vineri, 26 iunie 2020

Recenzie ”Cartea de vrăji” - Costin Neață

iunie 26, 2020 0 Comments
Editura UP

Cititul este o pasiune care se deprinde, însă scrisul este un talent înnăscut, care în timp doar se cizelează. Când întâlnesc cărți de debut ale unor autori tineri, bucuria mea de cititor se înmulțește cu admirația pentru calea pe care tot mai mulți o aleg și tot atât de mulți o parcurg cu pricepere. Poate că teoretic am depășit etapa în care să adaug în lista de lecturi volume destinate în special adolescenților, dar practic este o plăcere și o evadare mai interesantă.
Costin Neață se poate declara un scriitor împlinit, cartea sa publicată la Editura Up - „Cartea de vrăji” - mulându-se perfect pe preferințele fantasy ale adolescenților, dar și a celor mai mari. Am făcut o alegere inspirată să îl citesc, căci povestea lui aduce acel iz de aventură pe care ți-l dorești indiferent de vârstă. Scriitura sa este accesibilă, un suflu bun de imaginație, dar combinând și o viziune matură, antrenantă, care te captivează și inspiră.
„Cartea de vrăji” poate părea un fantasy obișnuit, cu acțiunea rulând în jurul unor personaje vrăjitori, dragoni și lupta dintre bine și rău - nimic greșit în asta -, dar ce face să fie interesant sunt interacțiunea energică dintre protagoniști, intriga ce își păstrează bine secretele, trăirile insuflate cu devotament și curaj. 196 de pagini n-ai spune că sunt îndeajuns, dar povestea curge în tandem și umple orice gol, lectura rapidă fiind aventura spectaculoasă pentru orișicine.
Personajul principal, Mihai, la șaisprezece ani se vede erou într-o poveste cu peripeții, vânătoare de vrăjitoare și menținerea ordinii în lume. Dar până să se descopere cu adevărat pe sine, trebuie să se acomodeze cu schimbarea de peisaj, părinții alegând să se mute de la București la Brașov. Și dacă nimic nu e ceea ce pare a fi și motivul de plecare a fost altul? Mihai, un cititor avid și fan al cărților fantasy, își găsește, din întâmplare, în prima zi de școală drumul în bibliotecă și, cu o singură carte misterioasă, viața lui normală se va schimba. 
Prieteni vechi - Andrei și Clara -, prieteni noi - Vlad și anturajul neașteptat în care își va găsi loc și Mihai, toți sunt implicați, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, într-o misiune periculoasă. Fața nevăzută a lumii ascunde vrăjitoare care impersonează bibliotecare, altele care au un interes devastator pentru omenire sau un spirit răzbunător, dar există și cei care își păstrează încă bunătatea și urmăresc ordinea, iar Ordinul Venari Pythonissam se ocupă de asta. Odată ce Mihai se obișnuiește cu gândul că el face parte din categoria vrăjitorilor buni și își poate folosi puterile să facă bine, planurile vrăjitoarei Cassandra nu pot fi lăsate la îndeplinire. Astfel, începe vânătoarea.
„Cartea de vrăji” este catalizatorul și îndrumătorul lui Mihai, dar nimic nu ar fi fost posibil dacă trăirile lui ar fi fost pătate de întuneric. Acțiunea cărții se răsfrânge în multe momente palpitante, sensibile sau îngrijorătoare, și toate sunt conturate cu atenție și trezesc curiozitate. Un prim pas spre fantastic a fost făcut, urmează să aflăm ce ne rezervă continuarea seriei „Despre magie și alte secrete”, fiindcă doar ce ne-am stârnit.
Costin Neață a creat atmosferă, fascinație, eroi și antieroi interesanți, intrigi, neprevăzut, un tot așezat bine în pagini și care te încântă. O lectură care se pretează tuturor cititorilor, un scriitor care la 17 ani dăruiește o carte fără reproș.

