Review ”Aleea cu licurici” - Kristin Hannah

„Aleea cu licurici” îmi aprinde interesul lecturării tuturor cărților lui Kristin Hannah. Cu un stil de scriere care ajunge la suflet, se anunță o listă de volume care nu îmi vor da pace. Întâmplarea a făcut că am terminat de citit romanul de față - care este apărut din martie la Editura Litera - așa încât să îl pot lega cu o altă poveste interesantă a autoarei și anume „Privighetoarea” - care pe 21 septembrie se va găsi ca o surpriză la punctele de difuzare a presei. Iar cum mi-am propus un maraton al romanelor lui Kristin Hannah, este o carte binevenită.

Deși „Aleea cu licurici” poate fi încadrată încă la noutățile anului, original a fost publicată în anul 2008, iar până în 2013 a avut timp să se contureze și cel de-al doilea volum din acum seria Firefly Lane. Pentru că povestea este de sine stătătoare, o continuare este neașteptată dar de nerefuzat. Câte emoții ascunde ”Fly away” rămâne să descopăr în zilele ce urmează.

Goodreads link

Descriere

În vara agitată a anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu faptul că viața nu are să-i ofere nimic special. Dar, spre uimirea sa, „cea mai grozavă fată din lume“ se mută pe strada ei și vrea să-i fie prietenă. Tully Hart pare să aibă totul: frumusețe, inteligență, ambiție. La prima vedere, cele două fete sunt cât se poate de diferite: Kate, condamnată să fie veșnic o ființă obișnuită, cu o familie iubitoare care o umilește în permanență; Tully, plină de strălucire și mister, dar cu un secret care o distruge. Ele fac un pact pentru a fi cele mai bune prietene pe vecie, iar până la sfârșitul verii devin de nedespărțit.

Timp de treizeci de ani, Tully și Kate se sprijină una pe alta, trecând printr-o mulțime de evenimente și stări care le pun la încercare prietenia: gelozie, furie, durere, resentimente. Și cred că au supraviețuit tuturor încercărilor vieții până când un singur act de trădare le va despărți... și le va supune curajul și prietenia la testul final.

(Editura Litera) 

Nu aș știi cum să navighez prin învolburarea unei relații de prietenie sudată pe viață. Mi-ar plăcea să cred că dacă mi-ar fi fost dat, ar fi fost o prietenie ca cea dintre personajele lui Kristin Hannah. Cu bune, cu rele, cu dezamăgiri și invidie, aș îmbrățișa-o ca atare și m-aș bucura să știu că în toate momentele îmi va fi cineva drag alături.

Kate și Tully nu au aparent nimic în comun, poate doar strada pe care vor schimba primele vorbe și își vor lega prietenia. Firefly Lane (Aleea cu licurici) își trage numele, bizar, din micile insecte care nu ar fi fost zărite niciodată în zonă, însă pentru cele două fete va ajunge să însemne începutul și sfârșitul. 

Chiar dacă fiecare vede o imagine  de perfecțiune în viața celeilalte, cele două tinere întâmpină greutăți mai mult sau mai puțin ușor de îndurat. Pentru Tully familia este o idee și un tablou pierdut pe care în timp îl va găsi alături de Kate, cea căreia i se destăinuie și în care are încredere. Deși venită dintr-un mediu nu tocmai roz, Tully luptă pentru un viitor care crede că îi va aduce împlinire pe toate planurile. Kate îi va fi alături pas cu pas, dar timpul va decide că nu împart aceleași idealuri. Celebritatea versus viața de familie va fi un prag care le va împiedica din când în când pe cele două, însă trei decenii de prietenie nu sunt de dat cu piciorul, iar viața este prea scurtă uneori pentru a rămâne cu regretul de a nu-ți cere iertare.

Romanul „Aleea cu licurici” este în sine o viață: un drum cu popasuri în ani hippie, într-un nou mileniu, imagini din copilarie, școală, lecții de prietenie, iubire, viața de adult, de părinte, un jurnal ce încapsulează toate amintirile și le lasă ca moștenire. Poate unii ar fi simțit lipsa unei intrigi mai complicate, însă realismul poveștii este tot farmecul de care are nevoie. Nu am sesizat niciun clișeu, dacă ar fi fost prezent, pentru că trăirile personajelor mi-au captat atenția. Am rămas cu senzația de a experimenta evenimentele odată cu acțiunea, mi-a adus aminte de adolescență și stările ei fluctuante și mi-am imaginat mama în așa momente, m-au durut egoismul și dezamăgirile în relații și am plâns în deznodământul poveștii. 

Asemenea licuricilor, lumina amintirilor este vie atâta timp cât o împărtășești cu cineva. Este o lumină care necesită timp să prindă putere, să adune momente, și strălucește cât este nevoie pentru a transmite generației următoare povestea. În final licurici au fost două fete, care s-au găsit pe o stradă, menite să aducă licăr în viața celeilalte și a celor din jur.
Romanul îl recomand cu drag celor care vor să trăiască și să crească odată cu personajele, să guste o poveste frumoasă de dragoste și prietenie și o acțiune cu doze de realism trist.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)