Imaginează-ți că întâlnești un bărbat, că petreceți împreună șase zile de neuitat și că te îndrăgostești nebunește de el. Sentimentul este reciproc, o simți cu toata ființa ta. Așa că, atunci când pleacă într-o călătorie și promite să te sune de la aeroport, nu ai niciun motiv să crezi că n-o va face.
Dar el nu mai sună.
Săptămânile trec, toți prietenii te îndeamnă să-l uiți, dar tu știi că trebuie să i se fi întâmplat ceva, trebuie să existe un motiv pentru tăcerea lui.
Și dacă descoperi că exista într-adevăr un motiv, că ai avut tot timpul dreptate? Dar că motivul este singurul lucru pe care nu vi l-ați împărtășit unul altuia?
Adevărul.
Romanul lui Rosie Walsh și-a găsit locul pe lista
lecturilor verii și își păstrează aura atractivă cu succes printre cititori.
Editura Nemira prezintă cartea plăcut, titlul trezește curiozitatea, iar descrierea
prezintă atâtea detalii cât să o facă incitantă.
”Bărbatul care n-a mai sunat” m-a ademenit zile la
rând până să ajungă din librărie pe raftul bibliotecii mele și poate reclama
intensă la care am luat parte și recenziile care se îngrămădeau să apară m-au făcut
și mai dornică să citesc povestea. De regulă la o sugestie sau recomandare de
carte, tind să mă îndrept spre varianta originală și în format electronic,
pentru că îmi este mai comod, și nu mereu cumpăr varianta tipărită și tradusă,
însă de această dată mi-am păcălit impulsurile și m-am surprins cu o achiziție
încântătoare. Și pentru că la lista mea de cărți se adaugă mereu ceva nou, romanul
a cam stat în umbră ceva timp, abia acum hotărându-mă să uit de alte tentații
și să îl cunosc pe acest ”bărbat care n-a mai sunat”.
Doar uitându-mă la copertă, romanul îmi transmite o
stare, un peisaj, un cântec, iar printre cele 300 și ceva de pagini sunt sigură
că voi regăsi o poveste care mă va ține captivată. Câteva ore petrecute la
umbra unui copac, în ciripitul păsărilor, mă vor purta în lumea personajelor și
nu voi evada până nu voi pune câteva impresii pe foaie (metaforic vorbind) și
aducându-mă aproape de acțiune.
Nu îmi place să divulg punctele de interes, de
cotitură ș.a.m.d.. Poate asta face din comentarii nu tocmai o recenzie
propriu-zisă, însă nu găsesc folosul unei analize pe text a unei cărți pe care
alegi să o citești din plăcere, nu constrâns de alte motive. Nota de mister
aduce o valoare cărților, iar știind conținutul lor în avans, care este
impulsul să le citești?
Sarah și Eddie au acea chimie fantastică, greu de
imaginat și găsit, care izbucnește de la primele priviri. Probabil o
coincidență sau soarta i-a adus pe amândoi în același loc, pe plaiurile
Angliei, unde aveau să petreacă 6 zile de vis împreună, pline de speranță și
iubire, visând la un viitor pe care nu și-l văzuseră în cărți. La momentul
despărțirii nu preconizau că trecutul ascunde durere și ură, sentimente care îi
leagă dar care îi va și despărți, că în viață nimic nu e întâmplător, și vraja
se rupe, iar telefonul rămâne silențios.
După ce și-au promis că se vor revedea curând și vor
vorbi la telefon, Sarah se întoarce în Los Angeles, unde acum locuiește, iar
Eddie pleacă în vacanța stabilită în Spania. Încercările lui Sarah de a-l
contacta pe Eddie sunt un eșec, acesta dispărând fără urmă, îngrijorarea ei
accentuându-se. Sfaturile de a-l da uitării și a merge mai departe nu îi alină
durerea, neștiind dacă este respingere sau ceva grav, Sarah continuând să îl
caute pe Eddie într-un ritm obsesiv. Lumea le este dată peste cap când adevărul
despre cine sunt și ce trecut îi leagă iese la iveală, relația lor stingându-se
ca o flacără fără oxigen. Ambii au inima frântă de pierderea cuiva drag, dar
Eddie nu vede dincolo de durere și responsabilitate morală, privându-se de
fericire. Însă tăciunii continuă să ardă, iubirea lor doar înăbușită,
găsindu-și drumul unul spre celălalt în ciuda și chiar datorită traumelor și
dramei trăite.
Romanul a fost ca o adiere de vânt rece în vreme de
caniculă: surprinzător de plăcut și satisfăcător. Am intrat în poveste fără să
știu nimic despre acțiune, prima impresie de roman de dragoste siropos fiindu-mi
complet spulberată și înlocuită de mister, suspans și dramă. Mi-a plăcut
misterul și cum s-a împletit cu povestea personajelor, suspansul și schimbarea
naratorului ce a accentuat starea, micile detalii – o oaie, un șoarece, o
veveriță – care colorează acțiunea. Intriga te face să crezi că i-ai ghicit
secretul, recitești pasaje să te lămurești mai bine, dar întorsura situației
tot vine pe neașteptate. Putea fi și previzibilă, povestea tot rămânând una
incitantă. Chiar și cu ceva clișee, acțiunea te încântă, furând un zâmbet și o
lacrimă. Romanul lui Rosie Walsh prezintă un gen de iubire interzisă, dar care
are un final fericit.
Premisa poveștii este interesantă și se reflectă în
realitate, deși situația pare un pic trasă de păr, spre manie și obsesie, iar
personajele principale caracterizate la vârsta de 40 de ani cad a nu fi
credibile. Povestea de iubire dintre Sarah și Eddie care escaladează rapid în
câteva zile pare neverosimilă, dar este genul de insta-love care te face să
zâmbești. Sarah este un personaj cu care empatizezi lent, nefiind tipul de
femeie eroină, iar Eddie este un pustnic, ambii având o viață disfuncțională cu
care cititorul se împacă greu. Stilul în care este scrisă cartea face acțiunea din
unele pasaje puțin întortocheată, dificil de urmărit și te trimite să
răsfoiești din nou capitolele. Chiar și așa, povestea ascunde mult mai multe
părți captivante și emoționante care o fac să își merite în final lectura.
Părerile sunt mereu împărțite în ceea ce determină o
carte a fi bună, dar o poveste de dragoste cu final fericit câștigă puncte
favorabile, iar stările emoționale împletite cu scene de cotitură
surprinzătoare o fac și mai atrăgătoare. Nu pot spune că ”Bărbatul care n-a mai
sunat” este un roman care îmi va rămâne întipărit în minte, dar mi-a plăcut și
mă bucur să îl am în bibliotecă.
O lectură de ⭐⭐⭐☆(3,5/5)
0 Comentarii