miercuri, 24 iunie 2020

Recenzie ”Cerberus” - Marius Albert Neguț

iunie 24, 2020 2 Comments

Ce înseamnă o carte bună? O idee capabilă să te schimbe, o poveste care să te inspire, o scriere vizuală, veridică și cursivă, o serie de personaje realiste și puternice? Dacă adăugăm pe lângă toate acestea și emoție, trepidare și o urmă rece de realitate, „Cerberus”, cartea semnată de Marius Albert Neguț se încadrează în cerințe și ridică ștacheta chiar mai sus.
Nu pot vorbi despre celelalte romane ale autorului, cel de față fiind primul prin care i-am întâlnit stilul. Însă despre ce pot vorbi este că scriitura sa mi s-a părut printre cele mai curate, mai de impact și structurată într-o manieră impecabilă, cu o alură scenografică impresionantă. Subiectul cărții nu te poate lăsa indiferent, nu poate să nu trezească fiori și revoltă, drumul pe care merge Marius Albert Neguț fiind unul întunecat, întortocheat, periculos, dar realul lucrurilor este cel care te marchează. Acțiunea este construită pe planuri menite să atragă și să susțină atenția, planuri în care personajele și scenele sunt descrise atent cât să arate viața cu tenebrele ei dure. 
Ce mi-a fost clar de la prima pagină a romanului a fost că autorul știe să mânuiască imprevizibilul și pericolul, să construiască și să susțină tipologii de personaje, să antreneze trăirile astfel încât, indiferent de vârstă, să găsești momente care rezonează și care te supun unor gânduri ce te macină. Marius Albert Neguț insuflă cuvântului puterea de a-ți deschide ochii într-o lume care te înspăimântă, dar îi dă valoare cu iubirea unui părinte care înfruntă și Iadul pentru a-și salva copilul, iar dintre cele două extreme se ridică o poveste ce prinde viață în mod tulburător.
Nu sunt și nu mă pot pune în postura de părinte, și totuși, descoperindu-l pe Albert, personajul principal, nu mi-a fost greu să simt panica și imboldul de a-i pedepsi pe toți cei ce se arată vinovați de suferința lui. M-am putut vedea însă în personajul Marei, fiica bărbatului, la vârsta adolescenței și cu acea dorință de răzvrătire și iluzii și impresii de cunoaștere a adevărului. Am simțit emoțiile fetei date de prima iubire, de viitorul pe care îl vedea în ochii lui Milano, tânărul care îi vinde speranțe și îi va ruina viața. 
Deși îl iubea, câteodată nu-l putea suporta. Modul în care îi îngrădea libertatea o făcea să-l compare șarpele Kaa, cel care-i promite lui Mowgli câte în lună și-n stele, în timp ce-l imobilizează. Nu înțelegea, de ce nu are încredere în ea?! Cum de părintele iubitor, care o crescuse cu atâta dragoste, se transformase în ultimii ani într-un cerber care-i controla orice mișcare?! Când va înțelege și el că nu mai e copil, ba din contră?! Împlinea 18 ani!... Alte fete se măritau la vârsta asta!
„Cerberus” este hăul în care cad pradă inocența și naivitatea, este produsul temerilor și grijilor. Când Mara dispare de acasă, unica misiune a lui Albert este să o găsească, să o salveze din mâinile celor cărora le-a fost vândută pentru prostituție, indiferent care ar fi prețul. Privind chiar moartea în față, tatăl străbate distanța dintre București și teritoriul Turciei, în timp ce fiica ține aprinsă speranța, cu regrete, că își va revedea tatăl. Situații limită, violență, o lume crudă și murdară, ce îndură cei doi lasă urme adânci. Cum se va sfârși totul? ...dureros.
Marius Albert Neguț te smulge din confortul tău și te aruncă într-o poveste ce poartă umbra posibilului. Personajele sale sunt oamenii de lângă noi, cei pe care greșit îi catalogăm periculoși și cei pe care aparențele îi fac convingători. Dincolo de tragicul și brutalitatea scenelor, contrastul este dat de iubire - nu doar cea părintească, ci și una care se înfiripă neașteptat, dar care în marea schemă a planurilor este sortită. 
Viața e doar un șir de consecințe.
Cine îl cunoaște pe scriitorul Marius Albert Neguț știe că romanul său nu este simplu și că sunt multe de luat aminte din cuvintele sale. Cine nu l-a descoperit încă, ar fi bine să o facă, pentru că „Cerberus”, cel puțin, este o carte pe care nu o poți lăsa din mână. Nu este o lectură fericită, este una reală, una care te zdruncină.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)

