marți, 26 martie 2019

Review ”Ephialte - Începutul unui coșmar” (partea întâi) - Cristinne C.C.

martie 26, 2019 2 Comments
Alina Dinu
Editura Quantum Publishers

Dat fiind că sunt o visătoare, nu sunt ferită nici de coșmaruri, dar dacă ar fi ele precum cele fantastice întâlnite în cărți, mi-aș hrăni mintea în fiecare zi cu imagini ale unei lumi din care nu aș vrea să mă desprind. 
Romanele genului fantasy vor fi mereu pe lista favoritelor, și chiar dacă piața de carte este saturată de autori străini și tiparul lor de scriitură, autorii români contemporani se impun cu putere și cu o voce proaspătă și incitantă, ale lor cărți detronând ușor bestselleruri ale genului și ridicând ștacheta. Invitația la imaginar și plăcerea lecturii se extinde cu autoarea Cristinne C.C., al cărei univers fantastic este particular senzațional și general hipnotizant. 
Ephialte” este dincolo de un cuvânt intrigant și o creionare a unei magii, pentru că odată citit nu poate fi lăsat nedeslușit. Noua Lume în care Cristinne C.C. ne îndeamnă să pășim ne spune o poveste căreia îi vei gusta fiecare dram de veselie, teamă și terific, vei sta permanent în raza tensiunii și nu vei scăpa de curiozitatea care în final nu a omorât pisica, dar a zburlit părul și te-a făcut să tresari cu nerăbdare pentru misterele prezente. „Începutul unui coșmar” nu se rezumă doar la o primă parte a poveștii universului Ephialte, ci înglobează tranziția de la calm la palpitant, evoluția unui personaj la supranatural și abia apoi starea de haos și dezastru pe care o poate transmite un coșmar. Titlul cărții ca întreg prinde profunzimea sensului cu cât povestea se luminează, ca în final să fii legat de acțiune în așa manieră încât „începutul” este și cuvântul de pornire al senzațiilor de care nu te saturi.
Dacă lumea ar fi cu totul alta decât o cunoaștem azi, prin care se perindă ființe cu puteri neobișnuite, am alege să ne fie teamă de ele sau să le acceptăm printre noi? În fond, aspectul lor fizic este același cu al nostru, Ephialtele fiind fermecătoare și veșnic tinere după ce au trecut pragul Inițierii, doar Umbrele fac o mică excepție cu privirea lor rece. Și dacă mintea îți este aglomerată de frici, neîncredere, te-ai supune puterii Coșmarului, Ephialtului care se hrănește cu energia negativă și te eliberează de strânsoarea emoțiilor? Au fost și pot fi oameni, dar natura Ephialtelor le conduce pe un drum în care sursa lor de hrană este exclusiv energie, iar puterea căpătată de pe urma infuziei de groază le face mai rapide, mai puternice decât o persoană obișnuită. Trăiesc pașnic, oarecum, integrați în societate, dar au și un dușman - Umbrele - care le pot curma viața într-un mod dureros în timp ce se hrănesc cu spiritul Ephialtelor. 
Este o luptă de supraviețuire, pentru cele trei tabere: oamenii se confruntă cu o boală misterioasă - DMD/Degenerative Malak Desease/Boala lui Malak -, Ephialtele sunt vânate de Umbre, iar cele din urmă se confruntă cu numărul lor redus. Toți și toate însă sunt dependente unele de altele și au un punct comun care este rodul conflictelor și dezastrului. Cum este desconspirată latura nefastă a Noii Lumi? Dintr-o întâmplare nefericită care o are în prim plan pe Alisia și printr-o serie de evenimente tumultoase în care tânăra Ephialt prin neîndemânarea, încăpățânarea, dar mai presus, omenia ei, cade victimă dușmanului. Din momentul în care l-a văzut pe Max a simțit că ce va urma nu e de bun augur, sau mai degrabă lipsa simțirii persoanei lui i-a indicat că a picat într-o capcană. Nu îl percepea nici ca om, nici ca Umbră, iar starea de inconștiență la care a redus-o Max este fapt clar că băiatul chipeș are puteri nemaiîntâlnite asupra Ephialtelor. 
Răpită, încarcerată, privată de puterile ei de undele unui câmp energetic și secătuită totodată de acestea de către Umbre, printre vorbele unui coleg de suferință, dar om, pe nume Andreas, Alisia își descoperă o forță interioară de care nu avea habar și care i-ar putea schimba ființa. Până să ajungă să găsească o cale de evadare, de a se întoarce la familia ei, frații și sora, necunoscutele și motivul pentru care a fost adusă pe insula unui om influent se leagă într-o imagine sumbră și periculoasă. Alisia și Andreas, oameni și Ephialte, fac front comun, dar vor face față secretelor și vor putea atât să se impună, cât și să influențeze persoanele potrivite pentru a scăpa toți nevătămați?
„Ephialte - Începutul unui coșmar” este cartea în care ai fost martor la multă acțiune și încă nu ai văzut nici pe jumătate din ce rezervă ea. Cristinne C.C. ne ademenește cu descrierea de pe copertă și este lesne înțeles că ne paște o poveste surprinzătoare. Ceea ce nu putem ghici este cât de mult suspans și fascinație se ascund în puțin peste 200 de pagini. Personajul principal - Alisia - urmează un traseu al intrigii fenomenal, cu scene care te țin în tensiune, îți provoacă imaginația, te rătăcesc într-o lume în care te atașezi și de răufăcători. Acțiunea este alertă dar bogat încadrată, detaliile vibrante și atașate poveștii într-un stil care te ține atent și curios, punctând la momentul potrivit și raportate personajelor care însuflețesc scrierea. 
Cristinne C.C. este probabil la rândul ei o ființă fantastică, pentru că a adunat în cuvinte o vibrație care se resimte de la primul contact și mult timp după terminarea cărții. Genul fantasy, dus spre distopie și compus young-adult e acordat perfect de autoare și cântă pe gustul meu. „Ephialte” este o plăsmuire prea complexă pentru a fi redusă la o recenzie de câteva rânduri și mult oportună unei continuări, plăcere dedicată următoarelor părți ale poveștii ce așteaptă să fie citite.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

Mulțumiri Editurii Quantum pentru cartea oferită spre recenzie.
Comandați de pe site-ul editurii - aici

 

vineri, 22 martie 2019

Review ”Blestemul manuscrisului” - Bogdan Hrib, Răzvan Dolea (vol. II - seria Stelian Munteanu)

martie 22, 2019 4 Comments
Alina Dinu
Editura Tritonic
Priviți azi, anii ce au trecut sunt istorie. 

