Editura Quantum Publishers |
Am decretat - prin voință proprie și în scop personal - că anul acesta voi începe și voi citi cărți parte din serii, probabil din simplul fapt că multe dintre apariții se încadrează în această categorie și aduc cu ele lumile care sunt capabile să mă încânte. Fie că sunt semnate de autori pe care îi urmăresc deja cu nerăbdare sau sunt nou intrați pe lista mea, toate cărțile se adună sub fascinația descoperirii unui imaginar care nu se epuizează niciodată.
Dyana Pîslaru, că vine sau nu însoțită de recomandări, este o scriitoare care poate să captiveze de la primele scene ale poveștii pe care o scrie, făcându-l pe cititor să își deseneze în minte peisajul fantastic cu lux de amănunte. Cartea sa, „Fiica Infernului”, este un fantasy incitant, deschizând o serie care se joacă frumos cu multe elemente capabile să te țină în suspans, să contureze o poveste de dragoste ce transcende lumile reale și să creioneze personaje care să surprindă. Ideea cărții, ce aduce în prim plan o protagonistă dintr-un tărâm guvernat de demoni, vrăjitori și forțe supranaturale, rătăcită prin lumea oamenilor, poate ridică ceva asemănări cu alte scrieri, pe alocuri aș fi putut crede și cu „Păcatele Fiului” a lui Theo Anghel, dar construcția poveștii face loc unor situații și viziuni care puse cap la cap te aruncă în imprevizibil și curiozitate. Deși acțiunea se petrece în mare parte în prezentul real al orașului San Francisco, detalii despre linia de legătură cu tărâmul fantastic sunt inserate la tot pasul, astfel că nu simți că undeva s-a produs o ruptură. Autoarea nu lasă să îi scape niciun moment de mister, suspans și surpriză în fiecare din capitolele cărții, stilul ei de scriere menținând atenția cititorului.
„Fiica Infernului” împarte intriga între cele petrecute în Azraat - tărâmul condus de Marea Preoteasă Zeena și moștenirea personajului principal Aelis, dacă nu lua calea răzvrătirii și pleca în Lumea de Jos, printre oameni, căutând aventură alături de frații săi, întâlnind în schimb demonii Infernului, pe conducătorul acestuia, L’ewilh, și Ordinul Agh’tara - și cele petrecute în San Francisco - după cincizeci de ani, când Aelis a schimbat multe identități, trecerea ei dintr-o lume în alta fiind unica salvare după ce s-a aflat la un pas de moarte. Crystal, adaptându-se la viața oamenilor de pe acest tărâm ciudat, încearcă să treacă pe cât posibil neobservată, ținând cont că nu îmbătrânește deloc. Printre toate cele experimentate, ea a reușit să se îndrăgostească, dar natura ei demonică îi stă în calea fericirii. Tot ce își dorește e să se întoarcă în Azraat, la familia pe care a lăsat-o în toiul războiului, fără a mai afla ceva de soarta lor, și de a-l omorî pe L’ewilh, chiar dacă au o legătură de sânge. Dar pusă față în față cu bărbatul care i-a furat inima, alegerea devine din ce în ce mai imposibilă. Lucas e doar un muritor și chiar dacă ar face orice pentru ea, Crystal refuză să îl pună în pericol. Când portalul spre lumea demonilor se deschide și îi atrage acolo, lucrurile se complică.
Cartea este un pachet interesant de romantism, fantasy, acțiune, în care personajele se dezvoltă plăcut și sub pielea cărora se mai ascund secrete, toate arme pentru continuarea seriei. Dyana Pîslaru scrie bine, vizual și antrenant, lectura este ușoară datorită scenelor care se împletesc armonios, dând motive de curiozitate care să te facă să citești fără oprire. Pentru pasionații genului din care face parte și cartea întâi din seria „Stringent”, volumul nu lasă loc de reproș; este o poveste pe care o guști și îți place, te relaxează și te intrigă.
O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)
0 Comentarii