Review ”Păpușile” - Cristina Nemerovschi

Editura Herg Benet

Toate au un început. Admirația mea pentru un autor, chiar dacă nu l-am cunoscut de la debut, se instalează la un punct în timp, dar dacă nu la cel mai apropiat de prezent, atunci cel mai aproape de trecut. Acel punct este începutul pentru mine, o descoperire a unei cărți, a unei povești, scrisă cu magia de a mă devota inspirației autorului, de a mă face să răscolesc arhiva acestuia cu dorința de a gusta fiecare cuvânt. 
M-a chemat de pe raftul librăriei o carte a Cristinei Nemerovschi și când vocea „cititorului nebun” este insistentă, nu pot lăsa în urmă subiectul tentației. Și fac doi pași înainte, doi înapoi, vreau, iau, nu citesc sinopsis, e stabilit. Nu este cea mai recentă apariție și nici cea dintâi, însă e împlinirea mea că am mai urcat o treaptă spre a cunoaște lumea bogată a scriitorilor români. Ochii văd, urechile ascultă; despre cărțile Cristinei Nemerovschi adun informații, sunt curioasă, iar când deschid „Păpușile”, sufletul arde, simțurile se revoltă, povestea întâlnită mă declară învinsă în fața scrierii profunde.
...Și dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș aștepta atât până să o aleg pe autoare, până să îi întâlnesc universul. Și pentru că sunt acum, aici, resimt părticica nemuritoare pe care fiecare scriitor o lasă în urmă prin poveștile sale și impactul este același. 
Sunt momente când la finele unei lecturi sunt atât de entuziasmată de experiență încât îmi grăbesc gândurile să se adune și să se lege în cuvinte cât mai inspirate; de puține ori s-a întâmplat să fiu dezamăgită, dar punctele de nesatisfacție s-au evidențiat ușor; alteori dau peste povești care mă întorc pe dos, mă lasă mută, în sensul bun al lucrurilor, și ideile mele nu se supun unei ordini concrete, în așa fel încât nu reușesc să îmi exprim încântarea. Romanul „Păpușile” mi-a provocat un haos în stări, emoții, așa că la partea de concluzii îmi pune piedică. Nu sunt străină de lacrimi, zâmbete, revolte interioare atunci când citesc; mă supun trăirilor pe care le impune povestea, sunt sentimentală, iar „Păpușile” m-a jucat pe degete. Și, iată, mă găsesc că vreau să îmi aștern impresiile și nu pot să înnod cuvintele. Este genul de carte care transmite atât de multe, nu doar o poveste imaginară, ci și fărâme din viață, colțuroase, dureroase, unice și incitante. Subiectul este desprinderea din firesc, tragicul care împânzește realitatea și iluziile pe care viața le oferă: iubirea și moartea. Acestea sunt limitele care vrei nu vrei îți marchează drumul; și nu poți refuza iubirea, și nu poți evita moartea, și tot ce poți face între timp este să trăiești.
„La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.”
...iar finalul nu este întotdeauna fericit. Cunoaștem acest fapt din primele pagini ale cărții și totuși Dora și Luna vor să le fim părtași poveștii lor frumoase și tumultoase. Două fete cărora societatea nu le poate pune bariere iubirii și stau exemplu expresiei „extremele se atrag”, trăiesc împreună trei ani și un pic în bula lor de fericire. Se completează perfect, ca personajele dintr-o carte pentru copii, Luna Betiluna și Dora Minodora menite să înfrunte lumea ținându-se de mână, salvându-se una pe cealaltă. Evadează de dramele familiale în căsuța lor din copac, dar Luna încearcă să comprime o viață de experiențe în doar 26 de ani. O femeie cu părul verde i-a prezis când era copilă că la acea vârstă va întâlni moartea. Poți schimba destinul? Te poți absolvi de vină?
Dora înșiruie momentele prețioase trăite alături de Luna, se pierde în amintirea iubirii lor. Prin vocea ei răsună durerile care le-au apropiat, trăirile care le-au marcat și greșelile pe care le-au regretat și le-au despărțit. Scenele de reflecție puse pe seama Dorei, subliniază prezența autoarei, tratarea subiectelor principale ale poveștii mizând pe un puternic impact emoțional. „Păpușile” Luna și Dora împart cartea în cadre cu tentă erotică, dramatică, fantastică, tragică; și dacă firul poveștii urmează relația celor două fete, pe parcurs se despică și prezintă o acțiune bogată. Pot spune că autoarea a folosit o strategie inteligentă, de a deschide cartea cu impresia că știi ce te așteaptă, dar a susținut suspansul și a purtat lejer cititorul pe valul de intrigare. S-a derulat în așa fel o lectură rapidă, dulce și picantă. 
Cristina Nemerovschi m-a impresionat prin stilul avangardist, scrierea captivantă, pasajele cu înclinație filozofantă și nu în ultimul rând prin talentul de a crea o poveste care să emoționeze. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. Frumoasa prezentare a cartii! :) Trebuie neaparat sa o citesc si eu! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot să cred că nu ai citit-o! :)) Acum vreau să văd o recenzie semnată de tine, pronto! :))

      Ștergere