joi, 28 mai 2020

Recenzie ”Fetița pe care au lăsat-o în urmă” - Roxanne Veletzos

mai 28, 2020 0 Comments

Roxanne Veletzos scrie o carte pe care străinii o descoperă cu multă surprindere și chiar ignoranță, însă pentru publicul român prezintă o carte plină de realism, brutală și emoționantă. Bucureștiul din anii celui de-al doilea război mondial este o imagine frapantă, cu atât mai mult când în descrieri își fac loc relatări din viața personală a unui membru de familie. Roxanne Veletzos este de origine română - o informație surprinzătoare și pentru mine -, iar „Fetița pe care au lăsat-o în urmă” - romanul de debut al autoarei - este o poveste bazată pe evenimente reale, o ficțiune istorică pe care o urmărești cu trepidare, resimți șocul și teroarea războiului și care te înduioșează cu sensibilitatea personajelor.

Descriere

Într-o noapte friguroasă din ianuarie 1941, o fetiță evreică este găsită pe treptele unui bloc din București. De vreme ce România s-a aliat recent cu naziștii, populația evreiască este în mare pericol, persecuțiile fiind din ce în ce mai violente. Fetița este plasată într-un orfelinat și adoptată în cele din urmă de un cuplu înstărit, fără copii, care îi pune numele Natalia. Pe măsură ce se obișnuiește cu noua ei viață, fata uită cu totul de părinții care au fost forțați să o părăsească. Se gândește la ei chiar și mai puțin când România intră sub ocupația sovietică.
Deși Natalia crește într-o lume sumbră și fără speranță, urme ale identității ei străpung suprafața vieții de zi cu zi, conducând treptat la o descoperire care îi va schimba destinul. Se îndrăgostește în secret de Victor, un tânăr impetuos care devenise prieten de familie cu mult timp în urmă, când era doar un student sărac. Natalia împlinește douăzeci de ani, iar ea și Victor, acum un important funcționar în regimul comunist, se întâlnesc din nou. De data aceasta, au o aventură pasională, în ciuda obstacolelor care îi înconjoară și a secretelor întunecate ale lui Victor.
Când Nataliei îi este oferită brusc o șansă unică la libertate, Victor este hotărât să o ajute să scape, chiar dacă asta înseamnă să o piardă. Natalia trebuie să ia o decizie dureroasă: să rămână în București cu părinții săi adoptivi și cu bărbatul pe care a ajuns să-l iubească sau să profite de șansa de a-și trăi în cele din urmă viața și de a se confrunta cu enigma dureroasă a trecutului ei.

Am deschis cartea la primele pagini cu o vădită curiozitate, pregătită să simt cum se cutremură pământul; nu neg faptul că Bucureștiul sub influența naziștilor, și mai târziu a comuniștilor, în timpul măcelurilor sub umbra Pogromului de la București și a bombardamentelor nu au imortalizat scene teribile, ba chiar documentarea a fost făcută cu atenție. Însă, cu toate acestea, am simțit nevoia să pătrund mai mult pe acel teren minat, partea de ficțiune să se contureze și pe acest plan, nu doar în ce privește viața personajelor.
Cu o acțiune ce acoperă aproape 18 ani din viața Nataliei, fetița pe care părinții evrei au fost constrânși de situație să o abandoneze pe scările unui bloc, în ianuarie 1941, „Fetița pe care au lăsat-o în urmă” se construiește în trei părți. Aducând în prim plan persoanele care o salvează și o influențează - Anton și Despina Goza, soții care o adoptă din orfelinat și o cresc ca pe fiica lor și Victor, bărbatul de care ajunge să se îndrăgostească -, povestea este brăzdată de tragedie, sacrificiu, teamă, deznădejde, pasiune dar și speranță. Natalia navighează prin vremurile dure cu mult curaj; copilăria ei alături de Anton și Despina, desprinsă din traiul familiilor avute din București, cu privilegii și siguranță, nu este cruțată însă de război, și cu atât mai puțin de conducerea comunistă care îi dezarmează de orice putere, alinare.
Cartea, purtând influența trăirilor personale - Natalia întruchipând-o pe mama autoarei, iar Anton și Despina fiind bunicii săi materni -, se conturează în prima parte cu un farmec deosebit, aducând un aer boem, veridicitatea impresionează și doza de istorie captivează. Trecerea la ficțiune pare ușor abruptă, interesul care i se aprinde Nataliei pentru a afla despre părinții ei biologici făcând discordanță cu întâmplările ce au loc între timp. Iar pentru că acțiunea face salturi în timp, lasă impresia unor goluri, locuri din care poate lipsește un moment de cotitură, care să te facă să suspini. Povestea de iubire nu pare foarte credibilă, dar reușește totuși să aducă lumină într-o lume sumbră.
Scriitura lui Roxanne Veletzos este curată și intrigantă, stilul ei de povestire m-a încântat; am parcurs cu interes paginile ce trădează realitatea și am apreciat caracterul puternic al personajelor care mi-au surâs din alte timpuri. Nu am putut să nu simt lipsa unui unghi mai de impact, fictiv ce-i drept, dar care să schimbe ceva, aducând în final mai mult decât un sentiment de bine. Pentru că dedicarea autoarei este vizibilă, respectă memoria bunicilor și a mamei sale, „Fetița pe care au lăsat-o în urmă” este un roman deosebit, ce vibrează în sufletul cititorului. Criticile mele subiective nu schimbă cu nimic faptul că este o lectură fascinantă, profundă, dureroasă, care aduce în atenție o perioadă sumbră, o dovadă de reziliență și speranța unui viitor mai bun, o lecție de viață cu tot cu dragostea și sacrificiile pe care le cere.

O lectură de ⭐⭐⭐☆(3,5/5)

miercuri, 27 mai 2020

Editura Velvet Story redă scriitorului român și cărții sale respectul cuvenit

mai 27, 2020 0 Comments

Editura Velvet Story este o editură nou intrată pe piața românească de carte, care își propune să sprijine și să propulseze autorul român și cartea sa deopotrivă. În vremuri în care ideea „cartea nu se mai citește, cartea nu se mai cumpără” pare să planeze precum un nor negru, noi alegem să credem în conceptul de „cartea se citește, se cumpără, dacă subiectul este remarcabil”. Punând preț de calitate și originalitate, editura aduce în fața publicului povești extraordinare, capabile să rupă orice barieră dintre scriitor și cititor. 

