Review ”Regatul inocenților” - Cartea întâi - Theo Anghel

Editura Quantum Publishers

Descriere

Cu peste șase sute de ani în urmă, Esrendellul era locuit în bună înțelegere de oameni și elfi. Cu timpul însă, din rândul seminției oamenilor s-au ridicat voci care au cerut independența, inoculând în conștiința poporului convingerea că, astfel, muritorii o vor duce mai bine.
Conducătorul elf al regatului s-a opus, dar oamenii au pus la cale o lovitură de stat, care, într-un final, a dus la un război nimicitor. Cum soldații elfi erau luptători redutabili, iar rezistența lor în luptă, imposibil de egalat, balanța a înclinat copleșitor în favoarea vechii ordini.
Totuși, impresionat de îndârjirea cu care oamenii îmbrățișaseră cauza separării celor două seminții, regele elf a consimțit să-și retragă poporul dincolo de Pădurea de Smarald, tărâm locuit doar de elfi, și să-i lase pe muritori să se descurce singuri.
S-a încheiat un tratat care îi asigura pe oameni că, atâta timp cât se vor orândui în pace și bună înțelegere, niciun picior de elf nu va călca pe pământul noului stat format, Erfenor.
Lucrurile au mers bine o vreme, dar, cum firea oamenilor poate fi cu ușurință coruptă de putere, nedreptățile au început să capete accente grotești.
Familia Toril, una dintre casele nobile ale Erfenorului, stăpână de sute de ani a domeniului Toril din statul Arnor, își ducea viața în liniște și armonie la hotarul cu Esrendellul.
O întâmplare căreia, inițial, nimeni nu i-a dat vreo importanță, a atras după sine o avalanșă de nenorociri care au zguduit din temelii echilibrul acestei vechi familii.

***

Am încheiat un An al Cărții - 2019 - cu multe povești semnate de autori români, dintre aceștia reușind să se evidențieze nume care mă fac nerăbdătoare de a le descoperi noile cărți, fiind deja învățată să fiu surprinsă plăcut de creația lor. Theo Anghel este una din scriitoarele care incită, orice veste venită dinspre universul ei fantastic stârnind nu doar curiozitate, ci și bucuria unei evadări. După seria Păcatele Fiului, așteptarea nu a fost lungă și un nou pachet de aventuri ni s-a prezentat - Regatul inocenților punând la încercare imaginația, îndeosebi, a cititorului. Ce reușește Theo Anghel, de fiecare dată, este să surprindă prin detaliile atent lucrate, imagistica tărâmului creat și a personajelor, însă, dacă scriitura sa e de necontestat, cartea întâi din Regatul inocenților, din perspectivă personală, nu a atins nivelul așteptărilor, intriga și personajele nereușind să mă convingă total. Și dacă tonul meu nu este prea pozitiv, acest lucru nu trebuie să descurajeze, pentru că povestea este abia la început, iar strecurate printre rânduri sunt scene ce aprind interesul.

Acțiunea are în prim plan familia Toril, neam de soi nobil al ținutului Erfenor. Meleagurile pe care poposim și evenimentele la care luăm parte prin ochii scriitoarei sunt desprinse dintr-un timp ale cărui ițe înnoadă fantasy-ul unui alt univers cu realul unui trai de demult la castel. Theo Anghel cred că ar putea la fel de bine să scrie și un Historical Fiction al epocii cu domnițe și cavaleri, căci talentul ei de a insufla această atmosferă într-un peisaj ce este străbătut și de elfi, nu doar de oameni simpli, face ca volumul de față să îți surâdă pe mai multe planuri. Totuși, dacă la capitolul plasare în timp și loc nu se găsesc probleme, părții de acțiune propriu-zisă îi lipsește senzația de încordare ce precedă punctele de conflict. Personal, am simțit nevoia de mai multă interacțiune între personaje în unele momentele cheie ale poveștii, întrucât autoarea a ales să pună în seama personajului principal și rolul de povestitor, iar eu aș fi preferat să „trăiesc” unele momente în timpul lor real.

Nayan, deși se desprinde ca protagonistă, nu se impune printre celelalte personaje cât să fie genul eroinei. Încăpățânată și rebelă, Nayan îmi pare să fie mai interesant de urmărit în viitoarea carte a seriei, acțiunea oscilând până acum între introducerea personajelor, stabilirea relațiilor și descoperirea lumii elfilor. Și deși m-am pregătit pentru o poveste cu elfi - nu că ei nu și-ar fi făcut simțită prezența -, Cartea întâi nu m-a aruncat în îmbrățișarea lor așa cum m-am așteptat. Firea curioasă și spiritul aventurier ale protagonistei o conduc spre prima întâlnire cu un elf, Saelind, pe care o salvează din colții unui mistreț și o aduce la castel. Uimirea tuturor că elfii există și nu sunt doar legende, se încheie pe atât de repede pe cât neamul lor s-a arătat din nou oamenilor, pentru că în casa Toril se iscă atâtea alte evenimente încât Saelind cade pe un plan secund. Chiar dacă ar părea din cele prezentate despre caracterul lui Nayan că ea ar fi capul răutăților, de fapt ea este prinsă la mijloc într-un joc teribil al orgoliilor și răzbunării, care o împinge să fie în final singura care își poate salva ceea ce i-a mai rămas din familia numeroasă.

Soarta membrilor familiei Toril este una zbuciumată, o singură alegere greșită atrăgând după sine o serie de întâmplări nefaste. Și chiar dacă tragediile prin care sunt nevoite personajele să treacă compun scene intrigante, punctul de pornire și construcția lor au dus lipsa unui suspans capabil să mă facă să tresar. Planul autoarei de a crea paisprezece membri, personaje cu caractere puternice și diferite, este unul de lăudat și apreciat, dar totodată greoi de cuprins pentru cititor, întrucât evenimentele ce survin în poveste îi implică pe toți și îi afectează în mod direct, emoțiile ce îi cuprind debusolând. 

Ce-i drept, volumul are de unde număra elemente de surpriză, care lasă (poate) portițe deschise și semne de întrebare ce te „condamnă” să descoperi viitoarele aventuri. Pornind de la motivele care stau la baza ideilor de intrigă, povestea se precipită din ce în ce mai mult, iar apariția fraților lui Saelind, prietenia ce se leagă între membri Toril și elfi, implicit atracția dintre Nayan și Raeran, refugiul pe care îl găsește familia decimată în Pădurea de Smarald și Esrendell, toate cadrele sunt învăluite în aura specială a scriiturii lui Theo Anghel. Regatul inocenților este o călătorie care uneori pare grăbită, alteori se afundă în detalii, dar este una de care nu te poți abține să nu te bucuri la final. Recunosc că nu am fost prinsă în vrajă la fel de puternic ca în Păcatele Fiului, protagoniștii încă nu și-au găsit un loc stabil în preferințele mele, dar după cum îmi imaginez că o să evolueze povestea și că Theo Anghel are puterea să schimbe totul la 180 de grade, cartea a doua și-a întins deja capcana.

O lectură de ⭐⭐⭐☆(3,5/5)