2019 Book Delight - My Most Wanted


Cum o învârt, cum o sucesc, mă pun în fața unei liste de cărți. Nu plănuiam să trag liniuțe în dreptul unor titluri, ci le așteptam publicarea și le înhățam pe loc. Însă, dând un ocol noutăților, am rămas uimită câtor cărți le aștept cu bucurie apariția - edițiile în limba engleză. Autori cunoscuți sau nu, vești de un an plin de lectură se anunță din partea tuturor. Într-un final m-am hotărât să vă fac cunoștință cu câteva dintre romanele care mi-au făcut ochi dulci, multe dintre ele ale unor autori pe care i-am citit și mi-au rămas în preferințe, altele continuări din serii sau pur și simplu curiozități.


1. An Anonymous Girl - Greer Hendricks, Sarah Pekkanen
Goodreads Description
Data publicării: 8 Ianuarie

După satisfacția extremă pe care am avut-o la citirea romanului The Wife Between Us (apărută la Editura Litera), îmi era imposibil să nu mă arăt complet entuziasmată de un alt volum scris de cele două autoare. Cartea a fost lansată cu primele zile ale anului și nu îmi poate aduce decât bucurie că îmi încep lecturile cum se cuvine. Sunt nerăbdătoare să o citesc, căci numai imaginea ei în listă mă cheamă și nu e rost de amânare.

2. 99 Percent Mine - Sally Thorne
Goodreads Description
Data publicării: 29 Ianuarie

Cartea de debut a autoarei Sally Thorne, The Hating Game (apărută la Editura Herg Benet), am marcat-o de curând pentru a fi citită, iar stilul simpatic și povestea ce pare a fi pe gustul meu m-a făcut curioasă nu doar de prima carte, ci și de cea de a doua, anunțată pentru anul acesta. Sally Thorne mă bucură așadar cu două titluri în lista de lectură.

3. On The Come Up - Angie Thomas
Goodreads Description
Data publicării: 5 Februarie

The Hate U Give (apărută la Editura Trei) a făcut ceva furori anul trecut, iar ceva nou de la autoarea Angie Thomas sună bine. Muzică Rap, scene din viața oamenilor de culoare, puterea de a visa și de a te impune, idei interesante ce cu siguranță vor compune o poveste puternică.

4. The Silent Patient - Alex Michaelides
Goodreads Description
Data publicării: 5 Februarie

The Silent Patient are ceva vrăjitoresc, cel puțin în imaginea de pe copertă și descriere. Țara noastră se numără printre cele multe care în data de 5 Februarie vor lansa cartea. Apariția ei este anunțată de Editura Litera și este unul din mult așteptatele thrillerele care mă agită cu nerăbdare.

5. The Hiding Place (US title) - C. J. Tudor
Goodreads Description
Data publicării: 5 Februarie

Omul de Cretă, semnat C. J. Tudor este noutatea Editurii Nemira la început de an și curiozitatea îmi este maximă. Iar pentru că s-au aliniat aparițiile atât de bine, cele două cărți ale autoarei au loc de cinste anul acesta. Genul horror nu e chiar preferatul meu dar sunt dispusă să intru în lumea lui C. J. Tudor.

6. I Owe You One - Sophie Kinsella
Goodreads Description
Data publicării: 5 Februarie

Cu Sophie Kinsella m-am mai întâlnit în Surprise Me și văzându-i noua carte mi-am spus să îi dau o șansă. Stilul autoarei mi-a plăcut, iar o poveste de dragoste nu o refuz.


7. The Everlasting Rose - Dhonielle Clayton
Goodreads Description
Data publicării: 5 Martie

Cartea a doua și continuarea The Belles (apărută la Editura Herg Benet) este de urmărit, așteptat și apucat. Cum prima parte m-a lăsat anticipând și mai multă acțiune, este musai să aflu ce mai pune la cale Camille.

8. Girls With Sharp Sticks - Suzanne Young
Goodreads Description
Data publicării: 19 Martie

Seria The Program a autoarei mi-a plăcut chiar mult și am citit-o cu sufletul la gură, iar încă de la anunțarea unei noi cărți ale sale am fost rapidă să o pun pe listă. În martie sunt pregătită să descopăr fantasticul cărții Girls With Sharp Objects și nu accept să nu îmi placă.

9. The Rose - Tiffany Reisz
Goodreads Description
Data publicării: 16 Aprilie

Tiffany Reisz este printre preferatele mele la capitolul erotica. Dacă aș putea să am toată colecția ei de cărți - pe care, de altfel, le-am și citit - în bibliotecă, le-aș reciti, și nu o dată. The Rose face parte din seria The Red și combină arta, magicul și erotismul cum știe autoarea mai bine. Abia aștept să pun mâna pe carte și să mă bucur încă o dată de stilul captivant al lui Tiffany Reisz.

10. The Bride Test - Helen Hoang
Goodreads Description
Data publicării: 7 Mai

Anul trecut citeam The Kiss Quotient și a fost o lectură relaxantă și simpatică, cu detalii puternice. Bineînțeles că nu am putut să nu pun pe listă și cea de-a doua carte a lui Helen Hoang. Rămâne de văzut ce impresii îmi va lăsa și dacă personajele de origini mixte îmi vor fi dragi.

11. Lock Every Door - Riley Sager
Goodreads Description
Data publicării: 2 Iulie

Se pare că Riley Sager mi-a aprins interesul, din moment ce am făcut maraton cu romanele sale precedente - Final Girls și The Last Time I Lied. Așa că îmi era puțin evident că și romanul cu numărul trei îl voi avea pe listă. 

12. Chain of Gold - Cassandra Clare
Goodreads Description
Data publicării: 19 Noiembrie

Pot refuza încă o serie a autoarei Cassandra Clare? Evident că Nu! Poate că e deja prea mult dar nu mă pot sătura de personajele din Shadowhunters și o incursiune în timp este A-Ok. Și unde mai pun că ultima carte din The Dark Artifices așteaptă să fie citită...

Ajunsă la finalul listei sunt surprinsă câte titluri am adunat. Anul 2019 îmi va fi acaparat nu doar de noutățile propuse, ci și de multe alte cărți care fie așteaptă de ceva vreme să fie citite, fie se adaugă cu sau fără voia mea la colecție. Nu e rău pentru o bookaholică, sper doar ca timpul să îmi fie prieten și să mă bucur de toate poveștile.


Spor la lectură!



Trimiteți un comentariu

0 Comentarii