Arătând respect și dedicare autorului român prin condiții editoriale excelente și, în egală măsură, adresându-se cititorilor cu convingerea că pe piața de carte pot intra opere ce merită atenție și considerație, editura Velvet Story dă un suflu nou, un impuls proaspăt, revigorant care dorește să atragă cât mai mulți în jurul culturii, însă nicidecum constrânși de obligație, ci tentați cu plăcerea lecturii.

La doar două luni de la lansarea oficială pe piața de carte, editura numără în colecțiile sale patru titluri

Cu un impact surprinzător asupra publicului, cărțile Velvet Story s-au bucurat și se bucură în continuare de un interes aprins și de impresii pozitive. În ciuda restricțiilor impuse de vremurile actuale, editura a ținut frâu dificultăților și s-a ridicat să promoveze în continuare literatură de calitate, punând la dispoziția cititorilor o gamă variată și intrigantă de volume.


Colecția dedicată clasicilor propune ca lectură „Iarnă cazută-n genunchi”, de Dan Claudiu Tănăsescu. Autorul are un portofoliu impresionant de cărți, cele mai multe premiate și vândute într-un număr de exemplare de-a dreptul remarcabil.
Cu o scriitură atemporală, Dan Claudiu Tănăsescu încântă printr-o poveste ce răsună în graiul românesc de altă dată, desfată imaginația cu acțiuni și peisaje idilice și emoționează prin împletirea unui romantism cuminte și un dramatism fremătător. „Iarnă căzută-n genunchi” redă cu veridicitate trăiri, întâmplări, viața în sine, punând personajele într-o lumină care te transportă în vremuri trecute, dar exprimând totodată sentimente de iubire, curaj, durere, simpatie și resemnare ce rezonează și în prezent. O carte care demonstrează că ficțiunea clasică românească - văzută în acest caz poate înclinând spre istorică - este neprețuită.

*
În colecția dedicată literaturii erotice regăsim un roman care spulberă așteptările – „Karma-i o zdreanță!”, de Simona Tănăsescu, o lectură care se dezbracă provocator de secrete și se îmbracă în dorință. El și Ea își vorbesc dincolo de cuvinte și explorează sentimente care nu se dau uitate niciodată. Este o carte în care riști să te pierzi sau te abandonezi trăirilor, fiecare capitol trezind imagini dintre cele mai febrile.

Prezentare

Ai iubit vreodată cu adevărat? Iubești, acum, în prezent?
Te-ai întrebat vreodată dacă dorința îți este atât de puternică încât să străbată timpul?
Ai fi în stare să-ți cauți sufletul pereche timp de 471 de ani?
”Karma-i o zdreanță!” este o poveste erotică, diferită de ceea ce ai citit până acum, ce te va determina să iubești iubirea, dar în același timp să descoperi magia acelei senzații ce ne transformă în plan sexual.
Stefano și Renna, două suflete pereche, se întâlnesc pentru prima dată în anul 1859, în India. Faptele lor de atunci aveau să irite Karma care, fără milă, i-a aruncat într-un joc al seducției și al sexului.
De ce poate fi Karma capabilă? Care este povestea lui Stefano și a Rennei?
Răspunsurile le vei găsi numai citind „Karma-i o zdreanță!”, un roman în care îți poți lăsa gândul să dea alte nume personajelor. Și, atunci, surpriza s-ar putea să îți fie de două ori mai mare!

*
Colecția Mindgame, dedicată genului mystery&thriller, polițist, provoacă cititorul cu primul volum din seria Dennis Kayderman – „Cazul Vulpea”, de Leila Sandra M.

Autoarea conturează cu grijă și atenție atmosferă, mister, personaje, intrigă și trăiri, totul armonizat de o scriere antrenantă, vizuală, ce provoacă și te ține în suspans. Captivat de acțiunea care merge pe două planuri, resimți puterea thrillerului și ești mereu luat pe nepregătite. Dennis Kayderman este detectivul perseverent, în căutarea adevărului, dar motivația lui izvorăște și din cauze personale care îl seacă de speranță și îl împing să ia decizii ce se arată doar în detrimentul său. Fără menajamente, viața le joacă un joc ciudat personajelor, iar odată cu situațiile tensionate, salturile în timp care neliniștesc, Leila Sandra M. plantează sămânța aprecierii și curiozității pentru viitoare volume. “Cazul Vulpea” îți arestează simțurile și intuiția, este îndrăzneț și palpitant - un roman ce nu trebuie ratat, cu o recomandare de 5 
Prezentare

Povestea Normei se intersectează cu cea a agentului de investigații Dennis Kayderman, în momentul în care bărbatul ajunge în orășelul de munte Woodstock, un loc cuprins de mister și plin de necunoscute.
Având pe conștiință un caz nerezolvat de ani de zile, dispariția soției sale Emma și misterul orășelului, Dennis Kayderman își pune în plan să facă o schimbare majoră în viața sa.
Între o femeie amnezică, un oraș misterios cu un trecut sumbru și un agent ambițios care nu mai are nimic de pierdut, cine va trage cartea câștigătoare?
Cazul “Vulpea” este thrillerul care va ține cititorul pe ghimpi, plimbându-l pe rollercoasterul îndoielilor și al enigmei.

*
The Ring este colecția în care a fost adăugat cel mai nou titlu – „Ziua când te-apucă noaptea”, de Cristian Radu Constantin, un volum de poezii ce marchează debutul autorului. 

Iconoclast și ireverențios, sensibil și nonconformist, fin observator al vieții de zi cu zi, autorul disecă - uneori tranșant, alteori cu blândețe - tipologiile umane, aruncând verdicte și ștampilând etichete, dar lăsând întotdeauna cititorului opțiunea de a le accepta sau nu. Poezia lui Cristian Radu Constantin are un parfum aparte fiind o îngemănare inedită de lirică elevată, cu profund substrat intelectual și argou cotidian, totul fiind sublimat până la nivelul celei mai bune poezii urbane de după 1990.

Toate cărțile sunt disponibile și pot fi comandate pe site-ul editurii – www.velvetstory.ro

luni, 25 mai 2020

Recenzie ”Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți” - Holly Jackson

mai 25, 2020 0 Comments

Toți locuitorii din Little Kilton știu povestea.
Frumoasă și populară printre colegii de liceu, Andie Bell a fost ucisă de iubitul ei, Sal Singh, care, mai apoi, cuprins de remușcări, și-a luat viața. Cinci ani mai târziu, tragedia încă îi mai bântuie pe locuitorii liniștitului orășel britanic.
Prietenă din copilărie a presupusului criminal, Pip nu poate scăpa de sentimentul obsedant că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa cum vorbește lumea. Folosindu-se de scuza unui proiect școlar, adolescenta se transformă într-un veritabil detectiv particular și încearcă să afle adevărul.
Perseverentă și atentă la detalii, Pip ajunge să descopere o serie de secrete întunecate care demonstrează fără putință de tăgadă că Sal a fost învinuit pe nedrept. Cineva însă nu e deloc încântat de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, iar viața lui Pip este în pericol.

