miercuri, 27 februarie 2019

Review ”Păcatele fiului” - Theo Anghel

februarie 27, 2019 2 Comments
Alina Dinu
Editura Quantum Publishers

Am și eu păcate... din acelea care îmi frământă gândurile și îmi săgetează simțurile. Păcătuiesc când las o carte bună să zăbovească prea mult pe raft, sau când trăiesc frenetic o poveste ficțională, și chiar atunci când amân acea poveste doar pentru că ea se leagă într-o serie și cliffhanger-urile mă înnebunesc. Dar cele mai dulci păcate sunt cele cu care te alegi după o scriere excelentă, întâlnirea unor personaje fascinante, descoperirea unei lumi fermecătoare - stări de bucurie, dragoste la prima vedere, pofta unui prizonierat nesfârșit.
„Păcatele fiului” te invită să îți satisfaci viciile. Theo Anghel oferă armele - un fantasy captivant, acțiune palpitantă și savuroasă, personaje complexe, umor, romance, mister -, iar cititorul acoperă muniția - implicare și atenție, zâmbete și suspine. Incitantă de la primele pagini, seria, căreia i se va adăuga în curând volumul 3, se leagă fără cusur în gen, combinând un real și fantastic vibrante, urmărind o intrigă bogată, pusă în evidență de o scriere curată. Autoarea m-a surprins prin stilul degajat redat prin vocea personajelor și am îndrăgit din start povestea, protagoniștii. Oricât aș fi vrut să nu mă arunc în volumul 2 și să îmi las o stare de anticipare, având cărțile pe mână, curiozitatea a învins. Modul de compunere este de așa natură încât îmi este imposibil să spun povestea Liei și a lui Luca fără perechea transcendentă Lheya și Beleth; astfel că, dacă în prima parte avem prezentul din care se întrezăresc frânturi ale trecutului, partea a doua, dezvăluind acel trecut în întregime, este centrul clocotitor, esența poveștii personajelor. Theo Anghel a împletit perfect planuri temporale pentru a plasa suspansul și misterul, ca apoi să puncteze printr-o relație de iubire fabuloasă care te ține cu sufletul la gură.
Cartea întâi răscolește jarul, pentru că, pe de o parte, odată intrat în acțiune ești cuprins de febra necunoscutului, iar pe cealaltă parte presimți că vei primi doar o fărâmă din întregul care promite senzații inedite. Lia este călăuza în poveste și o descoperim ca fiind jurnalistă în București. Tânără, ambițioasă, dar și inocentă, Lia ia în primire știrea ce șeful (bădăran) o vrea pe prima pagină și pornește spre locul de întâlnire și interviul cu persoana vizată. Închisoarea nu pare să îi fie potrivită bărbatului care i se prezintă Isus - în regulă, Luca -, dar în privirea lui se citește vina pentru crimele de care este acuzat. Dar cum poate ajunge ea la adevăr când el se ține de glume, iar atracția este irezistibilă...și ochii lui o fac să se piardă. Frustrată de inaptitudinea cu care conduce interviul, Luca amplică starea prin afirmațiile lui fără sens și un cadou neobișnuit - un inel cu o piatră albastră. Din acest moment viața Liei pare să iasă din sfera ordinară, întâmplându-se lucruri stranii atât în jurul ei, cât și persoanei ei. Când Luca îi dezvăluie adevărata lui natură și puterile supranaturale pe care le folosește intempestiv și în mod periculos, Lia prevede că demonul ce s-a instalat în viața ei îi vorbește de dincolo de ființă. Visele îi sunt prădate de viziuni ce îi susțin vorbele lui Luca, inelul este legătura dintre două suflete și barieră protectoare, dar iubirea celor doi, predestinată și atemporală, le este pedepsită. 
Începutul, dar și o latură a sfârșitului, se deschide în mintea Liei prin ochii ancestrali ai Lheyei. În Elazard oamenii pier sub dominația demonilor, apoi reînviați formează armata condusă de Amaymon și cei doi fii - Beleth și Gaap. Lheya este capturată și oferită mireasă lui Gaap, dar teama de soarta ce o așteaptă dacă acceptă dușmanul, se transformă în atracție pentru cel ce o aduce în acest prag - Beleth. Lia e nevoită să își amintească iubirea ce i-a pecetluit destinul, iar cu influența neomenească a lui Luca, se face tranziția în cartea a doua. Urmărim povestea cu trepidare, pentru că drumul pe care îl urmează Lheya nu este lipsit de primejdii. Încercând să scape de Gaap, se găsește în brațele lui Beleth, dar siguranța dorită se ține departe. Numele lor sunt legate de o profeție, una pe care fratele și tatăl lui Beleth nu o vor adeverită. „Păcatele fiului” făcute pentru jumătatea inimii lui vor fi pedepsite, dar iubirea își va găsi drumul înapoi acasă. Și focul arde...
Alina Dinu
Păcatele fiului

Dacă am aflat când a început povestea, cum s-a complicat ea, unde a ajuns, care au fost și cum s-au plătit „păcatele”, multe mistere au rămas nedeslușite. Volumul 3 se întrevede cu același amalgam de stări și fascinație, iar nerăbdarea de a pune mâna pe el e deja la cote ridicate. Lia/Lheya, Luca/Beleth, sau sub orice nume ar veni ei, sunt personaje care cheamă simpatia și devotamentul cititorului, povestea trăită de ei fiind una care te transportă cu ușurință într-o altă lume, în timp ce scriitura este demnă de laude. 
Mă bucur că am cunoscut universul și talentul lui Theo Anghel, genul fantasy este strop din plăcerile mele, iar „Păcatele fiului” se joacă perfect pe acest teren încât cu greu te desprinzi de filele frumos decorate cu emoție.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)

