Informația ne este acum mai la îndemână ca oricând; cărți, reviste, articole, emisiuni, plus alte mijloace prin care îți sunt puse la dispoziție toate resursele de care ai nevoie pentru a întâmpina provocări și noi experiențe. Când devii părinte nu vrei să greșești cu ceva și cauți să asculți de sfaturile specialiștilor, să pui în practică un mod de viață benefic pentru creșterea și educarea copilului. Dar să fie oare toate acele „manuale” prielnice oricărei situații sau în fapt părintele știe instinctiv cum să procedeze?
Petre Nechita este autorul unei cărți în care ficțiunea nu stă departe de adevăr, scriind cu viziunea și teama unui părinte într-o manieră care te face să tresalți și să fii contrariat de trăirile produse de acțiune. „Tata știe mai bine!”, o apariție a editurii Velvet Story, este de departe un debut literar remarcabil, Petre Nechita construind un roman ca o frântură din gândurile și emoțiile care îl încearcă real pe un părinte. Adăugând și o notă de teribil, povestea ce atrage în focus ideea de parenting și cum teoria nu are aceeași valoare în practică, subiectul cărții prinde valențele unui thriller, în care veridicitatea scenelor este răscolitoare.
Premisa ridică teme de gândire, dar în esență este una care se așază natural în viața fiecărui părinte: ce te vezi în stare să faci pentru binele și siguranța copilului tău? Crezi că ești capabil să ucizi? Este violența reacția justă? Personajul principal creionat de Petre Nechita este dispus să înlăture din calea fiicei sale orice tentație nefastă, crezând că astfel îi va asigura o viață fără pericol. Ce nu a reușit el să învețe din toate sfaturile de parenting este că o relație sănătoasă se bazează pe comunicare, iar să te consideri un justițiar nu poate avea urmări favorabile. „Tata știe mai bine!” redă un șir de evenimente care contrazic ceea ce un părinte trebuie să facă atunci când în jurul copilului său se arată provocări, punând în atenție o lecție importantă.
Pornind cu imaginea personajului principal - Petru Stratulat - punând la cale un sabotaj, atmosfera misterioasă și starea de încordare acaparează interesul cititorului. Chioșcul de lângă liceul Sofiei, fiica sa, cuib de vicii și afacere dăunătoare adolescenților, este o primă încercare de a lua în propriile mâini decizii radicale. Rezultatul este mai dramatic decât se aștepta, iar frica de a fi prins îl îngrozește, dar nu îi ia nimeni urma. Orășelul de provincie M. prezintă și alte probleme pe care Petru nu le vede deloc cu ochi buni. Prinzând un curaj nebun, începe să născocească planuri pentru a tăia de pe lista lui persoane din anturajul Sofiei care i-ar putea dăuna.
Petru își neglijează serviciul și familia, devine de nerecunoscut și aprig în alegerile lui de a scoate din peisaj orice portiță lăsată fiicei lui de a greși. Trecutul și trauma joacă un rol dur în formarea omului de acum, iar acuzele aduse soției și eșecurile întâlnite în viață îl împiedică să conștientizeze drumul greșit pe care el însuși a pornit în dorința lui de a-l asigura pe al Sofiei. Șocul de a-și asuma faptele și de a realiza ce a făcut vine prea târziu: a devenit un criminal.
„Tata știe mai bine!” se impune ca o lecție importantă, iar autorul Petre Nechita a expus cu pricepere frici, prejudecăți, accentuând și cum lucrurile simple tindem să le complicăm când relația părinte-copil trebuie să se dezvolte natural. Dincolo de o poveste antrenantă, cu un suspans ce furnică, scene create de un personaj aparent inofensiv, dar inventiv și isteț, scriitura lui Petre Nechita este cea care stârnește cititorul avid. Stilul său are un impact vizual fantastic, iar dinamismul descrierilor și detaliilor îi atestă talentul de povestitor. Intensitatea acțiunii cărții te surprinde și oricărui cititor i se va deschide ca o lectură cu o energie aparte.
Fragment
Pentru copilul meu trebuie să fiu omul lucid, cel care vine mereu cu argumente și explicații. Cel puțin, aşa-mi susură prin minte părinţii fondatori ai inaparentului. Fernando, țiganul care e mare cuceritor, are 29 de ani. Se prezintă drept un student care a renunțat la facultate pentru o viață boemă, deși el nu prea știe ce înseamnă cuvântul ăsta. Se învârte cât e ziua de lungă prin oraș, aruncând fetelor priviri de Don Juan cu ochii ăia verzi spălăciţi. Nu știe nici cine e Don Juan, dar se consideră de o frumuseţe răpitoare. Și fetele se lasă păcălite de tenul lui măsliniu, chipurile bronzat, şi de stilul „nu-mi pasă de nimeni şi nimic, atât de tare sunt”. Cred că polițiștii au o explicație foarte bună pentru modul în care își câștigă banii. Se numește, dacă am înţeles corect de la știri, metoda „lover boy”. Se și pedepsește cu ani grei de închisoare, numai că el e susținut de cineva. În țara asta, mereu cineva ține spatele altuia. Se mai zvonește că a nenorocit bine de tot o fată de la țară, cu numai doi ani mai mare decât Sofia. Sunt poveşti care circulă prin oraș și care ar putea fi exagerate sau mult prea nevinovate față de grozăvia reală. Cred că e momentul să recunosc un lucru. Nu pentru Eliza îmi fac griji, nici pentru biata fată de la țară, ajunsă în Spania, cu sau fără voia ei. Sofia îmi ocupă toate gândurile: în primul și-n primul rând, vreau să-i fie ei bine. Cine, în situaţia mea, n-ar nutri aceleaşi grji, să arunce primul piatra!
Aşadar, vreau să mă asigur că fiica mea n-a intrat în cine știe ce anturaj dubios. Ce pot face? O... urmăresc!
Comandă cartea pe VelvetStory.ro
0 Comentarii