Review ”Fata cu rochii înflorate” - Lucian Dragoș Bogdan

De unde răsare soarele inspirației pentru autori? Scenele cotidiene sunt uneori prea banale, alteori prea dure - cum poți „înflori” un element pentru a fi îndrăgit și altul pentru a marca adânc? Mă amestec în peisajul agitat descris de autorii străini și cu fiecare cădere în colțul de viață compus mă orientez mai repede. Dar ce mi se întâmplă când un autor român mă țintuiește preț de câteva ore în fața unui tablou realistic, mult mai aproape de trăirile cu care sunt obișnuită? - Mă lupt cu emoțiile și stau stoică imaginilor care mă frământă, mă zguduie și mă țin cu ochii larg deschiși. 

This Alice has fallen through a rabbit hole and she's not in Romania anymore! Am oprit în gara Germania!

Editura Tritonic

Lucian Dragoș Bogdan îmi semna cartea ca fiind ”un romanț nemțesc cu flori parfumate, de iubire și durere”. Aș fi putut crede că știu ce mă așteaptă, însă, cuplate cu titlul și descrierea, cuvintele m-au pregătit doar parțial pentru tumultul ce avea să se aștearnă și încă în prea puține file. ”Fata cu rochii înflorate” se imprimă în gând și în simțiri nu doar cu ideea unei povești, ci și cu bucăți rupte din realitate și menite atât să inspire, cât și să înțepe emoția potrivită. Ca și ansamblu de acțiuni, cartea se răsfiră în mai multe planuri, fiecare conducând spre un personaj central cu doza măsurată de dramatism, dar nu se pierde nucleul, misterul care se instalează din primele scene și care formează povești de dragoste, de zbucium, de durere. 

Folosind ca inspirație o comună din Germania, întâmplările puse pe seama personajelor în acest spațiu sunt desprinderea armonioasă dintre real și fictiv. A crede că povestea are un singur subiect este o greșeală; autorul compune pe lângă tema iubirii și puncte sensibile vizând boala, abuzul și, în principal, problema migranților sirieni. Povara acestor aspecte este una grea și astfel s-a împărțit între numărul de personaje, unii mai marcați de tragic decât alții. Balsamul și liantul poveștii este întruchipat de o singură persoană - ”fata cu rochii înflorate”. Cu sufletul trist, precum a intrat în scenele jucate de Helga, Martin și Elsa Lippmann, polițista Gisela Schwarz, sirianul Hussein și alte figuri secundare, misterioasa fată își face ieșirea la fel de trist dar insuflând curaj și lumină în calea celor cu care s-a intersectat. Cum a început totul?

Helga era îngrijorată de comportamentul bătrânului ei tată, acesta deviind de la obișnuita serbare a aniversării lui. Nu ar fi fost nimic bizar în dorința omului de a avea la un loc prieteni și rude dacă nu și alți bătrâni ar fi ales același plan și în ziua următoare erau găsiți morți în casa lor, aparent din cauza problemelor vârstei. Ceva necurat se întâmpla în comunitatea liniștită în care trăia bătrânul, iar Helga nu accepta ca el să urmeze aceeași soartă ca a prietenilor lui și soluția era să apeleze la poliție. Gisela era polițista de serviciu și a ascultat oful femeii, după care a preluat ceea ce nu părea a fi un caz ce supunea investigații dar și-a îndeplinit meseria. Să presupunem că Helga a avut dreptate și cu moartea tatălui ei se dezvăluie o manipulare josnică dar și alegeri triste, dar Gisela va descoperi asta puțin mai târziu. 

Între timp, căsnicia lui Martin cu Helga se ținea de un fir de ață, legat cu nod slab de cei doi de dragul fiicei lor - Elsa. Neînțelegerile dintre soți fierbeau încă de la începuturi, când tatăl femeii a ales să îi susțină cariera de pictor a lui Martin și nu pe a ei; apoi au urmat faima, neglijările și în final infidelitatea. Relația Helgăi cu Rainer nu mai era un secret pentru nimeni din jur, dar odată ce Elsa împlinea 18 ani fiecare își putea urma drumul lui. Dar când viața îți pune piedici, care variantă e cea mai înțeleaptă? Să rămâi alături de soțul bolnav în fază terminală sau să pleci alături de persoana iubită?

