marți, 30 aprilie 2019

Review ”Detectivă de ocazie” - Laura Stanciu

aprilie 30, 2019 10 Comments
Editura Petale Scrise

Simt că am fost prea serioasă în ultima vreme și am citit mult prea mult thriller. Dar când vreau o pauză nu întrerup cu totul lectura, ci mai degrabă mă reorientez. Fantasy, romance, SF sunt date la o parte când nimeresc o ficțiune ce pune accentul pe umor. Sunt vinovată de râsete și lacrimi incontrolabile atunci când sunt captivată și emoționată de o poveste, iar cartea care îndeplinește criteriile are un mare plus din partea mea. Și cum de lacrimi triste nu vreau să am parte momentan, „Detectivă de ocazie” mi-a asigurat lacrimile vesele, provocate de bucuria descoperirii unei aventuri de pomină.
Autoarea Laura Stanciu debutează puternic cu o carte încadrată în chicklit, o combinație de gen umoristic, detectivist, thriller și romance subtil care stârnește simpatii pentru stilul abordat și încântă prin unda de prospețime adusă raftului cu cărți odată cu personajul viu colorat și irecuperabil de ispititor, și acțiunile pline de savoare și primejdioase la care este supus. „Detectivă de ocazie” se creează în jurul unui scenariu demn de romane polițiste, implicând crime și un vinovat bine ascuns, asemeni motivului, o anchetă pe care un personaj cu minte ageră și spirit mereu curios și-o însușește cu riscurile de rigoare. Însă dincolo de planul acesta trepidant, în care și cititorul ajunge să joace rol de detectiv, se desprinde o ficțiune captivantă prin prisma unei imagini care pe cât este de previzibilă - căci personajului principal îi este destinată o aventură parcă desprinsă din filme - , pe atât este de amuzantă și tipică poveștii care nu plictisește ori de câte ori o întâlnești. Laura Stanciu nu s-a ferit de clișee, ci le-a integrat plăcut, și în întregul de mistere a reușit să pună în fața cititorului o carte care atrage atenția și înseninează.
Iolanda Cristoloveanu este coafeză, mamă singură pentru băiețelui ei - George - și câinele - Taz - și femeie cuprinsă de febra detectivismului, stare iscată de cazul șocant al morții poștașului, crimă ce își are locul în blocul în care locuiește. Oricât de palpitant ar fi statutul de mamă, Iolanda nu își poate nega predilecția pentru senzațional și spiritul temerar o împinge să elucideze ea cazul, înaintea poliției. Cât inspectorul Victor Cimlea îi interoghează pe locatarii blocului, și Iolanda duce muncă de detectiv cu vecinele dornice de bârfă. Dornică ar fi și ea de atenția inspectorului, dar una reală și nu ca de suspect în caz.
Salvată de grija copilului, pe care îl iau bunicii în relaxare la casa lor de la munte, „detectiva de ocazie” face săpături în viața poștașului și îi pică în mână informații valoroase. Dar se pare că, criminalul nu și-a încheiat actul și soția poștașului moare și ea în circumstanțe dubioase. Iolanda se joacă cu focul și atrage atenția - dorită - a inspectorului, care o ține sub supraveghere, și - nedorită - a unui hoț de vieți și comori ascunse. Cu cât se apropie mai mult de adevăr, cu atât pericolul sporește, dar va trece Iolanda cu brio testul de detectiv sau meseria este mai bine lăsată în seama celor pricepuți?
Povestea nu se adâncește într-o anchetă propriu-zisă și chiar dacă își face simțită prezența un organ competent în rezolvarea cazului, el nu accentuează acest plan ci lasă totul să curgă din perspectiva personajului feminin. Ce pică în sarcina Iolandei să se dezvăluie, sunt elemente care se leagă într-un final cu suspans, dar se evidențiază misiunile ei stângace, provocatoare de zâmbete, misiuni pe care le îndeplinește mai bine decât un profesionist în unele instanțe. Scenele la care luăm parte alături de Iolanda sunt împânzite de ironii și vorbe picante, discuții absurde cum numai între femei se pot isca, reflecții delicioase, puse sub un limbaj jucăuș, simplu de parcurs, cu ticuri ce îndulcesc povestea.
Autoarea a ales bine din toate punctele de vedere - personaje, intrigă, și a construit o carte frumos detaliată, care împlinește orele de lectură dedicată ei. „Detectivă de ocazie” este povestea care nu te lasă să îți pierzi zâmbetul, buna dispoziție și speranța indiferent de cât de gri se arată situația și te încântă cu un final pe cât de siropos, pe atât de așteptat. 
Îmi prevăd o afinitate pentru Laura Stanciu dacă aceasta va persevera în stilul prezent, dar și una pentru personajul Iolanda Cristoloveanu dacă se va mai încumeta la alte aventuri.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)

Mulțumiri Editurii Petale Scrise pentru cartea ce se poate comanda aici

 