Nu este rost de filosofie, ci de trecere în revistă a unei variante mai plăcută și stilizată a povestirii unor fapte istorice prin intermediul unei cărți bune, carte care dacă nu îți trezește cunoștințele legate de subiect, atunci sigur ți le pune sub o lumină favorabilă a interesului. Pentru mine alăturarea ficțiunii faptelor reale oferă un melanj intrigant și dispune de factorul de atenție care mi-ar lipsi în alte circumstanțe, pentru că mai mult sau mai puțin rușinată, istoria nu este punctul meu forte, dar îmi regăsesc totuși plăcerea pentru misterele veacurilor de mult apuse în cărți precum cea scrisă de Bogdan Hrib și Răzvan Dolea.
Blestemul manuscrisului” este un volum mai mult decât complex, reflectând cunoștințele și măiestria autorilor în domeniul istoriei, în arta scrisului și povestirii, în împletirea acțiunii. Colaborarea a făcut ca volumul secund din seria Stelian Munteanu să fie unul satisfăcător de stufos pentru pasionații de lectură, detaliat - 50% istorie reală, 25% istorie probabilă, 25% istorie posibilă -, incitant, cu o construcție care te ține antrenat în acțiune, plan ce s-a dovedit a fi unul fructuos. 
Răzvan Dolea se impune cu o scriere documentată și atent lucrată pentru a se potrivi cadrului propus, în timp ce Bogdan Hrib își pune pe firul electrizant al poveștii personajele deja cunoscute din „Filiera grecească”, care sunt mânuite cu aceeași pricepere și inspirație, bucurând totodată cu stilul alert, dar bogat, real. Plasând ca subiect de intrigă un „manuscris blestemat”, cei doi autori pasează planurile temporale, pornind de la prezentul anilor 2007 și întorcându-se la 1200, alternând între apariția, scopul și secretele unui manuscris ce marchează anii, cu mister, crime și interese politice periculoase. Pentru că dacă din istorie învățăm, tot istoria este și cea care se repetă.
Stelian Munteanu strikes again. Nu e spion, nu e polițist, nu e detectiv, nu mai e nici jurnalist, dar cumva le face și este prins în toate domeniile. Pe cartea lui de vizită stă scris editura „Trident”, pe care a înființat-o și la care este editor. Încă își mai dorește o vacanță, acum alături de Eleni, dar prietenii lui țin să îl implice în cazuri criminalistice. Se îmbarcă spre un zbor la Frankfurt, dar situația nu este niciodată simplă, nu? 
Târgul internațional de carte de la Frankfurt, un stand de carte și trupul neînsuflețit al unui român - Valentin Neagoe. Aparent otrăvit, știrea este ținută pe mute, nedorind să se nască speculații, mai ales odată cu anunțarea vizitei președintelui român la târg. Ancheta în desfășurare, motivul crimei - necunoscut, Stelian solicită ajutorul lui Toni Demetriade și împreună analizează istoricul familiei Neagoe, inspectează locuința victimei din România și dau peste informații interesante și dovezi importante. O canistră/seif își dezvăluie rolul și de ce se afla în posesia lui Valentin Neagoe; ascunzătoarea unei copii după un manuscris vechi a fost purtată de bunicul victimei din vremea celui de-al doilea război mondial. Istoria manuscrisului este periculoasă, iar efectul dezvăluirii lui poate fi devastator în prezent, dar pot Stelian și prietenii lui să îi oprească la timp pe cei al căror interes este altul?
Fantomele trecutului ne poartă printre regi, cavaleri teutoni și domnitori ai Țării Românești. Apărarea creștinătății pe meleagurile carpatice poate rămâne doar în slujba unui român, iar cu ajutorul unei Charte papale citând o Europă unită, Walter Schwartz va ajunge la Curtea de Argeș, și cunoscut sub numele de Negru Vodă va păstra în pereții mănăstirii ridicate de meșterul Manole, manuscrisul ce va fi o moștenire grea și blestemată pentru generațiile viitoare. Copiile realizate după manuscris ulterior vor fi trimise regilor Europei, dar nu multe se vor păstra. 
Modul cum se leagă prezentul, în care Stelian se lovește de amenințări, cu umbrele trecutului care vorbesc de blesteme, se compune într-un punct care te ține în suspans și te fascinează deopotrivă, trecerea de la real la ficțiune sau chiar juxtapunerea planurilor dând poveștii mai mult decât doza suficientă de a captiva. Trecerea prin istorie nu este o lecție, este o imagine care te transpune într-un film din care trăiești o viață, una plină de mister. 
„Blestemul manuscrisului” nu duce lipsă de nimic la capitolul general carte de ficțiune. Protagonistul, Stelian Munteanu, s-a instalat deja confortabil pe lista personajelor îndrăgite, iar aventurile lui, de tot soiul, pentru că este un bărbat nestatornic, sunt palpitante și interesant de descoperit. Bineînțeles că cei doi autori au făcut o echipă formidabilă și pe lângă scenariul demn de Bogdan Hrib, cel conturat de Răzvan Dolea nu este mai prejos, rezultând într-o carte căreia nu îi găsești elemente care să nu îți placă.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐☆ (4,5/5)

joi, 21 martie 2019

Valul Tritonic la Ploiești - Eveniment cu și despre cărți

martie 21, 2019 0 Comments

Un eveniment dedicat cărților, lansărilor de carte și discuțiilor pe baza lor în compania autorilor este cel mai bine primit în cadrul bogat al unei biblioteci. Miercuri, 20 martie, ora 17, cu ocazia Zilelor Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești, Editura Tritonic a făcut „valuri” cu cinci apariții editoriale ce prin diversitatea genului lor se potrivesc tuturor iubitorilor de carte, neținând cont de vârstă și care nu trebuie să lipsească din lista de lectură. Primiți cu multă căldură de reprezentanții bibliotecii, autorii Teodora Matei, Anamaria Ionescu, Monica Ramirez și Bogdan Hrib s-au găsit în mijlocul unui public frumos, atent, doritor de cunoaștere și, bineînțeles, carte. 
Alina Dinu

