marți, 4 iunie 2019

# book # carti

Review ”Block 46” - Johana Gustawsson


Editura Tritonic
M-am ferit într-o oarecare măsură de cărțile mai dark – genurile horror, crime, însă am încercat marea cu degetul și nu am regretat până în prezent nicio lectură încadrată în literatura noir. Nu am colindat prin toate colțurile recunoscute pentru scrierile thriller de gen, însă venind bine recomandat din vestul Europei, un roman ce se pregătește să facă valuri pe piața noastră de carte, mi s-a prezentat cu interes. Autoarea Johana Gustawsson, deși originară din Franța, locuiește în Londra, iar cartea sa de debut a fost tradusă în mai multe limbi și a impresionat plăcut cititorii și criticii. Block 46, primul volum din seria Emily Roy & Alexis Castells, se lansează la început de lună iunie și în România, iar pasionaților de mystery și thriller le este rezervată o carte captivantă dar și zguduitoare.

Citit în avanpremieră, romanul Block 46 apare în traducere la Editura Tritonic și are puterea de a frapa de la primele cuvinte. Johana Gustawsson aduce cu scrierea ei o imagine sumbră, tragică și sângeroasă, care prin intensitatea scenelor descrise și a evenimentelor ce inspiră ferocitatea acțiunii te face să rămâi fidel povestirii, indiferent de gradul de înfiorare pe care îl resimți. Autoarea împletește în jurul unui trecut desprins din realitatea atrocităților din lagărele naziste – mai precis lagărul Buchenwald, o intrigă ce pune în centru un criminal în serie, al cărui mod de operare îngheață sângele în vene. Linia trecut-prezent pare să delimiteze două povești diferite, însă paralela este construită să accentueze misterul și suspansul, să implice o serie de personaje prin acțiunile cărora urmărești un scenariu terifiant. Anii de după 1944 din care autoarea construiește un monstru ce respiră din tenebrele lagărului, se reflectă în anii din prezent și pune la încercare o echipă de detectivi în elucidarea unor cazuri de crimă, săvârșite de un profesionist.

Plecând din Germania anilor 1944, ajungând în Londra și Falkenberg, Suedia a anilor 2014, Block 46 plimbă cititorul prin peisaje neașteptate. Erich Hebner este adus prizonier la Buchenwald, iar condițiile și tratamentele la care îi supun soldații, decimează numărul prizonierilor pe zi ce trece. Moartea le suflă în ceafă, dar tânărul Erich are parte de o mână salvatoare când este distribuit în block-ul de experimente al doctorului Fleischer. Studiile lui Erich de medicină îl fac aliatul unui om care a transformat block-ul 46 într-un ungher al fricii, iar cei ce ajung pe mâna lui nu sunt parte doar ale unor studii de știință.

În 2014, descoperirea cadavrului, pe coasta Suediei, a tinerei creatoare de bijuterii, Linnea Blix, trezește o anchetă care va dezgropa multe secrete. Alexis Castells este scriitoare, iar inspirația ei venind din cazuri criminale o face o bună investigatoare și atentă la detalii. Astfel că atunci când primește vestea că prietena ei, Linnea, este moartă, instinctul ei intră în acțiune. Alături de Peter Templeton, partenerul lui Linnea, Alexis se îmbarcă în avionul spre Suedia, unde este întâmpinată de detectivii suedezi și mai apoi de profiler-ul Emily Roy.

Crima ce a avut-o ca victimă pe Linnea nu este singulară, cazuri asemănătoare petrecându-se în Londra, însă implicând băieți de o vârstă fragedă. Semnalmentele erau aceleași – ochii scoși din orbite, traheea secționată și un semn crestat pe braț.

Legătura dintre evenimentele din prezent – atât cele din Suedia, cât și cele din Londra - și cele din trecut se concretizează cu fiecare detaliu, deznodământul fiind unul învăluit în neprevăzut. Ancheta dezvăluie mai mult decât vinovatul, autoarea dorind să evidențieze nașterea și perpetuarea unei minți bolnave. Cum vor soluționa personajele, dar mai ales cum vei întâmpina tu, ca cititor, evenimentele izvorâte din Block 46, rămâne de descoperit pe riscul propriu.

Johana Gustawsson impresionează plăcut prin maniera de scriere, care poartă un alt aer în comparație cu ce am citit în ultima vreme. Romanul este mai mult decât un thriller și o acțiune polițistă în prinderea unui criminal în serie; construiește două personaje feminine puternice, care păstrează o urmă de mister și ascund traume; criminalului îi creează o istorie teribilă, iar motivațiile sunt înfiorătoare. Block 46 are destule elemente care să te țină antrenat în acțiune și te păcălește grozav crezând că știi cu ce ai de a face. Ținând cont că acesta este primul volum dintr-o serie, ceea ce urmează din partea autoarei nu poate decât să stârnească nerăbdare și curiozitate.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐(4/5)

Mulțumiri Editurii Tritonic pentru cartea primită în avanpremieră. 
Block 46 se găsește pe site-ul editurii  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (104) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (14) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)