Adevărul este că nu am mai citit în ultima vreme o carte Young Adult, și un thriller pe deasupra, care să mă facă să stau cu gândul doar la acțiunea descrisă și să mă grăbească să rezolv misterul în câteva ore. Holly Jackson pune în scenă planul perfect, personajele potrivite și o intrigă labirintică, invitându-te într-o poveste în care suspansul îți vine de hac și aventura te face să tresari și să zâmbești deopotrivă. „Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți” este un roman de debut foarte interesant construit, autoarea surprinzând prin maniera de scriere - alertă, dibace, savuroasă - și prezentând o protagonistă tânără simpatică, îndrăzneață, tocilară autodefinită pe care o îndrăgești rapid. 
Cu toate că m-am bucurat de lectură, „Crima perfectă” are o doză de absurd care te face să vrei să îți dai ochii peste cap de câteva ori, situațiile pe care personajul principal de doar 17 ani le creează fiind neverosimile, iar investigația pe care o conduce în dezvăluirea adevărului este bizar de ușor de elucidat pentru o adolescentă, deși este deștept organizată de aceasta. Implicând multe necunoscute și răsturnări de situație, acțiunea este palpitantă, autoarea păcălind firul previzibilului și conturând un mister gros și surprinzător. Ținând cont că avem de a face cu o carte YA, aventura este gândită să te intrige, să te provoace, să inspire pericol și să te facă să te simți parte din echipa protagonistei, să o admiri, făcându-te să uiți de raționamentul logic pe care îl implică de regulă un thriller cu temă detectivistică și să trăiești mai degrabă povestea așa cum e ea spusă, într-un stil naiv.
Pippa Fitz-Amobi - Pip - își alege pentru Certificarea Proiectului Extins, un proiect școlar, un subiect ce stârnește, pe de o parte, curiozitate, mirare, nedumerire, iar, pe de altă parte, trezește fantome, frici și primejdii. Dispariția lui Andie Bell - al cărei trup nu a fost găsit nici după cinci ani - și aparenta sinucidere a iubitului ei, Sal Singh, la câteva zile după acel eveniment, sunt încă amintiri dureroase în mintea familiilor adolescenților și a comunității. Accentuate de vina pe care și-ar fi asumat-o Sal pentru uciderea lui Andie, de presa care l-a catalogat drept un monstru pe băiat, numele și imaginea familiei Singh au fost pătate și ei văzuți ca paria ai orașului. Pip nu poate accepta că tânărul care era plăcut de toți cei din jur, care a ajutat-o și pe ea la nevoie, care nu avea nimic rău de spus la adresa cuiva, ar fi în stare de o asemenea faptă. Deci, este sigură că poliția, oamenii, presa, toți s-au înșelat, acuzațiile sunt nefondate, investigația a fost oprită pe nedrept și adevăratul ucigaș este încă în libertate. Ingenioasă, neînfricată, hotărâtă, Pip își conduce proiectul ca un adevărat detectiv, face treaba chiar mai bine decât polițiștii în măsură, și îi intervievează pe toți cei care au legătură, au cunoscut-o sau au petrecut timp cu Andie în ultimele ei clipe. Ceea ce va descoperi nu va fi ușor de acceptat, de crezut sau de urmărit, chiar viața ei este pusă în pericol cu cât se apropie mai mult de adevăr, dar împreună cu Ravi, fratele lui Sal, formează echipa perfectă.
Pip dezgroapă secrete ce schimbă percepția tuturor, o face cu asumare de riscuri și ca un justițiar hotărât. Jurnalul ei de investigație se compune din trascrieri atente ale convorbirilor telefonice cu prietenii victimelor, jurnaliști, profesori, documente oficiale și cercetări amănunțite pe subiect pe internet, gânduri și motivațiile persoanelor suspecte, e-mailuri - toate acestea dau o notă de realism și mențin povestea interesantă. „Crima perfectă” nu este chiar atât de perfectă când perspicacitatea lui Pip este pusă la treabă, și dacă pe unii îi convinge să vorbească, alții nu sunt la fel de credibili. Dar unde se afla Andie în seara dispariției și de ce? Este ea moartă sau nu? Alibiul lui Sal este adevărat, a mințit el sau prietenii lui? Vina a fost aruncată pe el sau chiar el a omorât-o? De ce se tem toți de curiozitatea lui Pip și cine îi trimite mesaje de amenințare pentru a o opri din investigație?
Holly Jackson nu te slăbește nicio clipă din plasa suspansului și cu fiecare personaj pe care îl implică în acțiune plantează suspiciuni și înnoadă firul așteptărilor. Construită cu inserții dintr-o perspectivă personală a personajului principal, cartea este bine inspirată și nu lasă impresia a fi o simplă joacă de copii. Personajele sunt simpatice, au un simț al umorului măsurat, caracterul lor fiind definit de acțiunile prezente și interacțiuni. Pip poate deveni eroina favorită, mintea ei ageră și spiritul frumos convingând să i te alături și altă dată (asta pentru că se anunță o serie, cea de-a doua carte fiind deja publicată la sfârșitul lunii aprilie 2020 și cu planuri pentru încă două cărți din partea autoarei).
„Crima perfectă” este un thriller care mi-a picat la fix, antrenant și distractiv, întortocheat și neașteptat, și chiar dacă are mici imperfecțiuni, este un roman care scoate detectivul din tine și îți place.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐(4/5)

miercuri, 20 mai 2020

Recenzie ”Un nou început” - Kristin Hannah

mai 20, 2020 0 Comments
Editura Litera

„În nemărginirea acestei sălbăticii imprevizibile, fie vei scoate ce este mai bun din tine și vei înflori, fie vei fugi mâncând pământul, urlând, de întuneric, de frig și de greutăți. Nu există cale de mijloc, nici vreun loc sigur; nu aici, în Nemărginita Pustietate.”

