Secret Santa - Blogger Edition 2019


Când Moș Crăciun îți lasă veste că anul acesta te ia în echipa lui, cu mare drag și veselie accepți să-i fii complice. Dacă îi numesc pe Onisim și Alexandra Mr. și Mrs. Claus, nu greșesc deloc, pentru că ei de patru ani instruiesc Secret Santas și lasă în datoria lor să aducă surprize unui om frumos, un blogger, printre care ce altceva mai potrivit dacă nu o carte?
Eu mi-am intrat pentru prima dată în rolul de Secret Santa și le mulțumesc celor doi că m-au invitat să particip și să descopăr ce vibrație minunată există între acei câțiva care s-au încărcat cu daruri. 
Pentru că a fost întâia oară când am luat locul Moșului, am avut mari emoții în alegerea cadoului, dar totul e bine când se termină cu bine. Nu e treabă ușoară să fii Moș Crăciun, dar mai mult te bucuri când ești destinatarul, și nu expeditorul, și deschizi cutia aceea frumos ambalată, destinată ție. 
Bine deghizat, Moșul meu secret a fost Ioana Maxim (Din dragoste pentru cărți), căreia mulțumirile i le transmit în timp ce mă încălzesc cu un ceai, inspir parfum dulce de lumânare, citesc o carte bună și mai înfulec o bomboană. Acestea fiind spuse, mă bucur de toate darurile tale, Ioana, pentru că sunt perfecte pentru aceste zile, iar tu ai fost un Moș inspirat.
După ce am desfăcut cutia cu entuzismul unui copil, am colindat prin casă cu inimioara cu zurgălăi - încă nu am înnebunit vecinii. Mi-am ținut în frâu curiozitatea privind ce carte se ascunde sub hârtia roșie și ți-am citit cuvintele scrise frumos și urările care mi-au adus un zâmbet pe buze.
Pentru că mi-ai făcut poftă cu acel ceai, nu am putut rezista să nu îmi fac unul- cana e din recuzită proprie, dar împreună cu decorațiunile dăruite de tine și lumânarea care și-a găsit deja loc în camera mea, se potrivește foarte bine în cadru. Spuneam ceva mai devreme de bomboane? Da, le-am mâncat înainte să mai poată ajunge în poză - I have a sweet tooth.
Kristin Hannah este o autoare pe care am citit-o cu mare drag și m-a impresionat de fiecare dată, și cărți de ale ei încă le am necitite, așa că volumul venit din partea ta este o încântare și sper să îmi găsesc cât mai repede timp să îl citesc. 
Mulțumesc Ioana!

Listă participanți și blogurile aferente, unde în următoarea perioadă veți putea descoperi ce alte cadouri a făcut Secret Santa.





- Anamaria (Anareads)

- Anita (Reading Bird)

- Beatrice (În numele cărților)
- Dumitrița (World Of Books Web)
- Ioana Alexandra (Twistinmysobriety)
- Iuliana (Glasul Literaturii)
- Onisim (omulfolositor)
- Sînziana (Vampress Bathory Reads)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii