luni, 29 octombrie 2018

Review ”Suflete pereche” - Tom Ellen, Lucy Ivison

octombrie 29, 2018 2 Comments

Oh boy! Am crezut că mă voi distra și bucura de o poveste adolescentină? M-am înșelat! Nu generalizez, cartea are și pasaje simpatice, amuzante, dar atât de multe alte lipsuri pe celelalte planuri... Încerc să privesc prin ochi de adolescentă, însă nici lucrul acesta nu ajută. Nu știu nici dacă cei cărora le este potrivită cartea vor gusta acțiunea; dacă mie mi s-a părut ”răsuflată”, tinerii cum o vor privi? Please let me know!

 
Descriere

Unele cupluri sunt menite pentru a fi împreună. Altele au un parcurs mai dificil și pe alocuri stângaci. Pregătiți-vă să savurați a doua variantă în acest roman plin de umor despre legături ratate și încercarea de a-l găsi — și păstra — pe „Alesul inimii”. 
În vara dinaintea plecării la facultate, Hannah jură că-și va găsi Alesul. Timp de cinci minute perfecte simte că l-a și întâlnit. Ar fi vrut doar să-i fi reținut și numele.
Pentru Sam, vara a început deja prost. După nici cinci minute în compania unei fete ciudate, dar amuzante, se îndrăgostește până peste cap de ea. Totuși, având în vedere norocul lui, probabil că n-o s-o mai vadă niciodată și o să rămână pe veci virgin.
O altă șansă îi aduce împreună, doar pentru ca o neînțelegere să-i despartă. Peripețiile nebune, fazele pline umor și sentimentele puternice îi urmăresc pe cei doi la tot pasul.
Oare vor ajunge să fie din nou împreună? Doar sunt suflete pereche.

Planul dual de narațiune - din punctul de vedere al lui Hannah și al lui Sam - ne aruncă în problemele și gândurile vârstei de optsprezece ani. Cu toții am trecut prin perioada plină de anxietăți și dileme, etapa trecerii examenului final de liceu, admiterii la universitate și bineînțeles grijile ce privesc relațiile intime. Pe de o parte este liniștitor că personajele principale nu au o vârstă mai mică, ani care să sugereze poate un banal al preocupărilor ce duc la greșeli. Pe cealaltă parte întâlnim petrecerile pline de alcool și consum de droguri, care de la un timp au ajuns să îmi strice imaginea oricărei povești care le include, de referință cele cu adolescenți. 
Hannah, în grupul ei de prietene, tinde să creadă că o să își piardă ultima virginitatea sau deloc. Presată mai degrabă de Grace, Tilly și Stella, prietenele ei, Hannah îndură epilarea inghinală și pregătirile în vederea întâlnirii cu Freddie, băiatul pe care îl place la acel moment. Petrecerea Stellei, ce marchează terminarea examenelor, este momentul în care se așteaptă să renunțe la marele V, dar starea partenerului ei nu este una favorabilă și întâlnirea e mai mult decât jenantă. O conversație de câteva minute în baie cu un băiat necunoscut, îi pune în perspectivă ce înseamnă ”suflete pereche” și își dorește ca lucrurile să fie atât de firești și amuzante, doar că deși îl preferă pe ”Băiatul de la Toaletă” nu știe unde să îl regăsească. 
Sam, băiatul misterios, se confruntă și el cu virginitatea, iar glumele pe seama lui trebuie să înceteze. Petrecerile prezintă deseori oportunități, iar în cazul lui s-a îndeplinit doar să întâlnească o fată care îi pică cu tronc și apoi dispare. 
De la confuzie la întâlnire în patru, de la mărturisiri la resemnare. Hannah și Sam își respectă planurile de vacanță și petrec fiecare doar doar vor face pasul cel mare. Giugiuleli pe ascuns, dezamăgiri, le arată că ”sufletul pereche” le este mereu în gând și în cele din urmă soarta îi aduce împreună. 
Prieteniile lasă mereu loc și de puțină invidie. Aspectul acesta al poveștii face să displaci un personaj și pe altul să îl detești. Cursa nebună de pierdere a virginității devine enervantă, nu se mai ține cont de sentimentul de a vrea cu adevărat, ci doar de a termina odată cu capitolul acesta al vieții. E cumva o obsesie de a fi în rând cu ceilalți, una repetată pe parcursul cărții care creează neplăceri. Stigma cu care se aleg unele personaje este deranjantă, întâlnind comportamente care sugerează și latura ușuratică a tinerilor.
Cartea nu are o intrigă convingătoare, finalul este nesărat, personajele indecise, deși poate verosimile. Sunt strecurate pasaje amuzante care mențin pentru un moment interesul dar ca întreg povestea plictisește. Tema a fost construită ciudat, cu un accent enervant pe virginitate, iar acțiunea nu a condus spre nimic creativ, chiar a contrariat prin scene licențioase. ”O stranie poveste de dragoste”, așa cum scrie pe copertă, însă nu în sensul bun, iar dragostea e un concept abstract. 
Limpede că nu m-a încântat ”Suflete pereche”. Nici titlul ales în limba română, nici cel original - Lobsters - nu are o trimitere potrivită. Din păcate a fost o lectură dezamăgitoare, repetitivă și neinspirată. 

