luni, 16 septembrie 2019

Review ”Rețeaua Alice” - Kate Quinn

septembrie 16, 2019 4 Comments
Editura Litera (Carte din Colecțiile Libertatea)

Încrengătura fascinantă pe care o creează faptele istorice și ficțiunea duce de fiecare dată la o carte care, fără doar și poate, va lăsa o amprentă asupra cititorului. Fie că ni se dezvăluie o latură a timpului trecut, a realității, de care nu aveam prea mult habar, fie că atmosfera ne poartă imaginația în peisaje de mult apuse, ficțiunea istorică este acel gen de scriere care impresionează negreșit.
O poveste prinde viață cu atât mai mult când este bazată pe evenimente reale, iar documentarea făcută de autor și priceperea cu care reușește să țeasă o acțiune care să se reverse din paginile cărții în prezent, smulge o admirație profundă. Din tot ce ne-a fost predat despre Războaiele Mondiale, unghere nedescoperite încă există, iar dacă zona de conflict este mult prea sumbră, ficțiunea vine să lumineze ușor unele laturi și să capteze atenția.
Pe autoarea Kate Quinn am descoperit-o în urmă cu câțiva ani, odată cu seria The Empress of Rome. Scriitoare de ficțiune istorică, cărțile ei m-au surprins plăcut, călătoria în Roma antică fiind una interesantă, iar când momentul a venit să întâlnesc o carte de-a sa în traducere în limba română, nu am putut refuza lectura. Schimbând registrul și poposind în secolul XX, în timpul Primului Război Mondial, Kate Quinn m-a captivat cu „Rețeaua Alice” - cartea și atestarea istorică, deopotrivă. Romanul are o voce puternic feministă, având în prim plan spioanele ce au acționat în timpul războiul contra nemților, furnizând informații importante taberelor franceze și engleze. Acțiunea se împarte în două planuri temporale, „Rețeaua Alice” părând pe parcurs a fi unirea a două povești diferite, cu impact diferit și plăcerea lecturii divizată. Kate Quinn a ales titlul perfect pentru a dărui o carte nemaipomenită, însă dacă paralela dintre perspective - nararea din punctul de vedere al unui personaj în anii Primului Război Mondial și cea din punctul de vedere al altui personaj în anul 1947 - rupe puțin din dinamism, punctul central care ar fi trebuit să fie chiar „rețeaua Alice” este poate slab accentuat. Aș fi dorit să fie o carte extraordinară, și chiar dacă am parcurs-o cu trepidare și fascinație, fiind una care își merită lectura, romanul nu depășește pragul de a fi doar foarte bun.
Eve Gardiner, recrutată în anul 1915 pentru a face parte dintr-o rețea de spionaj, își spune povestea într-un mod care te ține încordat, pericolul activităților ei o adevărată capcană. Bazată pe adevărata rețea condusă de Alice Dubois - alias pentru Louise ”Lili” de Bettignies, rolul pe care îl joacă Eve trebuie să fie fără cusur, să nu trădeze nimic din imaginea de fetișcană bâlbâită ce a venit în Lille pentru un trai decent și să reușească să transmită cât mai multe dintre informațiile auzite de la nemții ce se relaxează în localul lui Rene Bordelon. Eve, deși un personaj fictiv, este imaginea năzuinței pentru distrugerea inamicului, o femeie puternică și dedicată cauzei, asemeni colegelor din Rețeaua Alice. Operând pe un teren minat, acțiunile lor dezvăluie importanța pe care au avut-o spioanele în salvarea multor vieți în timpul Primului Război Mondial.
Umbra războiului a lăsat urme adânci în viețile multora, iar când în 1947 Charlie St. Clair caută ajutor la ușa lui Eve, femeia bravă este doar o fantomă ascunsă de un chip îmbătrânit, un trup hrănit cu alcool, ură și bântuit de coșmaruri. Charlie St. Clair, o tânără americancă, nu vrea să accepte că verișoarea ei dragă, Rose, ar putea fi moartă, iar din toate cercetările ei, singurul indiciu este o adresă ce o conduce la Eve. Când în cele din urmă detalii din două războaie diferite conduc spre același punct, povestea lui Eve și a lui Charlie, implicit Rose, se suprapun și încep o vânătoare de amintiri tragice.
Din perspectiva lui Eve, autoarea a compus o acțiune excelentă, un șir de evenimente tulburătoare și palpitante. Spionajul rezervă scene ce se joacă cu un suspans bine definit, detaliile faptelor reale invocând interes și derulându-se vii în minte. Dezamăgirea mea a fost că, pe cât de interesantă a fost relatarea din prisma unui personaj ca Eve, inima Rețelei Alice - Lili - a fost ca un spectru, dirijând din umbră, iar actele ei formidabile au fost mai degrabă trecute în revistă succint. Din spațiul generos pe care autoarea l-a dedicat poveștii, curajul și eroismul lui Lili merita ceva pasaje mai bine conturate.
Întâlnind-o pe cealaltă parte pe Charlie, povestea ei este oarecum insipidă în comparație cu a lui Eve. Comportamentul ei nu este cel mai fericit, și chiar și răzvrătindu-se în fața părinților și deviind de la planul de a scăpa de „Mica Problema” - sarcina nedorită - și de a se aventura în găsirea adevărului despre soarta verișoarei ei, călătoria pe teritoriul Franței alături de Eve și șoferul Finn, este lungă, seacă și startul unei povești de iubire previzibilă, iar motivul care a declanșat totul - Rose, pe cât este de trist, pe atât de repede depășit. Charlie nu a fost tocmai personajul meu favorit, însă a lăsat loc de câteva zâmbete, iar împreună cu Eve a făcut ca povestea întreagă să fie plăcută.
„Rețeaua Alice” este o descriere vivantă și tumultoasă a istoriei, a traumelor cu care s-au confruntat oamenii și cum au ales să își conducă viața; este un testament al curajului și scopului pe care l-au avut femeile în timpul războaielor; este prezența unui spirit care nu se dă uitat nici după moarte. Amalgam de gânduri, trăiri, mister, tragedie, iubire și împăcare, romanul este o lectură ce vibrează, merită trăit, dar nu îl văd ca pe forma excelentă a unei ficțiuni istorice.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐(4/5)