Review Seria ”Sergiu Manta” - Anamaria Ionescu

aprilie 30, 2019 0 Comments
Alina Dinu
Editura Tritonic

Nu mă feresc de cărțile „firave”, în cazul de față cele apărute la Editura Tritonic; cărțile care numără trecut de 100 de pagini și care ridică suspiciuni unora. Te întrebi, ce-i drept, cum te poate captiva un scriitor cu o poveste, după anumite standarde, scurtă? Când au timp să se dezvolte personajele, acțiunea, trăirile? Dar cea mai grea cumpănă nu stă în aceste întrebări, ci în agitația de gânduri pe care, surprinzător, le iscă acele file de poveste care este prea antrenantă, prea misterioasă și plină de sentiment, încât te găsești dărâmat. Și dacă senzațiile par de scurtă durată, finalul venind prea repede, este doar o iluzie - povestea și-a atins ținta și și-a lăsat amprenta.
Mi-am dorit să îi cunosc mai bine pe Anamaria Ionescu și al ei Sergiu Manta din clipa când i-am întâlnit în scene scurte jucate în antologii polițiste apărute la aceeași editură. Încântarea de atunci s-a transpus și în primele două romane din serie, asistând la un mic spectacol de spionaj, crime și anchete polițiste, linia unui scenariu care se ridică din pagini în plan vizual și devine incitant. Volumele ce îl au în centrul atenției pe Sergiu Manta se colorează în „noir”, iar combinația dintre gen, stilul autoarei de scriere și acțiunea trepidantă compun un întreg compact. „Nume de cod: Arkon” și „Zodiac” se afișează precum două episoade din lumea personajului principal, episoade care prind valoare împreună și nu necesită multe detalii ulterioare, povestea conturându-se încet dar sigur în una care nu are nevoie de multe cuvinte pentru a convinge.
Deși romanele din serie merită recenzii individuale, întrucât intriga nu duce lipsă de subiecte de dezbătut, m-am sucit să le abordez pe amândouă într-o singură postare. Un motiv ar fi acela că firul poveștii îl văd ca pe unul mai bine sudat după lecturarea ambelor cărți, iar un alt motiv este acela că Anamaria Ionescu (împreună cu Teodora Matei și Bogdan Hrib) va fi prezentă la festivalul Newcastle Noir (3-5 mai) cu varianta tradusă în limba engleză a romanului „Zodiac” și această veste trebuie menționată acum (la data postării). Întrebarea „de ce al doilea volum din serie?” își găsește repede răspuns când citești, pentru că legăturile cu precedentul sunt fine și bine detaliate și explicate astfel să nu simți că ai ratat ceva, iar imaginea de ansamblu a acțiunii este bogată și va captiva și dincolo de granițe. Curiozitatea mea se extinde în prezent și la continuarea seriei dar și la transpunerea cărții în limba engleză, căci pe cât de bine sună în grai românesc, pe atât de special va suna într-o limbă străină.
Sergiu Manta se prezintă ca un personaj misterios, greu de ghicit în gânduri, acțiuni și planuri. Abandonat de mic copil și crescut în sistemul social, copilăria i-a fost umbrită de scene dure care l-au modelat în bărbatul impenetrabil. A fost însă adoptat la 14 ani de o familie bună și deși prea târziu pentru a se mai schimba ceva, viața lui a prins totuși o traiectorie - are o soție, un băiețel și este priceput în IT. Locul de muncă actual, de om bun la toate, la o tabără specială ce antrenează viitori militari, este un paravan bine mascat, atât pentru viața liniștită pe care și-o dorește în compania câinelui său, dar și pentru planurile sumbre pe care le are pentru persoane care au jucat un rol vital în soarta lui. Sergiu Manta ascunde un set de aptitudini care îi va uimi pe sublocotenentul Cristian Hera și inspectorul-șef Andrei Cruceanu veniți să ancheteze moartea celui care a pus baza taberei de la Lașița . 
Nume de cod: Arkon” este introducerea în imprevizibil. Anamaria Ionescu se folosește de tertipuri bine construite pentru a antrena simțurile cititorului și dincolo de răsturnările bruște de situație se instalează un șoc pe care îl reșimți și la partea de empatie cu personajele, stare care se furișează în timp record și care se combină cu o ușoară frustrare privind alegerile făcute de autoare în unele cazuri, dar totul este constructiv. „Arkon”, ca și element, îndeplinește mai multe roluri decât cel aparent - din titlu; este personaj, misiune, viață și moarte. Însă pentru a-i desluși misterul trebuie să vă afundați în lectură.
Am legat prietenii cu Sergiu Manta și anturajul său, am trecut nerăbdătoare și tristă pragurile puse în calea personajelor, m-am încumetat la o experiență periculoasă și am izbutit. Primul roman din serie este nașterea unui nou om-personaj care se instalează fără ezitări printre celelalte povești bune cu agenți secreți, salvați de la o condamnare și supuși alteia, dar care încet se răzvrătesc și se lasă conduși de sentimente pe care le admiri. „Zodiac” nu este o completare a primei cărți, este punctul culminant, partea care îl dezvăluie pe Sergiu Manta întru totul și îți activează un fel de fanatism la adresa lui. Dacă îl cunoșteam ca pe un familist înstrăinat, este mai mult și mai trist de atât; dacă era un IT-ist sau simplu îngrijitor, este și mai abil în cadre mortale; dacă era prieten bun, este năpastă pentru cei ce se apropie de el. Pătruns în cercul lui Sergiu Manta, un cititor are parte de un amalgam de senzații.
Prins în ancheta mai multor crime, printre care și moartea unui coleg de Companie, Sergiu trebuie să găsească care este legătura dintre cele patru cadavre care prezintă un detaliu comun și i se alătură lui Marius Stănescu, polițistul desemnat investigației. Rolurile celor doi au și puncte comune - găsirea vinovatului - dar sunt și secondate de interese particulare, în cazul prezenței lui Sergiu în anchetă. Lucrurile nu sunt deloc simple, chiar și cu ivirea indiciilor și destrămarea misterului. Personajele au secrete periculoase care le aduc necazul, iar vinovați și nevinovați deopotrivă cad pradă situațiilor nefaste. Lui Sergiu Manta poate i-a fost scris în „zodiac” să fie și prizonier și călău.
Cărțile din seria scrisă de Anamaria Ionescu încântă - în proporții mai mari - și supără - în proporții mai mici, acest lucru pentru că autoarea este poate puțin prea sadică cu unele personaje. *angry face* Asta nu scade aprecierea pentru compunerea poveștii, căci și episodice, personajele își joacă bine rolul. „Zodiac” este o lectură antrenantă, una în care dedici atenție și simpatii. Sergiu Manta se construiește puternic cu fiecare acțiune și nu vrei să îi ratezi următoare peripeții. 
În fiecare volum, Anamaria Ionescu a subliniat viu aspecte ale vieții, puncte ce nu te lasă rece și se alătură perfect planului ficțional. 
O serie thriller pe care o parcurgi rapid dar cu patos, plină de semnificații și personaje fascinante.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)

Comandați cărțile de pe site-ul Editurii Tritonic - Nume de cod: Arkon - Zodiac


marți, 23 aprilie 2019

Review ”Răzvrătiții” - Cristina Nemerovschi

aprilie 23, 2019 2 Comments
Alina Dinu
Editura Herg Benet

În urmă cu câteva luni luam pentru prima oară contact cu universul Cristinei Nemerovschi. Romanul ”Păpușile” mi-a săpat adânc în trăiri, nu doar prin prisma poveștii create, ci și prin stilul de scriere al autoarei, stil care deși controversat, pentru mine a fost ca o gură de apă rece și proaspătă, aducând în scris prezentul nostru trist dar nelipsit însă de culoare.
Tot fiind vorba de culori - dăm momentelor vieții nuanțe diferite în funcție de factorii care ne influențează stările. Știm că totul nu poate fi roz și planează asupra noastră un buchet de baloane în toate culorile, printre care se ascund cele optimiste, pe care ori le ții strâns ori se sparg, sau cele pesimiste, pe care trebuie să le recunoști, să le dobori ori vei fi purtat de ele spre locuri sumbre. Dar viața este un cumul diform între cele două spectre și alegerea se împarte între fericire și nefericire. În cărțile de ficțiune ne dorim acel colț de fericire și sperăm să prindem putere din întâmplările create, dar cum rămâne cu partea dură a realității, șirul de scene care duc spre un final nefericit, ce lecție ne învață?
Recent lansat, romanul ”Răzvrătiții” l-aș putea numi un „roman manifest”. Cristina Nemerovschi nu se delasă de la abordarea tăioasă a unor fapte desprinse din cotidian, a unor frământări ce învăluie generația tânără și care încă nu se știu a fi reperate și gestionate. Societatea este în continuă mișcare și nu neapărat într-o direcție bună, iar asta se datorează celor care ignoră vocile și tumultul celor tineri, se lasă influențați și conduși de persoane care nu văd dincolo de un interes propriu. Cartea este despre adolescenți, dar nu doar pentru ei; mai mult decât o declarație a unui personaj ce nu se regăsește în haosul realității, este o carte ce poartă însemnătate. Deși mă feresc să generalizez ideea din care s-ar traduce că adulții (părinți, bunici) refuză să creadă că și cei tineri au opiniile lor și merită ascultați și viitorul ar trebui calculat în funcție de doleanțele lor, nu pot să rămân pasivă vorbelor ce sunt aruncate de cei pe care îi considerăm exemplu în viață. Este un război al generațiilor și va fi întotdeauna atât timp cât idei greșite vor fi inoculate. 
Cartea Cristinei Nemerovschi tratează multe puncte ce aduc durere, iritare; te răscolesc sentimente calde și reci, te aruncă în vâltoarea gândurilor negre și te dărâmă cu fragilitatea sufletului. Răzvrătit este fiecare dintre noi - fie că împotriva unui sistem politic necinstit, sau a normelor de conduită, de limbaj, sau a mentalității învechite, a rolului de părinte prea tânăr, sau chiar împotriva vieții în cazul unora. Ne putem regăsi în povestea din filele cărții, în ochii unui personaj și acțiunile lui, în secvențele de viață viu conturate și în amărăciunea alegerilor. Ce mi-a plăcut și nu mi-a plăcut la romanul „Răzvrătiții”, corelație pe cât de stranie pe atât de simplă, este că nu prezintă doar o poveste, o piesă jucată de câteva personaje fără viață, într-un cadru întâmplător, ci dimpotrivă, este o poveste ce se derulează în prezent, familiară și tristă, o poveste care are puterea de a influența și nu se ferește de a arăta fața mai puțin frumoasă a lucrurilor. 
Deși se pot forma discuții pe diferite teme, căci sunt destule, subiectul central al cărții este Daria, o tânără de șaisprezece ani. Este crescută de bunică, întrucât mama și-a abandonat rolul de părinte, îl are bun prieten pe Puppy și a atras atenția fetei populare din școală, Vicky, printr-un act impresionant de rebeliune și nudism, este plictisită de viață și a încercat să se sinucidă. Daria are planul bine stabilit, nu vede cale de întoarcere, însă și-ar dori să existe o schimbare, o pată de culoare în viața searbădă în care e prinsă; voința celor din jur și rostul pentru care ei trăiesc sunt răspunsuri încuietoare la întrebările ei. Pentru ce trăiești când nu te regăsești în ordinar, când simți că zilele turuie un cântec repetitiv. Ce te poate salva de la o viață care a oferit prea multă durere și în același timp nu a oferit nimic semnificativ. Poate oare schimba macazul o prietenie, o vacanță într-o altă țară, un gând liniștitor de la mamă, o iubire dusă în secret, sau sunt vise și iluzii ce picură în paharul deja plin. 
Daria este personificarea gândurilor nespuse. Povestea Dariei este linia de hotar dintre deznădejde și impotență. Reflectată de Cristina Nemerovschi, realitatea Dariei se lovește de a noastră și nu te lasă impasibil. Este o lecție dură, de supraviețuire, de acceptare, este un semnal de alarmă. Dacă am terminat lectura cu lacrimi în ochi se datorează în primul rând profunzimii cuvintelor, a modului cum trăirile personajelor au fost expuse și a empatiei puternice pe care le-o arăți. Sunt rupte din prezent scene de un umor negru, imagini dulci-amare, care însoțite de limbajul „colorat” se strecoară în anecdota dezolantă a societății cu impactul cuvenit. 
„Răzvrătiții” nu este doar o serie de personaje conturate într-un stil unic, o acțiune apăsătoare și mesaj puternic; este un suflet îngropat în cuvinte gata să îți vorbească, să te inspire; este arta unui scriitor de a-l face pe cititor să se identifice cu opera lui. Pentru cei ce cunosc cărțile Cristinei Nemerovschi nu poate veni ca o surpriză ce vor întâlni și în aceasta, iar pentru ceilalți rămâne alegerea când o vor citi, pentru că nu ar trebui să existe „dacă”.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Fragment