sâmbătă, 23 februarie 2019

Review ”Filiera grecească” ( vol. I - seria Stelian Munteanu) - Bogdan Hrib

februarie 23, 2019 1 Comments
Editura Tritonic

După expresia „esențele tari se țin în sticluțe mici” vine vorba „poveștilor bogate cuprinse în cărți firave”. Este oare numărul de pagini un principiu după care ne orientăm când alegem următoarea lectură? Vreau să atrag privirile spre povestirile scurte, aceeași sursă de inspirație, cu impact și rezonanță pentru cititor pe care o prezintă și scrierile cuplate cu sute de pagini. Am întâlnit în colecțiile Editurii Tritonic cărți care te fură, în special, prin pasul alert al acțiunii, iar oprindu-mă asupra stilului thriller și polițist, pășesc în aventura precipitată dar nelipsită de complexitatea intrigii, de puterea suspansului și atmosfera tensionată, propusă de personajul Stelian Munteanu.
După ce am trăit frumos povestea din „Ultima fotografie”, Bogdan Hrib (și mulți alții) m-a intrigat în „Domino 2” (pentru că eu nu respect ordinea) cu scenele antrenante ce compun anchetele criminale puse pe seama personajelor sale. „Filiera grecească” vine să completeze curiozitatea mea privind cine este Stelian Munteanu și să îmi împace pofta pentru romanele polițiste. Cu această ocazie am punctat și sfera noir a genului, una, până acum, nedescoperită. 
Ce îmi place la stilul de scriere al lui Bogdan Hrib este faptul că e real, concis și natural, urmează un fir care este deopotrivă ușor de înțeles și cuprinzător, îmbinând caracterul prozaic, umoristic al cuvintelor cu acțiunea demnă de film. În acest prim volum din seria Stelian Munteanu am regăsit amprentele care promit o experiență palpitantă. Deși coperta previne că „atunci când o crimă întrerupe o vacanță în Grecia” este cazul principal, cuprinsul cărții ascunde surprize de tot felul. Prima fiind că vacanța și relaxarea nu sunt prietene cu toți.
Stelian Munteanu nu prea știe cum să își gestioneze singurătatea - bărbat divorțat, turist în Grecia, departe de casă, serviciu -, așa că un apel matinal venit de la București poate reprezenta o lamă cu două tăișuri. Lucrând ca purtător de cuvânt al Poliției Române, la bază fiind jurnalist, cererea superiorului său ori îl dezmorțește, ori îi strică vacanța. 
O crimă, în care este implicat un cetățean român, s-a produs la Paralia, refugiul lui de vară, și Stelian este, dacă nu în măsură să urmeze munca de detectiv, cel mai aproape de locul faptei. Consultându-se cu inspectorul-șef grec, Iannis Theodopoulos, culege informațiile conform cărora victima, Tatiana Sevcenko, a fost găsită decedată într-un hotel dezafectat, cu un indiciu ce îl incrimează pe Daniel Manole. Tânărul are susținerea unui mahăr din România, Mircea Popescu fiindu-i cumnat, și prin acesta s-a solicitat prezența unor reprezentanți români. Deși cazul pare cusut cu ață albă, Stelian presimte că motivul crimei este mai complicat decât la o primă vedere, iar numele implicate trezesc suspiciuni. 
Pas cu pas sunt anexate noi detalii și ies la iveală activități clandestine, cu interes profitabil. Mihail (Mișa) Sergheevici Pușkin lucrează din umbră și oferă indicii anchetatorilor implicați în caz, dar rolul lui este incert (sau nu?). Urmărind pistele ca pe niște firimituri de pâine, Stelian Munteanu declanșează alarmă în cinci țări - Grecia, România, Rusia, Austria și Franța, totul pentru a demasca vinovatul și de a găsi obiectul provocator de crimă - jumătate de duzină de diamante. Cine e vânătorul și vânatul, și cine scapă basma curată?
Poate că am ghicit după câteva pagini spre cine se îndreaptă acuzațiile, dar dacă s-a întâmplat astfel, acest lucru nu mi-a tăiat din avântul de a merge în pas cu investigația. Am menționat nodul de surprize, iar acesta se deznoadă încet în planuri nepreconizate. Avem în primul rând simțul acut al lui Stelian Munteanu pentru rezolvarea misterelor; acesta nefiind detectiv sau polițist reușește, totuși, să se adapteze perfect situației și se compune ca un personaj complex și interesant. Personajele aduse în prim plan se leagă armonios atât în interacțiuni, cât și în plasarea intrigii. Figurile feminine sunt contrastul în imaginea sumbră a acțiunii, iar personajului principal masculin îi este rezervat chiar și un strop de romantism, pus în seama unei grecoaice, specialist în pietre scumpe și bijuterii, Eleni Papastergiu. Nu ar fi fost o poveste pe atât de palpitantă dacă nu s-ar fi pus problema unei dileme ce te ține pe ace până la final, ceea ce te joacă ca pe un spectator atent ce profită de ritmul alert al desfășurării acțiunii lipsite de detalii inutile și savurează întâmplările la cotă maximă.
„Filiera grecească” este punct ochit, punct lovit în materie de roman noir și scurt și la obiect în materie de acțiune polițistă. Personajul principal, ce dă și numele seriei, se face rapid simpatizat și îi urmărești, întâmpini și aștepți aventurile cu surprindere și trepidare. Așa cum am sperat, povestea este plină de suspans, complexă în modestia ei de pagini, o scriere pe care o lecturezi cu plăcere, în stare de încordare sau cu zâmbetul pe buze. Este lesne de înțeles că și celelalte volume subiectivate de Stelian Munteanu se vor adăuga listei de cărți citite, cu mic, cu mare, întregind colecția.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)
Mulțumiri Bogdan Hrib pentru carte.

