Review ”Păcatele Fiului - Cartea a Patra” - Theo Anghel

Editura Quantum Publishers

De cele mai multe ori îmi spun că începând lectura unei serii e musai să o și termin de citit, indiferent dacă i se pierde din farmec pe parcurs. Pe de o parte, sunt serii care fascinează, dar al căror efect este episodic, asemeni volumelor, iar fiecare nouă carte naște nevoia de a recapitula acțiunea pentru a reintra în magie. Însă pe de altă parte, sunt acele povești care îți sunt vii în ochii minții în timp ce le citești și rămân astfel mult timp, dincolo de aparentul sfârșit ce vine volum cu volum; povești ale căror fire sunt strâns înfășurate în jurul cititorului încât nu se simte o desprindere de universul creat de autor, nu e nevoie să te întorci la ultima secvență pentru a-ți lumina drumul într-un nou capitol. Cărțile lui Theo Anghel sunt totuși o cu totul altă poveste.

„Păcatele Fiului” este seria care în întregimea ei de pagini ascunde nu doar o aventură pe care o savurezi din plin și nu se dă uitată, ci te și provoacă să faci jocuri de imaginație pentru a ține povestea în viață și după cuvintele de încheiere alese de autoare. Împlinită cu cea de-a patra parte, seria lui Theo Anghel, fie că a fost citită în ritmul aparițiilor, fie că se citește acum integral, te „blesteamă” să te bucuri de „păcate”, să inviți și pe alții să „păcătuiască” sau să porți mereu în amintire protagoniștii „păcătoși”. Așa cum este creat universul fantastic al cărților, devine imposibil să nu te rătăcești cu mintea în peisajele grozave, iar acțiunea te face să fii în permanență o umbră a personajelor; însă ce primează este puterea autoarei de a te rupe de realitate și de a te face să suspini cu fiecare întâmplare, căci de talent și măiestrie nu încape îndoială, stilul de scriere este impecabil. 

Cartea a patra nu are nevoie de introducere, povestea lui Beleth și a Lheyei vibrând constant încă de la finalul cărții a treia. Ultima parte a seriei pune în 540 de pagini o avalanșă de scene care mai de care mai incitante, palpitante, revelatoare. Oricât „de speriat” ar fi volumul de pagini, energia infuzată cărții face ca lectura să fie antrenantă și rapidă, furând ore întregi în care avansezi în acțiune cu o plăcere fantastică. Poate că autoarea ne păcălește cu grosimea cărții, amplificând misterul și totodată curiozitatea cititorului sub greutatea de cuvinte, însă intriga bogată își merită spațiul și dorind să afli cât mai repede secretele, te vezi răsfoind din ce în ce mai iute, nebăgând de seamă numărul de pagini. Asta spune multe totuși, pentru că și rătăcit printre cuvinte, Theo Anghel tot reușește să te captiveze, iar momentele cheie, care aduc șocul acțiunii, sunt cu atât mai dulci după o mică așteptare. 

Dacă nu îmi era destul de dor de cuplul „păcătos”, a avut grijă autoarea să se joace cu nervii mei. Întorși pe tărâmul fantastic al celor șapte orașe, Beleth și Lheya sunt separați de o forță ce îl face pe demon să nu mai aibă nicio amintire legată de viața lui alături de Lheya/Lia. Eu, cititoarea, pusă față în față cu această barieră pe care nici protagonista nu știe cum să o spulbere și să ajungă mai repede la iubitul ei, am fost incapabilă să rezist presiunii. Când într-un târziu cei doi se reîntâlnesc, provocarea de a rezista magiei care îl face pe Beleth un străin mi-a tulburat liniștea și așteptarea ruperii misterului a fost un chin. Ar fi fost jalea prea scurtă doar cu necazul Lheyei de a îndura să nu fie nici ea, nici copilul lor recunoscuți de Beleth, să fie parte dintr-o profeție și să aibă în posesie un pergament cărora să nu le înțeleagă rostul; agonia se extinde odată cu singurul indiciu din scrierea de pe pergament pe care îl dezleagă cu ajutorul Sesyei - slujnica djinului în Rosenar - și pornesc în călătoria spre Seyab - o cetate în care își are epicentrul adevărul. Pericolul a fost constant în viața Lheyei, și nici relația cu Beleth nu a fost lipsită de piedici, dar cu fiecare secret ce iese la iveală, soarta le mai dă o lovitură. Bine și rău, demoni și forțe divine, lupta este mereu aceeași, însă prețul pentru viață diferă. 

„Păcatele Fiului - cartea a patra” este un labirint cu multe capcane, fiecare firimitură conducând spre o rută ce dezvăluie teamă, groază, sacrificiu, durere, întâlnindu-se toate într-un punct comun ce apoi se răsfiră în alte primejdii, mistere, fiori. Ce reușesc însă personajele principale să găsească pe traseul dificil sunt cotloane în care fac să plutească iubirea, se învelesc cu un erotism furtunos și un umor special, ce rup din acțiune cu un val de scene care fură atenția. Imprudența Lheyei o face să dea de căi fără ieșire, curajul ei fiind sursă de iritare dar și suspans, făcând drumul înapoi spre siguranța inspirată de Beleth unul ce zdruncină emoțiile. Aventura este culminată de situații ce cotesc brusc și scot la lumină un fiu, nu doar păcate. Dincolo de colțurile ce nu prevestesc a bine, Lheya trebuie să aibă grijă de pruncul din pântec, iar șederea în cetatea Seyabului nu este ușoară.

Theo Anghel a tras linie unei serii căreia i-a asigurat un loc bine stabilit în topul genului fantasy, însă povestea cuplului Lheya-Beleth nu se sfârșește cu ultima pagină din carte, ea continuă într-un univers compus de fiecare cititor. În acțiune se adună multe momente palpitante și fascinante, multe planuri și personaje semnificative, detalii și idei pe care autoarea le-a integrat cu grijă și le-a dat o traiectorie care să se joace cu pulsul, dar care totodată să te păcălească și să îți dorești mai mult. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Cartea pe site-ul Editurii Quantum Publishers