„Cea mai sigură și fără greș modalitate de a împărți oamenii în imbecili și deștepți e să-i pui să-ți zică în ce culoare dominantă văd ei viața. Imbecilii îți vor spune mereu că o văd roz - pentru idioți, viața e frumoasă. Pentru idioți, merită să trăiești, ca să urci o treptuță în ierarhia socială, ca să ai liber de 1 mai și să mergi la grătar, ca să te duci la sală și să speri că umflându-ți mușchiul pi*dele proaste și fără creier de pe străzi vor fi atrase de tine, ca să visezi că la sfârșitul vieții, când vei fi paralizat și vei avea Alzheimer, vei reuși să ai o mașină din aia bengoasă, de cocalar. Sigur că viața e minunată, dacă îți oferă speranța acestor lucruri. E de mirare cum cei mai mulți oameni reușesc să supraviețuiască fiecărei zile fără să cadă în golul din propriul cap.
Omul deștept îți va spune că vede viața multicoloră. Uneori e verde, alteori roșie, uneori aduce fericiri mărunte, alteori îți vine să te ascunzi și să nu mai vrei să vină ziua de mâine. Uneori simți iubire, alteori ură. Viața e multe chestii, o să-ți spună omul deștept. Dar minunată nu, aproape niciodată. Omul deștept va fi trăit suficient încât să știe că ea aduce și multă suferiță, și omul deștept va ști că fericirea e trecătoare, că e mai degrabă un accident. Omul deștept va vedea și durerea, și nedreptatea.
Omul genial - când îi va veni și lui rândul, pentru că în general nu se bagă în față - îți va spune că e gri și neagră. Uneori gri, când are senzația că aparține speciei în care s-a născut. Gri, când i se va părea că restul omenirii are și ea gânduri și sentimente. Neagră, atunci când va simți că e singur, că e deasupra tuturor, că e blestemat.”


sâmbătă, 13 aprilie 2019

Review ”Ephialte - Trezirea unui Coșmar” (partea a II-a) - Cristinne C.C.

aprilie 13, 2019 0 Comments
Alina Dinu
Editura Quantum Publishers

Când vine vorba de o poveste fantasy și autorul decide să chinuie cititorii cu împărțirea ei pe volume ce stârnesc pofta și o satisfac doar pe jumătate, o dată pe an, pot afirma că ori sunt un strop masochistă, ori am descoperit sursa interminabilă de extaz fantastic. Am parcurs serii ale unor autori care se încăpățânau să mă aducă în pragul disperării, folosind cliffhanger-ul ca pe o armă periculoasă. Sau îmi aprindeau dorința de mai mult și trebuia să mă împac cu gândul că am ajuns la capăt de linie. Sau apelau la spin-off-uri care mă electrizau. Nu puțini au fost autorii care s-au jucat cu mintea mea, asemeni celor care m-au făcut să ador imaginea personajelor create și să le port în amintire timp îndelungat. O alinare vine din partea acelor finaluri aparente care au un iz de happy-end dar după colț pândește dezastrul care dă peste cap toate planurile. Întrebări și dileme, suspansul îmi râde în ceafă, și ca să scap un pic de nebunia nerăbdării m-am păcălit singură că citirea unei serii în întregime, la intervale de timp relativ scurte, mă va liniști. Silly me, am subestimat puterea vrăjii impuse de autor.
Nu am scăpat cu una cu două de „coșmarul” lui Cristinne C.C., nu când acțiunea din primul volum promitea atâtea planuri interesante, și personajele încă nu atinseseră pragul critic de fierbințeală, și când aveam acces la toate volumele prezente fără răgazul înțepător. Este drept că ”Începutul unui coșmar” te iniția în lumea Ephialtelor și ar fi fost o primă întâlnire îndestulătoare. Dar nu, bineînțeles că nu a împăcat hămeseala. Și cum adică apele să se fi liniștit și personajele negative să se piardă în negura nopții? 
Partea întâi a seriei Ephialte a încadrat-o pe Alisia în centrul focal, cu puncte adiacente fiind Max, familia ei și a lui Andreas Panasis, ca în fundal să se alăture Umbrele și alianța lor cu Theon Novac, bunicul lui Max. Când am descoperit abilitatea neobișnuită, străină Ephialtelor, a Alisiei, am știut că se vor stârni conflicte și tânăra va fi țintă pentru răufăcătorii Victor și Theon, însă nu puteam anticipa urmările. Cristinne C.C. a învăluit ”Începutul unui coșmar” cu multe surse de trepidare, a compus ideea că tot ce s-a întâmplat a fost, desigur, doar începutul, a lăsat vaga impresie că un Coșmar nu este doar un personaj, ci și o acțiune în sine pe punctul de a se adeveri. ”Trezirea unui Coșmar” afirmă acest lucru, Alisia captivând din nou atenția prin seria de experiențe dramatice care se țin scai de ea și ridicându-se cu o imagine febrilă care este rău prevestitoare.
Două săptămâni - respiro între lecturi vs. timp de liniște pentru personaje. Doar câteva zile au fost păsuiți protagoniștii cărților, ca mai apoi să fie din nou aruncați în vâltoarea de evenimente. Alisia și-ar dori normalitate și ar gusta-o în postura de barmaniță, racolată intempestiv de patronul barului căruia i-a creat probleme dar care a și salvat-o, măcar de i-ar fi acceptate astfel scuzele. Iluzii, pentru că apariția lui Max, dorită sau nedorită, nu lasă să se adune fir de praf cu iz de viață ordinară. Pe semne că nici tânărul nu este ocolit de neliniști, revederea cu părinții lui fiind umbrită de soarta incertă pe care o are mama sa în continuarea refuzului de a se hrăni în modul natural al Ephialtelor. Și Alisia ar trebui să îl ajute pe cel care i-a adus pericolul la ușă și să îi convingă mama să își reprime dorințele. Și Max apoi se prezintă în persoană la așa zisa ușă, în casa familiei Iacob, împreună cu prietenul lui, Kay, și o propunere interesantă. 
După demascarea vinovaților pentru boala ce îi dobora pe oameni, taberele Ephialtelor și a oamenilor au scopul comun de a-i pedepsi pe Victor și Theon Novac. Dacă cel dintâi este de negăsit, cel din urmă este încarcerat. Asta până să fie adus pe insula Capri Seconda de unde ulterior să evadeze cu un mic ajutor din interior. Unindu-și puterile, Max și familia Alisiei ar avea mai multe șanse să îi vină de hac bătrânului șiret, dar cât de bună să fie ideea? Theon Novac nu se dă bătut ușor, se folosește de dispozitive de influențare, dăunătoare oamenilor pe care le testează, de renumele său și de mult explozibil, aruncând în aer întreaga insulă, fără remușcări privind viața celor aflați acolo. Theon reușește să scape încă o dată, dar Alisia, Max și ceilalți vor ieși nevătămați?
Secretul legat de abilitatea Alisiei nu mai este unul ținut doar de ea și Andreas. Max l-a descoperit pe filmarea centrată pe celula unde a fost ținută, Umbrele pentru asta o vânează, acum trebuie să îl împărtășească cu restul familiei. Ce se ascunde înăuntrul ei este o cheie ce poate distruge, atât personalitatea ei, cât și lumea așa cum o știu Ephialtele, iar sarcina de a se proteja de Umbra Victor este prea grea, așadar cer ajutorul Consiliului. Unde dai și unde crapă - după ce i-au îndepărtat forțat (pentru binele lor) pe Andreas și rudele lui, Max, Alisia și Marcus, fratele ei, sunt prinși între ciocan și nicovală - interesul Consiliului și interesul lui Victor. Față în față cu Prințul Umbrelor, manifestarea extraordinară de forță a lui Max, dincolo de uimirea celor din jur, îi provoacă Alisiei scânteia care va schimba totul. După atâtea umbre, soarta personajelor se va lumina?
Cristinne C.C. s-a înălțat cu o poziție față de primul volum al seriei. ”Trezirea unui Coșmar” este o provocare a simțurilor, oscilând între reprize de încordare primejdioasă sau pasională, stări de calm sau nesiguranță. Împletită cu același umor sarcastic, povestea are puterea de a te face să zâmbești timid și în cele mai sumbre scene. Trezite sunt nu doar imaginile mult mai febrile, acțiunea bogată, ci și relațiile amoroase care se potrivesc cel mai bine pe timp de criză. Personajele sunt cu atât mai simpatice, mai intrigante cu cât în caracterizarea lor sunt puse noi detalii. Acțiunea s-a complicat față de cea de început, dar elementele de interes de completează și satisfac, în același timp în care dau naștere unor linii punctate ce așteaptă să fie întregite. În acest ritm și stil în care Cristinne C.C. a compus partea a doua a seriei, aș putea pica în fanatizarea unor perechi de personaje care ar face o imagine la fel de frumoasă precum Alis și Max.
Lumea Ephialte este o surpriză plăcută de la punctul de start, un fantasy care pus în scena imaginației proprii te captivează. Coșmarul este literal pentru protagoniști, experiențe inundate de adrenalină nedându-le pace, punându-i mereu în alertă, temându-se pentru viața lor. Forme ascunse se joacă cu destinul și din Alisia a fost pricinuită „trezirea unui coșmar”. 
Oare ce va urma?

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Mulțumiri Editurii Quantum pentru cartea oferită spre recenzie.
Comandați de pe site-ul editurii - aici

miercuri, 10 aprilie 2019

Review ”Somalia, mon amour” - Bogdan Hrib, Sofia Matei (vol. III - seria Stelian Munteanu)