miercuri, 20 februarie 2019

Review ”Păpușile” - Cristina Nemerovschi

februarie 20, 2019 2 Comments
Editura Herg Benet

Toate au un început. Admirația mea pentru un autor, chiar dacă nu l-am cunoscut de la debut, se instalează la un punct în timp, dar dacă nu la cel mai apropiat de prezent, atunci cel mai aproape de trecut. Acel punct este începutul pentru mine, o descoperire a unei cărți, a unei povești, scrisă cu magia de a mă devota inspirației autorului, de a mă face să răscolesc arhiva acestuia cu dorința de a gusta fiecare cuvânt. 
M-a chemat de pe raftul librăriei o carte a Cristinei Nemerovschi și când vocea „cititorului nebun” este insistentă, nu pot lăsa în urmă subiectul tentației. Și fac doi pași înainte, doi înapoi, vreau, iau, nu citesc sinopsis, e stabilit. Nu este cea mai recentă apariție și nici cea dintâi, însă e împlinirea mea că am mai urcat o treaptă spre a cunoaște lumea bogată a scriitorilor români. Ochii văd, urechile ascultă; despre cărțile Cristinei Nemerovschi adun informații, sunt curioasă, iar când deschid „Păpușile”, sufletul arde, simțurile se revoltă, povestea întâlnită mă declară învinsă în fața scrierii profunde.
...Și dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș aștepta atât până să o aleg pe autoare, până să îi întâlnesc universul. Și pentru că sunt acum, aici, resimt părticica nemuritoare pe care fiecare scriitor o lasă în urmă prin poveștile sale și impactul este același. 
Sunt momente când la finele unei lecturi sunt atât de entuziasmată de experiență încât îmi grăbesc gândurile să se adune și să se lege în cuvinte cât mai inspirate; de puține ori s-a întâmplat să fiu dezamăgită, dar punctele de nesatisfacție s-au evidențiat ușor; alteori dau peste povești care mă întorc pe dos, mă lasă mută, în sensul bun al lucrurilor, și ideile mele nu se supun unei ordini concrete, în așa fel încât nu reușesc să îmi exprim încântarea. Romanul „Păpușile” mi-a provocat un haos în stări, emoții, așa că la partea de concluzii îmi pune piedică. Nu sunt străină de lacrimi, zâmbete, revolte interioare atunci când citesc; mă supun trăirilor pe care le impune povestea, sunt sentimentală, iar „Păpușile” m-a jucat pe degete. Și, iată, mă găsesc că vreau să îmi aștern impresiile și nu pot să înnod cuvintele. Este genul de carte care transmite atât de multe, nu doar o poveste imaginară, ci și fărâme din viață, colțuroase, dureroase, unice și incitante. Subiectul este desprinderea din firesc, tragicul care împânzește realitatea și iluziile pe care viața le oferă: iubirea și moartea. Acestea sunt limitele care vrei nu vrei îți marchează drumul; și nu poți refuza iubirea, și nu poți evita moartea, și tot ce poți face între timp este să trăiești.
„La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.”
...iar finalul nu este întotdeauna fericit. Cunoaștem acest fapt din primele pagini ale cărții și totuși Dora și Luna vor să le fim părtași poveștii lor frumoase și tumultoase. Două fete cărora societatea nu le poate pune bariere iubirii și stau exemplu expresiei „extremele se atrag”, trăiesc împreună trei ani și un pic în bula lor de fericire. Se completează perfect, ca personajele dintr-o carte pentru copii, Luna Betiluna și Dora Minodora menite să înfrunte lumea ținându-se de mână, salvându-se una pe cealaltă. Evadează de dramele familiale în căsuța lor din copac, dar Luna încearcă să comprime o viață de experiențe în doar 26 de ani. O femeie cu părul verde i-a prezis când era copilă că la acea vârstă va întâlni moartea. Poți schimba destinul? Te poți absolvi de vină?
Dora înșiruie momentele prețioase trăite alături de Luna, se pierde în amintirea iubirii lor. Prin vocea ei răsună durerile care le-au apropiat, trăirile care le-au marcat și greșelile pe care le-au regretat și le-au despărțit. Scenele de reflecție puse pe seama Dorei, subliniază prezența autoarei, tratarea subiectelor principale ale poveștii mizând pe un puternic impact emoțional. „Păpușile” Luna și Dora împart cartea în cadre cu tentă erotică, dramatică, fantastică, tragică; și dacă firul poveștii urmează relația celor două fete, pe parcurs se despică și prezintă o acțiune bogată. Pot spune că autoarea a folosit o strategie inteligentă, de a deschide cartea cu impresia că știi ce te așteaptă, dar a susținut suspansul și a purtat lejer cititorul pe valul de intrigare. S-a derulat în așa fel o lectură rapidă, dulce și picantă. 
Cristina Nemerovschi m-a impresionat prin stilul avangardist, scrierea captivantă, pasajele cu înclinație filozofantă și nu în ultimul rând prin talentul de a crea o poveste care să emoționeze. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

