictiv) și fuge cu tine printr-un peisaj dezolant, plin de pericole și înspăimântător, cu iluzii ale unor oaze în care te crezi în siguranță, alături de oameni pe care adaptarea la noul mediu i-a făcut un alt fel de monștrii decât cei de care se apără și te pune față în față cu fricile proprii, dar toată experiența ți-o traduce ca fiind una excelentă, de care cu greu te desprinzi.
Când virusul a fost lansat pe rețelele sociale, provocând lumea să urmărească imaginile unui nou telefon mobil și să își dorească un exemplar doar tastând un cod, populația a fost surprinsă în diverse ipostaze și infectată fără să se țină cont de vârstă. Dacă unii s-au crezut norocoși, evitând a fi supuși forței virusului, curând s-au văzut vânați de cei în ochii cărora nu se mai citea umanul, ci doar animalul. Supraviețuiește cine poate, și nu doar cei puternici, ci mai degrabă cine se mulează mai bine pe mediul teribil care domnește peste ei.
Axel se afla la o cabană retrasă în momentul zero și nu a avut habar de cauză decât mai târziu când s-a alăturat unui grup de oameni. Hotărât să își urmeze propriul traseu, în drumul lui spre San Diego, locație aparent sigură și controlată de guvern, Axel este luat prin surprindere de tânăra Amira. Împărțind acoperișul sub care își găsiseră adăpost pe timp de zi și cele câteva resurse de apă și mâncare, cei doi nu plănuiesc să își continue călătoria împreună, dar împrejurările schimbă planurile, cel puțin pe cele ale lui Axel. Atinși, zombi, turbați, infectați, ochioși, denumirea pentru cei ce au fost cândva oameni este pentru fiecare o interpretare proprie. Ce este universal știut este că sunt mânați de instinctul animalic și foamea lor prezintă un pericol constant pentru supraviețuitori. Axel și Amira reușesc să scape din ghearele atinșilor, dar nu scapă de semenii lor, care ori sunt pașnici și binevoitori, primindu-i în fortul lor care nu duce lipsă de cele necesare vieții, ori sunt inoculați diabolic. Și dacă primejdiile nu sunt destul de înfiorătoare, dacă în drumul lui Axel spre a afla dacă fosta lui soție mai este sau nu în viață nu sunt puse destule piedici sângeroase, Amira ascunde și ea o latură întunecată. De cine, cât și încotro are să fugă Axel? Dar Amira? Se va termina calvarul, își vor regăsi speranța?
Dacă e vorba de „zombi” este clar o imagine macabră. Dar ce sunt dispuși cei conștienți să facă pentru supraviețuire este necesar dar și revoltător în puterea lucrurilor. Axel și Amira săvârșesc acte pe care nu le poți condamna întru totul în situația dată și vrând, nevrând te transpui în pielea lor cu aceleași gânduri. De partea cealaltă a baricadei sunt cei care sunt manipulați spre o gândire de cult și sunt dispuși să recurgă la acte barbare. Scenele la care sunt ori martori, ori participanți Axel și Amira sunt destul de grafice încât nu îți poți controla stările, iar pentru acest lucru meritele autoarei sunt îndreptățite.
Povestea are subtilități interesante și captivante, fapt care m-a făcut să îmi rețin prejudecățile despre Amira, în primul rând. Poate că sunt și eu la rândul meu puțin diabolică pentru că mi-a plăcut personajul și în cazuri extreme aș putea crede că reacționez în același ritm. Și am admis că în caz de scenariu apocaliptic mă atașez unui personaj masculin cu care să împart experiența, deci poate sunt un pic Amira. Secretul ei este tinerețea, care pompează adrenalina și din lipsă de repere pentru supraviețuire își atribuie curaj din surse considerate de ea compatibile. Să îi fie oare alegerile justificate?
Fuga protagoniștilor este mai mult decât cea pentru viață, pentru viitor; este și fuga de trecut și de suferință. Însă dincolo de interpretări este baza unei cărți puternic accentuată cu elemente tensionate, febrile și captivante, o poveste pe care o lecturezi rapid, cu o scriitură fascinantă și acțiune bine conturată. „Fugi!” este desprinderea dintr-un coșmar dar care te fură negreșit și ți-ai dori mai mult, în timp ce Oana Arion este autoarea al cărei univers literar este hipnotizant.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)
Fugi!... și comandă romanul de pe site-ul Editurii Up

