Cât de aproape sunt ploile reci - Bogdan Coșa
Mai mult timp mi-a trebuit să îmi fac avânt să deschid cartea, căci de citit, am intrat rapid în universul lui Bogdan Coșa și în câteva ore am ajuns la punctul de final al unei cărți cu o încărcătură puternică, familiară, trist de dureroasă și totuși adevărată. “Cât de aproape sunt ploile reci” planează deasupra vieții unei familii rurale, unde visurile de a evada - în străinătate, în alt oraș, de a se ridica dincolo de condiția socială, de a spera la un viitor în care copiii nu fac aceleași greșeli ca adulții, se împletesc cu viciile, violența, înstrăinarea și moartea.
Acțiunea surprinde momente și imagini care te duc, negreșit, cu gândul la traiul de la țară (cel care aduce aminte de copilărie, pentru unii, sau chiar și cel actual), oscilând între o realitate deopotrivă dramatică și incredibilă, cu tușe greu de înțeles uneori.
Bogdan Coșa construiește credibil și palpabil personajele, locurile și împrejurimile în care se desfășoară povestea, punând când sare pe rană, când stârnind un zâmbet amar. Proza lui este o combinație tranșantă între trecut și prezent, scrisă cu gânduri, angoase și rătăciri ale omului. Un roman pe care îl simți, care pare că s-a construit odată cu tine, “Cât de aproape sunt ploile reci” este o lectură care nu te agață din prima, dar supune la reflecții și surprinde prin detaliile relațiilor de familie.
La o primă impresie, am crezut că avem de a face cu o autoare străină - Ohara Donovetsky, un nume cu care m-am întâlnit pentru prima oara odată cu cartea „Puzzle cu pețitoare”. Și intrând în poveste și descoperind un stil de scriere profund și cu un lirism deosebit, am înclinat să îi dau meritele unui roman internațional. Pe meleagurile autohtone, cartea captează atenția unui public care caută însemnătate în lectură și dincolo de cuvinte. „Puzzle cu pețitoare” este o incursiune într-un psihic și spirit complex, în ocult și descoperirea de sine, o călătorie în timp și spațiu pe care autoarea o redă cu suspans și mister.
Personajele și acțiunea create continuă pe linia stilului pe care autoarea și l-a asociat, aducând în prim plan relația dintre femei și prietenia acestora, dar accentuând narațiunea prin elemente care ajung la granița dintre real și ireal, transcendental. Haia este personajul prin a cărei perspectivă se relevă o poveste fascinantă, jucând și rolul de pețitoare a prietenei sale, Ava. Modul în care sunt expuse evenimentele și stările prin care trec personajele sunt un adevărat puzzle, încât planul acțiunii prezente se îmbină cu unul paradoxal, ce pune realitatea lucrurilor din jur în antiteză cu oniricul.
Ohara Donovetsky insuflă cuvântului o nebunie, creionând o poveste fantastică, plină de simbolistică. „Puzzle cu pețitoare” este o călătorie a sufletului, a împăcării destinului, a realizării și conștientizării; este o carte care te ține sub vraja necunoscutului și te trezește într-o altă poveste.
O să vrei să citești „Hamnet” de Maggie O' Farrell pentru că motive sunt multe. Unul ar fi că este bucățică ruptă din viața lui William Shakespeare, iar maniera în care autoarea alege să redea acțiunea este una care impresionează și fascinează. Probabil puțin spus, romanul este o capodoperă, scriitura formând un tablou rar întâlnit, cu descrieri și metafore ce te lasă mut de uimire și puterea de a transmite emoții covârșitoare. Maggie O' Farrell scrie o ficțiune istorică care nu dezamăgește nicio clipă și întrece orice așteptare, îmbinarea evenimentelor atestate și a detaliilor știute cu cele construite de autoare pe presupuneri și talent imaginativ ducând la crearea unei opere care marchează cititorul.
Contrar așteptărilor, O' Farrell construiește o poveste nu atât despre Shakespeare sau chiar despre fiul său, Hamnet, care dă și titlul cărții, cât despre soția bardului, Anne, numită Agnes în carte. Mai mult, autoarea nu menționează în nicio instanță numele lui Shakespeare, acesta fiind mereu doar „fiul”, „soțul”, „tatăl”. Prin personajul lui Agnes ajungem să trăim bucuriile, tristețile, fricile, jalea, atât ale unei femei cât și ale unei mame. Așa cum tragedia morții lui Hamnet a ajuns să fie inspirația uneia dintre cele mai cunoscute opere de teatru, O' Farrell a conturat din plin și cu iscusință o figură reprezentativă a mamei în literatură.
Frumosul în „Hamnet” este reprezentat prin relații puternice - între frați, cu părinți -, prin empatie, prin inteligența ascuțită a personajelor, prin comuniunea cu natura. Caracterizate în detaliu și vii, personajele împart trăiri extraordinare. Deși lucrând cu puține note istorice, autoarea a reușit să construiască o poveste pe care o vezi ca pe realitatea dureroasă care s-a vrut a fi. Memorabil și impresionant, „Hamnet” merită toate laudele mele și rămân surprinsă de talentul autoarei de a oferi atâta frumusețe unei povești atât de sfâșietoare.
0 Comentarii