Valul Tritonic la Ploiești – cum a fost denumit evenimentul – s-a prezentat cu noutăți, vești despre târguri de carte importante la care editura a luat parte de curând – Salon du Livre, Paris – sau festivaluri la care va participa – Quais du Polar, Lyon, Newcastle Noir –, secrete mici sau mari despre autori și procesul de scriere – pe care doar participând la evenimente le puteți afla - și multă voie bună.
Alina Dinu

Lansat la începutul lunii martie, la Gala Bestseller Tritonic 2018, odată cu înmânarea premiilor pentru cel mai vândut SF – Un străin în Regatul Assert – și povestirile romance din colecția Cașmir – Schițe de iubire –, volumul „3.6” semnat de Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan este încă un exemplu a unei bune colaborări. Cei doi autori au adunat sub aceeași copertă trei povestiri: două individuale și una scrisă împreună; o carte la „patru mâini” precum o numesc chiar dânșii. Teodora Matei compune „Colivia cu vrăbii”, Lucian-Dragoș Bogdan – „Afacerile sunt afaceri”, iar în duet – „Lună albă, lună stacojie”. Pentru curioșii de cărți noir și fanii autorilor, volumul se poate comanda pe site-ul editurii.

Rămânând în tonul lansărilor avute loc la Gală, „Editor de unul singur” a lui Bogdan Hrib este o carte statement. Experiențe personale, despre piața de carte, parcursul unei cărți de la idee la redactare, editare, publicare, vânzare, marketing, recenzii și blogeri de carte, povestioare amuzante, descumpănitoare și multe alte informații utile și iluminatoare pentru cititorii și cumpărătorii de cărți. Bogdan Hrib vorbește, scrie, cu franchețe, așa cum îi este bine cunoscut stilul, „Editor de unul singur” fiind acumularea a peste douăzeci și cinci de ani a unor fapte care ne intrigă și ne facem să ne dorim mai mult de la actuala industrie românească a cărții. O recomandare ce nu trebuie ignorată, volumul se poate comanda pe site-ul editurii.

După ce publicul din Ploiești, adunat în sala de lectură a bibliotecii, a ascultat cu plăcere și interes spusele celor doi autori și au ținut seamă pentru a cumpăra de la standul editurii cu vânzare de carte din holul principal volumele, nu cele din urmă Anamaria Ionescu și Monica Ramirez au luat cuvântul. Prezentând volumul colectiv „Gastro Noir”, în care se regăsesc povestiri ale celor patru autori, nu poți rămâne decât pofticios - și de lectură, și de rețele gastronomice testate și garantate de cei în cauză. Anamaria Ionescu a vorbit despre cartea sa, „Crăciunul care nu a mai venit”, o poveste ce redă din durerea și greutățile vremii comuniste din țara noastră, o poveste ce pentru cei ce au prins acele timpuri va trezi amintiri, iar pentru cei tineri, neștiutori, va fi ca o lecție. O carte de nerefuzat, comandați-o pe site-ul editurii.

Ținuți în suspans, surpriza serii și lansarea mult așteptată a unei noi cărți semnată Monica Ramirez, „Protocol 9”, parte din seria Emma Moss, este doza cu palpitații și mister de care ești atras negreșit. Stilul Monicăi Ramirez și genurile abordate te prind din prima clipă, marcându-te fan și avid cititor al seriilor ei pe care le vrei cu autograful de rigoare. „Protocol 9”, ca toate cărțile apărute la editura Tritonic și ale autorilor români, va intra pe lista celor lăudate că nu pot fi lăsate din mână, ne fac uitate gândurile și treburile. Volumul este proaspăt și poate fi comandat pe site-ul editurii.

În concluzie, nu doar cărțile prezentate și lansate la Ploiești au fost plăcute, ci și prezența autorilor care prin spiritul lor deschis și cald adună în jurul lor oameni asemenea. Întâlnirea s-a prelungit cu sesiuni de autografe, fotografii cu prieteni noi sau vechi și bucuria unui companion de nădejde – o carte bună.

Urmăriți în continuare evenimentele Editurii Tritonic și nu ratați prilejul de a lua parte și de a împărtăși vorbe frumoase cu autorii români.
Galerie foto
...