O lectură de ⭐⭐ (2/5)



duminică, 28 octombrie 2018

Prăjitură cu Vișine

octombrie 28, 2018 0 Comments

Nu în fiecare săptămână simt nevoia de un desert, o prăjitură, o gustare dulce sau alte derivate. Dar atunci când și starea îmi permite, îmi răscolesc mintea în căutare de o rețetă.

Zilele acestea mi-am amintit de fructele de sezon, adunate și puse la păstrare în congelator. M-am oprit cu gândul la vișine și nu am zăbovit prea mult până să găsesc combinația simplă și rapidă.

 

Cu ce începem:
  • Vișine
  • 3 ouă
  • 3 linguri Zahăr
  • 3 linguri Făină
  • 30 g Unt
  • Sare
  • Esență de rom
  • Coajă de lămâie
  • Zahăr vanilat
 Ouăle se separă. Albușurile se bat spumă, peste care se adaugă un sirop format din cele 3 linguri de zahăr, zahăr vanilat și 3 linguri de apă adus la clocot și se amestecă. Aromăm cu esența de rom și coaja rasă a unei lămâi. Gălbenușurile cu un praf de sare și untul se toarnă peste spuma de albuș, apoi încorporăm 3 linguri de făină. Compoziția rezultată oferă 2 porții în vasele mici folosite de mine.
Am tapetat formele cu unt și făină, am așezat vișinele și odată pregătite prăjiturile le-am dat la cuptor în jur de 45 de minute.
Spor la dulcegării!

vineri, 19 octombrie 2018

Pasiune, hobby, bucurie - Literatura pe tocuri

octombrie 19, 2018 4 Comments
În urmă cu câțiva ani mi-am descărcat un pachet de cărți în format electronic și mi-am întocmit o listă de lectură. Nu îmi propusesem să citesc un număr anume, nicidecum să petrec ore în șir lecturând, apoi zile și luni. Alesesem să am încă o activitate pe lângă cele de zi cu zi, să mai treacă timpul, și îmi era comod să le citesc pe un ecran la vremea respectivă. Ar fi trebuit să îmi fie evident în ce mă băgam! Mă învârteam între laptop și telefon să descopăr noi povești și simțeam cum trec zilele pe lângă mine dar aducând o satisfacție cu ele. Am trecut apoi la tableta e-reader și nu mă opream din citit nici să mănânc. A devenit o dependență să mă pierd în ficțiune. 
Citeam tot ce îmi atrăgea atenția, preferând limba engleză. Nu băgam de seamă blogosfera și ce comentează alții despre cărți, nu mă interesa acest aspect, doar citeam. A fost perioada când nu făceam nimic altceva, era o depresie folositoare cărților și numărul acestora tot creștea. Nu lăsam răgaz de bucurie la terminarea uneia, că începeam alta, eram la foc continuu. Numărul cărților citite a ajuns în prezent să depășească 1000.
În momentul în care am început să citesc impresiile altora despre cele citite și de mine, mi-am făcut curaj și m-am străduit să pun câteva idei pe foaie. Mă minunam la colecțiile pasionaților de lectură și îmi puneam tot felul de întrebări legate de biblioteca lor care abunda în romane. Imaginile acelea m-au scos din electronic și m-au adus la real. Cu o floare nu se face primăvară, dar cu o carte se adună o comoară. Entuziasmul meu de a citi, s-a legat pe zi ce trecea cu cel de a scrie și în felul acesta am ajuns pe blog.
Nu mi-am pus niciodată mari speranțe în ideile mele. Nu am avut doza nebună de curaj să interacționez și cu alți cititori și bloggeri. M-am încărcat cu răbdare însă și o rază de bucurie avea să mă străbată. Cum le spuneam atunci, „încercarea moarte n-are” și așa m-am găsit trimițând mail unei echipe frumoase și site de literatură. Când am citit răspunsul lor eram în stația de autobuz. Mă abțineam cu greu să nu râd de bucurie și mâinile îmi tremurau. Făceam parte din echipa Literatura pe tocuri, împărtășeam și prin intermediul lor pasiunea pentru lectură și impresii despre cărți frumoase. Experiența de redactor îmi dă acum încredere în mine și surpriza vederii recenziilor în online este foarte dulce. Oameni frumoși îmi inspiră zilele și mulțumirile sunt neîncetate. 
Am pornit de la o monotonie a zilelor pe care am umplut-o cu cărți. Am continuat prin a deveni dependentă și m-am izolat de realitate în fantastic. Am citit fără oprire zile care s-au transformat în ani, ca apoi să las impresii și pentru alți pasionați și să capăt o voce prin ideile scrise. Un mic imbold, o provocare lansată mie însumi, m-a pus în pragul Literatura pe tocuri și am fost primită cu căldură. Mi s-a deschis o ușă de care mă bucur și pe care nu o las să se închidă curând.
Azi marchez cea de-a cincea recenzie pe tocuri. Nu este un număr șocant, dar pentru mine este împlinirea unei dorințe. Cu această ocazie îi invit pe cei care îmi citesc postările să nu le rateze nici pe cele de pe Literatura pe tocuri. Fiți la curent cu cărți minunate urmărind și pagina de Facebook.
Sub numele Alice Dinu recenziile par să aibă altă culoare și tresar cu fiecare publicare, comentariu și apreciere. Sunt plină de speranță cu fiecare carte, toată un zâmbet că prin cuvintele scrise îmi găsesc împlinire. 

joi, 18 octombrie 2018

Review ”Dispariția lui Daniel Tate” - Cristin Terrill

octombrie 18, 2018 0 Comments


Descriere

Când a dispărut, în urmă cu șase ani, a fost un mister. Când s-a întors acasă, a fost un miracol. Doar că Daniel Tate nu este cu adevărat Daniel Tate. Familia însă îl primește cu brațele deschise și îi acceptă, fără să clipească, toate minciunile. Deși povestea lui e cusută cu ață albă, mama și frații îi oferă, ca din întâmplare, explicații, scuze, informații de care să se agațe și îl protejează atunci când psihologii, polițiștii și agenții FBI îl încolțesc. De ce oare, se întreabă falsul Daniel? Ce secret teribil ascund membrii respectabilei familii Tate? Și când a devenit el, maestrul minciunilor, cel păcălit?

