Review ”Mistletoe Magic. Lacrima Stejarului” - Simona Tănăsescu


Nu de multe ori mi se întâmplă să nu știu care e cel mai bun mod de a aborda o recenzie. Nu de multe ori mă întâlnesc cu o poveste, o scriere care să îmi pună stăvilar cuvintelor. Nu multe sunt cărțile care mă răscolesc la un nivel atât de profund încât să mă găsesc cugetând ore întregi asupra lor, descosând secrete și învățăminte. Însă momentele când descopăr o astfel de carte, care are o viață proprie și puterea de a se arăta la o a doua, sau a treia, lectură de fiecare dată altfel - mai emoționantă, mai convingătoare -, sunt momente încărcate cu o unicitate greu de depășit. Timp de două zile am hoinărit cu mintea și cu sufletul printr-un peisaj a cărui magie este copleșitoare. Și totuși, magie este un termen poate prea sărac să poată descrie ceea ce Simona Tănăsescu a reușit să compună și prin care a însuflețit o poveste, căci cuvântul ei domină orice altă forță.
„Mistletoe Magic. Lacrima Stejarului” este un fantasy, însă îți este greu uneori să privești acțiunea doar dintr-o perspectivă fantastică, supranaturală, fiindcă valențele mitice, oculte, divine îi conferă un realism palpabil. Plecând de la vrăjitori și vampiri drăguți, costume ale copiilor în noaptea de Halloween, povestea ajunge să îi aducă la viață, în forma lor malefică, orășelul Mistletoe Magic fremătând de pe urma evenimentelor ce vor avea loc. Simona Tănăsescu pare că a reușit să deschidă un portal ce dezvăluie o cu totul altă lume, una care pe cât este de incredibilă, pe atât este de ancorată în veridic. Cu o uimitoare atenție la detalii și o documentare riguroasă, autoarea nu invită cititorul la o simplă lectură - îl antrenează într-o experiență aparte, cu multă însemnătate și motive de reflecție. Cartea este încadrată în ficțiune, însă esența sa se trage pe de-o parte din mitologie și pe cealaltă parte din creștinism, ducând la construcția unei scrieri ce îmbină multiple elemente, ce puse sub lumina fictivului surprind și încântă.
Intriga este un labirint complex, însă bine susținută, învăluită în imprevizibil. Stilul autoarei de a menține suspansul și misterul nu îți lasă timp să îți creionezi idei, la fiecare capitol dezvăluind câte un secret la al cărui joc nu îi ghicești miza. Personajele, deși se adună la număr, sunt bine înrădăcinate în acțiune, având fiecare un rol bine stabilit, care completează perfect imaginea. Dincolo de aspectele unei scrieri ce se face remarcată întrunind toate atuurile, stă însă și povestea în sine - o poveste al cărei laitmotiv este iubirea, și încă o iubire cum nu este dat să întâlnești în multe cărți.
Kaya Brenner - protagonista cărții - își are destinul pecetluit, doar că nu știe încă acest lucru. Lucrează pentru o editură ca traducător, cărțile lui Ernesto Calavera fiind cele ce au adus și succes editurii, au și fermecat-o pe Kaya traducându-le. Când în noaptea de Halloween, împreună cu prietenele ei, se hotărește să fie ea cea care se încumetă să rostească o incantație dintr-una din cărțile lui Calavera, vrajă ce avea să o facă să își întâlnească sufletul pereche, Kaya deschide porțile supranaturalului. Cele patru elemente - apă, aer, pământ, foc - și sufletul vor primi conotații fatidice, Kaya întâlnindu-se cu personaje ce până nu demult le credea de domeniul fantasticului - dar care sunt în strânsă legătură cu evoluția omenirii - și totodată cu evenimente, previziuni și dezvăluiri ce nu doar îi schimbă viața, dar o supune unui test suprem. 
Îndrăgostindu-se de James Sinclair era, de asemenea, scris pentru Kaya să se întâmple, însă relația lor pe cât de evidentă și veșnică pare, pe atât este de plină de obstacole. James nu este un simplu muritor, el fiind însemnat divin și însărcinat cu ocrotirea Sângelui Sfânt. De unde pornește povestea lui, cum se intersectează cu prezentul, care este rolul pe care îl joacă împreună cu Kaya, sunt scene ce se derulează cu o intensitate febrilă, trăirile oscilând între fericire, tumult, visare, agonie. Iubirii nu îi poate sta nimic în cale, iar cea dintre James și Kaya poate învinge orice față a răului, fie ea arătată de vrăjitori, vampiri sau oameni. 
Mistletoe Magic este la congruența dintre bine și rău, întuneric și lumină, iubire și ură, sacrificiu și voință. Imaginarul ia forma realului în acest orășel de la o granița cu Scoția, iar prin ochii personajelor te bucuri de fiecare întâmplare. Dar toate momentele frumos descrise, incitante și feerice pe care le experimentează James și Kaya sunt contrabalansate de un mesaj profund și înălțător. Cine sunt de fapt aceste două personaje? Care este povestea lor? Asemeni greutăților pe care le poartă James pe umeri, a puterii cu care este înzestrată Kaya, tainele poveștii sunt povara cititorului. 
„Lacrima Stejarului” este plină de simbolistică, venind ca o carte ce cântă sufletului. Simona Tănăsescu compune nu doar o poveste care te lasă fără grai, te tulbură, te încălzește, ci și ipoteze ale unor fapte care îți schimbă total perspectiva. Modul cum ni se prezintă povestea te marchează, cele scrise de autoare neputând fiind concentrate în doar câteva idei. Acțiunea freamătă în mintea cititorului timp lung, calea de a spune cine este Kaya, cine este James, de ce se confruntă cu vrăjitori și vampiri, care este sensul Sângelui Sfânt și rolul acestuia, cum influențează iubirea totul, ce este Lacrima Stejarului, fiind imposibilă. 
Cum pot descrie sentimentele pe care mi le-a stârnit această carte? Simplu - nu pot. Nimic nu e ce pare a fi în cartea Simonei Tănăsescu; nimic nu e ceea ce știi, dar capătă un sens incredibil. Credeam că știu ce poate crea un fantasy, ce poate stârni iubirea, ce poate însemna un final fericit și ce continuă după acesta - dar m-am înșelat. Am intrat în poveste oarbă și am ieșit împlinită. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Cartea se poate comanda pe site-ul Editurii Velvet Story

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii