Review ”Codex Aureus. Nume de Cod” (vol. I) - Silviu Radu


„Codex Aureus era numele de cod al planului lor.”

...în concordanță cu planul pe care autorul Silviu Radu l-a avut cu volumul I al trilogiei Codex Aureus și încă unul ingenios, inteligent și surprinzător, Nume de Cod este realitatea unei țări îmbrăcată în conspirații, jocuri de putere și politici avantajoase. Plecând de la o serie de evenimente, tragedii, documente și personaje reale, din istoria recentă a României, Silviu Radu creează o ficțiune bogată, ce se întinde pe o perioadă de mai bine de jumătate de secol, care suscită imaginația cititorului și lasă în urmă gânduri diverse.
Codex Aureus. Nume de Cod sparge gheața cu o acțiune în stil thriller și, cu prezentarea primelor idei, scenariul pare să se contureze promițător. Faptele dovedite ale deținerii unor pagini cu valoare inestimabilă de către țara noastră și adăpostite în incinta Bibliotecii Batthyaneum din Alba-Iulia, stau la baza compunerii cărții care a preluat denumirea documentului - Codex Aureus. Reprezentând cele patru evanghelii, partea de manuscris ce stă în păstrare în România este incompletă, cealaltă parte aparținând Vaticanului, situație ce a stârnit controverse. În perioada comunismului manuscrisul a folosit drept garanție pentru împrumuturi colosale în bani, motiv pentru care și după căderea regimului politicienii se ajutau în scopuri proprii de avantajul pe care îl dădea Codexul. Fără îndoială, bătălia dintre țări pentru posesia acestei prime părți a manuscrisului de la Alba-Iulia a fost și este una aprigă, iar Silviu Radu s-a documentat cu precizie pentru a împleti părțile de adevăr cu ficțiunea și să conducă la o carte care denotă spiritul românesc.
În primul rând, vreau să tratez acest volum ca ceea ce se oferă: o poveste ficțională. Nu este greu să cazi în ritmul scenelor, punctul de pornire și cel central fiind încercarea Vaticanului de a fura manuscrisul Codex Aureus. Mai mult decât Biserica și sânul credinței pe care le reprezintă, centrul religios este și o întreagă organizație secretă, conspirativă, ce își trimite spioni bine pregătiți și nemiloși pentru a înlătura pe oricine le stă în calea obținerii manuscrisului și așează în funcții de putere membri ai grupului pentru a dirija lucrurile în favoarea lor. România a păcălit mișcarea spionilor, mutând Codexul de la Alba-Iulia în București, în condiții de maximă siguranță, informații la care au acces doar cei doi cei mai puternici oameni din stat: Președintele și directorul Serviciilor de Informații. Dar ce se va întâmpla când taberele se vor blura, interesele fiind tot mai mari și alianțele vor juca jocul final? Conducătorii României și-au folosit toate cărțile, au mizat totul. Vaticanul și-a infiltrat supușii și roata se învârte. Cine a rămas în picioare?
Pe parcursul lecturii au fost momente când îmi puteam imagina povestea transpusă într-un film, tema fiind una oportună. Acțiunea, deși întinsă pe decenii, se leagă neobișnuit de bine; eu cel puțin am trecut cu vederea anii scriși sub numărul capitolelor și am urmărit evenimentele așa cum veneau. Desigur că toate scenele majore puteau fi comprimate și se resimțea altfel misterul și suspasul. Intriga se dezvoltă astfel ciudățel, prezentând o serie de personaje care vin și pleacă, propun un rol marcant dar nu îl îndeplinesc. Se instalează o stare de confuzie când acțiunea se bifurcă, urmărind drumul diverselor personaje și conflictul central se pierde oarecum. Ceea ce am considerat lupta pentru posesia manuscrisului Codex Aureus nu s-a conturat atât de puternic pe cât așteptam, Vaticanul practic se lupta cu el însuși, România fiind un adversar absent, hoții mișunând peste tot dar fiecare cu scopul propriu. 
Acest aspect trimite la un al doilea punct prin care se poate analiza cartea. Autorul a avut clar ca inspirație evenimente și figuri politice ale țării. Personajele se propun cu nume ca Traian Bădescu, Elena Tundrea, Victor Ronta, Dinu Petrenciu și altele, care trimit cu gândul la persoane reale și fură din atenție, împingând la o pauză de a găsi paralela, lucru care încurcă cu atât mai mult pe cineva care nu urmărește sfera politică. În esență am privit aceste similarități cu amuzament, căci nu te poți abține să asociezi ficțiunea cu realitatea dar nu acesta voiam să fie scopul cărții. Personajele nu ajung la cititor și nu empatizează, imaginea lor fiind prea aproape de echivalentul real antipatic.
Codex Aureus. Nume de Cod este o carte bogată, autorul s-a documentat și a propus idei ce deschid ochii în privința unor cazuri ce au marcat țara noastră, colorate cu viziuni conspirative care trezesc suspiciuni și s-a folosit de istorie pentru a compune o poveste antrenantă. Silviu Radu și-a îndeplinit scopul de a nuanța intrigile importante ale ultimilor ani din România, făcând un contrast plăcut cu imaginarul. Important este ca cititorul să se poată desprinde de undele de adevăr împletite în acțiune și să parcurgă paginile ca un spectator la o poveste. Cartea este o lecție ce a vrut să scoată în evidență mișcări de manipulare, corupție și interese politice, scene care și-au lăsat amprenta și pe care autorul le-a vrut consemnate în mod literar, însă, pentru că personal nu port interes oamenilor politici, mi-aș fi dorit ca acțiunea să fie tensionată, să dezvolte un punct culminant și mai puțin să predea pe tema istoriei (but it's just me).

O lectură de ⭐⭐⭐☆ (3.5/5)
Mulțumiri autorului Silviu Radu.
Trilogia continuă cu volumul II - Cele 3 Pergamente

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii