Review ”Răzvrătiții” - Cristina Nemerovschi

Editura Herg Benet

În urmă cu câteva luni luam pentru prima oară contact cu universul Cristinei Nemerovschi. Romanul ”Păpușile” mi-a săpat adânc în trăiri, nu doar prin prisma poveștii create, ci și prin stilul de scriere al autoarei, stil care deși controversat, pentru mine a fost ca o gură de apă rece și proaspătă, aducând în scris prezentul nostru trist dar nelipsit însă de culoare.

Tot fiind vorba de culori - dăm momentelor vieții nuanțe diferite în funcție de factorii care ne influențează stările. Știm că totul nu poate fi roz și planează asupra noastră un buchet de baloane în toate culorile, printre care se ascund cele optimiste, pe care ori le ții strâns ori se sparg, sau cele pesimiste, pe care trebuie să le recunoști, să le dobori ori vei fi purtat de ele spre locuri sumbre. Dar viața este un cumul diform între cele două spectre și alegerea se împarte între fericire și nefericire. În cărțile de ficțiune ne dorim acel colț de fericire și sperăm să prindem putere din întâmplările create, dar cum rămâne cu partea dură a realității, șirul de scene care duc spre un final nefericit, ce lecție ne învață?

Recent lansat, romanul ”Răzvrătiții” l-aș putea numi un „roman manifest”. Cristina Nemerovschi nu se delasă de la abordarea tăioasă a unor fapte desprinse din cotidian, a unor frământări ce învăluie generația tânără și care încă nu se știu a fi reperate și gestionate. Societatea este în continuă mișcare și nu neapărat într-o direcție bună, iar asta se datorează celor care ignoră vocile și tumultul celor tineri, se lasă influențați și conduși de persoane care nu văd dincolo de un interes propriu. Cartea este despre adolescenți, dar nu doar pentru ei; mai mult decât o declarație a unui personaj ce nu se regăsește în haosul realității, este o carte ce poartă însemnătate. Deși mă feresc să generalizez ideea din care s-ar traduce că adulții (părinți, bunici) refuză să creadă că și cei tineri au opiniile lor și merită ascultați și viitorul ar trebui calculat în funcție de doleanțele lor, nu pot să rămân pasivă vorbelor ce sunt aruncate de cei pe care îi considerăm exemplu în viață. Este un război al generațiilor și va fi întotdeauna atât timp cât idei greșite vor fi inoculate. 

Cartea Cristinei Nemerovschi tratează multe puncte ce aduc durere, iritare; te răscolesc sentimente calde și reci, te aruncă în vâltoarea gândurilor negre și te dărâmă cu fragilitatea sufletului. Răzvrătit este fiecare dintre noi - fie că împotriva unui sistem politic necinstit, sau a normelor de conduită, de limbaj, sau a mentalității învechite, a rolului de părinte prea tânăr, sau chiar împotriva vieții în cazul unora. Ne putem regăsi în povestea din filele cărții, în ochii unui personaj și acțiunile lui, în secvențele de viață viu conturate și în amărăciunea alegerilor. Ce mi-a plăcut și nu mi-a plăcut la romanul „Răzvrătiții”, corelație pe cât de stranie pe atât de simplă, este că nu prezintă doar o poveste, o piesă jucată de câteva personaje fără viață, într-un cadru întâmplător, ci dimpotrivă, este o poveste ce se derulează în prezent, familiară și tristă, o poveste care are puterea de a influența și nu se ferește de a arăta fața mai puțin frumoasă a lucrurilor. 