marți, 16 iunie 2020

Interviu fulger cu Leila Sandra M. - autoarea romanului Cazul ”Vulpea”

iunie 16, 2020 0 Comments
Editura Velvet Story

Am reușit să îi fur câteva momente autoarei thrillerului Cazul ”Vulpea” și să aflu unele secrete. Leila Sandra M. se arată cititorilor la fel cum îi este și maniera de scriere: sensibilă, modernă, plăcută și cu o energie aparte. 

Ce ia naștere mai întai: povestea sau personajul?

Sincer? Coperta. Mă ajută foarte mult să „vizualizez” înainte de a pătrunde în poveste. Personajele apar pe parcurs, în funcție de feelingul pe care îl am atunci când mă gândesc la poveste, care în principiu e doar o idee.


Știați că… (lucruri interesante din timpul procesului de scriere) 
Știați că... mă pun mereu în pielea personajelor și încerc să trăiesc și să simt situațiile ca și cum aș fi eu acolo. Nu pot scrie dacă sunt într-o pasă proastă. Mai mereu am 2-3 piese pe care le las să curgă pe repeat pe fundal în timp ce scriu, simțindu-le ca un fel de soundtrack al poveștii.

Ce te ajută să intri în starea potrivită pentru o scenă a poveștii? 
Habar nu am. Poate simplul fapt că mă pun în pielea personajului și mă gândesc ce aș simți eu dacă mi s-ar întâmpla mie așa ceva.

Care personaj din cartea Cazul ”Vulpea” îți este mai drag și de ce? 
Fără niciun fel de dubiu, Dennis Kayderman. Motivul... pentru că a fost creat, bazat pe persoana mea preferată. Când scriu povestea lui Dennis Kayderman, mereu mă gândesc la propriul meu Denis și astfel, luând câte puțin din realitatea mea de zi cu zi, reușesc să clădesc universul lui Dennis Kayderman.


De ce ai ales să plasezi acțiunea cărții în SUA? 
Am ales America pentru că așa am simțit. Acolo am simțit toată acțiunea, deși nu mi-a fost ușor. În plus, de-a lungul anilor diverse persoane mi-au spus că am un stil similar cu cel al scriitorilor americani și, desigur, m-am gândit și la faptul că poate într-o zi voi traduce seria în limba engleză.

Dacă povestea ar fi pusă pe ecran, ce vedetă/vedete de film ar juca rolul/rolurile principal/e? 
Asta a fost poate una dintre cele mai dificile întrebări. Mi-a fost greu să aleg un singur actor, respectiv actriță care s-ar potrivi perfect cu Dennis Kayderman și Norma Tucker. Așadar am reușit să fac o mică listă pentru fiecare.
Dennis Kayderman: Matthew McConaughey, Brad Pitt (puțin tras de păr), Mark Whalberg sau Christian Bale (neaparat cu barbă scurtă/rasă)

Norma Tucker: Sandra Bullock, Jennifer Lawrence, Emily Blunt sau Rachel McAdams.


Ai scris și SF/Fantasy - ce ți se pare mai ușor de scris? 
Fantasy am scris o singură dată, când am început tot procesul acesta, undeva la cincisprezece ani. Cât despre SF, pot spune că asta m-a definit ca autoare în ultimii ani. Nu pot spune de unde a plecat totul, dar cu siguranță imaginația a avut un rol foarte important. Îmi place să creez lumi și contexte noi. 

Ești o persoană matinală sau bufniță de noapte? 
Până să am o viață liniștită și ”normală” eram o bufniță de noapte, dar acum sunt mai degrabă matinală.