Este stabilit că Kristin Hannah îmi face inima să tresalte cu orice carte a sa, că scriitura sa este plină de emoție, iar personajele sunt adevărate forțe. „Un nou început” încă îmi răsună cu înfrigurare în minte și chiar dacă povestea se construiește cu un subiect dureros, te simți chiar tu vulnerabil în multe dintre scene, greutățile la care sunt supuse personajele le resimți puternic și peisajul în care ești transportat este fascinant, dar dur, cărții i-a lipsit doar puțin să ajungă la sensibilitatea celorlalte pe care le-am citit din lista autoarei. Acest lucru însă nu a slăbit niciun moment plăcerea lecturii, lacrimile mi-au stat în colțul ochilor și am admirat ca de fiecare dată însemnătatea pe care o dă Kristin Hannah sentimentului de iubire. 
Cu o acțiune plasată în anii 1970-1980, pe decorul unei Alaska neîmblânzite, surprinzătoare și periculoase, Kristin Hannah reușește să creeze o atmosferă care te cucerește și te înfioară deopotrivă. Maestră în a contura caractere și trăiri, autoarea acordă aceeași atenție și descrierilor, stărilor pe care le trezește sălbăticia din Alaska și imaginile sunt incredibil de vizuale. Intriga țesută în jurul familiei Allbright te ține ca pe ace, dramatismul situației te întristează, conflictele iscate din cauza unor traume te revoltă, dar alegerile, sacrificiile sau pierderile din dragoste te emoționează, te fac să empatizezi și să înțelegi lupta.
Leni, fiica adolescentă a soților Ernt și Cora Allbright, prinsă în relația pasională și furtunoasă dintre părinții ei, îndrăznește să spere că un nou cămin în Alaska va aduce cu sine un viitor mai bun pentru familia sa. Mama ei va face orice pentru bărbatul pe care îl iubește, chiar dacă asta înseamnă să-l urmeze în necunoscut.
La început, Alaska pare să fie răspunsul la problemele lor. Zilele lungi, însorite și generozitatea localnicilor suplinesc lipsa de experiență și de resurse a familiei. Dar, pe măsură ce se apropie iarna și întunericul coboară peste Alaska, familia începe să se destrame. Leni îl întâlnește însă pe Matthew, iar acesta – grijuliu, bun, curajos – o face să creadă în posibilitatea unei vieți mai bune…
 
Pentru a îndura vremurile teribile din Alaska, familia lui Leni trebuie să depună eforturi mari, dar nu toate pericolele pândesc în aerul rece al iernii, în păduri, în munți - Leni și mama ei, Cora, trebuie să înfrunte și să supraviețuiască unui pericol ce sălășuiește între pereții propriei case. Ernt nu mai este bărbatul pe care îl știa odinioară, războiul din Vietnam l-a schimbat pentru totdeauna. Paranoia și comportamentul abuziv nu îi permit să își păstreze un loc de muncă și niciun loc nu e prea sigur pentru el. Alaska ar putea fi șansa lor, dar chiar și în comunitatea restrânsă, unde nu dispun de electricitate, drumuri asfaltate, apă curentă și alte necesități, percepția lui Ernt asupra realității provoacă neliniști. În timp ce Leni și Cora se străduiesc să se aprovizioneze pentru iarnă, să se îngrijească de gospodărie, Ernt pierde timpul bând și punându-se contra schimbărilor, amenințând siguranța soției și a fiicei lui.
Portretul personajelor impresionează prin impactul cu care o idee traumatică rezonează în prezent, iar complexitatea trăirilor este acel punct care face cartea să fie una de luat în seamă. Nelipsită de învățăminte, povestea ne arată fața urâtă, obsesivă, bolnavă a iubirii, dar și pe cea pură, salvatoare și neîngrădită. Fie că îl urăști pe Ernt pentru acțiunile sale, că o compătimești, dar o și condamni pe Cora pentru alegerea ei de a rămâne fidelă soțului ei abuziv, în final le înțelegi cauza și motivația. Leni este un personaj puternic, o adolescentă ce inspiră curaj, reziliență și prin prisma povestirii din perspectiva ei descoperim bucurii acolo unde lovește numai teama, sentimentul de acasă acolo unde solitudinea este salvatoare și o iubire în care se întrevede un viitor împlinit. Dar Alaska este imprevizibilă, iar viața familiei Allbright va resimți din plin efectul.
Kristin Hannah împlețeste în relațiile dintre personaje o afectivitate care mă doboară, legătura dintre mamă și fiică fiind mereu una care mă impresionează. „Un nou început” este o poveste despre supraviețuire - într-un loc izolat și sălbatic, în timpuri premergătoare schimbării - care spune o poveste de supraviețuire - în fața unei traume, a mediului abuziv, accidentelor, pierderii celor dragi și a trecerii anilor. În ciuda tuturor neșanselor, personajele împărtășesc aceeași tărie - Leni și Matthew se încred în acea iubire statornică și nu lasă ca visul lor să fie spulberat de greutăți.
O carte pe care nu am lăsat-o din mână, antrenantă, surprinzătoare, o aventură întunecată de frici și luminată de dragoste, „Un nou început” este o recomandare frumoasă.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