O carte bună se cunoaște din primele pagini. Dispariția lui Daniel Tate este o ghicitoare întortocheată, un mister și o capcană a curiozității. Intuiția nu m-a dezamăgit nici de data aceasta și locul pe raft al cărții lui Cristin Terrill este bine meritat. 
Ce este deosebit LA povestea lui Daniel Tate? Naratorul, în primul rând, prin viziunea căruia descoperi acțiunea; un narator pe care nu îți poți baza impresiile, cu o minte șireată și un spirit nebun. În al doilea rând am rămas puțin surprinsă să descopăr o carte care nu este împărțită pe capitole, ceea ce s-a dovedit un lucru inteligent pentru că nu te poți opri din citit, pauzele scurte dintre scene doar sporind curiozitatea, iar stilul de scriere excelent face pentru o lectură fluidă. Încă un aspect interesant îl reprezintă ambiguitatea faptelor care au condus la intrigă, care este și ea un punct foarte expert accentuat și întins la maxim; fapte care se concluzionează într-un mod frustrant de dulce și cu multe semne de întrebare, care te oftică dar care creează o imagine de final explozivă.
Ce este deosebit ÎN povestea lui Daniel Tate? Personajul principal, fără îndoială, fură și captează cititorul. Te poartă cu gândurile lui prin toate stările, te atrage de partea lui, intră pe sub piele. Familia Tate, membrii ei - Jessica, Robert, Patrick, Alexis, Nicholas, Mia - sunt ”săracii oameni bogați” pentru care stai cu sufletul la gură să le afli secretele și care înduioșează cu dramele lor. Misterul ce se învârte în jurul familiei fascinează din start, relațiile complicate dar și care abundă în iubire transmit sentimentul de empatie, dorința de a te afunda în povestea lor cât mai mult. Apariția poliției, a FBI-ului, compune un cadru cu atât mai interesant, cu cât acțiunea ia tonul unui thriller ca la carte, suspansul enervant de intens. Cazul dispariției și regăsirii nu putea fi unul simplu, iar în toată nebunia iscată trebuie să existe un vinovat, unul care se lasă greu de ghicit, indiciile țopăind și luând în vizor pe diverși membri ai familiei, dar care este dat în vileag prea târziu sau deloc.
Ce este deosebit la Daniel Tate? El nu există sau mai bine zis, este dar nu se mai află. Băiatul care se dă drept Daniel Tate este un escroc, unul nu atât de priceput pe cât crede el. Identitatea lui este un joc de noroc, viața dură de la care a plecat conturându-i o mască cu care a supraviețuit destul de bine. Rolul lui Daniel Tate credea că îi va aduce succesul în mascaradă, o familie bogată, un trai bun, departe de Canada, de ce nu ar profita și s-ar opri puțin din alergat? Păcălici sau păcălit, la asta se va rezuma experiența. Să îți bagi nasul unde nu îți fierbe oala e un joc periculos, adevărul despre dispariția adevăratului Daniel Tate e mai sigur să rămână îngropat. Ca personaj principal în acțiune este formidabil, misterios, un iluzionist, un mincinos frumos.
Cartea Dispariția lui Daniel Tate impresionează pe mai multe planuri. Are o intrigă bună, intensă, menține suspansul de la început până la sfârșit, și mă refer până la ultimul cuvânt inclusiv, personajele sunt fermecătoare, iar lectura o plăcere. Din start nu am avut de gând să subliniez nicio parte negativă a cărții, pentru că uneori e mai frumos să mă bucur doar de cea bună. Știu că sunt cititori care o să își dorească să simtă pe propria lectură enigmele poveștii, așadar prindeți șansa. O ultimă remarcă pe care nu o pot rata: un moment de admirație pentru imaginația sclipitoare privind titlul original - Here lies Daniel Tate. Un joc frumos de cuvinte care poate divulgă unele secrete dar nu strică povestea.

O lectură de ⭐⭐⭐⭐ (4/5)

duminică, 14 octombrie 2018

Desert la Mic Dejun - Waffles cu Cremă de Mascarpone

octombrie 14, 2018 4 Comments

Odată cu zilele răcoroase de toamnă se schimbă și poftele. Cel puțin în cazul meu, simt nevoia ca la micul dejun să am parte de ceva mai copios, dar nu gustările clasice, și să fie proaspăt și cald. Așadar, pun la încins, din nou, aparatul de făcut waffles și bifez cerințele în câțiva pași simpli.

Pe lângă faptul că rețeta este rapidă, sățioasă și caldă, este și un desert pe care îl putem combina în felurite moduri. Pentru săptămâna ce stă să înceapă, am ales să îndulcesc vafele cu o cremă de mascarpone. Compoziția și crema se țin la frigider fără problemă pentru a asigura micul dejun pentru zilele ce urmează.

Waffles

Compoziția de vafe se poate face și împrumutând pașii altor rețete asemănătoare. Eu am ales să adaptez ingrediente care se pot folosi și pentru a prepara savarine. 
Ce am folosit:
  • 500 g Făină
  • 300 ml Lapte 
  • 4 Ouă
  • 7 g Drojdie (un plic drojdie uscată)
  • 40 g Zahăr
  • 40 g Unt/Ulei
  • Sare
  • Vanilie
 De la sine înțeles că toate ingredientele se amestecă, însă de ținut cont ca laptele să fie călduț, pentru că folosim drojdie. 

 


Compoziția se lasă câteva minute să se așeze. Rămâne să le coacem în forma caracteristică și să le servim.

 După gustul și preferința fiecăruia, vafele pot fi servite alături de fructe, cu o cremă de brânză, dulceață sau orice altă combinație.




Pentru a-i da aspectul de desert am făcut o cremă mascarpone, din care pot oricând să compun un alt desert, cum ar fi unul cu pișcoturi. 

Am folosit pentru cremă:
  • 5 gălbenușuri de ou
  • 5 linguri zahăr pudră
  • 5 linguri mascarpone
  • esență vanilie
  • sare

Gălbenușurile se bat cu zahărul pudră până devin o spumă ușor albă. Lingurile cu mascarpone se adaugă treptat și se amestecă. Crema rezultată se ține la frigider.
 Am servit un mic dejun târziu cu waffles pufoase, cremă de mascarpone dulce și banane pentru plusul de fructe. Zilele ce urmează au garantate gustarea rapidă și delicioasă la care pofteam.

Spor la dulcegării!

(Lidl România îmi oferă calea cea mai rapidă pentru prepararea deserturilor)

luni, 8 octombrie 2018

Review ”Ultima oară când ne luăm rămas-bun” - Cynthia Hand

octombrie 08, 2018 0 Comments

Nu mă pot feri de cărțile cu povești triste! Iar pentru că sunt din fire sensibilă la emoții, mă podidesc lacrimile și abia pot continua lectura. Până acum un an aceste povești le luam ca atare, însă un eveniment nefericit - pierderea unui suflet drag - mă face în prezent să simt la un alt nivel acțiunea cărților și să îmi trezească amintiri triste, să regăsesc sentimente și stări, să rezonez cu personajele în altă manieră. Subiectul romanului ”Ultima oară când ne luăm rămas-bun” atinge dur sufletele triste, ideea cernută aducând deopotrivă și un gând de Lumină.

Există moarte pretutindeni în jurul nostru.
Pur și simplu nu suntem atenți.
Până când suntem.

În tradiția romanelor Cele treisprezece motive și Toate acele locuri minunate, Ultima oară când ne luăm rămas-bun este o poveste profundă și tulburătoare, care ne va schimba felul în care privim moartea și viața.

De când fratele ei, Tyler, s-a sinucis, Lex a încercat să-și țină necazurile la distanță și să uite tot ce s-a întâmplat în acea noapte fatidică. Dar, pe măsură ce face eforturi să-și reclădească viața și să-și refacă familia și relațiile de prietenie de odinioară, Lex este bântuită de un secret pe care nu l-a spus nimănui: un mesaj trimis de Tyler, care ar fi putut schimba totul...