aprilie 10, 2019 0 Comments
Alina Dinu
Editura Tritonic

Scrierile lui Bogdan Hrib nu îmi mai sunt străine și cu cât mă afund în poveștile create cu atât îi apreciez stilul și caut mai mult. Cărțile sale propun o imagine vie, a unei realități posibile, ceea ce nu poate decât să te fascineze, și fără mari artificii, exprimări alambicate, acțiunea este un șir interminabil de suspans și intrigare, colorată cu romantism fin. Raportându-mă în cazul de față la seria Stelian Munteanu, volumele precedent prezentate (Filiera grecească, Blestemul manuscrisului) au construit pagină cu pagină un univers ficțional al genului mystery & thriller ce se numără printre preferate, punând viață într-un personaj ce urmează calea mai mult decât interesantă a scenei detectiviste. Stelian Munteanu este în prezent portretul masculin al spionajului românesc, din punct de vedere personal, raportat la cărțile de gen pe care le-am citit, însă fără a discredita protagoniștii altor povești, căci în curând voi așeza cu siguranță pe podium și alte nume. Romanele noir ale lui Bogdan Hrib mi-au deschis orizontul, așadar nu pot controla comparațiile, involuntare, pe care le fac chiar și cu romane ale unor cunoscuți autori străini. Lucru rău sau bun, ce depinde de perspectivă, seria Stelian Munteanu este un punct de referință.
Somalia, mon amour, aventura cu numărul 3 a personajelor din serie, aduce pe copertă numele unui co-autor feminin incognito. Aflând că Sofia Matei este și personaj principal alături de Stelian Munteanu, propunerea a fost una excelent inspirată, întrucât cele două nume vorbesc cu cititorul la un nivel poate mai personal decât altminteri. Volumul este o împletire armonioasă a stilurilor celor doi autori, care pe lângă scenariul fulminant face loc unei experiențe diferite de cele trecute, una care este țesută cu multe elemente care șochează. Pe parcursul lecturii încordarea este constantă, personajele fiind supuse unor scene saturate de pericol, dar și alinate de prezența sentimentelor de iubire. Peisajul ce ne poartă de această dată în Somalia este unul crunt, vânat de pirați ce amenință prin deturnări ale vapoarelor, răpiri și instalarea unei puteri nefaste. Stelian Munteanu și Sofia Matei sunt centrul de foc care dărâmă liniștea și creează o poveste ce nu își va pierde amprenta prea curând.
Meseriile celor două personaje sunt o fațadă frumos pictată, în ton cu realitatea și fără aparente complicații. Însă dacă îl cunoaștem pe Stelian Munteanu, el este mai mult decât un editor de carte și celelalte care îl recomandă. Profesoară de geopolitică, Sofia Matei are în gene un spirit puternic și se implică în mai mult decât lasă impresia chiar și slujba de jurnalist care o trimite în toate colțurile lumii. Întâlnirea celor doi a fost neașteptată, invitația la un restaurant dovedind că au cunoștințe comune și o atracție plăcută unul pentru celălalt. Când conflictele iau amploare pe coasta Somaliei, Sofia își face datoria și se deplasează pe teritoriul minat al colțului Africii pentru a elibera, de sub șantajul piraților, românii ostatici. Dar ce se va întâmpla când rolul Sofiei o va face pe ea prizoniera somalezilor, iar, neliniștit, Stelian se va implica în soarta femeii, ghidat sau ajutat de vechile lui cunoștințe. Totul este un joc murdar de interese de partea oricărei granițe se află personajele. 
Acțiunea este o cameră secretă plină de cutii care odată descoperit cifrul potrivit dezvăluie o imagine de la surprinzătoare, la terifiantă sau fermecătoare. Împărțită în planuri descrise de Sofia, Stelian, alte personaje, dar și secvențe conturate ca articole de presă, povestea este desprinderea dintr-o realitate tulburătoare. Complexă și documentată, Somalia, mon amour este o aventură palpitantă, care menține interesul cu notă maximă de suspans și freamăt. Romanul poartă un romantism care împinge la sacrificiu, o iubire nu doar dintre un bărbat și o femeie, ci și una părintească, care este farul ce îi ghidează pentru a se regăsi. Cuvintele sunt alese cu măiestrie de cei doi autori iar eu nu pot anexa un șir ce nu e demn de scriere. Toate elementele rezonante genului mystery & thriller sunt îmbogățite cu suflul adus de Sofia Matei, iar tot ce trebuie făcut ca efectul să fie resimțit este să citiți cartea.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Mulțumesc autorului Bogdan Hrib pentru carte. Comandați-o pe site-ul Editurii Tritonic

vineri, 5 aprilie 2019

Review ”Ultimul viking” - O.G. Arion (seria Nemuritor)

