Johana Gustawsson - ”Block 46” în curând la Editura Tritonic - Fragment în avanpremieră


Născută în Marsilia, Franța, Johana Gustawsson este licențiată în Științe Politice și a profesat ca jurnalist pentru presa și televiziunea franceză și spaniolă. Block 46, primul roman din seria Emily Roy & Alexis Castells, a fost primit foarte bine de către critici și public, fiind premiat cu Plume d’Argent, Balai de la découverte, Balai d’Or și Prix Marseillais du Polar. Cartea reînvie memoria crimelor naziste, este publicată în 19 țări și urmează a fi ecranizată.
Johana Gustawsson locuiește la Londra împreună cu soțul și cei trei fii.

Editura Tritonic

Joi 7 noiembrie 2013.
            
            Trei lanterne brăzdau groapa.
            Un dreptunghi perfect. Un metru treizeci lungime, cincizeci centimetri lățime. Pe măsură.
            Ridică lopata, o încarcă cu pământ și presară peste groapă. O singură lopată și picioarele sunt deja acoperite; nu se mai văd decât degetele de la picioare. Degete fine ca pietricelele, reci ca gheața, pe care și-ar dori să le atingă cu vârful degetelor sale.
            Fine și reci.
Aruncă încă o lopată de pământ umed pe burtă, care se depune la marginea cutiei toracice, în buric; surplusul cade pe alături. Încă niște lopeți și va fi terminat.
            Repede, spune odată, povestea.
            Brusc, aruncă lopata și își acoperă urechile cu mâinile înmănușate pline de noroi.
– O s-o închizi, da?
            A aruncat cuvintele printre fălcile încleștate de furie.
– Nu, nu, nu, nu! Încetează să mai urli! Încetează!
            Îngenunchează lângă groapă și își lipește mâna de buzele palide.
– Sst. Sssssst, am spus…
            Mângâie cu nasul micuțul obraz înghețat.
– Da… da… de acord… îți cânt, cântecelul tău. Vreau să-ți cânt Imse Vimse[1], dar tu să taci. Ai înțeles?
            Se ridică și își scutură pantalonii.
– Un micuț păianjen, pe burlan urca…
            Apucă lopata și toarnă o grămadă de pământ peste piept. Acesta pătrunde în crestătura deschisă care continuă de la bărbie până la stern.
– Însă ploaia rece, îl împiedica…
            O lopată de pământ peste chip. Se răspândește pe frunte, acoperă părul și alunecă în cavitățile oculare.
– Dar drăguțul soare, norii i-a gonit.
            Pământul se împrăștie peste corpul ca de marmură în ritmul cântecelului.
            Tasează și nivelează ultimul strat, apoi tapetează mormântul cu frunze ruginii de iarnă cu un gest plin de aroganță artistică. Se retrage fără să-și ia ochii de la mormânt, revine pe poziție și rearanjează câteva frunze cu vârful piciorului.
            Își șterge lopata de mâna înmănușată, pune lanternele în husă, își scoate mănușile, le scutură, apoi aranjează instrumentele unul câte unul în geantă.
            Când își aruncă geanta pe umăr, aude trăncănitul tipic al papagalilor cu guler trandafiriu. Se povestește că aceste păsări exotice au scăpat de la studiourile cinematografice Shepperton, din Surrey, în timpul filmării Reginei africane cu Bogart, laureatul premiului Oscar, în 1951. Dar, niciun papagal nu a fost adus, de fapt, pentru filmările realizate la studiourile din Isleworth. Așadar, de unde vin acești papagali?
            Se oprește o secundă și caută penajul verde-măr în noaptea întunecată. Nu aude decât freamătul aripilor.
            Are nevoie, într-adevăr, de un al doilea binoclu cu vedere nocturnă. Nu mai poate lucra cu lanterne, e mult prea periculos; va plăti scump pentru imprudențele astea dacă nu se organizează mai bine.
            Scoate felinarul din hanorac și o ia la drum.

Fragment preluat de pe Blog Tritonic.ro



Trimiteți un comentariu

0 Comentarii