luni, 18 februarie 2019

Review ”Seducția apei” - Monica Ramirez

februarie 18, 2019 0 Comments
Editura Tritonic
În decursul mai multor ani m-am orientat spre cărțile străine, citind în limba engleză și format electronic, mai degrabă din motive legate de comoditate decât altceva. Acum îmi place să îmi spun că acest lucru m-a ajutat să îmi formez o părere despre literatura străină încât să pot face comparații cu cea autohtonă. E puțin târziu să îmi pară rău că nu am citit la timp scrierile autorilor români, dar încerc să îi iau pe rând pe cei care mi-au atras atenția și să îi descopăr în ritm alert. Nu mare îmi este surprinderea că mă afund în povești pe care dacă nu le-ar sublinia un nume românesc, risc să pierd din vedere originea lor, fapt ce denotă că nu e nevoie să cauți prea mult o carte din genul preferat, pentru că o ai la doi pași.
Sunt destul de versatilă în lecturi și în funcție de starea de spirit îmi aleg peisajul din care vreau să simt, iar de această dată mi-am dat seama că atmosfera unui historical romance mi-a lipsit și se pretează perfect cu zilele de februarie. Monica Ramirez mi-a oferit povestea perfectă, cartea fiind prima mea întâlnire cu autoarea și una de bun augur nu doar pentru genul sus numit, ci și pentru stilul captivant și ireproșabil care cu siguranță se transmite tuturor scrierilor și mă ispitește a descoperi și seriile thriller.
„Seducția apei” își are merit ca titlu și pentru povestea frumos încadrată și pentru starea mea ca cititor răpit și devotat acțiunii. Fără menajamente, am fost plasată într-un timp și spațiu care m-au orbit de orice altceva în jur și mi-au promis o călătorie prezentată din primul moment precum un cadou neașteptat. Influențele străine în scrierea Monicăi Ramirez au adus un suflu fresh și încântător pentru mine în timpul lecturii, căci necunoașterea mea al acestui teren românesc plin de intrigi fantastice mă face să tresalt de bucurie la oglindirea perfectă cu scrieri pe același gen ale unor nume sonore. Îmbinate plăcut, elementele de anticipare, suspans, mister, cele romantice, de cotitură și personajele ademenitoare sunt baza unei povești ce poartă ușor statutul uneia care vrăjește.
Lumea anului 1862 stă să se schimbe sub ochii lui Nathalie Arnaud, proaspăt absolventă a Școlii de Medicină din Paris și femeie puternică gata să înfrunte valurile de discriminare și superioritate ale genului masculin din orașul ei natal, San Francisco. Până să ancoreze însă, la bordul vasului pe care călătorește o lovesc din plin fiori străini ei, vibrații venind din partea Căpitanului, un bărbat impunător și de neclintit, pe care nu speră să îl mai revadă. Pe uscat, în întâmpinare lipsește să apară fratele ei, Claude, și o ia la pas spre reședința mătușii Catherine - un bordel elegant și profitabil. Clipele de răgaz nu îi sunt destinate lui Nathalie, pentru că la umbra întunericului este atacată și răpită. Vinovatul, Maiorul Moore, jucându-i îngrijorarea pe care o are pentru Claude în favoarea lui și folosindu-se de antecedentele lui Nathalie ca spion, o trimite în ipostază de doctor în casa lui Don Miguel Samuelle Cabrillo. Ce nu știe Nathalie, este că pe lângă sarcina pe care o are de a identifica boala de care suferă Don Cabrillo, un mister nedeslușit de cei mai pricepuți doctori, va fi prinsă în mijlocului unui conflict al Uniunii, amestecat cu interese periculoase, secrete de familie și dezamăgiri. Toate necazurile nu ar fi fost dureros de înfruntat dacă Don Miguel nu era bărbatul care i-a pus inima pe jar și pentru care este în stare să se sacrifice. Când cărțile sunt date pe față, nu toți rămân în picioare și în persoana cui nu te așteptai se ascundea mișelul care voia pentru el totul și mai mult. Cum se va descătușa Nathalie de misiunea Maiorului, va găsi cauza și vindecarea stării lui Don Miguel, vor scăpa nevătămați din patosul iubirii, vor asculta de „seducția apei”...
Lupta dintre personajele principale și cele negative face mereu deliciul unei intrigi palpitante și în povestea de față acțiunea nu duce lipsă de punctul acesta. Bine ascunse în pielea personajelor, misterul și suspansul merg mână în mână cu situațiile conflictuale și de limită. Împărțită armonios între scene antrenante, tensionate, sub semnul întrebării, surprinzătoare și scene debordând romantism, farmec, povestea se cere a fi citită rapid și bucură prin cadrul concentrat pus pe seama personajelor ce fiecare ocupă un rol cheie și scenariul bine trasat. Un historical romance purtat pe ape învolburate de thriller și spionaj, „Seducția apei” este călătoria în timp care surprinde imaginea colorată a iubirii complicate, a balurilor fastuoase, dar și pe cea sumbră a unui război de interese, de putere, de recurgeri la otrăviri și crime. Atenția acordată scrierii din prisma detaliilor, a făcut ca povestea să fie una bogată și pe planul descriptiv și pe cel emoțional, contrabalansând cu momente de umor care fac cu atât mai mult să îndrăgești deopotrivă personajele și creatorul lor.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐☆ (4,5/5)


joi, 14 februarie 2019

Review ”Castelul de sticlă” - Jeannette Walls + Movie

februarie 14, 2019 2 Comments
Să te pierzi în lumea cărților este ușor, dar să rămâi impasibil poveștilor este aproape imposibil. Mi-am format preferințe pentru anumite genurile literare, aspect care nu este de condamnat, și m-am învârtit în ficțiune, „ferindu-mă” de opusul acesteia, cu gândul că vreau să mă îndepărtez de realitate. Nu sunt chiar străină de nonficțiune, cu timpul încerc să citesc din toate sferele literare (expanding my horizons) și chiar dacă sunt în continuare reticentă unor genuri, întâlnesc totuși cărți care mă copleșesc unde mă aștept mai puțin. Autobiografia nu se afla pe lista mea până când nu am ales la întâmplare o carte de pe raftul librăriei, și dacă astfel se prezintă autorii, nu mai refuz cărțile de gen.
Alina Dinu
Editura YoungArt
Jeannette Walls și-a scris memoriile într-o manieră fermecătoare, încât pe alocuri nu poți asocia scenele cu realitatea, unele fiind ca desprinse din povești, altele sfâșietoare. În unele momente te pierzi și uiți că este o carte autobiografică, construcția urmând-o pe cea a unei ficțiuni bogate care te captivează de la primele rânduri. „Castelul de sticlă” se ridică dincolo de lecturile obișnuite și e de așteptat având în vedere că este o poveste de viață adevărată. Oricât de greu este de imaginat că autoarea a trăit, a înfruntat, a suferit, dar a supraviețuit, a perseverat și chiar s-a bucurat de copilărie, stilul de viață haotic și familia nonconformistă, povestea ei o resimți în toți nervii.
Prima întâlnire cu Jeannette Walls ne dezvăluie o femeie independentă, capabilă, jurnalist în New York, dar care încă este rușinată de alegerile părinților ei. Recunoscându-și mama pe stradă, în timp ce aceasta căuta prin gunoaie, nu este o scenă în care ar vrea să fie surprinsă. Statutul ei actual îi permite să își ajute părinții, dacă aceștia ar accepta, dar să ne întoarcem în timp și să ne aducem aminte că viața nu a fost întotdeauna roz pentru Jeannette și gunoiul altuia a fost pentru familia ei mult timp chiar și salvator.
Scriitoarea își începe mărturisirile cu prima amintire pe care o are de la vârsta de trei ani, una care o va marca pe viață dar care este doar un prim pas spre formarea personalității ei puternice. Rex și Rose Mary Walls au crescut în medii și dificile și diferite, conturându-i ca două persoane boeme, dar cu o inteligență aparte și dornici de aventură. Ce nu au deprins cei doi este cum să fii un părinte responsabil, să ai grijă de copii și să nu îi lași să își prepare singuri de mâncare, riscând să sufere arsuri grave de pe urma unui accident nefericit, roluri în accepția normalității. Fiecare își alege modul de a trăi, de a-și crește și educa copiii, iar familia Walls a ales pentru Lori, Brian, Jeannette și Maureen un stil nomadic, dezorganizat, la limita supraviețuirii. Săraci din multe puncte de vedere, Jeannette și familia ei nu duceau însă lipsă de iubire. 
Povestirea copilăriei celor patru frați este dulce-amară. Fără un cămin stabil, „spălând putina” ori de câte ori tatăl intra în vreo altercație sau nu își mai permiteau chirie, dormind sub cerul liber, rămânând flămânzi deseori, copiii se bucurau însă la gândul unei noi aventuri, descoperirea unui nou loc și aveau încredere în părinți și promisiunea tatălui că va găsi terenul perfect pentru a construi casa de vis pentru ei, un Castel de sticlă. Rex Walls era un bărbat cu o inteligență fină, educându-și copiii mai bine decât considera că o poate face școala, era un întreprinzător cu vise de a exploata aur și un arhitect ingenios. Ce strica planurile era faptul că era un alcoolic care nu se putea abține a nu cheltui banii pe ce nu era necesar și că nu își putea menține un loc de muncă, dar în momente de luciditate asigura familiei un trai la limita sărăciei și le dădea speranță. Rose Mary Walls nu era femeia pe care copiii se puteau baza, ea fiind artistă și dedicându-și timpul picturii sau scrisului. Deși avea calificare de a preda ca profesoară, meseria era prea solicitantă pentru ea, chiar dacă le aducea un venit substanțial, mama preferând ca familia ei să se zbată pentru a obține ceva ce voiau. Toate deziluziile înfruntate de Jeannette și frații ei au fost și sursă de dispreț dar și lecții de putere, însă, copii fiind și necunoscând alt mod de a trăi, decât mult mai târziu, și-au pus încrederea în părinți și în ciuda tuturor greutăților, i-au iubit necondiționat și le-au acceptat deciziile.
Relația lui Jeannette cu tatăl ei a fost una deosebită, sorbindu-i cuvintele și ținându-i parte ori de câte ori acesta îi dezamăgea. Când promisiunile lui și-au pierdut valoarea, frații și le-au făcut pe ale lor - au trudit pentru a strânge bani și de a pleca la New York. Tranziția la oraș și oportunitățile lui, le schimbă percepția; Lori, Jeannette, Brian și Maureen își găsesc fiecare vocația și drumul, dar odată cu sosirea părinților în oraș lucrurile se precipită din nou. Nu este greu de imaginat că Rex și Rose Mary se simțeau singuri, părăsiți de copii, și astfel au ales să le fie mai aproape, să ia parte la viețile lor. 
„Castelul de sticlă” este visul unui copil, basmul din sufletul lui, dorințele unei magii, promisiunile unui prinț și înfrângerea unor monștrii. Când vârsta alungă fantezia și dezvăluie realitatea, cel devenit adult își pierde speranța și visul se năruie. Jeannette Walls a avut un curaj extraordinar de a-și pune viața pe foaie, pentru că nu mulți ar accepta să le fie văzută adevărata fața, secretele să le fie expuse. Memoriile sale, pe lângă latura tulburătoare, tristă, dureroasă dar și privită cu ochii luminoși și veseli de copil, sunt un omagiu frumos adus părinților, care indiferent cât au greșit, au avut cuvinte înțelepte de transmis, lecții de încredere în forțele proprii, compasiune și au contrabalansat neajunsurile privind hainele, mâncarea, condițiile decente de trai, cu aprecierea lucrurilor mărunte și iubire. 
Cartea în care Jeannette Walls a adunat stări contrastante, adevăruri triste și imaginea unei familii ce lasă urme adânci în multe sensuri, este una dintre cele mai zbuciumate pe care le-am citit, iar talentul autoarei de a scrie, moștenit cu măiestrie, impresionează și captivează total. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

IMDb
Multe povești au un început amuzant, eu aș putea spune că în cazul alegerii mele de lectură nu am știut pe ce pun mâna și că de fapt povestea ascunsă între pagini a fost o afacere încheiată în lacrimi încă de acum câteva luni, pentru că viața lui Jeannette Walls a fost și pe film. Ecranizarea din 2017 a „Castelului de sticlă” - în roluri principale Brie Larson, Woody Harrelson, Naomi Watts - este împletirea armonioasă a cărții cu un scenariu de film, redând frumos povestea de viață. Momentele cheie și firul principal se prezintă cu dramatismul eficient, însă impactul este mai profund parcurgând cartea și toate scenele descrise acolo de autoare. Cu toate acestea, „Castelul de sticlă”, indiferent de forma sub care se alege a fi descoperit, este o poveste emoționantă, extraordinară.

duminică, 10 februarie 2019

Review ”Domino 2. Misterele Râșnovului” - Editura Tritonic

februarie 10, 2019 0 Comments
Petru Bertan, Lucian Dragoș Bogdan, Bogdan Hrib, Anamaria Ionescu, Teodora Matei, Daniel Timariu