miercuri, 13 mai 2020

Recenzie ”Drum în noapte” - Kristin Hannah

mai 13, 2020 0 Comments

Recunoașteți: și voi plângeți la poveștile emoționante din cărți! E greu să nu te lași afectat de scenele ce pot la fel de bine reflecta realitatea și care pot fi desprinse din viață. Personajele par a fi oamenii de lângă tine, trăirile lor bucăți rupte din experiențe personale care te macină și te dor. Când te identifici cu anumite stări, suferi cu același patos, mie, ca cititor, îmi e imposibil să nu îmi implic sufletul în acțiune. Fiind chiar și doar o operă de ficțiune, nu mă pot desprinde cu gândul de partea veridică a sentimentelor și acțiunilor și mă văd tulburată de profunzimea scrierii.
Kristin Hannah mi-a atacat laturile sensibile încă de la lecturarea cărților „Aleea cu licurici”, „Dincolo de stele” și „Privighetoarea” și nici nu mă aștept să se întâmple altfel cu orice altă carte a autoarei. Atât cât mă încântă un romance, o poveste de dragoste ce mă lasă fără suflare, complexitatea relațiilor create de Kristin Hannah - și nu doar cele romantice - și impactul emoțional al poveștii sunt cele care depășesc toate așteptările și m-au făcut să mă îndrăgostesc de stilul său de scriere expresiv. „Drum în noapte” se alătură listei de cărți frumoase, care merită lacrimile pe care le-am vărsat și ciuda pe care am avut-o pe soarta personajelor, iar lecțiile de viață, pe care autoarea se pricepe atât de bine să le împletească în poveste, vor rămâne cu mine ceva timp de acum încolo.
Apreciez în scrierea autoarei că aceasta nu se oprește la un singur subiect, ci abordează fațete ale acestuia din mai multe perspective. Doar pentru că nu face din relația de dragoste obișnuită dintre o fată și un băiat punctul central al poveștii, acest lucru nu înseamnă că iubirea nu se țese din toate colțurile. „Drum în noapte” este fără îndoială o carte romantică, dar inima ți se frânge chiar mai mult descoperind relațiile dintre o mamă și o fiică, o soră și un frate, relația dintre cele mai bune prietene. Atenția îți este atrasă și menținută de planul dual al povestirii prin prisma a două personaje de vârste diferite, dar care ajung să se asemene și să sufere în același ritm, iar cu cât citești mai mult despre frământările lor - pentru că este evident încă din faza incipientă a acțiunii că ceva tragic s-a întâmplat - cu atât te lași pierdut în vortexul emoțional.
Într-un prim plan o întâlnim pe Lexi, o adolescentă cu care viața nu a fost miloasă până să ajungă în grija Evei, o mătușă din partea bunicii sale. Mama sa a murit în urma unei supradoze de droguri, iar comportamentul său neglijent, lipsa afectivității și absența unei figuri materne o vor marca pentru totdeauna, cu atât mai mult când în familiile adoptive cu care a locuit de-a lungul timpului, nu a găsit siguranța și stabilitatea care să suplinească lipsurile. Când Eva o îmbrățișează și este gata să îi ofere totul din puținul pe care îl are și mai ales să o facă să se simtă dorită și iubită, Lexi s-ar vedea în stare să sacrifice orice pentru a nu-și pierde ceea ce este de acum familia ei. 
Pe cealaltă parte, Jude este mama adolescenților Mia și Zach, gemeni de nedespărțit, soție și o prezență constantă, săritoare și implicată în viața micii lor comunități. Se dedică întru totul familiei sale, o mamă cloșcă, elicopter, care este în stare să le dicteze viitorul copiilor săi, fiind sigură că ea știe ce este mai bine pentru ei, dar totul izvorăște din sentimentele puternice de iubire și grijă pe care le poartă pentru aceștia. Cu Mia și Zach pregătindu-se să intre în ultimul an de liceu, Jude este agitată din cauza examenelor, admiterii la facultate, dar mai cu seamă, din cauza petrecerilor udate cu mult alcool și care prezintă un pericol.
Între Lexi și gemeni se creează o legătură din prima zi de începere a liceului: pentru Mia este esențial să și-o păstreze ca prietenă pe Lexi, pentru Zach este mai importantă fericirea surorii ei decât o relație cu fata cea nouă, iar pentru Lexi este o dorință împlinită să se simtă acceptată și să aibă un loc în familia unde Jude este în ochii ei mama perfectă. Timp de trei ani, prieteniile s-au sudat și tot la fel de puternic s-au înrădăcinat și sentimentele dintre Lexi și Zach, o iubire aproape interzisă. Secretul lor a fost aproape să destrame prietenia lui Lexi cu Mia și a provocat ceva valuri de neliniște în familia lui Jude, dar apele păreau că s-au liniștit. O petrecere încheiată târziu în noapte avea să le schimbe tuturor viețile, consecințele s-au plătit scump și pământul le-a fugit de sub picioare.
Turnura evenimentelor este dramatică și sfâșietoare; oricât ai fi încercat să deduci sau poate să știi urmările, scenele te iau pe nepregătite și cu noduri în gât încerci să citești cât mai repede, pentru a afla cum se încheie totul. Am crezut că povestea va culmina cu acest punct tragic, însă Kristin Hannah a vrut să mă stoarcă de lacrimi până la epuizare și a mai dat o lovitură, una complet neașteptată. Introducând încă o perspectivă narativă, una cu un efect care te face să suspini, și un salt în timp care arată ce urme a lăsat suferința și regretul pe chipurile personajelor, capitolele sunt scrise până la ultimul cu emoție profundă. 
Kristin Hannah dă dovadă de o excelentă cunoaște a sufletului și a omului în general. Conturează personaje atât de vii, dinamica dintre acestea este impresionantă, nuanțează sentimentele de iubire, parentale, de prietenie, fraterne, cele de abandon, de deziluzie, de grijă, de jale, de iertare și de sacrificiu cu o putere ce te frământă. „Drum în noapte” nu este acea carte care te captivează printr-o intrigă complicată, ci prin trăirile apăsătoare și reale, prin durerea și bucuria cu care jonglează viața. 

- Și care este următorul pas?
- Urmează-ți inima.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

luni, 11 mai 2020

Review ”Casa bântuită” - Shirley Jackson

mai 11, 2020 2 Comments
Editura Litera (Carte din Colecțiile Libertatea)