vineri, 6 septembrie 2019

Am poftă de ceva dulce! - Baclava

septembrie 06, 2019 0 Comments
Obișnuiam ca la fiecare sfârșit de săptămână să pregătesc un desert, unul simplu și rapid dar delicios, cât să îmi satisfacă pofta de dulce. Pe perioada verii e destul de incomod să gătești la cuptor - căldura este sufocantă - și aleg de cele mai multe ori înghețata sau pepenele rece. Dar dacă nu mă pot abține, ispitele venind de prin târguri de produse tradiționale, vitrinele cofetăriilor sau emisiuni TV, pun ustensilele pe blat, adun ingredientele și trec la treabă. Cum toamna deja cântă printre frunze și nucile noi stau să cadă din copac, am rămas cu recolta de anul trecut încă neterminată. Și dintre multele rețete unde se poate folosi miezul de nucă, ce poate fi mai plăcut dacă nu o baclava. Fără prea mari eforturi și cu un minim de ingrediente, într-un timp scurt m-am putut înfrupta din bucățelele însiropate și savuroase. 

Avem nevoie de:
  • foi proaspete pentru plăcintă
  • nuci măcinate
  • pesmet
  • unt topit (200 g)
Pentru sirop:
  • 300 g zahăr
  • vanilie
  • zeama de la o lămâie
  • 300 ml apă
Foile pentru plăcintă se ung pe rând cu unt și se așază în tava de asemenea tapetată cu unt în prealabil. Când formăm un stat de șase foi, presărăm o parte din nucile măcinate, amestecate cu pesmet, fără zăhar sau alte condimente (cantitatea de nuci ține de preferințe). Cu ultimele foi se urmează același pas de a fi unse pentru a nu se lipi la copt, umplute cu nuca rămasă și când totul este așezat se toarnă untul deasupra. Baclavaua se taie în bucăți, iar apoi se dă la cuptorul bine încălzit pentru 30-40 de minute. Între timp, zahărul se dizolvă în apă și se fierbe 2-3 minute. Când se ia de pe foc, se adaugă vanilia și zeama de lămâie. Toată cantitatea de sirop se toarnă peste baclava imediat ce a fost scoasă din cuptor. Se lasă până când nuca și pesmetul absorb bine siropul și desertul este gata de servit.

Spor la dulcegării!