Spune-ne ceva despre tine ce cititorii nu știu.  
Hmm... iubesc zmeura, sunt foarte emotivă, deși nu-mi place să las să se vadă și... iubesc chipsurile. 
*
Respect pentru scriitor, respect pentru omul din spatele cărții. Mulțumiri Leila Sandra M. pentru timpul acordat.
Cazul ”Vulpea” este disponibil pentru comandă pe site-ul editurii Velvet Story 

vineri, 12 iunie 2020

Recenzie ”La marginea lumii” (seria Somnul Zeilor) - O.G. Arion

iunie 12, 2020 0 Comments
Editura UP

Ce trebuie știut când pui mâna pe o carte de 550 de pagini este că nu e grea, ci doar încărcată cu energie, stări, simțuri. Când cunoști stilul de scriere al Oanei Arion din cărțile seriei Nemuritor, Fugi!, S.L.A.D.E., Focul, tinzi să îți închipui că faci față experienței, pe oricâte drumuri te-ar purta autoarea. Dar un epic fantasy croit sub numele O.G. Arion te supune unor încercări nu doar noi, ci și fabuloase. Acesta este un test: de rezistență în fața unei călătorii neașteptate, de atenție la capcanele unui tărâm fantastic, de imaginație - pentru cititor, bineînțeles.
La marginea lumii” este un volum care te copleșește, prin complexitatea intrigii, prin descrieri și conflicte, dar să ne luăm un moment și să apreciem măiestria cu care O.G. Arion a construit o lume, a susținut planurile narative, a dat culoare unor personaje și vibranță unor scene, o împletitură măreață de elemente, plăcută vizual. Primul volum din seria Somnul Zeilor este o aventură incredibilă, o introducere într-o poveste ce pare să continue la nesfârșit. 
Autoarea te lansează direct în mister, aducând în scenă multiple personaje și locuri, uneltiri și acțiuni. Pe harta unui continent fantastic - Merikas -, în interiorul a nouă regate, se petrec evenimente care în marea schemă a poveștii ascund indicii, dar în timp real creează o atmosferă încărcată de răzbunări, amenințări și detronări. 
În Elandria mustește tragedia și regelui Trephor i se pune semn rău. Aserthe, fiul regelui, reușește să se strecoare cu ajutorul lui var Rokkas afară din castel și cetate și să pornească în călătoria mult dorită până „la marginea lumii”. Philibert, poreclit Șarpele, îi stă pe urme lui Aserthe și îi iese în ajutor când are nevoie, deconspirându-se, dar, totodată, priindu-i ca și companion. În timp ce ei își continuă drumul spre cel mai sudic regat - Chimerya -, în Villia, regina - lera - Raielyn ia puterea în propriile mâini, punând în cârca celuilalt conducător - Graeme - înscenarea morții ei. Astfel, declară război alianței formată din regatele Elandria, Saiffon și Brotte și se vede deja învingătoare. 
Dar dacă lucrurile nu se precipită îndeajuns, în Elandria, Yatis, sora geamănă a lui Aserthe, plănuiește la rândul ei să preia puterea, cu atât mai simplu de făcut în absența fratelui ei. După ce uneltește împotriva soțului, își întoarce atenția spre moștenitorii tronului. Aventura lui Aserthe se încheie brusc la aflarea veștilor tot mai cumplite de război și, pe deasupra, trebuie să își confrunte și sora. Cine, cum va calma apele, dacă se lasă calmate?
Schimbând planurile, perspectivele, locul, popasurile făcute în Elandria, Villia, Chimerya, Brotte, Lokkras dezvăluie câte o poveste aparte, a unui personaj ce contribuie, mai mult sau mai puțin, la crearea situațiilor. Totodată, autoarea a plăsmuit peisaje, animale, magie, mâncăruri, ritualuri și istorie de o reală epopee. Poate fi dificil uneori să reziști să parcurgi descrierile ce nu sunt altceva decât elaborate și savuroase. La acest capitol Oana Arion nu a ratat nimic, chiar a dat mai mult decât ai putea să duci. 
„La marginea lumii” oferă o lectură îndrăzneață, o provocare a imaginației care te bucură. Bogăția de personaje care trag după ele o poveste ce se lasă descâlcită ușor, dacă nu devreme, și scene în care ori te pierzi, ori te fascinează în cele din urmă, devine o marcă a Oanei Arion, care dă lovitură după lovitură. 

Carte disponibilă pe site-ul Editurii UP 

vineri, 5 iunie 2020

Recenzie ” Cealaltă jumătate de vis” - Monica Ramirez

iunie 05, 2020 0 Comments
Editura UP

Totul este imprevizibil și nimic nu este imposibil într-o scriere fantastică. Te lași convins de aura spectaculoasă a vieții, de aventura ce sfidează banalul, de legende care pun imaginația la încercare, de iubiri care doar în vis își dezvăluie puterea și plonjezi într-o poveste care te farmecă, te incită, te bucură.
Monica Ramirez pășește pe terenul genului fantasy cu încredere și livrează lecturi ce te ispitesc asemeni unui cântec de sirenă. Purtând elementele de semnătură ale unei scrieri antrenante, „Cealaltă jumătate de vis” este o carte care se construiește solid prin alăturarea la un subiect savuros a unor scene ce provoacă trepidare și stârnesc interes. Nici nu este de mirare că și cu această carte autoarea a reușit să mă încânte, întrucât fiecare experiență trăită prin poveștile sale este una încărcată de energie și la fiecare cuvânt de final îți dorești mai mult.
Un fantasy ce stă în echilibru perfect cu aventura și romantismul, „Cealaltă jumătate de vis” ține cititorul suspendat între prezent și trecut, real și ireal, adevăr și legendă, șansă și blestem, iubire și sacrificiu, derulând prin imagini oglindite în veridic o poveste palpitantă. Acțiunea își rezervă nota de mister și neprevăzut, personajele se creionează cu spirit vesel, atractiv, ironic, seducător, gata să riște, să se predea, să se dedice scopului, iubirii, sorții lor, iar îmbinarea dintre supranatural și legendă trezește emoție, fascinație și plăcere.
Petra McFey și Edmond Gilberte sunt ancore în realități paralele. Ea, căpitan pe vasul familiei sale - Utopia - și căutător de comori, reală, încăpățânată, neînfricată, el, căpitan pe vasul său - Trident -, chipeș, insistent, blestemat de 400 de ani la o viață nesfârșită pe apă, o fantomă în căutarea eliberării, a dragostei. În timpul unei scufundări, cu speranța descoperirii unei epave care ascunde o comoară, Petra trăiește un moment de cumpănă, iar vocea imposibilă a unui bărbat în urechile sale, și puțin din ajutorul acestuia, o salvează. Real și totodată ireal, Edmond găsește în Petra raza de speranță, a doua femeie capabilă să îl audă și căreia i se arată cu gândul salvării din blestemul aruncat de mama sa asupra lui și a echipajului său. Neîncrederea se transformă într-o înțelegere - Petra primește informații despre locurile scufundării unor nave celebre și salvează afacerea familiei de la faliment, Edmond are șansa să descopere dragostea adevărată. Însă căpitanul fantomă poate îndeplini toate acestea numai invitând-o pe Petra în vis, pe tărâmul unde atingerile sunt reale, timpul nu are limită și nici opreliști. Secrete, înșelăciune, dezvăluiri dureroase le apar celor doi în cale, iar blestemul nu se dă înlăturat așa ușor cum credeau ei. 
Petra este un personaj alături de care te avânți în călătorie cu drag și nu îi poți reproșa nimic legat de alegerile pe care le face. Te duce cu gândul la o Lara Croft, dar cuminte, și care doar împinsă de curiozitate, aventură și satisfacție punctează toate descoperirile. Edmond și vasul Trident își trag inspirație din legenda Olandezului zburător, iar blestemul care se propagă și asupra oricărui alt căpitan sau persoane care zăresc vasul creează momente intrigante în poveste. Desigur, autoarea nu doar că a țesut o acțiune care se joacă cu imaginația, ci pe baza fascinației sale pentru viața pe mare - notă în finalul cărții care lasă multe de înțeles - și a documentării a redat foarte vizual scenele, iar emoția a pătruns în locul și momentele potrivite. 
În scrierea Monicăi Ramirez nu mă tem de clișee, căci dacă ele se arată chiar și în rolul unui personaj, acțiunea virează atât de strâns înspre o altă direcție, cu mult neașteptată și fantastică, încât nici nu ai timp să schițezi un gest. Pe cât de simplu pare firul poveștii, nu m-aș fi gândit la întâlnirea unor elemente mitice, din legende celtice, care să creeze situații încordate; și totuși, autoarea le-a strecurat cu pricepere și a dat cărții un aer încărcat de istorie.
„Cealaltă jumătate de vis” concentrează atenția cititorului pe planurile care contează, descrierile nu se pierd în detalii care să te lase în derivă, suspansul și misterul dirijând alert lectura. Realitatea și visul fac pereche întru salvarea unei muritoare și a unui spectru, dar dacă drumul parcurs până acolo este presărat cu romantism, dorință și dramă, finalul care va fi?