aprilie 05, 2019 4 Comments
Alina Dinu
Editura UP

Mă încântă acele cărți care, indiferent de momentul când se prezintă atenției mele, au un suflu „nemuritor”. O poveste este creată într-o clipă menită ei și nu mereu îi sunt martoră, dar odată cu o readucere aminte a acelei lumi, o apariție proaspătă în prezentul care îi recheamă farmecul, cartea ce cuprinde fantasticul în copertele sale se instalează cu ușurință printre favorite. Fără strop de influență exterioară sau o vagă impresie conturată de cuvintele altora, descoperirea unei portițe spre o lume cu accente viu colorate din sfera mitologiei, a supranaturalului, este cu atât mai dulce cu cât realizezi că deși trecerea timpului i-a dăruit o patină cunoscută, aventura și personajele conturate sunt la fel de atractive ca la momentul când nu le credeai posibile. 
Seria Nemuritor semnată de O.G. Arion nu este o noutate, este ispită și obsesie reaprinsă și totodată constantă. Chiar și la ani de la primul puls simțit de cititori, volumele vibrează cu aceeași intensitate și cum prima întâlnire nu se uită niciodată, senzațiile sunt împărțite și celor ce nu au făcut încă pasul cunoașterii universului Nemuritorilor. 
Ultimul viking” îți rezervă orele de lectură cu o introducere palpitantă într-o realitate fantastică, antrenând cu o acțiune periculos de captivantă, seducătoare, pusă în scenă de personaje umane și supranaturale care împletesc cu haz necazul, pasiunea, necunoscutul. Oana Arion a compus un pachet complet de aventuri, mistere, o relație amoroasă extramundană, o intrigă cu subiect întărit de mitologia nordică, o combinație de imagini fin detaliate care fac povestea să curgă rapid dar nu neobservat, agitat dar limpede, amețitor dar plăcut, periculos dar fantastic.
(Mrs. Grey will see you now.) Victoria Grey este la doi pași de a-și vedea visul împlinit. Primul pas a fost să părăsească orașul Boston și cariera de medic veterinar și să se mute în Wind's Cross, orășelul unde bunicul ei i-a vândut cafeneaua care și-a pierdut vitalitatea dar nu și farmecul. Coquette este locul unde Victoria își revarsă pasiunea și repune pe harta orașului adresa unde oamenii pot savura o cafea, pot citi o carte și se pot bucura de o companie plăcută. Totul este pus la punct cu ajutorul surorii ei Diondra (Dodo) așa că e timpul pentru marea deschidere. Pasul doi al planului ei este umbrit de un incident nefericit. Nu departe de local, în întunericul nopții, Victoria este surprinsă de gemetele unei persoane. Un bărbat necunoscut își va da suflarea în brațele ei, dar nu înainte de a-i ascunde în palmă un obiect și de a-i șopti câteva cuvinte stranii. 
Liam O'Rilley se ocupă de ancheta cazului și la întrebările acestuia Victoria nu îi dezvăluie că cel decedat a lăsat în seama ei o monedă de argint ce pare a data din timpuri străvechi. Secretul ei însă se leagă de o schemă mult mai complicată, iar viața ei, până atunci obișnuită, este menită schimbărilor, unele supranaturale. Când îl întâlnește pe Arrio Raul nu are habar că în timp ce acesta îi va demonta percepția asupra lumii, îi va deveni și protector și amant. Victoria deține o fărâmă dintr-o comoară blestemată, cu origini vikinge, ce atrage atenția unor ființe cărora nu le pasă de muritori și împrăștie teroare pentru a căpăta puterea vieții veșnice. 
Influența monedei se răsfrânge în sentimente, astfel că Victoria se alege cu atenția lui Liam, atenție pe care nu neagă că o dorește, însă prezența lui Arrio este mai impunătoare, acest lucru și pentru că este un vampir. Fără timp de declarații de dragoste, Victoria și Arrio trebuie să țină în siguranță moneda, astfel că se cere prezentarea protectorului comorii - Ian Tomasson, „ultimul viking”, la rândul lui nemuritor și ființă supranaturală. Cu ce arme poate juca un muritor în terenul minat al fantasticului? 
Linia poveștii și a aventurilor personajelor este una care atrage treptat elemente din cele mai interesante. Genul fantasy, definit prin supranatural - vampiri, selkie, berserker, wyvern -, este împletit cu puncte din mitologia nordică, ceea ce aduce pe foaie două planuri de care eu sunt atrasă și care în scrierea Oanei Arion s-au solidificat într-o experiență încântătoare. Faptul că imaginația autoarei s-a transpus într-o serie nu poate decât să bucure și să trimită cu gândul că următoarele aventuri pecetluiesc imaginea unor cărți fenomen, precum cele din literatura străină dar și românească. Victoria, înconjurată de cei trei bărbați de care se leagă iremediabil într-un mod sau altul, este personajul feminin care își lasă o amprentă. În urma ei cazi lacom în peripeții și nu te poți desprinde de farmecul pe care îl emană, fie el influențat de blestem sau nu, pentru că este o caracteristică a ei impregnată cu realism. Acțiunea jucată de protagoniști mizează nu atât pe șocant cât pe reziliența la acest fapt și pe contrastul dintre viață și moarte, uman și supranatural, dar nu duce lipsă de suspans.
„Ultimul viking” oferă cu umor, ironie și patos o realitate alternativă, una cutreierată de primejdii, dorințe ascunse și balansează avantajele, dezavantajele, blestemele și plăcerile nemuririi. Primul volum al seriei se termină prea repede, parcurs cu zâmbete și trepidare în câteva ore, dar incursiunea în timp și fantastic este luminată de măiestria autoarei care te ține captiv în imaginația proprie, oglindind personajele și acțiunea, până la cunoștința următorului volum.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Mulțumiri autoarei O.G. Arion pentru cartea primită și ofer invitații pe site-ul Editurii UP pentru comandă.

luni, 1 aprilie 2019

Review ”Asasin la feminin” - Monica Ramirez (vol. I - seria Alina Marinescu)