Elsa este prinsă la mijloc în conflictul părinților ei și ca orice adolescent caută să se elibereze în diverse moduri. Prietena ei Kirsten știe ce înseamnă suferință, simțind lipsa mamei în mod profund, și încearcă să o tempereze pe Elsa cea în căutare de aventuri și să îi fie sprijin în momentele dificile prin care trece. Dar fuga Elsei și participarea la provocări lansate în grupul de prieteni, o va pune în schimb pe Kirsten în pericol.

Meseria Giselei o leagă de sosirea migranților sirieni și din întâlnirea dintre nații în gară, îi va atrage atenția o pereche neobișnuită - un bărbat sirian și o femeie caucaziană îmbrăcată într-o rochie înflorată. Sună cunoscut, nu? Gisela se va îndrăgosti de bărbatul pe nume Hussein, dar ce rol are femeia? Anna pe numele ei, se declara poloneză, era tăcută, nu cunoștea limba germană și se îmbrăca doar în rochii înflorate. Relația ei - de prietenie - cu Hussein îi va deschide calea spre familia Lippmann, la recomandarea Giselei, de a se îngriji de Martin. Până acum Anna a intrat la sufletul lui Hussein - de la întâlnirea lor în gara din Ungaria, este simpatizată de Gisela, iar apoi Martin se va îndrăgosti de liniștea ei, Helga va fi geloasă pe puterea pe care o va avea asupra soțului ei, Elsa va lua aminte de sfaturile primite de la tânăra vizibil marcată de suferință. Timpul nu este prea scurt pentru a iubi dar este prea lung pentru a trăi fără iubire. Ce tristețe ținea Anna în tăcere, cine era de fapt și cine a devenit, aflați singurei.

Este limpede că ”fata cu rochii înflorate” de care Martin s-a îndrăgostit și o alinta astfel, este un tablou pictat și de personaj și de autor din care eu, ca cititor, m-am umplut de emoții. Aspectele romantice împânzesc cartea și compun pasaje vibrante, sensibile. Gisela și Hussein sunt un cuplu care conturează zâmbete prin acțiunile lor și se potrivesc perfect, contrar obiceiurilor și concepțiilor diferite. Martin și Anna impresionează până la lacrimi, legătura dintre ei fiind una puternică, iar sub auspicii mai bune puteau forma finalul fericit. Dat fiind cazul de față, povestea lor este una extrem de tristă, care nu te lasă impasibil. Al treilea cuplu, mai puțin perfect, Helga și Rainer, au câteva hopuri de înfruntat, dar atenția asupra lor era oricum umbrită, drama fiind concentrată mult mai bine în celelalte părți. Toate personajele sunt bine dezvoltate, au puterea de a te face să empatizezi din prima clipă; zâmbești, te întristezi, simți durerea, te revolți, înveți, trăiești prin ochii personajelor. Elementele de conflict iscate între taberele germane și siriene în urma unui abuz care înfioară, sunt doza de neliniște care te trezește și reflectă realitatea. Un contrast în peisajul poveștii dar care se împletește fără cusur (exact așa se pune în balanță faptul și imaginarul!).

Aș mai putea născoci vorbe de laudă la adresa cărții și ar mai fi multe de descoperit despre poveste, dar încerc să închei aici. ”Fata cu rochii înflorate” a bifat pe toate planurile ca fiind un volum care să satisfacă. Dorința mea de cititor de a întâlni gramul de mister, de neprevăzut, de a mă bucura de romantism, de a tresări la experiențele personajelor, de a zâmbi, de a mă întrista, s-a reunit sub forma acestei cărți. 

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)