Colecția de cărți de dragoste a editurii Velvet Story se îmbogățește cu un nou roman. „Rămâi” de Alexandra Cojeia aduce cititorilor o poveste sensibilă și emoționantă de viață, în care trecutul și prezentul se luptă pentru a readuce speranța și iubirea în calea protagoniștilor. Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii.
Alexandra Cojeia debutează cu o carte care atinge puncte nevralgice, acțiunea învârtindu-se în jurul unui subiect pe cât de dur, pe atât de adevărat – traficul de persoane. Conturând personaje puternice, cu trăiri surprinzătoare, intriga se creează cu scene de suspans, pasiune, neprevăzut, din care sentimentul de iubire contrastează cu cel de neîncredere și, în final, cel de sacrificiu, făcându-l pe cititor să se îndrăgostească și să sufere odată cu protagoniștii.
Când tatăl, fratele și mama i se prăpădesc pe rând, Amara este lăsată fără speranța unui viitor roz. Nici în materie de iubiți nu are un trecut plăcut, ceea ce a fost nevoită să îndure lăsând urme adânci în sufletul ei și modelându-i viziunea și încrederea în bărbați. Tot ce i-a rămas este prietena ei cea mai bună, Ivana și casa copilăriei din Timișoara, pe care acum se vede nevoită să o vândă.
O întâmplare într-o noapte târzie, dintr-o pădure de la marginea Bucureștiului, o va urmări până în capătul celălalt al țării. Soarta are un mod ironic de a se juca cu sentimentele ei, iar bărbatul pe care l-a surprins lovind cu brutalitate un altul în acea noapte se dovedește a fi vecinul ei.
Alex îi dă multe motive pentru care să stea departe de el: este periculos, este arogant, este un bărbat prea frumos pentru a fi adevărat. Când trecutul Amarei se intersectează cu activitățile justițiare ale lui Alex, siguranța tuturor este zdruncinată din temelii. Ce preț va plăti Amara pentru fericire?
Fragment în avanpremieră
„Parcată în fața blocului, motocicleta care odată îi aparținuse fratelui meu era refugiul și alinarea mea zilele acestea. Viteza, adrenalina, riscul – erau ca un drog care îmi calma nervii și mă făcea să uit pentru câteva momente de tot ceea ce se ascundea în sufletul meu. Am încălecat și am pornit motorul; casca atenua din zgomote, prinzându-mă într-o altă lume. Am luat-o pe strada pustie și m-am îndreptat spre ieșirea din oraș.
Nu știam unde vreau să ajung, dar m-am văzut nu după mult timp la marginea pădurii unde obișnuiam să mă plimb împreună cu mama și fratele meu. Oricât îmi doream să scap de durere, nu făceam altceva decât să o răscolesc mai tare, singură parcă răsucindu-mi cuțitul în rană; eram as la asta! Îmi ieșea de fiecare dată fără niciun gram de efort.
Am parcat motocicleta și am decis să o iau la pas. Aerul era mai proaspăt și mai rece aici. Nu îmi era teamă să mă plimb de una singură. Copacii înalți erau companionii perfecți: nu vorbeau, nu judecau, nu condamnau.
După câteva minute în care simțeam că încep să îmi calmez demonii, liniștea a fost spartă de voci puternice ale unor bărbați, a căror tonalitate amenințătoare am simțit-o până în măduva oaselor.
De ce trebuia soarta să îmi încurce mereu planurile?
Cu ce greșisem ca să mă aducă tocmai azi aici?
De cele mai multe ori ne-o facem cu mâna noastră și asta îmi devenise evident atunci când, în loc să fac stânga-mprejur, m-am apropiat cu pași de pisică de locul dinspre care se auzea gălăgie. Inima îmi bătea ca nebuna, dar nici prin gând nu-mi trecea să plec fără să aflu mai întâi care era problema lor. În mod sigur aveau ceva urgent de rezolvat, m-am gândit, luând în considerare nu doar ora înaintată, ci și starea de nervozitate din dialogurile avute; se contraziceau unii pe alții, inflamându-se reciproc. Ajunsă aproape de locul în care ei erau adunați, m-am ascuns după trunchiul masiv al unui copac, de unde încercam să trag cu urechea la ce își spuneau. În timp ce agitația și nervozitatea lor creștea de la o secundă la alta, la un moment dat, din mijlocul lor, s-a auzit un vaiet, ce mi-a făcut brusc pielea de găină. De abia atunci am realizat că nu nimerisem deloc bine și chiar dacă mintea îmi spunea să fug, mușchii îmi erau împietriți.
Patru bărbați stăteau în jurul unei mogâldețe, iar statura lor impunătoare transmitea un mesaj clar: pericol mare!”
0 Comentarii