N-aș fi spus că sunt o cititoare de cărți horror, dar uitându-mă în urmă descopăr că elementele de groază introduse în povești au fost cele care m-au făcut să dedic genului un loc considerabil pe rafturile bibliotecii. Eu, fire sensibilă, sunt ușor impresionabilă la scenele macabre, sinistre, și totuși nu mă dezic de la acțiunea tulburătoare. Trebuie însă să fac o delimitare clară între un thriller horror - sângeros și înfiorător, și un horror paranormal - lugubru și fantomatic. Atât cât m-am supus cărților cu misterul ce ascundea monștri de orice natură și m-am lăsat trădată de simțuri, atât m-am ferit de cărțile cu spirite ce bântuie locuri care oricum nu inspirau siguranță. Pentru mine acțiunea horror care implică fantome, apariții bizare și case bântuite a reprezentat mereu punctul de care nu am putut să trec. Influențată probabil de filmele foarte grafice, nu am crezut că pot rezista unei întâlniri de gradul zero cu sunete bizare, uși trântite și halucinații înnebunitoare, dar am supraviețuit cuvintelor scrise și nu mi-a fost teamă de întuneric.
Mi-aș fi dorit ca autoarea Shirley Jackson să îmi facă cea dintâi prezentare cu supranaturalul și groaza pe care o insuflă o astfel de scriere. Romanul „Casa bântuită”, publicat în anul 1959, a deschis drumul atâtor alte povești cu tematică asemănătoare, dar ce îl diferențiază de cărțile mult mai recente este tocmai imaginea clasică, ce rămâne nemuritoare, și stilul ce te transpune într-o altă perioadă, care te forțează să citești printre rânduri, o acțiune redată cu o măiestrie care și dincolo de trecerea anilor reușește să fascineze. Cartea are un lirism aparte pe care rar îl mai întâlnești în scrierile actuale, iar puterea cu care autoarea atacă nu atât sentimentul de spaimă, cât psihicul trezește o serie de întrebări ce te frământă și te fac să revii asupra unor pasaje esențiale. Când în final ți se dezleagă misterul, te simți cu adevărat bântuit. Scurtei mele liste de cărți de acest gen am adăugat prima dată romanul „The Little Stranger”, scris de Sarah Waters, publicat în 2009 (recenzie aici), și care are la bază aceeași idee de „casă bântuită”, cu o poveste captivantă și poate cu o fărâmă din profunzimea cărții lui Shirley Jackson.
Condusă ca un experiment de către doctorul Montague, șederea la Hill House, una dintre casele cu o istorie încărcată, îi supune pe Theodora - asistenta doctorului, o fire boemă, pe Eleanor - o tânără ușor agorafobă, cu un trai nefericit, pe Luke - moștenitorul casei, la o serie de întâmplări care din curiozitatea naivă pentru inexplicabil, pe de-o parte și evadare, pe de altă parte, li se arată fatidice. Ca oricare altă casă de care se zvonește că este bântuită, Hill House nu a fost ocolită de moarte și scandal, însă ce sălăsluiește în pereții ce se unduiesc precum brațe care vor să te prindă și te fac martor unor scene teribile este departe de ordinarele fantome. Dintre cei patru temerari, Eleanor este cea mai marcată de spiritele ce se adăpostesc în întunericimea camerelor, dând ascultare vocilor ce îi șoptesc în miez de noapte. Casa îi atacă pe cei mai sensibili și care par să nu își găsească locul, alungându-i pe cei care nu îi împărtășesc dorințele.
„Casa bântuită” nu are o acțiune complexă, și știi deja ce se poate întâmpla „Noaptea. Pe întuneric.”, dar chiar și așa e plină de momente neașteptate, de speriat. Dialogurile sunt delicioase, cu un umor negru, satirice, dar care ascund multe secrete despre povestea în sine și personaje. Aici scrierea cere o atenție sporită, căci autoarea împletește replici ce nu poți fi sigur dacă duc la nebunie sau exprimă realitatea. Totul este în strânsă legătură cu starea de spirit a personajelor, iar în centru se plasează Eleanor, din perspectiva căreia urmărim scenele, în timp ce îi pătrundem în gânduri și navigăm pe un drum periculos.
M-am bucurat de construcția cărții, cu pasajele ce deschid și închid povestea, jocurile de cuvinte și al planurilor reale sau nu, personajele episodice - în special cuplul Dudley, îngrijitorii, cu ale lor replici și amuzante, și sinistre. Contrar multor recenzii mai puțin pozitive, romanul pentru mine a fost o încântare „groaznică”, fiind poate acel tip de poveste pe care dacă îl recitești își dezvăluie de fiecare dată alte înțelesuri. Tinde mult spre o scriere psihologică și cauzele care le fac pe personaje să cadă pradă spiritelor din Hill House te năucesc.
La capitolul groază, Shirley Jackson se folosește de alte tertipuri decât cele care au ajuns în prezent să zbârlească părul. „Casa bântuită” îți oferă motive de înfiorare, însă nu sunt pe atât de accentuate pe cât ar fi de așteptat, elementele horror strecurându-se tiptil și lucrând voalat la starea de încordare. Autoarea ne oferă toate datele, atât cât este nevoie să contureze atmosfera sinistră, ilustrând casa ca pe una a „ororilor de la bâlci”, înșelătoare, malefică, cu uși ce se închid singure, spații reci în fața unor camere, însemne pe pereți, zgomote și vise ciudate. Sub chemarea istoriei sumbre a casei, Eleanor, în principal, își pierde din personalitate și un joc de oglinzi distorsionează realitatea.
Dincolo de această „vânătoare” de supranatural, ședințe de spiritism cu ajutorul unei planșete folosită de soția doctorului Montague, refuzul îngrijitorilor de a petrece timp în casă după lăsarea întunericului, planuri ce ridică un aer de scepticism și un ușor umor, scenele în care sunt implicate personajele, în care resimt puterea casei și cele în care nu poți discerne adevărul sunt înfricoșătoare. N-aș cataloga cartea ca fiind una cu impactul cel mai puternic, poate m-am desensibilizat cu timpul și horror-ul are nevoie de alte nuanțe decât cele date de autoare în 1959, însă mi-a plăcut prin modul cum a fost scrisă. Fie că se va găsi sau nu pe lista voastră de lectură, „Casa bântuită” „a dăinuit vreme de mai bine de opzeci de ani și poate că are să mai dăinuie încă optzeci”, căci este nemuritoare.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐(4/5)