luni, 2 septembrie 2019

Review ”Păcatele Fiului - Cartea a Patra” - Theo Anghel

septembrie 02, 2019 5 Comments
Editura Quantum Publishers

De cele mai multe ori îmi spun că începând lectura unei serii e musai să o și termin de citit, indiferent dacă i se pierde din farmec pe parcurs. Pe de o parte, sunt serii care fascinează, dar al căror efect este episodic, asemeni volumelor, iar fiecare nouă carte naște nevoia de a recapitula acțiunea pentru a reintra în magie. Însă pe de altă parte, sunt acele povești care îți sunt vii în ochii minții în timp ce le citești și rămân astfel mult timp, dincolo de aparentul sfârșit ce vine volum cu volum; povești ale căror fire sunt strâns înfășurate în jurul cititorului încât nu se simte o desprindere de universul creat de autor, nu e nevoie să te întorci la ultima secvență pentru a-ți lumina drumul într-un nou capitol. Cărțile lui Theo Anghel sunt totuși o cu totul altă poveste.
Păcatele Fiului” este seria care în întregimea ei de pagini ascunde nu doar o aventură pe care o savurezi din plin și nu se dă uitată, ci te și provoacă să faci jocuri de imaginație pentru a ține povestea în viață și după cuvintele de încheiere alese de autoare. Împlinită cu cea de-a patra parte, seria lui Theo Anghel, fie că a fost citită în ritmul aparițiilor, fie că se citește acum integral, te „blesteamă” să te bucuri de „păcate”, să inviți și pe alții să „păcătuiască” sau să porți mereu în amintire protagoniștii „păcătoși”. Așa cum este creat universul fantastic al cărților, devine imposibil să nu te rătăcești cu mintea în peisajele grozave, iar acțiunea te face să fii în permanență o umbră a personajelor; însă ce primează este puterea autoarei de a te rupe de realitate și de a te face să suspini cu fiecare întâmplare, căci de talent și măiestrie nu încape îndoială, stilul de scriere este impecabil. 
Cartea a patra nu are nevoie de introducere, povestea lui Beleth și a Lheyei vibrând constant încă de la finalul cărții a treia. Ultima parte a seriei pune în 540 de pagini o avalanșă de scene care mai de care mai incitante, palpitante, revelatoare. Oricât „de speriat” ar fi volumul de pagini, energia infuzată cărții face ca lectura să fie antrenantă și rapidă, furând ore întregi în care avansezi în acțiune cu o plăcere fantastică. Poate că autoarea ne păcălește cu grosimea cărții, amplificând misterul și totodată curiozitatea cititorului sub greutatea de cuvinte, însă intriga bogată își merită spațiul și dorind să afli cât mai repede secretele, te vezi răsfoind din ce în ce mai iute, nebăgând de seamă numărul de pagini. Asta spune multe totuși, pentru că și rătăcit printre cuvinte, Theo Anghel tot reușește să te captiveze, iar momentele cheie, care aduc șocul acțiunii, sunt cu atât mai dulci după o mică așteptare. 
Dacă nu îmi era destul de dor de cuplul „păcătos”, a avut grijă autoarea să se joace cu nervii mei. Întorși pe tărâmul fantastic al celor șapte orașe, Beleth și Lheya sunt separați de o forță ce îl face pe demon să nu mai aibă nicio amintire legată de viața lui alături de Lheya/Lia. Eu, cititoarea, pusă față în față cu această barieră pe care nici protagonista nu știe cum să o spulbere și să ajungă mai repede la iubitul ei, am fost incapabilă să rezist presiunii. Când într-un târziu cei doi se reîntâlnesc, provocarea de a rezista magiei care îl face pe Beleth un străin mi-a tulburat liniștea și așteptarea ruperii misterului a fost un chin. Ar fi fost jalea prea scurtă doar cu necazul Lheyei de a îndura să nu fie nici ea, nici copilul lor recunoscuți de Beleth, să fie parte dintr-o profeție și să aibă în posesie un pergament cărora să nu le înțeleagă rostul; agonia se extinde odată cu singurul indiciu din scrierea de pe pergament pe care îl dezleagă cu ajutorul Sesyei - slujnica djinului în Rosenar - și pornesc în călătoria spre Seyab - o cetate în care își are epicentrul adevărul. Pericolul a fost constant în viața Lheyei, și nici relația cu Beleth nu a fost lipsită de piedici, dar cu fiecare secret ce iese la iveală, soarta le mai dă o lovitură. Bine și rău, demoni și forțe divine, lupta este mereu aceeași, însă prețul pentru viață diferă. 
„Păcatele Fiului - cartea a patra” este un labirint cu multe capcane, fiecare firimitură conducând spre o rută ce dezvăluie teamă, groază, sacrificiu, durere, întâlnindu-se toate într-un punct comun ce apoi se răsfiră în alte primejdii, mistere, fiori. Ce reușesc însă personajele principale să găsească pe traseul dificil sunt cotloane în care fac să plutească iubirea, se învelesc cu un erotism furtunos și un umor special, ce rup din acțiune cu un val de scene care fură atenția. Imprudența Lheyei o face să dea de căi fără ieșire, curajul ei fiind sursă de iritare dar și suspans, făcând drumul înapoi spre siguranța inspirată de Beleth unul ce zdruncină emoțiile. Aventura este culminată de situații ce cotesc brusc și scot la lumină un fiu, nu doar păcate. Dincolo de colțurile ce nu prevestesc a bine, Lheya trebuie să aibă grijă de pruncul din pântec, iar șederea în cetatea Seyabului nu este ușoară.
Theo Anghel a tras linie unei serii căreia i-a asigurat un loc bine stabilit în topul genului fantasy, însă povestea cuplului Lheya-Beleth nu se sfârșește cu ultima pagină din carte, ea continuă într-un univers compus de fiecare cititor. În acțiune se adună multe momente palpitante și fascinante, multe planuri și personaje semnificative, detalii și idei pe care autoarea le-a integrat cu grijă și le-a dat o traiectorie care să se joace cu pulsul, dar care totodată să te păcălească și să îți dorești mai mult. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Cartea pe site-ul Editurii Quantum Publishers 


Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (138) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (15) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)