Colecția Mystery & Thriller a editurii Tritonic adună un pachet bogat de cărți și pentru cei ce descoperă mai târziu (i.e.: Subsemnata) poveștile captivante create de autori, un pas mic dar important spre cunoaștere îl faci odată cu alegerea unui volum parte a imaginației mai multor scriitori, nu foarte stufos dar compact și reprezentativ genului. ”Domino 2” secondează proiectul început în 2017, scriere ce aduce în prim plan implicarea unor personaje deja dezvoltate și cunoscute în linia crime și polițistă din cărțile autorilor ce le dau merit. Lăsând impresia unei cărți compusă ca o mini-serie de cazuri șocante și investigații ce duc spre un numitor comun, ”Misterele Râșnovului” surprinde atmosfera tensionată și periculoasă a unui thriller care îmi arată că nu am citit destul literatură polițistă și este cazul să remediez situația.
Deși pe o parte din autorii ce semnează ambele volume ”Domino” i-am apreciat și în alte cărți publicate de aceștia sau în antologii, în cazul de față am descoperit latura pereche - o fărâmă din aceasta - care mă încântă și mă fascinează în aceeași măsură. Alăturată stă surprinderea unei coeziuni între poveștile individuale dar parte din întreg, fapt ce nu este singular în parteneriatele dintre autori, legătura fără cusur recurentă deja fiind un punct de interes. 
Din nefericire pentru cunoștințele mele și plăcerea mea literară, nu sunt familiarizată cu personajele principale ce alcătuiesc acțiunea din ”Domino”(2). Editorul Bogdan Hrib punctează însă în deschiderea cărții seriile autorilor din care s-au desprins protagoniștii. Petre Berteanu îi solicită pe Andrei Panduru și Iura Apostol, personajele din seria ”Biblioteca de pe scări”. O figură secundară în seria ”Vagabond” a lui Lucian-Dragoș Bogdan, Marian Duca își găsește rol important printre ceilalți. Bogdan Hrib îl implică pe polițistul Tony Demetriade din seria ”Stelian Munteanu”, iar Anamaria Ionescu pe Sergiu Manta din seria omonimă. Din ”În mintea comisarului” se desprinde personajul Teodorei Matei, Anton Iordan, iar din volumul ”Fete în roșu și alte povestiri polițiste”, Ovidiu Danelescu al autorului Daniel Timariu
Scurtele reprize de tête-à-tête cu personajele compun un cadru neașteptat de satisfăcător, poveștile împletite de scriitori în stilul lor, captivând. O rețea puternică de scene, întâmplări, cazuri criminale și anchete, operațiuni secrete și locații împânzite de pericol, ”Domino 2. Misterele Râșnovului” este imaginea suspansului, stare transmisă de șase voci fără distincție între tonalități. 
Numit centru de interes, atât literar cât și conflictual, Râșnovul ascunde în adâncul lui un lanț de tuneluri subterane, cu legături extinse până la Brașov, de care profită o mafie a substanțelor periculoase, armelor și traficului de persoane. Când morți suspecte, dispariții, par să conducă spre o pistă comună și agenții importanți ai unităților de poliție se găsesc în mijlocul acțiunii chiar și în vacanțe, misiunea de a găsi vinovații îi cooptează pe toți. Cazuri aparent disparate sunt deschise din București până în zonele din jurul Râșnovului, dar protagoniștii lucrează împreună și rezolvă misterele, în aceeași măsură cum au dezvoltat autorii rolurile și poveștile și au dus la final o creație intrigantă, cu factori energizanți și un fir narativ care bucură prin jocul de domino - și cel strategic, de a puncta perfect prin alăturarea autorilor, și cel de efect, de a demola/rezolva în același stil politișt un caz încâlcit.
Mi-a fost un pic teamă la început de lectură că personajele mă vor supune unui test pe care nu îl voi trece, din moment ce nu sunt familiarizată nici cu seriile de bază, nici cu aventura lor din prima parte ”Domino”. Orice gând mi-a fost spulberat odată pornită în poveste, pentru că din mici detalii presărate ici colo am reușit să dibui rolul fiecărui personaj, iar acțiunea a fost atât de antrenantă încât atenția a fost distribuită complet într-acolo. Cele opt părți ale ”Domino 2” deși bine închegate ca tablou final, surprind negreșit pragul de trecere între scrieri, un punct care pe mine m-a făcut să anticipez de la pagină la pagină misterul și să îmi doresc și mai multă acțiune. E drept că am pornit în sens invers atât seria ”Domino” cât și descoperirea personajelor, dar doza de thriller ccompactată în acest volum este capabilă să deschidă apetitul pentru mai mult.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)
Mulțumiri Bogdan Hrib și Editurii Tritonic pentru cartea trimisă.
Comandați pe site-ul Tritonic volumele Domino / Misterele Râșnovului

vineri, 8 februarie 2019

Review ”Cântecul Zăpezilor” (Pierduți printre stele #2) - Gelu F. Achiș

februarie 08, 2019 0 Comments
Goodreads link

Gelu F. Achiș este un tânăr scriitor care știe să ademenească cititorii, în primul rând, prin prezentarea estetică a cărților și, în al doilea rând, prin genul abordat în care se joacă cu fantasticul până la extrem și pe care îl dezvoltă pe un număr surprinzător de pagini. Ca un prim impact la ridicarea cărților ești mai mult decât curios - aviz amatorilor de SF - de ce se poate ascunde dincolo de imagine, iar validarea vine din partea acțiunii complexe, primejdioase, învăluită în mister și stilul alert ce te ține antrenat în soarta personajelor. E drept că publicul căruia i se adresează autorul este unul tânăr, care dispune de imaginație - în rând cu cea a celui care scrie - și dornic de o aventură, dar sunt momente în care aproape nu poți ține pasul cu întâmplările, adult fiind, ceea ce poate fi și bine - ești supus constant la scene încordate, de cotitură - și rău - scapi din vedere scopul final, iar senzațiile sunt pasagere.