miercuri, 13 martie 2019

Review ”Păcatele fiului” - Cartea a Treia - Theo Anghel

martie 13, 2019 1 Comments
Alina Dinu
Editura Quantum Publishers

Pot avea un bis? Trei „păcate” sunt prea puține, tânjesc după încă tot atâtea volume; o trilogie este neîncăpătoare pentru focul ce mistuie dorința cititorului de a se infiltra în viața Liei și a lui Luca. Călătoria alternantă între cele două tărâmuri este periculos de fascinantă, dulce și surprinzătoare, saltul în lumea Lheyei și a lui Beleth prezintă un fantastic de care nu te poți desprinde, în timp ce latura realistă a experiențelor personajelor pune extra în ordinar. 
Totul este foarte simplu - Theo Anghel scrie în așa manieră încât nu te simți doar atras de poveste, ci captivat total, supus unei transe, dependent de acțiune, de complicarea intrigii, de secretele și misterele care sunt așii din mânecă ai autoarei și de care se folosește inventiv și inteligent. Cartea a treia se detașează de precedentele prin mai multă trăire, suspans și vibrează pe unele puncte ce freamătă, redau pasiune, temeri. Combinația de scene, personaje, aventuri din seria „Păcatele fiului” este perfect reprezentativă genului fantasy, oferind o lectură bogată și antrenantă. Momentele cheie sunt un miraj fabulos pentru povestea Liei și a lui Luca, pentru că deși este finalul, NU îl accept în tonul interpretativ propus. (Cine suntem noi? Fani „Păcatele fiului”. Și ce vrem? Mai mult! *or something*)
Recapitulând rapid cum s-au cunoscut Lia și Luca - la închisoare, cum s-au cucerit - prin intimidare, ce îi leagă - o altă viață, ce îi desparte - o profeție și niște demoni, ce dăinuie - iubirea (mai multe aici), asaltată de amintirile din Elazard, Lia se trezește la realitate, și cea propriu-zisă, și cea a recunoașterii. Viața ei alături de Beleth a fost și este în continuare periculoasă, dar demonul este dispus să se sacrifice pentru siguranța Liei. Doar dacă și tânăra ar coopera și nu i-ar instiga latura întunecată a lui Luca, nu s-ar aventura fără inelul lui protector pe deget și nu ar fi atât de încăpățânată, forțele malefice nu ar atinge-o. În timp ce unele spirite doresc împlinirea profeției - care încă se lasă neelucidată -, altele îi doresc moartea Liei odată pentru totdeauna. Este un lup deghizat în oaie în anturajul Liei, iar șocul este total. Djinnul care pare să joace la două capete îi este singura soluție salvatoare. După toate eforturile lui Luca de a o avea în siguranță, Lia refuză alegerea lui și l-ar urma până la capătul lumii... Orice ar fi, nu mai este singură.
Este de prisos de specificat faptul că starea de încordare am resimțit-o constant, pentru că toate cele trei cărți ale seriei abundă în elemente care nu îți dau voie să respiri ușurat. Acest din urmă „păcat” este cu atât mai pregnant în neliniște, anticipare și provocare a simțurilor încât misterul, conflictele și tragicul știut se completează cu o doză puternică de primejdie, compromis, iubire și gelozie, neprevăzut și tristețe. Relația dintre Lia și Luca pe cât este de tensionată, pe atât este de savuroasă. Aerul se încinge în preajma lor când își exprimă sentimentele, când sunt adorabili și nu știu să gătească - ouă -, însă până la punctul culminant s-au jucat de-a șoarecele și pisica cu nervii mei - puțin -, o frustrare pe care autoarea a mizat și a câștigat în final, construind cadre incitante. 
Pe parcursul lecturii primului volum mi-am conturat anumite ipoteze și mare mi-a fost surprinderea, dar și bucuria, ca lucrurile să se adeverească. Aici își intră în rol imaginația mea, care dincolo de toate nu mi-a promis nimic concret, de aceea revenind cu picioarele pe pământ în volumul trei, am parcurs cu trepidație și uluire paginile. Acum sunt pusă din nou în fața unui joc de imaginație, pentru că Theo Anghel a subliniat atent unele detalii ale poveștii și a lăsat multe întrebări fără răspuns, iar soarta celor doi protagoniști este incertă. Urmărită de toate umbrele trecutului și împinsă totodată spre o anumită direcție, Lia este mai mult decât întruchiparea, reîncarnarea Lheyei. În aceeași măsură și Luca este purtătorul firii sale naturale, iar damnația sa în formă umană este în strânsă legătură cu alte motivații ale demonului Amaymon. Nu aceasta este partea fascinantă, întrepătrunderea celor două lumi? 
Recunosc cu „păcat” că o să fiu una dintre acele cititoare care insistă pentru un volum patru - cel puțin. Finalul este mult prea ofertant și lăsat deschis în mod expres pentru a înnebuni. Universul lui Theo Anghel este limpede unul formidabil, iar pentru „Păcatele fiului” nu aș rata nicio picătură de acțiune. Scrisă cu umor, emoție, pasiune, seria este mai mult decât ficțiune, fantasy, romance - este o desfătare, o magie, acel ceva care pe cititorii ca mine îi declară dependenți.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐(5/5)

