Review ”Fugi!” - O.G. Arion

Editura UP

Trăim deja într-o lume nebună, așadar o poveste inspirată din realitatea timpului și adusă la rang de distopie nu este o surpriză, ba dimpotrivă, este un loc în primul rând la un spectacol terifiant, dar fascinant, care te face să te întrebi „dacă...?”. 

Cioburi ale unei vieți haotice ne reflectă frici, nepăsare, obsesii, stări care ne rup de cei din jur și ne provoacă să fugim, de responsabilități, de adevăr, ne izolează la o singurătate vicioasă. Dar o să mă opresc asupra unui singur motiv relevant scrierii ce urmează, obiectul în care alegem de bună voie să ne pierdem, care face uitată interacțiunea reală între oameni și prin care fugim plini de curiozitate în lumea falsă prezentată prin intermediul lui: telefonul mobil. 

Puteți face un joc de imaginație și să creionați scenarii dezastruoase, înfiorătoare, apocaliptice pe baza unui singur obiect, și sigur veți ajunge la o singură concluzie: dezumanizarea și lupta pentru supraviețuire. O.G. Arion (i.e. Oana Arion) a ochit subiectul de intrigă și a armat o acțiune senzațională cu muniție din plin spre a crea o carte ce îți joacă trăirile pe degete. Romanul „Fugi!” este un thriller get-beget scenariu de film hollywoodian, și este plasat și pe meleagurile corespunzătoare, pentru că așa cum îmi place să spun, „numai la americani se putea întâmpla asta”. 

„Fugi!” este pe lângă o carte excelent scrisă, care te ține pe jar și cu sufletul la gură, o împletire electrizantă al unui factor catastrofal - un virus transmis electronic și care afectează creierul, reducând instinctele până la pragul celor animalice - cu o forță rezilientă de a supraviețui, de a spera în găsirea luminiței de la capătul tunelului. Ceea ce îi aduce un aport factorului de interes sunt și personajele și situațiile tensionate conturate în jurul lor, pentru că mergând pe linia fină dintre iubire și ură, groază și satisfacție, simțurile sunt supuse unui amalgam de fiori și palpitații. Oana Arion te prinde de mână (fictiv) și fuge cu tine printr-un peisaj dezolant, plin de pericole și înspăimântător, cu iluzii ale unor oaze în care te crezi în siguranță, alături de oameni pe care adaptarea la noul mediu i-a făcut un alt fel de monștrii decât cei de care se apără și te pune față în față cu fricile proprii, dar toată experiența ți-o traduce ca fiind una excelentă, de care cu greu te desprinzi.

Când virusul a fost lansat pe rețelele sociale, provocând lumea să urmărească imaginile unui nou telefon mobil și să își dorească un exemplar doar tastând un cod, populația a fost surprinsă în diverse ipostaze și infectată fără să se țină cont de vârstă. Dacă unii s-au crezut norocoși, evitând a fi supuși forței virusului, curând s-au văzut vânați de cei în ochii cărora nu se mai citea umanul, ci doar animalul. Supraviețuiește cine poate, și nu doar cei puternici, ci mai degrabă cine se mulează mai bine pe mediul teribil care domnește peste ei.

Axel se afla la o cabană retrasă în momentul zero și nu a avut habar de cauză decât mai târziu când s-a alăturat unui grup de oameni. Hotărât să își urmeze propriul traseu, în drumul lui spre San Diego, locație aparent sigură și controlată de guvern, Axel este luat prin surprindere de tânăra Amira. Împărțind acoperișul sub care își găsiseră adăpost pe timp de zi și cele câteva resurse de apă și mâncare, cei doi nu plănuiesc să își continue călătoria împreună, dar împrejurările schimbă planurile, cel puțin pe cele ale lui Axel. Atinși, zombi, turbați, infectați, ochioși, denumirea pentru cei ce au fost cândva oameni este pentru fiecare o interpretare proprie. Ce este universal știut este că sunt mânați de instinctul animalic și foamea lor prezintă un pericol constant pentru supraviețuitori. Axel și Amira reușesc să scape din ghearele atinșilor, dar nu scapă de semenii lor, care ori sunt pașnici și binevoitori, primindu-i în fortul lor care nu duce lipsă de cele necesare vieții, ori sunt inoculați diabolic. Și dacă primejdiile nu sunt destul de înfiorătoare, dacă în drumul lui Axel spre a afla dacă fosta lui soție mai este sau nu în viață nu sunt puse destule piedici sângeroase, Amira ascunde și ea o latură întunecată. De cine, cât și încotro are să fugă Axel? Dar Amira? Se va termina calvarul, își vor regăsi speranța?

Dacă e vorba de „zombi” este clar o imagine macabră. Dar ce sunt dispuși cei conștienți să facă pentru supraviețuire este necesar dar și revoltător în puterea lucrurilor. Axel și Amira săvârșesc acte pe care nu le poți condamna întru totul în situația dată și vrând, nevrând te transpui în pielea lor cu aceleași gânduri. De partea cealaltă a baricadei sunt cei care sunt manipulați spre o gândire de cult și sunt dispuși să recurgă la acte barbare. Scenele la care sunt ori martori, ori participanți Axel și Amira sunt destul de grafice încât nu îți poți controla stările, iar pentru acest lucru meritele autoarei sunt îndreptățite.

Povestea are subtilități interesante și captivante, fapt care m-a făcut să îmi rețin prejudecățile despre Amira, în primul rând. Poate că sunt și eu la rândul meu puțin diabolică pentru că mi-a plăcut personajul și în cazuri extreme aș putea crede că reacționez în același ritm. Și am admis că în caz de scenariu apocaliptic mă atașez unui personaj masculin cu care să împart experiența, deci poate sunt un pic Amira. Secretul ei este tinerețea, care pompează adrenalina și din lipsă de repere pentru supraviețuire își atribuie curaj din surse considerate de ea compatibile. Să îi fie oare alegerile justificate?

Fuga protagoniștilor este mai mult decât cea pentru viață, pentru viitor; este și fuga de trecut și de suferință. Însă dincolo de interpretări este baza unei cărți puternic accentuată cu elemente tensionate, febrile și captivante, o poveste pe care o lecturezi rapid, cu o scriitură fascinantă și acțiune bine conturată. „Fugi!” este desprinderea dintr-un coșmar dar care te fură negreșit și ți-ai dori mai mult, în timp ce Oana Arion este autoarea al cărei univers literar este hipnotizant.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)

Fugi!... și comandă romanul de pe site-ul Editurii Up