Primul volum din serie - Misterele Zarondiei - te aruncă în negura universului, într-o călătorie neașteptată pe tărâmuri extraterestre, punându-ți pulsul la încercare odată cu peripețiile personajelor principale. Am cutreierat alături de Raul, Dan, Vanesa și cățelul Bolt regiunile pline de pericol ale Zarondiei și am căutat drumul înapoi spre casă. George s-a alăturat echipei, venind cu informații ce s-au adăugat celor descoperite de copii și pas cu pas au încercat să facă lumină situației lor. Ajutorul dat de oameni zagriților și shabirilor s-a întors în favoarea lor, alianța grupurilor conducându-i pe copii mai aproape de rezolvarea misterelor. Reuniți cu toții în fața portalului ce reprezenta singura legătură cu alți extratereștrii, capabili însă de a călători prin spațiu, Raul, Dan, Vanesa, George și Bolt și-au luat la revedere de la Zarondia și planeta Masiv Al'Khaul și s-au avântat nerăbdători de răspunsuri spre planeta Tarundia. 
Dar atât de simplu să fie totul? Salvarea lor să vină de la aztanii Tarundiei care le oferiseră credință zagriților prin Părinții Spirituali și Copacii Vieții care le furnizau zarnitul? Cei patru copii (și cățelul) au parte de o surpriză când călătoria lor între galaxii e pe cale să se termine prea curând, planeta Tarundia fiind sortită distrugerii. Pregătiți sau nu, suntem purtați cu viteză spre o nouă aventură, noi indicii și aceeași dorință de a găsi drumul spre Pământ.

Fără cale de întoarcere și cu puțin timp la dispoziție, lui Raul, Dan, Vanesei și George le sunt oferite de ultimul aztan în viață pistele care îi pot conduce spre salvare: informații despre Pietrele Începutului - obiectul ce i-a teleportat într-o altă galaxie și singurul care le prilejuiește întoarcerea - și o navă spațială pentru a părăsi Tarundia și care să îi poarte în siguranță în drumul lor. Dar când sunt atrași de Curentul Morții, asemenea unei găuri negre, călătoria le este curmată. 
Azvârliți într-un alt colț al universului, copiii vor îndura atmosfera glacială a unei planete pe care tehnologia este neutralizată, făcându-i astfel prizonierii unui pustiu în care și-au găsit sfârșitul multe nave spațiale și echipajul lor. Neînduplecați de condițiile vitrege și ingenioși, grupul pleacă în recunoaștere și în acest mod îi vor întâlni pe enieni și vor afla că sunt pe planeta Agahia. Civilizațiile acestui tărâm înghețat sunt completate de drasini, tarieni și specii inteligente de monștrii. 
Acceptați în mijlocul drasinilor, Raul, Dan, Vanesa și George urmează firul istoriei povestite de locuitorii Satului de la Miazănoapte și al șamanului lor spre dezvăluirea existenței unei Pietre a Începutului pe acea planetă. Șansa lor stă în răspunsurile pe care doar Mai Marele Șaman le are, iar drumul copiilor până la acesta nu va fi ușor.
Ghidați și însoțiți de un grup de drasini, traseul lor prin munții Ținutului Alb va fi împânzit de pericole, cât și de sabotaje și manipulări care le vor strica dinamica protagoniștilor noștri. Într-un peisaj labirintic, ce se afundă în inima munților, Raul și Dan vor fi despărțiți de Vanesa și George, cele două grupuri având să se confrunte cu situații limită. Ca o luminiță de la capătul tunelului, peripețiile îi aduc în locul potrivit și copiii sunt din nou eroii unei povești, descoperind Cântecul Zăpezilor ce le va fi salvare unor drasini și terieni de blestemul ce înconjura ținutul.
Ce informații au mai cules, ce detalii i-au surprins și ce progres au făcut spre găsirea drumului spre casă, stau ascunse într-o avalanșă de acțiuni, suspans și răsturnări de situație. Periplul printre galaxii nu se dă terminat, dar oare ce alte secrete vor mai dezveli copiii și cât vor mai călători?
Oriunde în spațiu și timp, personajele lui Gelu F. Achiș dau numai de belele și acestea sunt multe. Trebuie să recunosc că la un moment dat m-a ajuns osteneala din cauza harababurii din intrigă: nici bine nu scăpam de un necaz că altul se ivea de după colț. Desigur, povestea trebuie să fie bogată, dar nu mai știi de unde ai plecat și unde se ajunge. Numărul personajelor este mereu crescător încât nu știi dacă ar trebui să dai atenție vreunui nume sau este doar episodic. Clar din aceste puncte de vedere nu este nimic previzibil în scriere, necunoscutul născând surse de interes și suspans la tot pasul.  
”Cântecul Zăpezilor” vine în continuarea primei cărți cu același ritm, povestea curgând în același stil ușor de lecturat, foarte descriptiv și compus cu atenție. E greu de crezut că în unele scene sunt aceeași copii de 12 ani pe care i-am întâlnit în ”Misterele Zarondiei”, încercările la care sunt supuși evidențiind un comportament matur, inteligent. Timpul petrecut pe aceste planete străine este greu de măsurat, cert este că perioada largă și totodată instabilă a permis să iasă la iveală iscusința și înțelepciunea copiilor. 
Dacă în primul volum prezența lui George colora povestea spre final, în cel secund voioșia și umorul lui excentric sunt nelipsite. Dar pentru că nu te poți abține să nu zâmbești la spusele sau inepțiile lui, asta nu garantează că la un punct nu devine agasant și rolul lui în poveste pare să nu ajute cu nimic. Este un personaj aparte pe care îl compătimești și îl îndrăgești. 
”Pierduți printre stele” se înfățișează cu o combinație fascinantă de elemente - de la cele specifice genului SF (Portaluri Stelare, nave spațiale, inteligențe artificiale) la cele fantastice (peisaje și personaje nemaiîntâlnite) și crescând intensitatea cu protagoniștii explorând spațiul și jucând pe terenuri minate cu mister. Cele două romane publicate sunt un exercițiu de imaginație, răbdare, dar în care odată dedicată atenția sunt o adicție. Cu siguranță îți dorești să afli ce pedeapsă vor primi copiii la venirea acasă, nu? Sau cine știe ce alte surprize ne rezervă autorul.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐ (4/5)
Mulțumesc autorului pentru cărțile trimise.
Comandați pe site-ul Editurii Datagroup sau Librarie.net