vineri, 8 martie 2019

Zona de creație - Începutul

martie 08, 2019 0 Comments

Ferestrele camerei ar putea fi la fel de bine inexistente. Lumina naturală se combină inutil cu cea artificială care inundă totul în jur mai bine de douăzeci de ore în fiecare zi. Consiliul a fost nevoit să respecte cerințele oamenilor de a reduce orele de repaos la doar zece din normalul de cinsprezece. Obscur a devenit un fenomen greu de controlat și dependența este ireversibilă. Pentru cei ce se trezesc înainte de terminus, peisajul din jurul clădirilor este dezolant, cel puțin pentru aceia dintre noi care mai purtăm amintirea unei alte vieți. De la etajul douăzeci și unu al blocului în care locuiesc am o imagine de ansamblu a întregii Linii 5, o serie de treisprezece blocuri turn, monocromatice și minimaliste, care ascund în spatele ferestrelor mari porți spre alte universuri. Aleile sunt pustii, ca de obicei, vegetația a fost înlocuită treptat cu cea artificială, pentru că nimănui nu îi mai pasă să se ocupe de ceea ce e real. Cerul nu își schimbă prea mult culoarea plumburie, doar când astrele sunt în tranziție se zăresc raze aurii. M-am desprins din Obscur exact pentru acest fenomen, pentru că altul asemănător celor de demult nu mai există.
Privesc timp de câteva minute jocul de lumini. Sunt singură în bucuria spectacolului, ceilalți rezidenți sunt prea absorbiți de propriile fantezii. O undă de tristețe mă încearcă la gândul că el nu îmi este alături. Au trecut mai bine de patruzeci de ani de când stăteam îmbrățișați în fața ferestrei și reflexia ne arăta doi oameni fericiți și îndrăgostiți.
- Melina, îmi șoptea, să nu uiți niciodată, ești a mea! Dincolo de lumea asta, de prezent și viitor, vei fi mereu a mea, și eu al tău. Mă vei găsi în orice univers m-ai căuta, nimic nu ne va despărți.
Aș fi vrut să fie adevărat, să nu mă părăsești. Te găsesc, dragul meu, în fiecare oră din zi, dar atingerile tale le-aș fi vrut să îmi ardă pielea ca odinioară, prezența ta să fie reală, nu întreruptă de repaos.
Renunț a mai privi cerul și mă întorc spre spațiul în care mișună fantomele trecutului. Apartamentul este o mare cameră albă și deschisă, fără pereți despărțitori. În locul de luat masa ușile ce ascund liftul pentru alimente se luminează în colțul superior din dreapta în culoarea verde, semn că mă așteaptă cina. Traversez camera de zi, ocupată cu două fotolii pătrățoase, de dimensiuni mari, o măsuță joasă împodobită cu un buchet de bujori artificiali, un lampadar nefolosit, totul, bineînțeles, alb imaculat, și îmi număr în gând pașii. Le știu numărul foarte bine, fac acest lucru de ani - șaizeci de pași de la fereastră până la masă. Tălpile goale mi se lipsesc de pardoseala rece și zgomotul îmi aduce aminte de lipăitul unei rațe. Retrag tava cu mâncare din fanta 143 destinată zilei. Meniul nu diferă de cel obișnuit format din legume, carne și fructe la desert, totul cultivat și crescut în fermele subterane. 
Mai sunt cinci minute până când se anunță orele de repaos și programul trebuie respectat. Îmi schimb hainele de zi, pantalonii și bluza de bumbac, cu cele de seară, îmi perii dinții și îmi pieptăn părul lung și alb. E o temă bizară cu atât alb în jur, dar se potrivește atmosferei. Din oglindă mă salută chipul ridat și ochii negri, abia dacă regăsesc ceva din tânăra iubită de Marcus. Îi formez pe buze numele, sărut vocala și zâmbesc amar la final.
În patul mult prea spațios pentru o singura persoană, flancat de niște noptiere goale, respir adânc și aștept somnul. Sunt singurele momente pe care nu le trăiesc alături de el, și totuși îi simt prezența. În apartamentul auster nu răzbate niciun sunet și după o clipă se instalează întunericul. Închid ochii. Urmează zece ore pustii.
*
Cele douăzeci de Linii ale orașului sunt trezite de lumină. O nouă zi, aceeași rutină. Cobor din pat, îmi fac un duș, hainele de zi le găsesc proaspăt spălate și așezate în dulapul din perete, tava cu micul-dejun o scot din fantă și o așez pe masă, iar cât timp mănânc, în cameră se deschid aerisirile și absorb praful. Se instalează nerăbdarea pentru o nouă întâlnire, o nouă aventură. 
Deși viața a căpătat un  aspect de trai la închisoare, în care interacțiunea reală cu oamenii este nulă, am creat-o cu mâna noastră și am îmbrățișat-o fără tăgadă. Populația începe ușor ușor să scadă, alte generații nu se mai nasc. Odată ce și-au pierdut partenerii, oamenii se refugiază în amintiri și vise, totul pus la dispoziție prin pastila Obscur. 
Grupul de savanți în chimie și medicină care a produs medicamentul, l-a dorit inițial un tratament pentru recuperarea memoriei, dar curând s-a descoperit că prin starea dată de pastilă nu doar retrăiai amintirile, ci îți puteai crea o lume nouă alături de cei dragi. Așa s-a ajuns ca formula să fie furată, produsă în masă și lansată pe piață. 
Ceea ce era un oraș plin de viață, a devenit unul izolat, computerizat, robotizat în întregime și trist. Nimeni nu a putut refuza șansa de a mai petrece câteva ore cu persoanele care nu mai sunt lângă ei sau să își creeze o lume feerică doar a lor, dar nu au aflat de efectele adverse decât prea târziu. Dacă riscai să mori în Obscur, mureai și în realitate. Marcus a riscat prea mult pentru o întâlnire cu mama lui și l-am pierdut prea devreme. 
Nu mi-a rămas altceva de făcut decât să mă supun și eu pastilei, ca toți ceilalți. E un drog de sub influența căruia nu scapi nevătămat, dar atât ne-a mai rămas. Suntem dependenți și uitați. 
Flaconul cu pastile este așezat automat pe noptieră alături de o sticlă cu apă. Senzația de somnolență se instalează rapid și cad în pat cu un zâmbet pe buze.