Și nu este doar încă o poveste despre suicid, depresie, adolescenți. Este pe lângă toate acestea și despre iertare, putere, iubire și împăcare. Poate am fost orbită de evenimente personale și am trăit povestea cu ochii înlăcrimați, un nod în stomac și durere, dar Ultima oară când ne luăm rămas-bun este o carte ce se strecoară cu ușurință în suflet și trezește fiori.
Acțiunea nu este una memorabilă, ceea ce mi-a inspirat interes a fost însă tema, iar pe parcurs am fost cuprinsă de ideea frumoasă de liniște, pe care o găsim în amintiri și în îngerii care ne veghează. Starea pe care o transmite povestea este melancolică; brăzdate pe alocuri, scenele care trezesc zâmbete și nostalgie încadrează tristețea într-o lumină blândă. Este conturat un suspans care taie răsuflarea și sentimentele de învinovățire ale personajelor spun o poveste în sine. Planul pe care este expus subiectul duce în final la o lectură trist de plăcută, o imagine din care nu am scăpat fără lacrimi.
Durerea pierderii unei persoane dragi lasă urme adânci. Lex regretă faptul că a ales să se bucure de reacția chimică denumită iubire în loc să răspundă mesajului de la fratele ei. Depresia este o boală șireată și deși semnele erau acolo, Tyler a făcut ce Tyler a considerat că e răspunsul. Drama unei familii deja destrămată se accentuează, fiecare membru luptând cu propria durere cum crede de cuviință. Lex îndură privirile colegilor pe coridor și șoaptele cu un dezinteres de auto-apărare. S-a îndepărtat de prieteni, sentimentul de vină umbrindu-i relațiile. Năluca fratelui ei este panica și liniștea, durerea și iubirea, întunericul și lumina care o însoțește. Ultimele lor momente împreună îi sunt neclare, propunerea psihologului de a-și pune gândurile pe hârtie părându-i-se o pierdere de timp, dar tocmai acest lucru îi va deschide mintea și sufletul pentru a face pace cu ea însăși și de a ierta. 
 În final nu sunt sigură cât de bine scrisă și compusă este cartea, sentimentele lăsate în urmă de poveste m-au orbit. Mesajul transmis este unul cu impact puternic, însuși autoarea trecând printr-o tragedie asemănătoare. Mă simt împlinită la terminarea lecturii, Cynthia Hand spunând o poveste care m-a răscolit dar care mi-a adus și o liniște. 
O lectură de ⭐⭐⭐⭐ (4/5)

duminică, 7 octombrie 2018

Tartă Crumble cu Mere

octombrie 07, 2018 0 Comments

Nu scap de mere nici săptămâna aceasta! Din lipsă de prea mult timp însă, am scos o rețetă care să salveze ziua și în 30 de minute am pregătit ingredientele, în cele 40 de minute cât a stat la cuptor m-am pregătit de o ieșire în oraș, iar până seara când mă întorc am un desert care să mă încânte.

Crumble

Tartă Crumble cu Mere


Listă de ingrediente: 
- 500 g mere - 100 g zahăr, scorțișoară, griș
- pentru aluatul de tartă
    Crumble
  • 250 g unt
  • 300 g făină 
  • 1 ou
  • 1 plic zahăr vanilat
  • coajă rasă de lămâie
  • vârf de sare
- pentru crumble
  • 100 g unt
  • 150 g făină
Crumble
Ingredientele pentru aluat se amestecă. Făina se adaugă peste untul la temperatura camerei, tăiat bucățele, și celelalte componente, până când se obține un aluat de o consistență nu foarte tare, pentru că, în forma dorită, acesta se întinde cu mâna. Se dă 10 minute la cuptor (în cazul în care stratul pare prea gros).
Merele se curăță, se taie cuburi și se presară cu zahăr și scorțișoară. Grișul are valoarea de a absorbi excesul de apă și se adaugă cât este nevoie, de regulă nu mai mult de 50 g
Peste merele deja așezate pe aluat, punem crumble-ul, pe care îl formăm cu ajutorul unei furculițe. Se mărunțește la final cu degetele, termenul fiind de frecăței, în sine forme neregulate de aluat.
Tarta se dă la cuptor pentru 40 de minute, la 180 de grade.
Se servește rece.

Spor la dulcegării!

marți, 2 octombrie 2018

Review ”Dulcea mea răzbunare” - Jane Fallon

octombrie 02, 2018 8 Comments

Cum să refuzi o carte a cărei copertă arată așa Dulce? Și unde mai pui că ar fi Diabolic de intrigantă! Editura Trei pune pe raft un roman al lui Jane Fallon, pe cât de colorat pe atât de savuros.