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Cartea disponibilă pe site-ul Editurii UP

Blestemul unei mame... 

Pentru căpitanul unei nave străvechi, timpul este o altă destinaţie într-o călătorie interminabilă. Legat de mare, Edmond Gilberte străbate patru secole fără sfârșit în căutarea iubirii ce-ar putea învinge blestemul mamei sale. Doar așa se poate întoarce împreună cu echipajul său în lumea muritorilor. 

Moștenirea unui tată... 

Într-o cursă împotriva timpului potrivnic, Petra McFey explorează apele reci ale Oceanului Atlantic de Nord în căutarea unor vechi artefacte scoţiene. Moartea tatălui ei a lăsat-o cu un munte de datorii și Petra trebuie să evite ademenirea seducătoare a căpitanului fantomatic pentru a reuși să salveze afacerea de familie. Însă Edmond îi pătrunde în vise și împreună navighează pe o mare imprevizibilă, în timp ce atracţia dintre ei devine un joc mai periculos decât moartea. 

Un blestem străvechi, comori misterioase, legende celtice și o iubire atemporală între o muritoare și un spectru prins într-o realitate paralelă...

marți, 2 iunie 2020

Recenzie ”Fetele dispărute din Paris” - Pam Jenoff

iunie 02, 2020 0 Comments


Ficțiunea istorică îmi părea la un moment dat că nu se va găsi printre preferințele mele, însă de-a lungul timpului am descoperit volume care, prin viziunea și măiestria scriitorului, au reușit să convertească o sceptică. Referindu-mă aici la un subiect de carte care să aibă ca punct de pornire evenimente din timpul celor două războaie mondiale, poveștile pe care le-au creat autorii au iscat o fascinație și un sentiment de neliniște deopotrivă, care m-au făcut să vânez anumite cărți. Și cu toate că aprecierea mea pentru atestarea istorică și unda de realitate este sinceră, dezamăgirea pe partea de construcție - a acțiunii, a personajelor - și compunerea situațiilor se instalează, din păcate, în unele cazuri, chiar dacă lectura a fost una plăcută.
Fetele dispărute din Paris” pleacă de la o premisă care incită la prima vedere. Cu o intrigă ce se bazează pe întâmplări din anii celui de-al doilea război mondial, punând în lumină o rețea secretă de femei-agenți trimise în zonele de conflict din Franța, Pam Jenoff are elementele pe care să se ridice o poveste captivantă. Folosindu-se de o narare din trei perspective diferite, pe planuri temporale diferite, având ca personaje principale o spioană, o femeie comandant și o femeie obișnuită care are impulsul de a afla adevărul despre celelalte, „Fetele dispărute din Paris” ar fi putut fi o carte excelentă. Dar a avut câteva lipsuri.
Citind, nu am putut să nu plec gândul la acțiunea din „Privighetoarea” (Kristin Hannah) sau „Rețeaua Alice” (Kate Quinn), ambele urmărind aceeași temă, una cu un impact mai vibrant decât alta. Pe lângă scenele dramatice de război și primejdia din jurul lor, poveștile dezvoltă și o latură romantică, făcând din întreg un amestec de încordare și durere. Pam Jenoff are un stil de scriere în care nu am găsit o motivație clară a acțiunilor personajelor, întâmplările nu par verosimile și interacțiunile nu au dinamism.