- Bună, draga mea! Ești frumoasă ca întotdeauna.
Marcus se desprinde din întunericul camerei și mă strânge la pieptul lui. Mă relaxez în sfârșit și inspir adânc parfumul lui unic cu note de lemn. Ridic capul și îi mângâi chipul cu privirea. Părul îi cade peste ochii verzi și buzele mă invită să le sărut. Barba puțin crescută lasă impresia că are mai mult decât cei douăzeci și cinci de ani, și e atât de chipeș. Nu mai pot răbda dulceața sărutului lui și mă ridic pe vârfuri și îi fur unul.
- Unul mic, ca de salut. Îi zâmbesc ștrengar și mă desprind din brațele lui.
- Dar unde crezi că fugi așa repede? Te alerg până te prind și atunci chiar nu mai ai scăpare. Oi avea tu mai puțini ani ca mine dar eu am pasul mai vioi. Vino aici!
Camera se umple de râsetele noastre și suntem din nou tinerii îndrăgostiți ca doi nebuni. Ne sărutăm, ne atingem, ne privim și ne bucurăm de moment.
- Ce te-ai gândit să facem azi, îl întreb.
- Melina, nu îți ajunge să petreci timpul doar cu mine, mai vrei și aventuri?
- Bineînțeles! Vreau să escaladez munți, să înot oceane, să zbor pe un dragon, spun amuzată. Trebuie să ieșim din camera asta, e deprimant. Nu tu ești de vină, adaug grăbită când îi văd expresia surprinsă. Știi ce vreau să spun.
- În regulă. Cred că am putea să găsim un loc de colindat. Gândește-te unde ai vrea să mergi și închide ochii. Eu sunt aici.
Marcus mă prinde de mână și stăm împreună în mijlocul camerei. Îmi este dor de el chiar și când îl am în față și simt cum ochii mi se umplu de lacrimi de bucurie și de tristețe deopotrivă. Îl sărut din nou și îi zâmbesc, după care închid ochii și visez la văi cu iarbă înaltă ce se mișcă în adierea vântului, soare cald și miros de flori. Îmi imaginez un picnic la umbra unui copac singuratic și când simt pământ sub tălpi, părul ce îmi gâdilă fața și Marcus șoptindu-mi numele, deschid ochii.
- Frumos peisaj... și atmosferă romantică. Mai ai și alte surprize?
- Poate..., îi răspund misterios.
Ne așezăm pe pătură și savurăm meniul format numai din dulciuri. Marcus ridică amuzat dintr-o sprânceană, iar eu din umeri. Zăbovim câteva ore rezemați de trunchiul copacului, după care îi propun să facem o plimbare.
Cât cuprind cu ochii numai văi și dealuri, noi singuri în vastitatea acestei lumi. Dintre smocurile de iarbă înaltă se aude brusc un zgomot. Mă întorc speriată către Marcus.
- Ce-a fost asta? Nu mi-am imaginat nimic altceva în locul acesta în afară de noi.
- Cât timp crezi că mai avem?
- Nu sunt sigură, îi răspund. Cred că efectul Obscur e pe sfârșite. 
- Fugi, Melina! Trebuie să plecăm!
- Dar unde? Nu e nimic în jur! Marcus, ce se petrece?
O luăm la goană, evitând zonele de iarbă unde s-ar putea ascunde ceva. Inima îmi bate cu putere, Marcus îmi strânge mâna într-a lui și privește încruntat peste umăr. Zgomotul se intensifică și ne urmărește. Îmi fac curaj și surprind cu coada ochiului patru animale fioroase și ciudate pe urmele noastre. Îmi înăbuș cu greu un țipăt de frică și continui să alerg.
- Melina, trebuie să ne scoți de aici. Dacă te vor prinde... 
Marcus îmi aruncă o privire plină de groază. Încerc să mă concentrez, dar tot ce fac este să transform creaturile în niște câini turbați, care nu își potolesc fuga.
- Melina!, țipă cu exasperare Marcus. 
- Încerc, dar nu pot... Lacrimile mi se preling pe obraji și dacă nu ar fi Marcus să mă susțină aș fi căzut la pământ de mult.
În fața noastră se vede ca prin ceață o ușă. De unde a mai apărut și asta, mă întreb în gând. 
- Acolo! Repede, fugi, Melina!
Ne năpustim asupra intrării și Marcus mă împinge înăuntru. În ultima clipă el se întoarce și privește intens spre animale. Nu îmi dau seama ce face sau ce are de gând să facă atunci când stă în pragul ușii parcă așteptând creaturile să îl înhațe. Mă pregătesc să urlu de disperare către el, când, printr-un gest rapid, întinde mâna, rupe ceva de la gâtul unui câine turbat și apoi îi închide ușa în bot.
- Ce naiba e în capul tău?! Puteai să fii mușcat sau mai rău.
- Sunt în regulă, scumpo. Suntem în siguranță.
Îi sar în brațe doar ca să mă asigur că e întreg. Nu știu ce aș face dacă el nu ar mai fi.
- Melina... 
Umerii îmi zvâcnesc și din senin sunt cuprinsă de o criză de râs. Situația nu cere în niciun caz veselie, dar nu mă pot abține. Marcus mă privește îngrijorat și nu durează mult până începe și el să râdă. Suntem o imagine ciudată și abia când ne auzim ecoul ne uităm în jur. O cameră goală, întunecată, fără ieșire, cu un hidrant în mijlocul ei ne întâmpină. Nu mai avem mult timp la dispoziție, orele s-au scurs mai repede decât aș fi vrut.
- Cine spunea că vrea aventuri? Sper că ești mulțumită acum. Dar Melina... te rog să ai grijă. Asemenea evenimente nu se mai pot întâmpla. Trebuie să rămâi în viață, nu te juca.
- Îmi pare rău, chiar nu știu de unde au apărut acele... acei... nici nu știu ce erau. Te iubesc, Marcus! Mereu a ta...
- Și eu mereu al tău. Cred că e timpul să ne despărțim. 
- Cum ies de aici? De obicei tranziția e mai simplă, adorm și mă trezesc... ca o buclă.
- Hidrantul! E singurul obiect străin. 
Printr-un gest pur masculin și chiar fermecător, Marcus lovește cu piciorul capacul de fier și apa tâșnește cu putere. Hainele ude i se mulează pe corpul bine definit și cu greu îmi desprind privirea de la musculatura lui. Zâmbetul din colțul gurii îmi transmite că Marcus mi-a citit gândurile. Păcat că spectacolul nu poate continua.
- Pe mâine, draga mea! 
Împărțim încă un sărut și de sub ploaia de apă o punguță aurie lucește în mâna lui Marcus. Nu am timp însă să îl întreb ce este, corpul meu de șaizeci de ani începe să se trezească în camera albă. 