Deși se pot forma discuții pe diferite teme, căci sunt destule, subiectul central al cărții este Daria, o tânără de șaisprezece ani. Este crescută de bunică, întrucât mama și-a abandonat rolul de părinte, îl are bun prieten pe Puppy și a atras atenția fetei populare din școală, Vicky, printr-un act impresionant de rebeliune și nudism, este plictisită de viață și a încercat să se sinucidă. Daria are planul bine stabilit, nu vede cale de întoarcere, însă și-ar dori să existe o schimbare, o pată de culoare în viața searbădă în care e prinsă; voința celor din jur și rostul pentru care ei trăiesc sunt răspunsuri încuietoare la întrebările ei. Pentru ce trăiești când nu te regăsești în ordinar, când simți că zilele turuie un cântec repetitiv. Ce te poate salva de la o viață care a oferit prea multă durere și în același timp nu a oferit nimic semnificativ. Poate oare schimba macazul o prietenie, o vacanță într-o altă țară, un gând liniștitor de la mamă, o iubire dusă în secret, sau sunt vise și iluzii ce picură în paharul deja plin. 

Daria este personificarea gândurilor nespuse. Povestea Dariei este linia de hotar dintre deznădejde și impotență. Reflectată de Cristina Nemerovschi, realitatea Dariei se lovește de a noastră și nu te lasă impasibil. Este o lecție dură, de supraviețuire, de acceptare, este un semnal de alarmă. Dacă am terminat lectura cu lacrimi în ochi se datorează în primul rând profunzimii cuvintelor, a modului cum trăirile personajelor au fost expuse și a empatiei puternice pe care le-o arăți. Sunt rupte din prezent scene de un umor negru, imagini dulci-amare, care însoțite de limbajul „colorat” se strecoară în anecdota dezolantă a societății cu impactul cuvenit. 

„Răzvrătiții” nu este doar o serie de personaje conturate într-un stil unic, o acțiune apăsătoare și mesaj puternic; este un suflet îngropat în cuvinte gata să îți vorbească, să te inspire; este arta unui scriitor de a-l face pe cititor să se identifice cu opera lui. Pentru cei ce cunosc cărțile Cristinei Nemerovschi nu poate veni ca o surpriză ce vor întâlni și în aceasta, iar pentru ceilalți rămâne alegerea când o vor citi, pentru că nu ar trebui să existe „dacă”.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Fragment

„Cea mai sigură și fără greș modalitate de a împărți oamenii în imbecili și deștepți e să-i pui să-ți zică în ce culoare dominantă văd ei viața. Imbecilii îți vor spune mereu că o văd roz - pentru idioți, viața e frumoasă. Pentru idioți, merită să trăiești, ca să urci o treptuță în ierarhia socială, ca să ai liber de 1 mai și să mergi la grătar, ca să te duci la sală și să speri că umflându-ți mușchiul pi*dele proaste și fără creier de pe străzi vor fi atrase de tine, ca să visezi că la sfârșitul vieții, când vei fi paralizat și vei avea Alzheimer, vei reuși să ai o mașină din aia bengoasă, de cocalar. Sigur că viața e minunată, dacă îți oferă speranța acestor lucruri. E de mirare cum cei mai mulți oameni reușesc să supraviețuiască fiecărei zile fără să cadă în golul din propriul cap.
Omul deștept îți va spune că vede viața multicoloră. Uneori e verde, alteori roșie, uneori aduce fericiri mărunte, alteori îți vine să te ascunzi și să nu mai vrei să vină ziua de mâine. Uneori simți iubire, alteori ură. Viața e multe chestii, o să-ți spună omul deștept. Dar minunată nu, aproape niciodată. Omul deștept va fi trăit suficient încât să știe că ea aduce și multă suferiță, și omul deștept va ști că fericirea e trecătoare, că e mai degrabă un accident. Omul deștept va vedea și durerea, și nedreptatea.
Omul genial - când îi va veni și lui rândul, pentru că în general nu se bagă în față - îți va spune că e gri și neagră. Uneori gri, când are senzația că aparține speciei în care s-a născut. Gri, când i se va părea că restul omenirii are și ea gânduri și sentimente. Neagră, atunci când va simți că e singur, că e deasupra tuturor, că e blestemat.”