*
Într-o dimineață, în timp ce trece prin Gara Grand Central pe drumul spre serviciu, Grace Healey găsește o valiză abandonată ascunsă sub o bancă. Învinsă de propria curiozitate, Grace deschide valiza, în care descoperă o duzină de fotografii – fiecare a altei femei. Într-un moment de impulsivitate, Grace ia fotografiile și părăsește imediat gara. Află curând că valiza îi aparține unei femei pe nume Eleanor Trigg, lidera unei rețele de agente secrete din Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Douăsprezece dintre aceste femei au fost trimise în Europa ocupată ca operatoare de radio și curieri pentru a ajuta Rezistența, dar nu s-au mai întors niciodată acasă, iar destinul lor rămâne un mister. Încercând să afle adevărul despre femeile din fotografii, atenția lui Grace este atrasă de o tânără mamă devenită agent, Marie, a cărei misiune îndrăzneață de peste mări îi dezvăluie o remarcabilă poveste despre prietenie, vitejie și trădare.

În termeni generali, cartea este interesantă și trezește curiozitate. Odată ce Grace află cine este Eleanor și începe să meargă pe urmele trecutului și să descopere cine sunt fetele din fotografii, povestea scoate la iveală sacrificii, trădări, greșeli, prietenii, iubiri și moarte. Grace ar fi liantul dintre trecut și prezent, cea care deschide fereastra spre adevăr, însă viața lui Marie și a lui Eleanor se desprinde de una singură, iar Grace este spectatorul căruia i se spun câteva secrete între timp.
Marie este recrutată ca agent de Eleanor doar în baza faptului că vorbește fluent franceză, căci în ce ține de abilități și performanță pe teren nu se clasează pe primul loc. Însă reușește să ajungă în mijlocul unei rețele importante din Franța și să țină piept primejdiilor - un timp, pentru că lucrurile nu sunt deloc ce par a fi, slăbiciunile sunt exploatate și greșelile taxate. Sentimentele de iubire care se leagă între ea și Julian sunt instantanee, dar nu se materializează în genul de dragoste la prima vedere, pentru că timpul e în defavoarea lor. Atât această relație, cât și alegerile pe care ajunge să le facă Marie când lucrurile se precipită și nemții dau târcoale sunt neverosimile, unele poate absurde, dar citim în continuare.
Eleanor se impune cu o personalitate puternică, o femeie între bărbați a cărei opinie pare să fie luată în seamă. Se dedică doar muncii, obiectivului său și fetelor pe care le recrutează și le instruiește. Fiecare misiune aduce cu ea teamă și speranță, fiecare eșec o destabilizează, fiecare dispariție îi provoacă durere. Chiar și când instinctele îi dictează altceva, Eleanor este ca prinsă între ciocan și nicovală, în fața superiorului său nu are putere de convingere și riscă viața fetelor ei pentru binele mai mare.
Pam Jenoff a predat o experiență din care aș fi vrut să rămân mai profund marcată. Rolul pe care l-au avut femeile în misiunile Rezistenței este unul impresionant și soarta care li s-a arătat a fost una crudă. Însă scriitura ei nu a reușit să scoată în evidență zbuciumul, fiorii sau chiar ușurarea, dispariția „fetelor din Paris” fiind o mânărie josnică care enervează, dar nu surprinde. Dincolo de toate, „Fetele dispărute din Paris” se compune cu o atmosferă apăsătoare, inspiră vitejie și dreptate.

O lectură de ⭐⭐⭐(3/5)

Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (138) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (15) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)