Ida

miercuri, 6 martie 2019

Review ”Fugi!” - O.G. Arion

martie 06, 2019 2 Comments
Editura UP

Trăim deja într-o lume nebună, așadar o poveste inspirată din realitatea timpului și adusă la rang de distopie nu este o surpriză, ba dimpotrivă, este un loc în primul rând la un spectacol terifiant, dar fascinant, care te face să te întrebi „dacă...?”. 
Cioburi ale unei vieți haotice ne reflectă frici, nepăsare, obsesii, stări care ne rup de cei din jur și ne provoacă să fugim, de responsabilități, de adevăr, ne izolează la o singurătate vicioasă. Dar o să mă opresc asupra unui singur motiv relevant scrierii ce urmează, obiectul în care alegem de bună voie să ne pierdem, care face uitată interacțiunea reală între oameni și prin care fugim plini de curiozitate în lumea falsă prezentată prin intermediul lui: telefonul mobil. 
Puteți face un joc de imaginație și să creionați scenarii dezastruoase, înfiorătoare, apocaliptice pe baza unui singur obiect, și sigur veți ajunge la o singură concluzie: dezumanizarea și lupta pentru supraviețuire. O.G. Arion (i.e. Oana Arion) a ochit subiectul de intrigă și a armat o acțiune senzațională cu muniție din plin spre a crea o carte ce îți joacă trăirile pe degete. Romanul „Fugi!” este un thriller get-beget scenariu de film hollywoodian, și este plasat și pe meleagurile corespunzătoare, pentru că așa cum îmi place să spun, „numai la americani se putea întâmpla asta”. 
„Fugi!” este pe lângă o carte excelent scrisă, care te ține pe jar și cu sufletul la gură, o împletire electrizantă al unui factor catastrofal - un virus transmis electronic și care afectează creierul, reducând instinctele până la pragul celor animalice - cu o forță rezilientă de a supraviețui, de a spera în găsirea luminiței de la capătul tunelului. Ceea ce îi aduce un aport factorului de interes sunt și personajele și situațiile tensionate conturate în jurul lor, pentru că mergând pe linia fină dintre iubire și ură, groază și satisfacție, simțurile sunt supuse unui amalgam de fiori și palpitații. Oana Arion te prinde de mână (fictiv) și fuge cu tine printr-un peisaj dezolant, plin de pericole și înspăimântător, cu iluzii ale unor oaze în care te crezi în siguranță, alături de oameni pe care adaptarea la noul mediu i-a făcut un alt fel de monștrii decât cei de care se apără și te pune față în față cu fricile proprii, dar toată experiența ți-o traduce ca fiind una excelentă, de care cu greu te desprinzi.
Când virusul a fost lansat pe rețelele sociale, provocând lumea să urmărească imaginile unui nou telefon mobil și să își dorească un exemplar doar tastând un cod, populația a fost surprinsă în diverse ipostaze și infectată fără să se țină cont de vârstă. Dacă unii s-au crezut norocoși, evitând a fi supuși forței virusului, curând s-au văzut vânați de cei în ochii cărora nu se mai citea umanul, ci doar animalul. Supraviețuiește cine poate, și nu doar cei puternici, ci mai degrabă cine se mulează mai bine pe mediul teribil care domnește peste ei.
Axel se afla la o cabană retrasă în momentul zero și nu a avut habar de cauză decât mai târziu când s-a alăturat unui grup de oameni. Hotărât să își urmeze propriul traseu, în drumul lui spre San Diego, locație aparent sigură și controlată de guvern, Axel este luat prin surprindere de tânăra Amira. Împărțind acoperișul sub care își găsiseră adăpost pe timp de zi și cele câteva resurse de apă și mâncare, cei doi nu plănuiesc să își continue călătoria împreună, dar împrejurările schimbă planurile, cel puțin pe cele ale lui Axel. Atinși, zombi, turbați, infectați, ochioși, denumirea pentru cei ce au fost cândva oameni este pentru fiecare o interpretare proprie. Ce este universal știut este că sunt mânați de instinctul animalic și foamea lor prezintă un pericol constant pentru supraviețuitori. Axel și Amira reușesc să scape din ghearele atinșilor, dar nu scapă de semenii lor, care ori sunt pașnici și binevoitori, primindu-i în fortul lor care nu duce lipsă de cele necesare vieții, ori sunt inoculați diabolic. Și dacă primejdiile nu sunt destul de înfiorătoare, dacă în drumul lui Axel spre a afla dacă fosta lui soție mai este sau nu în viață nu sunt puse destule piedici sângeroase, Amira ascunde și ea o latură întunecată. De cine, cât și încotro are să fugă Axel? Dar Amira? Se va termina calvarul, își vor regăsi speranța?
Dacă e vorba de „zombi” este clar o imagine macabră. Dar ce sunt dispuși cei conștienți să facă pentru supraviețuire este necesar dar și revoltător în puterea lucrurilor. Axel și Amira săvârșesc acte pe care nu le poți condamna întru totul în situația dată și vrând, nevrând te transpui în pielea lor cu aceleași gânduri. De partea cealaltă a baricadei sunt cei care sunt manipulați spre o gândire de cult și sunt dispuși să recurgă la acte barbare. Scenele la care sunt ori martori, ori participanți Axel și Amira sunt destul de grafice încât nu îți poți controla stările, iar pentru acest lucru meritele autoarei sunt îndreptățite.
Povestea are subtilități interesante și captivante, fapt care m-a făcut să îmi rețin prejudecățile despre Amira, în primul rând. Poate că sunt și eu la rândul meu puțin diabolică pentru că mi-a plăcut personajul și în cazuri extreme aș putea crede că reacționez în același ritm. Și am admis că în caz de scenariu apocaliptic mă atașez unui personaj masculin cu care să împart experiența, deci poate sunt un pic Amira. Secretul ei este tinerețea, care pompează adrenalina și din lipsă de repere pentru supraviețuire își atribuie curaj din surse considerate de ea compatibile. Să îi fie oare alegerile justificate?
Fuga protagoniștilor este mai mult decât cea pentru viață, pentru viitor; este și fuga de trecut și de suferință. Însă dincolo de interpretări este baza unei cărți puternic accentuată cu elemente tensionate, febrile și captivante, o poveste pe care o lecturezi rapid, cu o scriitură fascinantă și acțiune bine conturată. „Fugi!” este desprinderea dintr-un coșmar dar care te fură negreșit și ți-ai dori mai mult, în timp ce Oana Arion este autoarea al cărei univers literar este hipnotizant.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐⭐ (5/5)
Fugi!... și comandă romanul de pe site-ul Editurii Up

vineri, 1 martie 2019

Review ”Darul vieții - Predestinați” - Alina Cosma

martie 01, 2019 2 Comments
Nu încape îndoială că atunci când îmi este pusă în mână o carte a genului romance, o voi sorbi ca pe un nectar. Și chiar dacă se distinge un tipar, citind atâtea povești în care acțiunea se arată pe rând previzibilă, clișeică, mă arunc cu bucurie în capcană, primul motiv, pentru că oricât aș ghici din țesătura cărții, tot se mai găsesc ițe încurcate, iar al doilea motiv, pentru că sunt o romantică irecuperabilă.
Editura Petale Scrise
 