vineri, 1 martie 2019

Review ”Darul vieții - Predestinați” - Alina Cosma

martie 01, 2019 2 Comments
Nu încape îndoială că atunci când îmi este pusă în mână o carte a genului romance, o voi sorbi ca pe un nectar. Și chiar dacă se distinge un tipar, citind atâtea povești în care acțiunea se arată pe rând previzibilă, clișeică, mă arunc cu bucurie în capcană, primul motiv, pentru că oricât aș ghici din țesătura cărții, tot se mai găsesc ițe încurcate, iar al doilea motiv, pentru că sunt o romantică irecuperabilă.
Editura Petale Scrise
 
Fiind un gen pe care l-am explorat pe mai multe laturi, și descoperind că autorii se bat pe un stil care prinde bine la public, cartea Alinei Cosma - Darul vieții (referire de ansamblu, având în vedere că romanul este publicat în două variante, aspect asupra căruia voi reveni) - mi-a trezit impresii de asemănare cu povești din spectrul „Fifty Shades of Grey” (dar fără detaliile kinky). Deznodământul părea a fi deja scris, însă, așa cum în mare parte mă și așteptam să evolueze lucrurile, în contrast a apărut o intrigă ce provoacă zâmbete și lacrimi. Povestea deopotrivă tragică, dramatică și romantică se desfășoară într-un ritm rapid, firul acțiunii este ușor de urmărit, și dacă pe alocuri scriitura este simplistă, fără multe detalii de fond, descrieri și stabilirea unei atmosferi precise, încărcătura emoțională, simpatizarea personajelor și impactul situației acoperă un interes și suspans plăcute.
„Darul vieții” s-a așternut pe foaie în 2016, cu o primă variantă a poveștii ce inspiră multe trări, poveste jucată de Dalia și Cristian. Cum menționam mai sus, anul 2018 a adus o reeditare a cărții și s-a propus o a doua imagine, una dacă nu complet, atunci major schimbată. Sub titlul „Darul vieții - Predestinați”, autoarea a schimbat macazul înainte de final, așa că dacă îmi permit o comparație, prima carte este neagră, a doua roz - punând față în față starea cu care te alegi. Am citit ambele volume consecutiv, în ordinea de pe tricou, astfel că nu îmi pot supune ideile să se împartă în tabere, și prin urmare voi expune impresiile în aceeași postare.
Ca orice început de poveste, protagoniștii sunt străini unul față de celălalt. Întâlnirea lor este întâmplătoare, așa dă de înțeles destinul. Câteva zile de vacanță la o pensiune, o aduce pe Dalia de la singurătatea ei, în compania lui Cristian. În primă fază nepoliticos, bărbatul își caută iertare de la tânăra ispititoare cazată în proprietatea lui și petrec câteva momente distractive, relaxante, încântătoare împreună. Totul până când reticența Daliei la avansurile lui, îl face pe Cristian să plece brusc de la pensiune și sfârșitul de vacanță să o întâmpine pe Dalia cu o notă de plată pe minus, suportată de însuși Cristian.
Simțindu-se îndatorată, starea Daliei pare să îl cheme pe Cristian în calea ei și revederea lor se propune cu un târg - pentru liniștea sau plăcerea fiecăruia: trei luni pe parcursul cărora Dalia îl va însoți, va participa, va învăța și va trăi tot ce dorește Cristian, mai precis, să îi fie damă de companie. Doi oameni ce nu cu mult timp în urmă erau străini, ajung să se cunoască așa cum nu sperau și să își dorească mai mult decât prietenie. Dalia, scoasă din zona ei de confort, din depresia profundă cauzată de pierderea părinților într-un accident cumplit, din izolare și monotonie, își va desprinde petală cu petală inocența ei și va găsi alinare, confort și încredere în Cristian. Dacă bărbatul o citește ca pe o carte deschisă, suferințele lui de pe urma unui eșec în relația cu fosta iubită și drama din familie care îl urmărește de ani, sunt surse de neliniște. 
Și pentru că ce i-a adus împreună îi și poate despărți, destinul aruncă zarurile. Impactul este iminent, dar poate distruge iubirea? 
Darul vieții

