Review ”Și vom muri cu toții în chinuri” - Bogdan Teodorescu

Editura Polirom

Descriere

Într-o țară europeană cu un arc muntos în mijloc, străbătută de un fluviu și având ieșire la mare, sosesc pe rând trei călători. Unul aduce moartea, altul trăiește împreună cu ea, în vreme ce al treilea încearcă să o evite. Personajele intră în scenă ca niște pasageri care urcă la bordul unui pachebot de lux, își găsesc cabinele, își despachetează bagajele și încearcă să se pregătească pentru călătoria ce va urma. Treptat, ritmul se întețește și pune în mișcare mici și mari teme ale lumii în care trăim. Supravegherea electronică, social media, propaganda, oamenii temuți de alți oameni temuți, refugiații, turismul sexual, toate amestecate cu discuții molcome despre vinuri fine, sport, trabucuri rare sau mâncare în exces. Dar dacă toate acestea nu sunt decât o perdea de fum? În romanul lui Bogdan Teodorescu nimeni nu este ceea ce pare.

*

„Ura poate fi liniștită, poate fi tăcută. Te poți culca urând, poți dormi urând, te poți trezi urând și poți trece prin întreaga zi urând, fără ca nimic să nu se vadă la suprafață. Ura este partenerul perfect.”

Bogdan Teodorescu disecă în romanul său - „Și vom muri cu toții în chinuri” - societatea din ziua de azi până la instinctele primare: autoconservarea, supraviețuirea. Binele se transformă în rău, empatia în indiferență, și toate provocate de jocurile de putere, manipularea media, și cel mai important, ura izvorâtă din patimile vieții și folosită drept arsenal de personaje ce vor să distrugă pacea. Autorul nu scrie doar un thriller politic, cu tentă polițistă, ci și o dovadă clară a mișcărilor revoluționare, a corupției, a terorismului, a nevoii silite de emigrare. „Și vom muri cu toții în chinuri” este precum o piesă dramatică de teatru în trei acte, care la finele ei ne arată într-un plan neputința omului în fața nevoii de a găsi un vinovat pentru chinurile proprii, într-altul mârșăviile făcute de șeful Serviciilor Secrete în vederea păstrării funcției Liderului Ales, apelând la tactici murdare de a influența opinia publică, și în cel din urmă plan resimțim tragicul evenimentelor din Siria din perspectiva unui personaj ce este în total contrast cu idealurile celorlalți, dar se găsește fără voia lui în mijlocul unor situații brutale. 

Urmărind trei fire ale poveștii, senzația inițială este una de confuzie, scenele părând nefiresc inserate, însă totul nu este decât un joc de fum folosit în jurul intrigii, căci pe parcurs suspansul se conturează puternic, punctul de intersecție al acțiunii venind ca o surpriză. Bogdan Teodorescu știe cum să manipuleze cititorul, și nu genul de act dăunător pe care îl insuflă personajelor. Până la momentul dezvăluirilor, în mintea mea rulau nenumărate scenarii, dar niciunul pe aproape de cel întâlnit. Adevărul e că te lași furat rapid și în mod devastator de imaginea sumbră a societății, de dezastrul războiului, de tot mai slaba față a umanității, încât ai vrea să țipi. Și nu sunt singurele laturi pesimiste și negative pe care autorul le explorează. 

Ce am găsit aproape fascinant la stilul de scriere al autorului este că pentru fiecare perspectivă, implicit personaje, a creat o voce distinctă, o relatare a faptelor diferită pentru fiecare în parte, un mod aparte  de a povesti și de a expune lucruri, mod care apelează la toate simțurile. Dacă în capitolele intitulate „Vizitatorul (Într-o capitală europeană, un birou bine pus la punct într-o clădire impozantă)” simți indignare, în capitolele „Investitorul (O stațiune europeană la malul mării)” te resimți după aventuri sexuale, în „Refugiatul” ești parte al unui periplu înșelător, în toate cele 320 de pagini ale romanului te simți captiv. Captiv precum șeful Serviciilor Secrete din „Vizitatorul” în viciul puterii, precum Nick din „Investitorul” în plăcerile vieții dar și în ură, precum Arif din „Refugiatul” în iluzia speranței. 

În umbra timpurilor pe care le trăim, „Și vom muri cu toții în chinuri” este revelator, trist (în sensul de demoralizant în ce privește viitorul), dureros de adevărat. 

„Ura oferă certitudini. Modelează și clarifică realitatea și o reduce la o uluitoare dimensiune simplă, subiectul urii tale și misiunea ta legată de acel subiect.” 

Nimic din ce aș mai putea adăuga eu nu definește mai bine subiectul cărții decât o face însuși autorul. Cum se leagă toate ideile, de altfel foarte bine documentate și detaliate, despre manipulare, jocuri politice și terorism cu cele ce analizează profund condiția omului care face orice pentru a-și proteja spatele și interesele, a celui care văzându-se înfrânt de soartă se lasă pradă urii, și cel care continuă în spere în umanitate, rămân să fie descoperite de fiecare, cu proprii ochi.

Romanul semnat de Bogdan Teodorescu merită citit nu doar ca roman de ficțiune, ci și ca lecție de percepție a jocurilor de culise, care deși se petrec „într-o țară europeană cu un arc muntos în mijloc, străbătută de un fluviu și având ieșire la mare” și par greu de crezut (mulțimim aici ficțiunii), adevărul nu este prea departe.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐☆ (4,5/5)