Review ”Păcatele fiului” - Cartea a Treia - Theo Anghel

Editura Quantum Publishers

Pot avea un bis? Trei „păcate” sunt prea puține, tânjesc după încă tot atâtea volume; o trilogie este neîncăpătoare pentru focul ce mistuie dorința cititorului de a se infiltra în viața Liei și a lui Luca. Călătoria alternantă între cele două tărâmuri este periculos de fascinantă, dulce și surprinzătoare, saltul în lumea Lheyei și a lui Beleth prezintă un fantastic de care nu te poți desprinde, în timp ce latura realistă a experiențelor personajelor pune extra în ordinar. 

Totul este foarte simplu - Theo Anghel scrie în așa manieră încât nu te simți doar atras de poveste, ci captivat total, supus unei transe, dependent de acțiune, de complicarea intrigii, de secretele și misterele care sunt așii din mânecă ai autoarei și de care se folosește inventiv și inteligent. Cartea a treia se detașează de precedentele prin mai multă trăire, suspans și vibrează pe unele puncte ce freamătă, redau pasiune, temeri. Combinația de scene, personaje, aventuri din seria „Păcatele fiului” este perfect reprezentativă genului fantasy, oferind o lectură bogată și antrenantă. Momentele cheie sunt un miraj fabulos pentru povestea Liei și a lui Luca, pentru că deși este finalul, NU îl accept în tonul interpretativ propus. (Cine suntem noi? Fani „Păcatele fiului”. Și ce vrem? Mai mult! *or something*)

Recapitulând rapid cum s-au cunoscut Lia și Luca - la închisoare, cum s-au cucerit - prin intimidare, ce îi leagă - o altă viață, ce îi desparte - o profeție și niște demoni, ce dăinuie - iubirea (mai multe aici), asaltată de amintirile din Elazard, Lia se trezește la realitate, și cea propriu-zisă, și cea a recunoașterii. Viața ei alături de Beleth a fost și este în continuare periculoasă, dar demonul este dispus să se sacrifice pentru siguranța Liei. Doar dacă și tânăra ar coopera și nu i-ar instiga latura întunecată a lui Luca, nu s-ar aventura fără inelul lui protector pe deget și nu ar fi atât de încăpățânată, forțele malefice nu ar atinge-o. În timp ce unele spirite doresc împlinirea profeției - care încă se lasă neelucidată -, altele îi doresc moartea Liei odată pentru totdeauna. Este un lup deghizat în oaie în anturajul Liei, iar șocul este total. Djinnul care pare să joace la două capete îi este singura soluție salvatoare. După toate eforturile lui Luca de a o avea în siguranță, Lia refuză alegerea lui și l-ar urma până la capătul lumii... Orice ar fi, nu mai este singură.

Este de prisos de specificat faptul că starea de încordare am resimțit-o constant, pentru că toate cele trei cărți ale seriei abundă în elemente care nu îți dau voie să respiri ușurat. Acest din urmă „păcat” este cu atât mai pregnant în neliniște, anticipare și provocare a simțurilor încât misterul, conflictele și tragicul știut se completează cu o doză puternică de primejdie, compromis, iubire și gelozie, neprevăzut și tristețe. Relația dintre Lia și Luca pe cât este de tensionată, pe atât este de savuroasă. Aerul se încinge în preajma lor când își exprimă sentimentele, când sunt adorabili și nu știu să gătească - ouă -, însă până la punctul culminant s-au jucat de-a șoarecele și pisica cu nervii mei - puțin -, o frustrare pe care autoarea a mizat și a câștigat în final, construind cadre incitante. 

Pe parcursul lecturii primului volum mi-am conturat anumite ipoteze și mare mi-a fost surprinderea, dar și bucuria, ca lucrurile să se adeverească. Aici își intră în rol imaginația mea, care dincolo de toate nu mi-a promis nimic concret, de aceea revenind cu picioarele pe pământ în volumul trei, am parcurs cu trepidație și uluire paginile. Acum sunt pusă din nou în fața unui joc de imaginație, pentru că Theo Anghel a subliniat atent unele detalii ale poveștii și a lăsat multe întrebări fără răspuns, iar soarta celor doi protagoniști este incertă. Urmărită de toate umbrele trecutului și împinsă totodată spre o anumită direcție, Lia este mai mult decât întruchiparea, reîncarnarea Lheyei. În aceeași măsură și Luca este purtătorul firii sale naturale, iar damnația sa în formă umană este în strânsă legătură cu alte motivații ale demonului Amaymon. Nu aceasta este partea fascinantă, întrepătrunderea celor două lumi? 

Recunosc cu „păcat” că o să fiu una dintre acele cititoare care insistă pentru un volum patru - cel puțin. Finalul este mult prea ofertant și lăsat deschis în mod expres pentru a înnebuni. Universul lui Theo Anghel este limpede unul formidabil, iar pentru „Păcatele fiului” nu aș rata nicio picătură de acțiune. Scrisă cu umor, emoție, pasiune, seria este mai mult decât ficțiune, fantasy, romance - este o desfătare, o magie, acel ceva care pe cititorii ca mine îi declară dependenți.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)