Cititorilor le sunt puse în față două traiectorii diametral opuse - pentru cei sensibili, „Darul vieții” va provoca palpitații îngrijorătoare inimii și va îneca ochii în lacrimi; „Darul vieții - Predestinați” aduce finalul fericit după care suspini și împacă simțurile. Povestea Daliei și a lui Cristian este una frumoasă și profundă, și urmărind-o în două planuri te convinge să te atașezi. Construcția acțiunii merita mai multă atenție și s-a simțit lipsa unor pasaje descriptive, mai puternic accentuate, care să dea substanță intrigii. Unele aspecte au fost îmbunătățite și revizuite în reeditare - Predestinați -, ceea ce a făcut loc cititorului să pătrundă mai bine în lumea personajelor. Și contrar așteptărilor, de a îmbrățișa schimbările în întregimea lor, tragedia inițială, care deși lovea cu întâmplări ciudat de neprevăzute și fără context, mi-a plăcut mai mult decât versiunea a doua. Cred că dramatismul își are meritele uneori și schimbarea de peisaj e binevenită. 
Alina Cosma a creat o poveste foarte ofertantă, care m-a încântat și dincolo de rapiditatea cu care s-a desfășurat. Personajele principale se completează frumos, chiar dacă s-au jucat cu nervii mei, în nehotărârea și stările lor fluctuante - ba se distrau, ba se certau, ba se iubeau, ba se supărau. Citind ambele cărți și având în minte imaginea a ce s-ar mai fi putut întâmpla, Darul vieții - Predestinați îmi inspiră ideea de o continuare, chiar și pe baza scenelor de final din prima variantă; aș plânge negreșit. Acestea fiind spuse, „Darul vieții” (oricare din cele două cărți) prezintă o poveste care aduce cu ea toate plăcerile și durerile, atât ale iubirii, cât și ale vieții, o carte pe care o parcurgi rapid și simți că ai trăit odată cu personajele.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐ (4/5)
Mulțumesc autoarei Alina Cosma și Editurii Petale Scrise pentru cărți.
Comandați romanul pe site-ul editurii

miercuri, 27 februarie 2019

Review ”Păcatele fiului” - Theo Anghel

februarie 27, 2019 2 Comments
Alina Dinu
Editura Quantum Publishers

Am și eu păcate... din acelea care îmi frământă gândurile și îmi săgetează simțurile. Păcătuiesc când las o carte bună să zăbovească prea mult pe raft, sau când trăiesc frenetic o poveste ficțională, și chiar atunci când amân acea poveste doar pentru că ea se leagă într-o serie și cliffhanger-urile mă înnebunesc. Dar cele mai dulci păcate sunt cele cu care te alegi după o scriere excelentă, întâlnirea unor personaje fascinante, descoperirea unei lumi fermecătoare - stări de bucurie, dragoste la prima vedere, pofta unui prizonierat nesfârșit.
„Păcatele fiului” te invită să îți satisfaci viciile. Theo Anghel oferă armele - un fantasy captivant, acțiune palpitantă și savuroasă, personaje complexe, umor, romance, mister -, iar cititorul acoperă muniția - implicare și atenție, zâmbete și suspine. Incitantă de la primele pagini, seria, căreia i se va adăuga în curând volumul 3, se leagă fără cusur în gen, combinând un real și fantastic vibrante, urmărind o intrigă bogată, pusă în evidență de o scriere curată. Autoarea m-a surprins prin stilul degajat redat prin vocea personajelor și am îndrăgit din start povestea, protagoniștii. Oricât aș fi vrut să nu mă arunc în volumul 2 și să îmi las o stare de anticipare, având cărțile pe mână, curiozitatea a învins. Modul de compunere este de așa natură încât îmi este imposibil să spun povestea Liei și a lui Luca fără perechea transcendentă Lheya și Beleth; astfel că, dacă în prima parte avem prezentul din care se întrezăresc frânturi ale trecutului, partea a doua, dezvăluind acel trecut în întregime, este centrul clocotitor, esența poveștii personajelor. Theo Anghel a împletit perfect planuri temporale pentru a plasa suspansul și misterul, ca apoi să puncteze printr-o relație de iubire fabuloasă care te ține cu sufletul la gură.
Cartea întâi răscolește jarul, pentru că, pe de o parte, odată intrat în acțiune ești cuprins de febra necunoscutului, iar pe cealaltă parte presimți că vei primi doar o fărâmă din întregul care promite senzații inedite. Lia este călăuza în poveste și o descoperim ca fiind jurnalistă în București. Tânără, ambițioasă, dar și inocentă, Lia ia în primire știrea ce șeful (bădăran) o vrea pe prima pagină și pornește spre locul de întâlnire și interviul cu persoana vizată. Închisoarea nu pare să îi fie potrivită bărbatului care i se prezintă Isus - în regulă, Luca -, dar în privirea lui se citește vina pentru crimele de care este acuzat. Dar cum poate ajunge ea la adevăr când el se ține de glume, iar atracția este irezistibilă...și ochii lui o fac să se piardă. Frustrată de inaptitudinea cu care conduce interviul, Luca amplică starea prin afirmațiile lui fără sens și un cadou neobișnuit - un inel cu o piatră albastră. Din acest moment viața Liei pare să iasă din sfera ordinară, întâmplându-se lucruri stranii atât în jurul ei, cât și persoanei ei. Când Luca îi dezvăluie adevărata lui natură și puterile supranaturale pe care le folosește intempestiv și în mod periculos, Lia prevede că demonul ce s-a instalat în viața ei îi vorbește de dincolo de ființă. Visele îi sunt prădate de viziuni ce îi susțin vorbele lui Luca, inelul este legătura dintre două suflete și barieră protectoare, dar iubirea celor doi, predestinată și atemporală, le este pedepsită. 
Începutul, dar și o latură a sfârșitului, se deschide în mintea Liei prin ochii ancestrali ai Lheyei. În Elazard oamenii pier sub dominația demonilor, apoi reînviați formează armata condusă de Amaymon și cei doi fii - Beleth și Gaap. Lheya este capturată și oferită mireasă lui Gaap, dar teama de soarta ce o așteaptă dacă acceptă dușmanul, se transformă în atracție pentru cel ce o aduce în acest prag - Beleth. Lia e nevoită să își amintească iubirea ce i-a pecetluit destinul, iar cu influența neomenească a lui Luca, se face tranziția în cartea a doua. Urmărim povestea cu trepidare, pentru că drumul pe care îl urmează Lheya nu este lipsit de primejdii. Încercând să scape de Gaap, se găsește în brațele lui Beleth, dar siguranța dorită se ține departe. Numele lor sunt legate de o profeție, una pe care fratele și tatăl lui Beleth nu o vor adeverită. „Păcatele fiului” făcute pentru jumătatea inimii lui vor fi pedepsite, dar iubirea își va găsi drumul înapoi acasă. Și focul arde...
Alina Dinu
Păcatele fiului

Dacă am aflat când a început povestea, cum s-a complicat ea, unde a ajuns, care au fost și cum s-au plătit „păcatele”, multe mistere au rămas nedeslușite. Volumul 3 se întrevede cu același amalgam de stări și fascinație, iar nerăbdarea de a pune mâna pe el e deja la cote ridicate. Lia/Lheya, Luca/Beleth, sau sub orice nume ar veni ei, sunt personaje care cheamă simpatia și devotamentul cititorului, povestea trăită de ei fiind una care te transportă cu ușurință într-o altă lume, în timp ce scriitura este demnă de laude. 
Mă bucur că am cunoscut universul și talentul lui Theo Anghel, genul fantasy este strop din plăcerile mele, iar „Păcatele fiului” se joacă perfect pe acest teren încât cu greu te desprinzi de filele frumos decorate cu emoție.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)

Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (72) decoratiuni (5) dulce (12) English (30) film (14) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)