miercuri, 6 mai 2020

Recenzie ”Primăvară în Toscana” - Santa Montefiore

mai 06, 2020 0 Comments

Stare de visare, dor, relaxare, cu parfum de flori în aer mediteranean, atmosferă romantică și caldă, prietenoasă și misterioasă - „Primăvară în Toscana” este toate aceste lucruri și, în plus, un sentiment de bine, plăcere și împăcare. Cartea autoarei Santa Montefiore este partenerul perfect pentru o zi de primăvară - și nu numai -, o lectură plină de emoție, palpitantă într-un mod neașteptat, scăldată în soarele și romantismul italian. Te lași ușor furat de farmecul Toscanei, al personajelor și al poveștii, pus în valoare de descrieri frumoase și trăiri surprinzătoare, iar la final n-ai vrea să te desprinzi de această aventură.
Carte din Colecțiile Libertatea
În original denumită ”The temptation of Gracie”, titlul cărții dezvăluie multe despre acțiunea în sine, dar de acest lucru devii conștient pe parcurs. Gracie Burton - personajul principal, o femeie ce se apropie de vârsta de 70 de ani, văduvă și în relații mai degrabă distante cu fiica ei și familia acesteia - poate părea banală, liniștită și cumpătată, însă este învăluită de o atracție aparte, ce nu ține de frumusețea exterioară, de un spirit curajos și artistic ce inspiră, de dorință și iubire statornice, trăsături ce ispitesc și o fac și pe ea să cadă în ispită. Mergând pe paralela trecut - prezent, povestea lui Gracie se dezvăluie într-o primăvară petrecută în Toscana, dar totodată locul reprezintă și începutul unor relații în care iubirea stă în primul rând.
Ceea ce pare un impuls de moment de a pleca pentru o săptămână în Toscana, la un curs de artă culinară la Castelul Montefosco, despre care află dintr-o revistă, se dovedește a fi cu mult mai mult de atât. Gracie sparge rutina și calmul orășelului Badley Compton, creând rumoare printre prietenele sale, care nu văd cu ochi buni o asemenea plecare, mai cu seamă Flappy Scott-Booth. Nici Carina, fiica lui Gracie, nu îi înțelege decizia, dar alege să își pună munca pe planul doi - așa cum trebuia de mult să o facă - și să își refacă relația cu mama sa, alăturându-i-se în vacanță împreună cu Anastasia - fiica pe care o neglijează și nepoata care nu a avut șansa să își cunoască cu adevărat bunica. Experiența le va schimba radical pe cele trei femei - atât personal cât și ca familie, însă Gracie nu este pentru prima oară în Toscana și motivul ei pulsează încă puternic, chiar și după 41 de ani.
„Primăvară în Toscana” este povestea de acum - anul 2010 și săptămâna în care gazda lor, contele Bassanelli, le oferă castelul său pentru a petrece zile și nopți pline de savoare, în compania Ilariei și Mammei Bernadetta gătind rețete delicioase; întâlnind oameni cu care învață să scape de griji, legând prietenii și redescoperindu-se pe sine; când amintirile vechi îi apasă pe suflet, dar cele noi dobândite alături de Anastasia și Carina o fac pe Gracie mai fericită ca oricând. Și este povestea de atunci - din anii 1950-1960, când Gracie locuia în Toscana, fiind ucenica unchiului său, restaurând tablouri și îndrăgostindu-se nebunește. Ajungând să se intersecteze, trecutul și prezentul deznoadă vina, regretul, durerea și reînnoadă iubirea și împăcarea.
Chiar dacă acțiunea cărții se împarte în două planuri temporale și perspectiva sare de la un personaj la altul, stilul de scriere al autoarei nu este obositor și nici plicticos. Creează o stare de nerăbdare la aflarea secretelor - care nu sunt puține - și plăcere de a descoperi gândurile și trăirile fiecărui personaj în parte. Intriga lasă loc multor momente sensibile și romantismul se trezește nu doar în viața tinerei Gracie, ci plutește și în jurul Anastasiei, care îi seamănă bunicii ei în multe privințe. Previzibilă pe alocuri, povestea nu și-a pierdut totuși din farmec și m-a încântat prin peisaje, dialoguri cu umor și m-a făcut să suspin de drag, dar și de teamă. 
Cartea este atât despre familie - iubirea dintre o mamă și o fiică, o bunică și o nepoată - cât este despre dragostea adevărată, care în ciuda timpului, a piedicilor și a greșelilor nu slăbește. Santa Montefiore scrie cu pasiune și simți acest lucru în acțiunile personajelor, în descrieri, dar știe să creeze și un suspans apăsător și o atmosferă ce te lasă cu lacrimi în ochi. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐(4/5)

luni, 4 mai 2020

”Trei femei” - Lisa Taddeo

mai 04, 2020 0 Comments
„Dorința, așa cum nu ați mai cunoscut-o niciodată: o incitantă poveste adevărată despre viața sexuală a trei femei americane, având la bază aproape un deceniu de documentare jurnalistică.”
Atât de multe dintre fricile despre dorință par să fie lucruri pe care ar fi trebuit să le depășim cu ani în urmă. Putem spune că vrem să facem sex fără discriminare, dar nu putem spune exact că ne așteptăm să fim fericiți. În serile din Indiana, pe care le-am petrecut ascultând o încăpere plină de femei, exista multă camaraderie, multă îngrijorare tăcută.
Cu siguranță o carte foarte dezbătută de cei ce s-au încumetat să o citească, însă părerile, pe cât de contradictorii se arată, nu pot nega faptul că munca autoarei Lisa Taddeo este remarcabilă și subiectul dezbătut unul provocator. „Trei femei” este o carte de nonficțiune, dar fiind recomandată ca una ce îți poate dezvălui tainele dorinței feminine și împlinirii sexuale sau care analizează profund condiția femeii este o abordare greșită - cartea este jurnalul picant și portretul real, sever și curajos al vieții sexuale a trei femei. Lisa Taddeo nu expune judecăți și nu complică lucrurile, ci doar arată adevărul din perspectiva a trei femei care au acceptat să își afișeze traumele, sentimentele, frustrările, fetișurile.
Am început să citesc cartea fără a pune în balanță anumite așteptări; știam ce presupun experiențele femeilor și cam atât. În schimbul nonficțiunii de care mă tot feream, am găsit o scriitură care mai degrabă intrigă prin stilistica unui roman spumos, fascinant și antrenant. Povestirea momentelor marcante din viața celor trei femei nu este lipsită de emoție, controversă, lectura conturându-se palpitantă, scandalos de incitantă, dar și cutremurătoare, și totuși autoarea nu se adâncește în studii privind psihicul, nu descoase fiecare trăire. Toți anii de documentare care au construit cartea nu au pus accent pe această latură, iar pe mine întocmai această alegere - de a povesti și de a lăsa experiențele celor trei femei să vorbească de la sine - m-a făcut să apreciez cartea. Lisa Taddeo nu scrie cu scopul de a pregăti un moment culminant care să fie revelator, să marcheze un fapt important pentru femei în general - deși poate că lipsa unui astfel de punct de vedere dezamăgește puțin -, însă titlul este mai mult decât cuprinzător.
Trei femei - „Lina, casnică și mamă, prizonieră într-o căsnicie care și-a pierdut pasiunea; Maggie, o elevă de liceu de 17 ani care are o relație cu profesorul ei de engleză și Sloane, proprietara frumoasă, rafinată și plină de succes a unui restaurant, căsătorită cu un bărbat căruia îi place să o urmărească făcând sex cu alți bărbați și cu femei”.
Poveștile sunt în aparență diferite, dar femeile se regăsesc pe același fir al dorinței de a fi iubite și împlinite, dar și acela de a fi, mai mult sau mai puțin, manipulate de bărbați. Lina ajunge să aibă o relație extraconjugală cu un fost iubit din liceu. Ambii însă fiind acum căsătoriți, se întâlnesc pe ascuns și în limitele impuse de bărbat, dar Lina se simte satisfăcută, un simplu sărut - cu atât mai mult sexul - fiind ce îi lipsea de la soțul neglijent. Maggie nu are o reputație prea bună, dar atenția profesorului o liniștește în momentele grele și o face să se simtă specială. Când situația iese de sub control, vorbele, atingerile, săruturile sunt apă de ploaie și un joc murdar. Sloane are un trecut tulburat de anorexie/bulimie și o situație familială instabilă, dar pare să se regăsească în aventurile sexuale propuse de soțul ei și de a-i fi submisivă acestuia.
Cartea pare că pune femeia în poziția de a se lăsa controlată, dar Lisa Taddeo nu a conturat poveștile în așa fel încât să reiasă ceva pozitiv sau inspirator, înțelept, și nici nu a arătat un neadevăr. Este poate un semnal de alarmă și arată importanța educației emoționale și a unui trai sănătos în familie. 
Cu pasaje destul de grafice, dure, lecții de curaj, reziliență, „Trei femei” nu este nonficțiunea la care te aștepți, dar în același timp te captivează și nu o poți lăsa din mână. Povestea lui Maggie - în principal - m-a ținut pe ace, m-a enervat, dar a fost parte dintr-o stare de interes viu pentru modul de scriere și tumultul pe care a reușit să îl transmită Lisa Taddeo. 
„Ca întotdeauna, orice poveste poate fi văzută din mai multe perspective, aceasta, însă, este cea care le aparține.”