 Descriere

„Vreau să-l fac pe soțul meu să se îndrăgostească din nou de mine. Să vă explic. Acesta nu este un exercițiu inspirat de gloriosul matriarhat din anii ‘50. N-am citit niciun articol din revistele pentru babe, gen «Douăzeci de metode prin care să-ți păstrezi bărbatul». Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Vreau să se îndrăgostească din nou de mine pentru ca, atunci când o să-l pun să dispară dracului din viața mea, să-l usture. Sau măcar să priceapă ce i se întâmplă. Să nu-și spună, pur și simplu: «A, ce bine!» Vreau să-l doară!“

Paula i-a fost devotată complet lui Robert de când erau colegi la școala de actorie. A renunțat la visurile ei pentru ca el să reușească în carieră. Acum Robert este în culmea succesului, iar Paula tocmai a descoperit că el are o aventură.
E momentul să interpreteze rolul vieții ei.
Răzbunarea e dulce.
Nu-i așa?


Dulcea mea răzbunare mi-a deschis drumul spre cărțile lui Jane Fallon. Fără a-i cunoaște stilul de scriere, cartea m-a prins în plasă și mi-a lăsat drept cadou un sentiment plăcut. Nu este genul de poveste dramatică sau tulburătoare; poate inspira clasicele clișee din filmele americane, însă este compusă într-un mod excelent, ține cititorul captivat și curios, cu o acțiune cel puțin hilară care captează atenția și face ca paginile să fie parcurse cu plăcere.
Paula a crezut întotdeauna că relația ei cu Robert este una fericită și împlinită. De-a lungul anilor de căsnicie ea s-a bucurat pentru succesul lui, l-a susținut și încurajat în cariera de actor, a îndurat vizitele surorii lui, Alice, a jucat rolul soției înțelegătoare în detrimentul visului unui rol pe ecran și au privit cu mândrie cum fiica lor, Georgie, crește. Pe principiul „bărbatul susține familia”, succesul lui Robert, venit cu rolul într-un serial/telenovelă, le rezervă un trai decent. În lipsă de preocupare, Paula lucrează la o cofetărie, nu cel mai ideal loc pentru ea, ținând cont de kilogramele acumulate în timp și ispita dulciurilor care doar îi înrăutățesc situația. 
În unele cazuri este nevoie de un impuls pentru a schimba ceva la modul de viață și imaginea de sine. Pentru Paula a venit ca un mesaj pe telefonul soțului, de la femeia care îi este parteneră în serial. Concluzia este clară și Paula este sigură că cei doi au o relație. În loc să îl confrunte, pune la cale un plan minuțios din care soțul ei să își reamintească de soția perfectă de lângă el, că o iubește cu adevărat, și să îi despartă pe amanți arătând adevărata alegere a lui, ca apoi să îl părăsească și să iasă cu fruntea sus.
Ambițioasă, Paula apelează la specialiști pentru a scăpa de kilograme. Ingenioasă, se împrietenește cu amanta soțului pentru a implanta idei și evenimente care să o facă să se simtă vinovată. Partener de viață ideal, îl surprinde pe Robert și petrece timp alături de el. Justițiară, îl informează pe soțul încornorat de relația extraconjugală și găsește în el un aliat al planului ei, făcându-le celor doi amorezați rolurile în serial puțin mai complicate. O răzbunare cu care se amuză și sunt siguri că va da roade, însă celor doi complici - Paula și Josh - le este rezervată o răsturnare de evenimente de proporții.
Povestea capătă un alt punct de vedere pe lângă cel al Paulei, amanta promovându-și calitățile actoricești într-un plan paralel. Minciuni și jocuri murdare o vor face pe Paula să se învinovățească și să își aprecieze noua prietenă, chiar dacă inițial o blama pentru destrămarea căsniciei ei. Planul născocit pentru confruntarea finală cu soțul ei nu decurge în conformitate, însă sfârșitul îi aduce satisfacție și împlinire. 
Dulcea mea razbunare
 Dulcea mea răzbunare este mai mult decât un joc pentru a-ți da soțul în vileag. Personajul principal dă dovadă de o puternică stăpânire de sine, o resemnare care nu o doboară, ci din contră, o aduce la realitate. Femeia care s-a delăsat atâta vreme, s-a închis în ea și refuza să socializeze, prinde curaj să iasă din cochilie, să aibă grijă de silueta ei, să fie încrezătoare în propriile puteri, să își continue viața. Povestea este incitantă, amuzantă; ca cititor ești pus într-o stare de ghicire constantă a următorilor pași și ești ținut în suspans cu fiecare capitol. Lectura este fluidă, având o doză de prospețime care nu te lasă să te plictisești. Personajele sunt interesante și bine compuse pentru a contribui frumos în poveste, acțiunea se complică în moduri neașteptate care surprind, iar ideea cărții arată o latură neplăcută a unei căsnicii care e tratată cu o răzbunare plină de peripeții și care se termină neprevăzut.

O recomandare simpatică, perfectă pentru o zi de toamnă, în cazul meu, și o lectură de  
⭐⭐⭐⭐ (4/5).
 

luni, 1 octombrie 2018

Activități de Toamnă - Coronițe DIY

octombrie 01, 2018 0 Comments

Luna Octombrie s-a furișat pe lângă mine și m-a surprins cu prima zi a ei, una mohorâtă și umedă. Chiar dacă se spune că toamna este un anotimp plăcut, bogat, eu îi admir doar culorile. Nu sunt fan al sezonului rece, iar schimbările ce ușor-ușor se zăresc îmi joacă stările în moduri ciudate. 

Încerc să îmi continui activitățile în ritm normal, dar starea de oboseală e cu un pas în urma mea. Cititul mă salvează de cele mai multe ori, dar vin zile când mă deprimă. Timpul petrecut în aer liber este din ce în ce mai scurt și atunci însoțit de pregătirile grădinii pentru iernat. Dar cum spune vorba, „fă-ți iarna car și vara sanie”, de-a lungul verii am adunat material pentru a rămâne activă și câtă vreme stau în casă. Așadar, am împletit coronițe din salcie, mi-am sortat accesoriile și decorațiunile, am aranjat masa de lucru și mi-am pus ideile în ordine pentru un lucru manual ce a devenit rapid un hobby.
Anul acesta mi-am propus un număr minim de 20 de coronițe în ton cu toamna și iarna. Potrivite totuși mai mult lunii Decembrie, cu ale ei sărbători, decorațiunile sunt o piesă drăguță ca accesoriu central al mesei sau doar un obiect care să aducă un aer iernatic.
Coronița din lavandă se păstrează colorată și parfumată încă din timpul verii și despre care scriam aici

În tonuri maronii de toamnă, coronițele sunt combinate cu ghinde, frunze arămii și fundițe din material de cânepă. Deși nu exemplific în poze toate accesoriile și faza finală a unei coronițe - încă -, pe aceste linii voi merge anul acesta.
Conurile, cu mirosul lor specific, vor fi element central, accentuate de pete de culoare roșii, la care se va adăuga frumoasa creangă de brad. 
O altă variantă pe care o găsesc favorită este coronița de mici dimensiuni cu lumânare. Pe aceeași bază de salcie, o mână plină de conuri vor îmbrățișa o lumânare parfumată.
Planurile pentru lunile ce urmează par să fie solide, nu îmi rămâne decât să mă ambiționez și să mă apuc de treabă. Sper ca prietenii să aprecieze când le voi oferi un lucru hand-made de sărbători și să le coloreze atmosfera. 

Idei din sezonul trecut



Bookshelf

Alina's bookshelf: read

Brave
Block Party
Seduction
All the Crooked Saints
American King
Lovers Like Us
Mischief
Michael's Wings
The Lightkeeper's Daughters
The Eternal Kingdom
Leviathan's Blood


Alina Dinu's favorite books »

Etichete

carti (138) decoratiuni (5) dulce (13) English (31) film (15) fotografie (9) hand-made (7) jucarii (3) primavara (5) toamnă (7) vara (4)