Recenzie ”A fost odată un râu” - Diane Setterfield

Editura Humanitas

Mă simt atrasă de necunoscut, acela care se arată în numele unui autor. Diane Setterfield trebuia să își facă loc printre scriitorii care să îmi înfrângă din curiozitate, și asta pentru că nu pot sta departe nici de cărțile de top, nici de imaginea răpitoare a coperții. Romanul „A fost odată un râu” mi s-a deschis cu o stare de nerăbdare și intrigare de a descoperi stilul autoarei și povestea, demontând cu fiecare pagină orice așteptări inițiale aș fi avut, creând în jurul meu un peisaj misterios și presant, dar cu un aer fascinant și amețitor.

„Dincolo de marginile acestei lumi se întind alte lumi.

Sunt locuri pe unde poți să trei dintr-o parte într-alta.

Un astfel de loc se află aici.”

Diane Setterfield scrie cu o măiestrie răpitoare, oferind pe o bază de ficțiune istorică, o poveste incredibilă, trasată cu mult suspans, emoție și o atmosferă de stil gotic. Ritmul povestirii este unul lent, dar impactul acțiunii este accentuat de plasarea în timp, în anul 1887, de magia, superstiția, legendele conturate și de prezența unor personaje cu un spirit și o prezență aparte și încărcate de realism. Granița dintre fantastic și veridic se întrepătrunde, obișnuitul devenind neobișnuit, naturalul devenind miracol. „A fost odată un râu” nu este o carte care să te alerge printre evenimentele ce se succed, ci una care se afundă în colțurile sufletului și care prin poveștile de viață ale personajelor ce se leagă într-un punct zero, devine simțire.

„Ce este Tamisa? Obstacol, sau cale? Binecuvântare, sau blestem? Apele sale sapă maluri și modelează vieți, devenind plămada istoriei și a poveștilor locului. Tamisa poartă bărcile la destinație și duce departe spre mare dovada faptelor neștiute și trupurile celor dispăruți. Însă în Radcot râul va lăsa la mal o fetiță. Un copil al nimănui, pe care trei familii îl doresc cu ardoare.”

Malurile râului Tamisa sunt loc pentru povești uluitoare, iar mintea omului se poate lăsa ușor păcălită într-o vreme în care se încredeau în superstiții. Autoarea lasă frâu liber imaginației și dă cuvintelor un rost nemuritor, construind pas cu pas un roman captivant, de a cărui călătorie în timp și lume m-am bucurat. Diane Setterfield este o povestitoare excepțională, și de la titlu, până la acțiunea cărții care se țese în jurul poveștilor spuse de personaje la hanul Lebăda, cititorul este chemat să parcurgă cu atenție un drum presărat cu suferință, pierdere, dragoste, miracol și împlinire.

Intriga implică multe personaje, însă chiar și cu schimbarea de perspectivă și introducerea poveștii fiecăruia, „A fost odată un râu” curge fără cusur și se remarcă punctul central din oricare plan cu ușurință și plin de interes. Într-o noapte, în ușa hanului Lebăda, apare un bărbat rănit, împiedicându-se înăuntru, ținând în brațe o fetiță moartă. La sosirea infirmierei, după un consult, aceasta descoperă că fetița respiră, reîntoarsă la viață într-un mod miraculos și misterios. Nimeni nu știe cine este micuța, cui îi aparține - nici bărbatul care a sosit cu ea nu știe de unde a apărut când a salvat-o din apele râului. Aparent mută, fetița îi vrăjește însă pe toți, iar curând încep să apară povești despre ea. Vestea se răspândește și soții Vaughan cred că este copilul lor răpit cu ani în urmă; Robert și Bess Armstrong privesc cu emoție apariția nepoatei lor, după o serie de întâmplări stranii; Lily White ar face orice să își aibă sora mai mică din nou aproape. Dar adevărul și trecutul trebuie înfruntate, iar fetița nu poate fi a tuturor.

Secrete, sentimente de vinovăție, amintiri reprimate, toți cei implicați ascund ceva, dar dincolo de toate, sunt protectivi față de copilă și poartă speranța că ea îi va salva. În timp ce prezența fetiței este punctul central al acțiunii, în paralel se conturează și alte conflicte, povestea complicându-se, dar în niciun caz într-un mod pe care nu îl poți urmări, ba din contră, pe mine m-a energizat. 

Vizuală, cu descrieri ce redau o atmosferă impregnată cu mister, lugubru, o carte cu un lirism special, „A fost odată un râu” este perfecțiune narativă. Diane Setterfield jonglează cu viața și moartea, știința și superstiția, familia și înstrăinarea, aducându-le pe toate într-un punct final al unei povești ce își merită laurii.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)