Fiind un gen pe care l-am explorat pe mai multe laturi, și descoperind că autorii se bat pe un stil care prinde bine la public, cartea Alinei Cosma - Darul vieții (referire de ansamblu, având în vedere că romanul este publicat în două variante, aspect asupra căruia voi reveni) - mi-a trezit impresii de asemănare cu povești din spectrul „Fifty Shades of Grey” (dar fără detaliile kinky). Deznodământul părea a fi deja scris, însă, așa cum în mare parte mă și așteptam să evolueze lucrurile, în contrast a apărut o intrigă ce provoacă zâmbete și lacrimi. Povestea deopotrivă tragică, dramatică și romantică se desfășoară într-un ritm rapid, firul acțiunii este ușor de urmărit, și dacă pe alocuri scriitura este simplistă, fără multe detalii de fond, descrieri și stabilirea unei atmosferi precise, încărcătura emoțională, simpatizarea personajelor și impactul situației acoperă un interes și suspans plăcute.
„Darul vieții” s-a așternut pe foaie în 2016, cu o primă variantă a poveștii ce inspiră multe trări, poveste jucată de Dalia și Cristian. Cum menționam mai sus, anul 2018 a adus o reeditare a cărții și s-a propus o a doua imagine, una dacă nu complet, atunci major schimbată. Sub titlul „Darul vieții - Predestinați”, autoarea a schimbat macazul înainte de final, așa că dacă îmi permit o comparație, prima carte este neagră, a doua roz - punând față în față starea cu care te alegi. Am citit ambele volume consecutiv, în ordinea de pe tricou, astfel că nu îmi pot supune ideile să se împartă în tabere, și prin urmare voi expune impresiile în aceeași postare.
Ca orice început de poveste, protagoniștii sunt străini unul față de celălalt. Întâlnirea lor este întâmplătoare, așa dă de înțeles destinul. Câteva zile de vacanță la o pensiune, o aduce pe Dalia de la singurătatea ei, în compania lui Cristian. În primă fază nepoliticos, bărbatul își caută iertare de la tânăra ispititoare cazată în proprietatea lui și petrec câteva momente distractive, relaxante, încântătoare împreună. Totul până când reticența Daliei la avansurile lui, îl face pe Cristian să plece brusc de la pensiune și sfârșitul de vacanță să o întâmpine pe Dalia cu o notă de plată pe minus, suportată de însuși Cristian.
Simțindu-se îndatorată, starea Daliei pare să îl cheme pe Cristian în calea ei și revederea lor se propune cu un târg - pentru liniștea sau plăcerea fiecăruia: trei luni pe parcursul cărora Dalia îl va însoți, va participa, va învăța și va trăi tot ce dorește Cristian, mai precis, să îi fie damă de companie. Doi oameni ce nu cu mult timp în urmă erau străini, ajung să se cunoască așa cum nu sperau și să își dorească mai mult decât prietenie. Dalia, scoasă din zona ei de confort, din depresia profundă cauzată de pierderea părinților într-un accident cumplit, din izolare și monotonie, își va desprinde petală cu petală inocența ei și va găsi alinare, confort și încredere în Cristian. Dacă bărbatul o citește ca pe o carte deschisă, suferințele lui de pe urma unui eșec în relația cu fosta iubită și drama din familie care îl urmărește de ani, sunt surse de neliniște. 
Și pentru că ce i-a adus împreună îi și poate despărți, destinul aruncă zarurile. Impactul este iminent, dar poate distruge iubirea? 
Darul vieții

Cititorilor le sunt puse în față două traiectorii diametral opuse - pentru cei sensibili, „Darul vieții” va provoca palpitații îngrijorătoare inimii și va îneca ochii în lacrimi; „Darul vieții - Predestinați” aduce finalul fericit după care suspini și împacă simțurile. Povestea Daliei și a lui Cristian este una frumoasă și profundă, și urmărind-o în două planuri te convinge să te atașezi. Construcția acțiunii merita mai multă atenție și s-a simțit lipsa unor pasaje descriptive, mai puternic accentuate, care să dea substanță intrigii. Unele aspecte au fost îmbunătățite și revizuite în reeditare - Predestinați -, ceea ce a făcut loc cititorului să pătrundă mai bine în lumea personajelor. Și contrar așteptărilor, de a îmbrățișa schimbările în întregimea lor, tragedia inițială, care deși lovea cu întâmplări ciudat de neprevăzute și fără context, mi-a plăcut mai mult decât versiunea a doua. Cred că dramatismul își are meritele uneori și schimbarea de peisaj e binevenită. 
Alina Cosma a creat o poveste foarte ofertantă, care m-a încântat și dincolo de rapiditatea cu care s-a desfășurat. Personajele principale se completează frumos, chiar dacă s-au jucat cu nervii mei, în nehotărârea și stările lor fluctuante - ba se distrau, ba se certau, ba se iubeau, ba se supărau. Citind ambele cărți și având în minte imaginea a ce s-ar mai fi putut întâmpla, Darul vieții - Predestinați îmi inspiră ideea de o continuare, chiar și pe baza scenelor de final din prima variantă; aș plânge negreșit. Acestea fiind spuse, „Darul vieții” (oricare din cele două cărți) prezintă o poveste care aduce cu ea toate plăcerile și durerile, atât ale iubirii, cât și ale vieții, o carte pe care o parcurgi rapid și simți că ai trăit odată cu personajele.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐ (4/5)
Mulțumesc autoarei Alina Cosma și Editurii Petale Scrise pentru cărți.
Comandați romanul pe site-ul editurii

Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (138) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (15) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)