Editura Quantum Publishers |
Dacă am avut vreun moment de liniște după întâlnirea cu Ephialtele lui Cristinne C.C. (puțin probabil), acum sigur liniștea mi-a fost spulberată de dorul care a năvălit peste mine. M-am considerat norocoasă că am savurat primele două volume din serie fără pauza aferentă dintre apariții și că nu aveam să mă supun unui timp prea îndelungat până să întâlnesc din nou personajele și să aflu deznodământul poveștii lor. Ce-i drept ultima parte din aventura Alisiei și a lui Maximilian se apropie cu pași mărunți dar repezi, însă până la mult așteptata continuare, Cristinne C.C. ațâță focul cu un spin-off care mi-a accentuat menționatul dor, fascinația pentru lumea creată și dependența.
Un atu considerabil al alegerii de a cupla seria propriu-zisă cu un volum spin-off este acela de a plusa la acțiunea principală cu scene care intrigă și în aceeași măsură oferă substanță celor știute. De asemenea, prin schimbarea punctului de vedere ajungi să îndrăgești cu atât mai mult personajele iar impactul acțiunilor lor să fie mai puternic. Legate de firul narativ al primului volum, secvențele în care sunt implicate personajele oferă cititorului o altă perspectivă, una din care se ridică și răspunsuri dar și mici întrebări. „Recviem pentru Alisia & Coșmarul lui Maximilian Novac” vine nu doar să completeze unele goluri din poveste, ci și să reconstruiască pasiunea și curiozitatea pentru lumea Ephialtelor, un volum care deși este menit să dezlege unele mistere, se adâncește în unele colțuri în altele. Odată reintrodus în mijlocul acțiunii, îți dorești să descoperi cât mai repede finalul, căci Alisia și Maximilian s-au instalat și mai confortabil printre favoriți.
Cristinne C.C. a ales pentru Alisia un moment premergător Inițierii ei ca și Ephialt. Întâlnim așadar o adolescentă, încă om, care nu ne-a fost dat să o cunoaștem în primul volum al seriei; o Alisia care încearcă să se integreze în „planeta” numită liceu, lucru îngreunat de grija exagerată a fraților ei dar și de evidenta lor condiție de Ephialt. Ceea ce este o caracteristică neschimbată a personalității Alisiei, este impulsivitatea și dorința de a experimenta, de a cunoaște. Astfel o regăsim în scene ce o pun în bucluc, dar nu înainte de a petrece timp în compania băiatului popular din liceu, Tanis, și de a avea parte de puțin romantism. Momentul Inițierii îi ia prin surprindere pe toți însă și mai curios este un presentiment al Alisiei.
Până la întâlnirea fatidică cu propriul Coșmar, Max urmează calea care i-a fost deschisă de bunicul său, Theon Novac. Urăște cu patimă Ephialtele, convins că viața părinților lui a fost curmată de aceste creaturi, mijlocește activitățile bunicului său și ale partenerului acestuia, Victor, prin capturarea Ephialtelor în scopul experimentelor pentru găsirea unui leac bolii lui Malak și nu pune la îndoială nicio scenă care se petrece pe insula Capri Seconda. Totul se schimbă însă când o răpește pe Alisia. Gânduri, senzații, impresii străine îl asaltează, nu este sigur pe persoana care este sau e pe punctul de a deveni. Max se lasă descoperit de cititor din unghiuri mult mai profunde și ceea ce am urmărit ca acțiune în partea întâi a poveștii se schimbă odată cu sentimentele tânărului. Deși l-am ghicit ca pe un personaj care te fură prin personalitatea lui, Max ascunde laturi cu care empatizezi puternic, iar din perspectiva lui ești antrenat în scene și mai captivante.
Seria Ephialte este mai întregită cu acest volum. Deși poartă aerul începutului și reia pașii poveștii, se simte însă ca o noutate, ca o cu totul altă linie a evenimentelor. Modul în care autoarea a vorbit cititorului prin intermediul lui Max este surprinzător din multe puncte de vedere. Sunt iremediabil, irecuperabil fascinată de universul lui Cristinne C.C. și am trăit cu sufletul la gură aventura Ephialte, „Recviem pentru Alisia & Coșmarul lui Maximilian Novac” fiind o recompensă, un viciu, o doză extremă de nerăbdare.
Îmi este impus de spiritul nebun al cititorului să recomand cartea, evident împreună cu volumele Începutul unui coșmar și Trezirea unui coșmar.
O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)
Mulțumiri Editurii Quantum Publishers pentru carte - comandați pe site-ul editurii
0 Comentarii