O lectură de ⭐⭐⭐⭐(4/5)

vineri, 1 mai 2020

”Povestea mea” - Michelle Obama

mai 01, 2020 0 Comments

Am așteptat poate prea mult să citesc ”Povestea mea”, însă, cartea lui Michelle Obama este culegerea de bucurie, împlinire, inspirație și respect care, indiferent de momentul în care alegi să o descoperi, își păstrează puterea de a te marca și de a te face să simți admirație pentru femeia, fiica, soția și mama Michelle Obama. Reușitele și fericirea, dar și piedicile, necazurile, sacrificiile din viața sa sunt demontate pe hârtie cu sinceritate și modestie nu doar pentru a evidenția succesul fostei Prime Doamne a Statelor Unite în acțiunile sale, ci mai degrabă de a marca ambiția unei femei de a se ridica deasupra preconcepțiilor și de a arăta că îi pasă, convingând tocmai prin greutățile înfruntate.
Nu aveam decât o imagine slab conturată a ceea ce a însemnat președinția Obama și nu am simțit atunci nevoia să aflu mai multe, dar am știut când am început să citesc ”Povestea mea” că am purtat mereu o admirație pentru familia Obama. Poate doar simpla lor apariție îmi insufla un sentiment de bine, de autenticitate în acțiuni, și acum mi s-a confirmat de ce - pentru că sunt oameni integri, inteligenți, empatici și dedicați adevărului. 
Michelle Obama este un exemplu - de la copila care a aspirat să fie cea mai bună la pian, la învățătură, care a absolvit Princeton, a lucrat pentru a ajuta comunitatea, până la soția care își susține soțul chiar dacă este sceptică în privința reușitei lui, la mama care se dedică fiicelor sale. 
Până acum am fost avocată. Am fost vicepreședinta unui spital și directoarea unei organizații nonprofit care-i ajută pe tineri să-și croiască drumul către cariere importante. Am fost o studentă de culoare, provenind dintr-o familie de muncitori, la o facultate de elită frecventată mai ales de albi. Am fost singura femeie sau singurul afro-american în diferite grupuri și conjuncturi. Am fost mireasă, am fost o tânără mamă epuizată, o fiică sfâșiată de durere. Și, până nu demult, am fost prima doamnă a Statelor Unite - o poziție care nu reprezintă oficial un loc de muncă, dar care mi-a oferit experiențe cum nu mi-aș fi putut imagina. M-a așezat față în față cu tot felul de provocări și m-a făcut uneori să mă simt umilă, m-a dus pe culmi și m-a doborât, luându-mă pe nepregătite câteodată.
Povestind cu emoție despre perioada copilăriei, Michelle Obama nu se ferește să împărtășească cu bune și cu rele întâmplări din casa familiei ei din Chicago. Pune preț pe relația cu toți membrii familiei și vorbește deschis și cu drag despre traiul modest pe care l-a avut, deprinzând de la părinți, frate, bunici, unchi și mătuși calități care o vor defini ca adult. O întâlnim pe Michelle Obama marcată de durerea pierderii - a unei bune prietene, a tatălui său, dar nu și fără dovezile de iubire ce au însoțit viața alături de persoanele dragi. 
Relația cu Barack Obama vine natural și prin cuvintele și trăirile ei descoperi un bărbat demn de admirat. Implicarea și atenția lui dată politicii nu au venit ca lucruri ușor de suportat pentru Michelle, asemeni cuvintelor dure care au urmat să apară la adresa amândurora odată cu decizia de a candida la președinție. Încercând să facă pace cu ea, să își găsească locul care să o liniștească, tot procesul de redescoperire pe sine este unul real și care rezonează. Dând din casă mici secrete, Michelle Obama se deschide în fața tuturor și prin maniera ei sinceră, dar diplomată de a povesti, captivează.
Cunoscând omul înainte de a o cunoaște pe prima doamnă, nu e surprinzător faptul că ea a ales și a insistat să facă schimbări în rândul copiilor și sănătății lor, în ajutorarea familiilor de militari, în formarea tinerelor femei să se descopere pe sine. 
Sunt un om obișnuit care a avut șansa unei călătorii extraordinare. Împărtășesc povestea mea cu speranța că-i voi ajuta și pe alții să-și facă loc cu poveștile și vocile lor, dincolo de criteriile rigide care stabilesc unde e locul fiecăruia și de ce. Am avut norocul să ajung în castele de piatră, în săli de curs ale unor școli și în bucătării din Iowa, încercând doar să fiu eu însămi, încercând doar să creez legături cu oamenii. Pentru fiecare ușă care s-a deschis pentru mine, am încercat să deschid ușa mea pentru alții. [...]Hai să ne invităm unii pe alții înăuntru.
Cuprinse în trei părți - Povestea mea, Povestea noastră, Povestea continuă -, memoriile lui Michelle Obama sunt stop-cadre pe momentele esențiale și importante din viața sa, care puse laolaltă îi dezvăluie personalitatea și întăresc respectul, simpatia pentru omul care continuă să fie și azi. În toate aspectele ei - politice, familiale, personale -, cartea este o lectură extraordinară, care mi-a acaparat orice alt gând și emoția transmisă m-a tulburat. Detaliile din culise m-au captivat mai ceva ca un film de acțiune (tipic american) și, chiar dacă știam deznodământul, încordarea a fost la fel de prezentă și resimțită ca cei ce au trăit pe propria piele tumultul campaniei electorate și a alegerilor. Michelle Obama nu doar că reușește să impresioneze prin tăria ei, normalul vieții contrar statutului, ci se impune și ca o adevărată inspirație prin perseverența, întelepciunea, devotamentul și onestitatea ei. 
Așa cum a ajuns cartea în forma ei finală, ”Povestea mea” este curaj pus pe foaie și nu ai cum să nu admiri acest lucru. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (138) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (15) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)