aprilie 01, 2019 1 Comments
Alina Dinu
Editura UP

Nu știu alții cum sunt, dar eu când... întâlnesc un personaj fictiv purtând același prenume ca și mine trăiesc cu impresia că povestea este spusă în numele meu, din perspectiva mea sau transmisă mie. Poate unora li se întâmplă mai des, dar eu sunt la prima experiență de acest fel (Alina e mai bine prezent ca verb) și am intrat în pielea protagonistei în stil mare și periculos. Oare aș fi atât de puternică să fac față întâmplărilor prin care a trecut tiza mea?
Planul meu de lectură a autorilor români contemporani s-a stabilit pentru acest an cu o influență ce era menită acestui moment. Cred că dacă aș fi parcurs cărțile Monicăi Ramirez, spre exemplu, mai devreme în timp, acestea nu ar fi avut același impact. Ca un bonus, wrapped nicely, with a pretty bow on top, să o cunosc în persoană pe autoare îmi schimbă viziunea în mod excepțional, iar vocea cărților este impregnată cu spirit cu atât mai mult. Însă dincolo de sentimentele personale, sfera literară contemporană în sine deține multe atuuri, iar marea colorată de genuri abordate de scriitori se pliază fără îndoială pe dorințele cititorilor.
Monica Ramirez se distinge ca o maestră a thrillerului și cu un pas mai sus de toate adaugă și elementele romance și spionaj care formează un pachet mortal. Termenul (i.e. mortal) nu e de speriat decât în cazul în care atentezi dincolo de ficțiune, căci altfel tot ce întâlnești pe parcursul poveștii atacă nervii, emoțiile, alianța cu un personaj sau altul până în punctul de fierbere, mai concis te manipulează cu incitare. Seria Alina Marinescu pune capcane la fiecare a doua filă citită - te înfioară, te captivează, te momește la pericol, te amuțește în suspans, te încordează în pasiune. „Asasin la feminin” este doar începutul unui aventuri în care te trezești prizonier în tenebre, te dezmeticești în ploaie de suspine, capeți dar și pierzi putere din sentimente și faci slalom printre gânduri evitând să devii ținta unor gloanțe oarbe de realitate. Pentru că realul a stat la baza acestui roman, Monica Ramirez te scufundă în apă rece ca gheața, ca apoi să te pună martor într-o poveste ce se joacă într-o ficțiune fascinantă, lăsându-te pierdut între cele două planuri, salvare venind doar la gândul că nu te părăsește cu doar un volum. 
Introducerea în lumea amenințătoare a anilor '80, a României comuniste, a grupărilor secrete și a asasinilor perfect instruiți este o imagine electrizantă. Alina Marinescu și Alex Therein sunt protagoniștii unor scenarii bine puse la punct, urmând (mai mult sau mai puțin) regulile și indicațiile Direcției Operative ale Securității. Sunt supușii Serviciului Special de Operațiuni (SSO), recrutați fără drept de apel, salvați de la o moarte sigură la care s-au înhămat contrazicând principiile comuniste. Acceptul lor și pregătirea ca agenți activi ai SSO este moneda de schimb în siguranța vieților membrilor familiilor lăsate în urmă și care îi consideră morți. Alina și Alex nu pot lăsa să scape urme ale umanității pe care au fost constrânși să o abandoneze, ei sunt asasinii perfect imperturbabili, echipa de elită, parteneri în misiuni și în secret.
Separat sunt străpunși de gânduri și sentimente interzise, dar împreună, Alina și Alex, pun semnul interzis doar pe ușa camerei în care se află împreună. Drumul lor din momentul în care au fost recrutați, și asta încă de la o vârstă fragedă contrar maturității impuse, și până la punctul în care se regăsesc cel mai recent, nu a fost unul ordinar. Alex, luat în vizor de Securitate și la un pas de moarte în închisoare, și-a acceptat condiția de a rămâne în viață, îndurând probele fizice și psihice la care a fost supus de SSO, ridicându-se metaforic din cenușă un alt om - necruțător, lipsit de emoții. Misiunea de a o seduce pe prea tânara Alina în vederea recrutării unui nou agent a fost o una mai grea decât se aștepta. Focul dintre cei doi a fost aprins cu dorințe înșelătoare, dar în scânteile lui s-a lipit o relație imposibilă, de dragoste și ură, visuri și iluzii, secrete și riscuri. Când o poartă li se va deschide, vor profita din plin de ea? 
Mergând pe firul anilor în care personajele au suferit și s-au metamorfozat, acțiunea relevă experiențele atât din punctul lui Alex de vedere, cât și din cel al Alinei. Împletirea trecut-prezent de care se atașează fiorii începutului ca agent operativ, asasin de elită, pașii nemiloși pe care i-a parcurs Alex și care reprezintă tiparul la care este supusă și Alina ulterior, este o partitură bine lucrată. Ispitit cu o doză de prezent antrenant, din care se ivesc puncte surprinzătoare, autoarea aruncă bumerang scene din trecut care conturează povestea și apoi colorează cu fapte succesive celor aflate imaginea captivantă a unor personaje independent favorizate, întărite de particularități profunde și infuzate cu un romantism grozav. „Asasin la feminin” este periculoasă în acțiune, cu misiuni secrete concluzionate cu crime și interese contradictorii, pentru că tabere adverse ce se joacă cu puterea și membrii ce spionează în favoarea uneia și defavoarea alteia, pun la bătaie și un conflict mai vibrant. Deși suspansul scenelor lugubre atinge bucuria nebunilor de senzațional, detaliile dând sens priveliștii și impresionând prin știința lor, suspansul ce privește relația dintre Alina și Alex este fremătător. Un tug of war cu stări pe post de frânghie, iubire ca linie de demarcație și două capete ce se luptă cu spiritul zdrobit de realitate sau obligații, o viață condamnată, risc. Oricum s-ar ajunge la câștig, protagoniștii oferă o poveste ce te provoacă să te antrenezi special cu misiunea de a nu lăsa cartea din mână. 
Pentru că nu am compus niciun pasaj în care să admir inspirația autoarei pentru numele de agent al lui Alex (și nu aș vrea să mai lungesc vorba), precizez: o caracterizare mai bună pentru personajul masculin, care să îi ateste comportamentul și stăruința în sentimente, pusă chiar în seama celor care l-au reformat, nu s-ar putea face altfel decât  printr-un cuvânt care înglobează totul - Therein ( the+rein=înfrânare, see what she did there?) - Perfect!
O recenzie fără final, pentru că am spus vorbele de foarte bine la adresa acestui prim volum din seria Alina Marinescu, o deschidere spre lumea pândită din umbră de personaje cărora ard de nerăbdare să le savurez următoarele aventuri. Tiza mea își îndeplinește rolul de asasin cu toate cartușele pregătite și țintele ochite.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Mulțumiri autoarei Monica Ramirez pentru carte și comandați-o pe site-ul Editurii Up - aici

Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (138) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (15) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)