marți, 5 februarie 2019

Review ”Ultima fotografie” - Bogdan Hrib

februarie 05, 2019 5 Comments
Nutresc bucurii, stări de visare și împlinire din poveștile pe care le întâlnesc. Dar realitatea e dură și prefer finalurile fericite și pentru asta mă agăț de cărți, de ficțiune. Pe de altă parte firul poveștii îl croim noi înșine, mai un hop, o căzătură, important este să nu ne pierdem speranța și poate în accepțiunea altcuiva este exemplul perfect pentru o viață dacă nu fericită atunci trăită. Încerc să văd partea plină a paharului, să nu mă rătăcesc în durerea provocată de oprirea bruscă a timpului pentru unele suflete și să invoc în continuare putere din vorbele „niciodată nu este prea târziu” - pentru fericire, liniște, pentru iubire.
Mă străbat mici regrete cu fiecare carte, implicit autor, pe care am întârziat să le descopăr. Nu e general valabil, însă, din cele mai recente alegeri și lecturi, am rămas cu sufletul plin. Pentru această satisfacție port o undă de tristețe pentru că nu am avut inspirația să o provoc mai cu grabă; dar nici nu mă pot învinovăți peste măsură, lumea cărților este una expansivă și cum mai repede să te decizi?
Editura Tritonic
Îmi continui periplul în literatura contemporană autohtonă cu un roman ce transmite mult mai mult decât o simplă ficțiune. Este un stop cadru pe o peliculă veche, luminând din amintiri copilării, tinereți, iubiri, pe fundal de peisaj comunist, dar imaginile manevrate din prezent însoțesc unele ce aduc la rândul lor o stare de zbucium. Bogdan Hrib, prin „Ultima fotografie”, surprinde momente din viață, deznădejdea indusă cu trecerea timpului, supunând o criză sufletească, o oboseală cauzată de neîmpliniri; cartea transmite cu precădere o stare de nostalgie, căreia i se supun personajele și agățându-l totodată și pe cititor. Te vezi captivat de verosimilitatea scrierii, punctând pe momentele de flashback, un soi de aducere aminte care pare desprins dintr-un jurnal personal, linii ce se intersectează cu realitatea și vorbesc de la sine despre perioada comunistă și trecerea la capitalism. Pulsul cărții îl dă iubirea, arătând că sentimentul nu ține cont de vârstă, romantismul făcând contrast între idilă și căsnicie. Personajele sunt supuse unei reflecții, stare ce trece printr-o morfoză în timp ce evenimentele se succed, trecând de la fatalitatea gândurilor la regăsire și împlinire.

Sfârșitul e un nou început. Alexandru Zaharia a atins un punct al existenței sale care pare saturat și tot ce simte este nevoia de evadare și liniște. Cu o carieră de fotoreporter/fotograf în spate, două căsnicii ratate și ajuns în pragul vârstei de 50 de ani, Alexandru speră la un refugiu benefic la bordul unui vas de croazieră. Privind lumea prin lentila unui obiectiv încă din copilărie, pasiunea pentru fotografie, moștenită de la tatăl său, este dificil de ignorat, chiar și atunci când vrea să uite de el. Aparatul de fotografiat este o parte integrată în sufletul lui, amintirile fiindu-i ori din fotografie, ori în fotografie. 
În pustietatea oceanului, pe durata călătoriei spre Capul Bunei Speranțe, înconjurat de mii de străini, inspirația pentru artă este anostă și în același timp neașteptată. Întâlnirea cu Diana Anton este o coincidență stranie; colegi în școala primară, Alexandru extrage cu greu amintiri legate de ea, dar prezența Dianei, ce face parte din echipaj, se arată ca o furtună dar și un balsam. Singurătatea e mai plăcută în doi și apropierea lor dă frâu liber aducerii aminte, împărtășind alternativ povești din viața lor, unele triste, altele marcante. 
Împărțindu-și activitățile între citit, plimbări pe punte și izolare, Alexandru este ochit de o tânără daneză, Caja, întâmplare din care se vor provoca fotografii și o idilă. Față în față, serile petrecute cu Diana dezvăluie un tumult ce face o pereche ciudată cu cel al lui Alexandru, oarecum anulându-se reciproc în final. 
Voiajul are o destinație sortită, iar prin animarea simțurilor cu speranță, personajele pozează pentru o ultimă dată în victimele trecutului. 
Compunând o listă cu 50 de cuvinte, cadre pentru amintiri, un număr de trăiri pentru anii pe care îi are, Alexandru Zaharia dă voce unor imagini și împrăștie atmosfera timpului din care se prezintă autorul. Din același număr de capitole, se descoperă un personaj complex dar și personalitatea celui care l-a creat, formându-se o legătură vivantă cu cititorul. Mi-a plăcut să iau parte la experiențele ce sunt desprinse din povestiri pe care le asemuiesc celor spuse de părinții mei și care mă captivează prin aura lor nostalgică. Am simțit de la primele rânduri că scriitura lui Bogdan Hrib mă va încânta, adăugând și subiectul fotografiei (un hobby pentru mine dar pasiunea este aceeași), un touch de erotism, unul de suspans și astfel alăturate unui stil colocvial, ușor de receptat, s-a închegat o poveste cu mult farmec și un optimism subtextual.
Ultima fotografie” e o scriere cu impact emoțional, dar împletită cu spirit. Personajele își împart lecții, suspine cauzate de drame personale, greșeli, într-un aer deprimant și încărcat, acțiunile lor punând în perspectivă fapte necugetate dar care trezesc totodată la realitate. Printr-o ultimă fotografie se eliberează de iluzia neîmplinirii, ochiul focalizând în prezent o imagine vie și nu prin obiectiv una înșelătoare, statică. „Singurătatea ne dă nesiguranță, de acolo pleacă totul”, apogeu și declin al freamătului interior, stările sunt doar un pilon din întreaga construcție a vieții care este plină de surprize.
O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)
Mulțumesc autorului pentru carte.

Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (138) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (15) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)